1 Petru 1:5-9 – Alex Palade – Încercarea credinței

1 Petru 1:5-9 – Alex Palade – Încercarea credinței – Biserica Creștină Providența Brașov

5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8 pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9 pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

Post a comment