Apocalipsa 1:13-20 – Tim Conway – Dragostea dintâi

Apocalipsa 1:13-20 – Tim Conway – Dragostea dintâi – Biserica Creștină Providența Brașov

13 Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14 Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16 În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
18 Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
19 Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
20 Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.

Post a comment