Faptele Apostolilor 21:1-16 – Sorin Prodan

Faptele Apostolilor 21:1-16

Studiul pe care-l facem în cartea Faptele Apostolilor este unul (pentru mine cel puțin) fascinant. Nu știu dacă aveți același sentiment, dar vreau să vă mărturisesc că personal, în toată experiența cercetării Scripturilor, acest interval de timp în care ne-am lansat cu biserica în studiul acestei cărți, este (în ce mă privește) una din cele mai bogate experiențe pe care le-am trăit vreodată.

Am văzut multe lucruri frumoase în cartea Faptele Apostolilor. Ne-am uitat la experiențele pe care apostolii le-au avut, ne-am uitat la experiențele pe care Petru le-a avut și am călătorit împreună cu Pavel în trei mari călătorii misionare pe care le-a făcut. Am ajuns împreună cu el, aici la ultima lui călătorie misionară și practic este momentul în care se încheie această a treia călătorie misionară. Dacă Pavel ar fi călătorit cu avionul, am spune că este momentul în care el aterizează și pista de aterizare pe care Pavel vrea să ajungă, este Ierusalimul. Cu toate că dintre toate pistele de aterizare posibile, Ierusalimul era cea mai periculoasă pistă de aterizare. Este ca și cum ar fi plină de bombe, plină de pericole și acolo unde avea să aterizeze, era un risc foarte mare. Desigur, întrebarea care se ridică este următoare: De ce oare Pavel a insistat atât de mult ca să ajungă acolo la Ierusalim? Vom vorbi despre aceasta în ziua de astăzi.

Începând cu capitolul 20, am început să ne uităm împreună mai atent la apostolul Pavel. Adesea noi ne cunoaștem unii pe alții în mediul în care suntem, dar se întâmplă din când în când, că începi să te uiți mai atent la o persoană și să vezi lucruri în persoana aceea pe care nu le-ai mai văzut înainte. De această dată, ne uităm la Pavel nu din perspectiva mesajelor sale, a dinamicii în care era, ci într-un moment din viața lui când ceva major se schimbă. Se termină aceste călătorii misionare în care el a fost în acțiune, în care a predicat Cuvântul, în care a întemeiat biserici și intră pe ultima sută de metrii când avea să-și sfârșească lucrarea într-un mod glorios: ca martir care va da greutate mărturiei Bisericii de-a lungul secolelor.

Din punct de vedere cronologic, suntem împreună cu apostolul Pavel undeva după 20 de ani de lucrare și după momentul acesta mai sunt cam cinci ani până la moartea sa. El va sta în jur de doi ani de zile în închisoare în Cezareea, va călători cam un an de zile pornind din Iudea și datorită unui naufragiu vor rămâne undeva pe o insulă, izolați. Vor trebui să stea toată iarna acolo și apoi vor ajunge la Roma. Acolo Pavel va mai avea o detenție de doi ani de zile și își va sfârși acolo slujirea și alergarea lui, fiind condamnat la moarte de Cezarul Romei și i se va tăia capul.

Săptămâna viitoare voi ajunge și eu la Roma. Dar nu ca apostolul Pavel; eu o să mă duc cu o mașină, cu aer condiționat, o să mă duc să văd Colosseumul și alte locuri.

Unii poate când se uită la Pavel la cât a călătorit, la ce a văzut și ce a făcut el, poate că îl vor invidia pe apostolul Pavel. Numai că dacă am vrea să schimbăm rolurile, nu știu care dintre noi ar vrea să călătorească peste tot pe unde a fost apostolul Pavel și să vedem dar toate locurile, și să sfârșim ca apostolul Pavel. Poate nu am vrea să călătorim în condițiile în care a călătorit apostolul Pavel.

De data aceasta însă, ne uităm la Pavel într-un moment de tranziție între cei 20 de ani și ultimii săi 5 ani. Este un moment sensibil.

Eu îmi aduc aminte când eram student în București și am auzit că vine fratele Richard Wurmbrand să predice într-un loc unde erau adunați foarte mulți tineri. Auzisem deja lucruri mari și frumoase despre fratele Richard Wurmbrand, un om al lui Dumnezeu care a stat 14 ani în închisorile comuniste datorită mărturiei Evangheliei; și am vrut să-l văd și eu. În sala aceea mare, plină de tineri, mă aflam și eu acolo și când a intrat fratele Richard în față, pe scena unei săli, purtat pe brațe, l-au așezat pe un scaun și vreau să vă spun că peste întreaga sală s-a așezat o tăcere de mormânt. Apoi cu un glas slab, fratele Wurmbrand a început să vorbească. Vreau să vă spun că fiecare cuvânt era ca o lovitură de ciocan – cu așa greutate vorbea omul acesta. Prezența lui acolo în acea sală era de o putere extraodinară de care îmi amintesc și în ziua de astăzi. Doar uitându-mă la dânsul și ascultându-l pe omul acesta, am înțeles că Dumnezeu avea mâna lui peste el.

Vreau să vă spun că același sentiment îl trăiesc când mă uit aici la apostolul Pavel. Dacă ar fi să ne amintim ce am văzut până acum din portretul marelui apostol, ne aducem aminte despre dragostea lui pentru Biserică, despre faptul că el a ars, s-a consumat, a iubit Biserica. Când ne uităm la Pavel, cred că putem să învățăm de la un om care a iubit Biserica cu adevărat și să nu mai fim așa comozi când este vorba de Biserica lui Hristos, ci să fim și noi dedicați, pasionați, să iubim Biserica Domnului Isus Hristos.

Al doilea lucru pe care l-am văzut în caracterul apostolului Pavel, este integritatea lui. Am văzut-o în trăirea lui când le-a spus celor din Efes: „Știți cum am trăit între voi, știți ce mărturie am avut, știți că nu v-am fost povară.” Mereu le spunea „știți lucrul acesta.” Și când le spunea astfel, Pavel zicea de fapt: „Am fost un om integru înaintea voastră.”

Apoi am văzut integritatea în învățătura lui, când le-a spus: „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Că v-a durut, că nu v-a durut, că ați fost încurajați, că ați fost mustrați, v-am vestit tot planul lui Dumnezeu și eu sunt curat de sângele vostru. Nu mă simt vinovat. Nu ne vom mai vedea fața. Mă duc și aici este tot ce am putut să fac pentru voi. Dar ce a trebuit să fac să știți că am făcut” – integritate în învățătură.

Mai departe am văzut integritate în credința lui. S-a dus cu credință fermă spre Ierusalim, știind că-l așteaptă încercări. Pavel avea o credință puternică .

Așadar am văzut până acum aceste două trăsături la apostolul Pavel: dragostea pentru Biserică și integritatea lui.

Acum ne apropiem de un alt text care este un jurnal de călătorie și sunt puține versetele din care putem învăța ceva. Dar vreau să vă spun că versetele acestea din care putem învăța ceva, sunt atât de adânci și atât de profunde, încât nădăjduiesc că și astăzi vom învăța niște lecții de foarte mare importanță pentru viața noastră.

Înainte să ne uităm la ce vrea să ne comunice textul, înaintea noastră stă o întrebare mare: a greșit Pavel că a mers spre Ierusalim sau nu a greșit? Hotărărea cu care mergea Pavel spre Ierusalim era o ambiție a lui personală și ambiția aceasta îl făcea să nu mai asculte de nimeni din jurul lui și să nu mai ia seama la ce spunea Duhul lui Dumnezeu prin ucenici? Sau acest drum pe care-l făcea în Ierusalim era de fapt ascultare de Dumnezeu? În timp ce toți ceilalți încercau să-i arate pericolele, Pavel știa că trebuie să meargă în ascultare de Dumnezeu.

Vreau să vă spun că aici, comentatorii care au încercat să interpreteze textul acesta și fragmentul acesta, sunt împărțiți.

Unii consideră că Pavel, realmente, în ciuda faptului că a primit avertismente prin credincioși și prin Duhul lui Dumnezeu, nu a luat seama și s-a dus înainte, nu a ascultat și a suportat consecințele în final.

Alții spun: „Nu este vorba de neascultare. Dimpotrivă, este vorba de o ascultare de vocea Duhului Sfânt.”

Haideți să ne uităm la patru versete. Mai întâi haideți să citim din pasajul de astăzi, din Fapte 21, versetul 4. După ce au plecat din Efes și s-au smuls din brațele ucenicilor și prezbiterilor, s-au urcat în corabie, s-au dus spre Fenicia și au ajuns în Tir. Pentru că această corabie era una de comerț și trebuiau să descarce corabia, Pavel s-a dus acolo și a întâlnit ucenicii. Cuvântul ne spune în versetul 4 că „Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.”

Pavel nu a ascultat de acest cuvânt, s-au împlinit zilele și a plecat. Ei din nou l-au petrecut cu nevestele și copiii afară din cetate, s-au rugat pe mal și-au luat ziua bună și au mers mai departe. De acolo s-au dus în Ptolemaida și apoi au ajuns în Cezareea. Au intrat în casa lui Filip, care era unul din cei șapte diaconi (din Fapte 6). Omul acesta avea patru fete fecioare care proorociau; este foarte posibil ca și ele să fi spus ceva lui Pavel. Apoi vine Agab (este a doua oară când ne întâlnim cu profetul Agab) care înainte vestise o foamete care avea să vină și într-adevăr a și venit o foamete în toată lumea, pe vremea împăratului Claudiu. Agab vine din nou aici, din Iudeea în Cezareea și intră acolo, se duce direct la Pavel, îi ia brâul cu care Pavel era înfășurat și își leagă picioarele și mâinile și zice: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Așa vor lega pe iudeii în Ierusalim pe omul acesta al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.” Când am auzit lucrul acesta, atât noi (echipa lui Pavel, care se pare că erau în jur de nouă oameni) cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.”

Așadar sunt două mesaje pe care le primește Pavel aici într-o formă explicită, ca să nu mai zicem că prezbiterilor din Efes, Pavel le-a zis: „Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.”

Folosind versetele acesta, unii comentatori au spus: „Pavel a primit mesaje clare prin Duhul Sfânt să nu se ducă la Ierusalim.” Mai precis, folosind versetul acesta unde spune că „ucenicii prin Duhul ziceau lui Pavel să nu se suie în Ierusalim.” Folosind versetul acesta, au zis: „Iată! Duhul i-a spus lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.” Și totuși Pavel s-a dus înainte.

Acestea sunt versetele pe care le folosesc cei ce consideră că Pavel a greșit.

Dar haideți să ne uităm la alte versete. Pentru că aparent, Luca introduce aici o contradicție. Iată ce spune Cuvântul când Pavel era la Milet în întâlnirea cu ucenicii și prezbiterii de la Efes în Fapte 20 de la versetul 22 la 23: „Și acum, iată că împins de Duhul mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.”

Aici, ceilalți care spun că Pavel a făcut o greșeală, zic că nu era Duhul lui Dumnezeu, ci duhul lui; mai ales că și în traducerea noastră apare cu minusculă. Și astfel comentatorii spun că Pavel se simțea împins în duhul lui și că nu îl împingea Duhul lui Dumnezeu. Numai că Duhul îl înștiințează din cetate în cetate că îl așteaptă lanțuri și necazuri.

Haideți să mai citim un verset din Fapte 21, versetul 14. După ce Agab îi spune proorocia, Pavel răspunde: „Ce faceți de ce plângeți așa și îmi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” Acum fiți atenți vă rog la următorul verset: „Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”

Vreau să vă spun o întrebare: de ce credeți că Duhul lui Dumnezeu l-ar înștiița pe Pavel din cetate în cetate că se va duce în Ierusalim, că iudeii îl vor lega și îl vor da în mâinile neamurilor? Credeți că Duhul lui Dumnezeu doar inventează mesaje anticipatorii, ca după aceea să nu se mai întâmple nimic? Credeți că atunci când Domnul Isus se ducea spre Ierusalim nu știa spre ce se îndreaptă? Domnul Isus spunea ucenicilor din jurul Lui: „Fiul Omului se va duce și va fi dat în mâinile neamurilor. Va fi bătut, va fi scuipat, va fi batjocorit și-L vor pune pe o cruce, va muri și va învia.” Apoi Petru se ridică și spune: „Ferească Dumnezeu să se întâmple așa ceva!”

Imaginați-vă că Domnul Isus ar fi ținut cont de ce spune Petru și ar fi spus: „Petre! Ai dreptate! Nu Mă mai duc, că uite Duhul Îmi arată că aceasta se va întâmpla. Nu Mă mai duc. Slavă Domnului că Mi-a arătat.”

Credeți că Pavel aici ar fi în aceeași ipostază, primind mesaje că se va duce și că-l așteaptă necazuri iar el să fi spus: „Gata nu mă mai duc! Mulțumesc fraților din Tir, din Cezareea. Frate Agab mulțumesc că mi-ai descoperit ce se va întâmpla. Nu mă mai duc acolo!”? Credeți că aceasta era realitatea? Categoric nu.

Duhul lui Dumnezeu îi arăta clar ce se va întâmpla și Duhul lui Dumnezeu îl călăuzea. Și acest Duh care-l călăuzea era atât de puternic în viața lui, încât Pavel spune: „Împins mă duc spre Ierusalim.” Nu că se duce neapărat de bună voie cu mare bucurie, că nu te duci cu mare bucurie spre suferință, ci împins se duce spre Ierusalim.

Atunci dragii mei, când nu avem alternativa neascultării, știți ce alternativă avem? Avem alternativa convingerii și a unui curaj care merge înainte. Atunci când este o convingere, este și un curaj care merge înainte.

La această caracteristică aș vrea să ne uităm astăzi la Pavel – la omul care are un curaj datorită unor convingeri puternice. Aș vrea să privim la cinci puncte și să vedem că în primul rând acest curaj al convingerilor puternice își cunoaște scopul. Curajul unei convingeri puternice își cunoaște scopul.

În al doilea rând nu poate fi deturnat. Poți să încerci să vii cu buldozerul, să încerci să-l oprești, să pui opreliști de tot felul, însă acest curaj al convingerii nu poate fi deturnat.

În al treilea rând, acest curaj al convingerilor puternice plătește orice preț care trebuie plătit. Este plătit pentru că acolo este convingere și acolo este curaj care duce convingerea la îndeplinire.

În al patrulea rând, când există un om cu convingeri puternice și cu curaj, acel om influențează pe alții. Restul sunt în peisaj, sunt prezenți undeva, dar nu au puterea influenței. Doar un om cu convingeri puternice (convingeri bune, aliniate într-o direcție corectă de Duhul lui Dumnezeu) și cu curajul de a împlini un scop anume, acel om va influența pe ceilalți.

În ultimul rând, un astfel de curaj al unor convingeri puternice este adesea neînțeles: „De ce măi Pavel vrei să te duci tu acolo? Nu pot să înțeleg! Nu te duce!” Și astfel Pavel ajunge misionarul neînțeles, omul care face lucruri care nu au logica pentru cei din jurul lui.

Haideți așadar să parcurgem aceste cinci puncte.

 

  1. Curajul convingerii își cunoaște scopul

 

Uitați-vă vă rog la versetul 24 din Fapte 20: „Dar eu nu țin numai decât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.”

Scopul lui Pavel era bine definit aici: „Vreau să-mi împlinesc bine slujba și aceasta este să predic Evanghelia Domnului Isus Hristos.”

Îmi place enorm când citesc ce spune Pavel. Dacă vrei să-l întrebi pe Pavel: „Pavele care este scopul tău?” El va spune: „Mă duc spre Ierusalim, vreau să ajung cât mai degrabă cu putință. Să fiu înainte de ziua Cincizecimii.” Avea un scop imediat. Apoi zici:

  • Dar Pavel… bun! Acesta e un scop mic, dar ai un scop mai mare?
  • Da! Să vestesc Evanghelia harului Domnului Isus Hristos!
  • Mai ai vreun alt scop așa mare?
  • Sigur! Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor lui și să mă fac asemeni cu moartea Lui, ca să ajung cu orice efort la învierea din morți.

Vedeți ce scop și hotărâre are apostolul Pavel?

Dragii mei, dacă cineva ar veni la voi să vă întrebe: „Care este scopul tău? Care este scopul vieții tale?” Primești întrebarea aceasta și imediat răspunzi, ușor surprins: „Păi..ăă.. scopul vieții… mele.. este.. Ce ai zis? Poți să reformulezi puțin?”

Unii oameni trăiesc fără scop. Habar nu au de ce trăiesc pe lumea aceasta. Consumă aer, mănânca, beau, se culcă, se trezesc, dar nu au un scop definit al vieții, trăiesc așa la întâmplare. Plutesc în realitatea mediului înconjurător. Nu au un scop bine definit.

Îmi place enorm când mă uit în Scriptură și văd oameni ai lui Dumnezeu care au avut scopuri bine conturate și bine definite.

Vă aduceți aminte de Neemia, când a auzit vestea că Ierusalimul este dărâmat și că porțile sunt arse de foc? Iudeii care s-au întors din exil s-au dus și stăteau pe acolo și erau pradă națiunii înconjurătoare. Atunci în inima lui Neemia se naște un scop măreț: „Vreau să mă duc din nou la Ierusalim să zidesc zidurile Ierusalimului.” Scopul acesta a început să-l miște. A ajuns în fața împăratului și a zis: „Împărate cum pot să am eu fața veselă când pământul părinților noștrii este devastat acolo și cetatea și Templul sunt distruse? Cum pot să stau eu liniștit?” Și împăratul îi spune: „Du-te!” Și Neemia se duce și are un scop precis, știe ce are de făcut. Chiar dacă lucrurile nu sunt deja în realitate împlinite, el știe scopul și trăiește pentru scopul acesta.

Henry Martin a fost un tânăr care promitea foarte mult în Anglia. Era un matematician strălucit și Dumnezeu îl cheamă și îi spune: „Părăsește Anglia, apoi du-te în India și în Persia.” Iar prietenii din jurul lui i-au zis: „Cum măi, să lași tu cariera aceasta pe care o ai în față? Știi matematică, dar ce faci tu cu ea în India și în Persia? Stai aici în Anglia să-ți iei Phd-ul, doctoratul, să ajungi mare și să faci bani. De ce te duci tu în Persia?”

Cu toate acestea, Henry Martin se pune pe o corabie de război, care se ducea în Capul Bunei Speranțe, ca britanicii să preia din nou colonia sub Imperiul Britanic. Se duce acolo și zice: „Dacă scap din războiul acesta, mă pot duce în misiune.” Nu avea logică! Și totuși Henry Martin se duce și se implică în războiul acela (bineînțeles nu ucigând pe alții, ci luând răniții de pe câmpul de bătălie). Gloanțele treceau pe lângă urechile lui și totuși nici unul nu l-a atins. După terminarea războiului el se duce în Persia.

Henry Martin a tradus Noul Testament în limba persană și Persia a avut Scriptura. La 31 de ani, Henry Martin își sfârșea alergarea. A murit de boli specifice Orientului, pentru că era hotărât să ducă Evanghelia și mergea înainte. Avea o convingere foarte puternică și un curaj care era motorul acestei convingeri. El își cunoștea scopul.

Întrebarea pe care vreau să ți-o pun astăzi, este următoarea: „Tu îți cunoști scopul? Știi ce scop ai în viață? Și îl mai ai încă înaintea ta care stă ca și acul pe busolă spre nord și te orientează în mod corect? Ai un scop bine definit?”

Dacă te trezești că nu ai un scop bine definit, fă bine și pune genunchiul jos și spune: „Doamne, pentru ce trăiesc eu? Ce vrei să fac Doamne? Sunt aici! Vreau să am un scop, vreau să trăiesc pentru scopul acesta!”

 

  1. Scopul bine definit și convingerea marcată de un curaj puternic nu poate fi deturnată

 

Când ai de-a face cu un om care este convins și are curaj, nu-l poți da nici într-o parte nici într-alta. Iată ce spune Pavel în Fapte 20:22: „Și acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.” Faptul că zici „Mă duc înainte și nu voi fi dat la o parte”, înseamnă să fii hotărât.

În textul citit astăzi, vedem că ucenicii au venit și că au plâns. Noi aici, numai citim că au plâns, dar să vezi oameni (probabil un număr mare de oameni) cu lacrimi care plângeau pe lângă Pavel ce ziceau „Nu te duce Pavele”, trăiești cu siguranță altfel momentul! Însă Pavel se ridică și zice: „Ce faceți de plângeți așa și îmi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor în Ierusalim pentru Numele Domnului. Puteți să plângeți voi, să vă rupeți hainele, să vă puneți cenușă în cap, dar eu nu mă dau la o parte. Acesta este scopul pe care-l am și am să mă duc înainte.”

Este o relatare frumoasă din viața lui Policarp, unul dintre ucenicii lui Ioan, care undeva la anii târzii ai vieții lui, la 87 de ani, a fost luat și adus la judecată, și a stat înaintea unui dregător, a unui om important (care îl cunoștea pe Policarp) și acest om politic din Roma i-a spus: „Policarp, renunță la credința ta și vei trăi, vei avea viață și nu vei muri.” Cumva acest demnitar vroia să-l ajute pentru că-l aprecia, era un om cunoscut, de o înțelepciune extraordinară. Însă Policarp a spus: „87 de ani am slujit pe Mântuitorul meu și acum să-L neg? După 87 de ani?” Policarp a spus „Nu” și a fost pus pe rug și a murit ars.

Un om care are un scop bine definit și o convingere marcată de un curaj puternic, nu poți să-l dai la o parte.

Am ajuns odată într-o vizită, făcută în Anglia, în orașul Oxford (toți cei care se gândesc la Oxford, se gândesc la Universitatea din Oxford). Acolo undeva spre intrarea în oraș, există o un complex statuar în care sunt trei oameni. Unul dintre ei este Latimer, un om care a trăit Cuvântul lui Dumnezeu și Scripturile în vremea unei împărătese, a unei regine din Anglia, numită „Maria cea sângeroasă”. Ea vâna acum pe protestanți, pe cei care urmau reforma și care erau născuți din nou și îi dădeau la moarte. Omul acesta, Latimer, care a avut o funcție importantă înainte (cred că a fost episcop), știa că garda reginei Maria va veni să-l ia. El putea să fugă în orice moment, dar a stat acolo. Știa că-l vor lua, că-l vor duce și-i vor cere să-și renege credința și să treacă din nou la catolicism. Știa lucrul acesta, dar a stat liniștit și a așteptat. Au venit, l-au luat și la fel i s-a spus: „Renunță la credința ta” și Latimer a spus: „Eu nu voi renunța la credința mea.” Astfel, alături de alți doi creștini, a fost puși pe rug și au fost omorâți.

Un om care are un scop bine definit și o convingere marcată de un curaj puternic nu poate fi deturnat.

 

  1. Acest scop, acestă convingere și acest curaj plătește orice preț

 

Versetul 13 din Fapte 21: „Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor în Ierusalim pentru numele Domnului Isus.”

Omului acesta nu îi era frică de lanțuri. Lanțurile erau deja mărgele pentru el, iar pantofii erau butuci pentru el. Pavel spune: „Convingerea mea este atât de puternică, încât am s-o plătesc cu sângele meu. Nu voi fi dat la o parte.”

Ne amintim povestea lui Jim Elliot, un om al lui Dumnezeu care se duce undeva într-o zonă de sălbatici și chiar dacă riscul era foarte, foarte mare, alături de alți prieteni (dacă îi citiți jurnalul veți vedea ce om citit era Jim Elliot, câtă literatură a citit, ce cultură avea omul acesta!) el s-a duce. Ajunge acolo, încearcă să stabilească un contact cu ei și întregul grup de misionari este omorât și nici nu apucă să le vestească Evanghelia. Unii ar zice: „Ce nebunie!”. Dar frumusețea este să vedem ce s-a întâmplat după aceea, câți oameni au fost convertiți! Toată suflarea creștină a fost inspirată de curajul acestui om și de convingerea acestui om pentru care el a plătit prețul suprem al vieții.

O convingere puternică plătește orice preț.

Dacă nu ești gata să plătești orice preț înseamnă nu ai o convingere puternică și nivelul convingerii tale se ridică până la prețul pe care vrei să-l plătești.

 

  1. Oameni cu convingeri puternice îi influențează pe ceilalți

 

În capitolul 21, în versetul 14 Cuvântul spune așa: „Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit și am zis: „Facă-se voia Domnului!”.

Aici este limpede din nou că aceștia încercau în fel și chip să-i spună din dragoste: „Pavel, nu te duce.” Chiar ucenicii din Tir spunea lui Pavel prin Duhul să nu se suie la Ierusalim. Eu cred că din întregul context, noi înțelegem că prin Duhul și aceștia i-au zis ce se va întâmpla. La fel ca toți ceilalți, au zis: „Pavel, aceasta se întâmplă, nu te duce te rog la Ierusalim.” În felul acesta citesc eu Scritura în acest pasaj. Din dragoste, oamenii aceștia încercau să-l deturneze.

Vreau să vă spun că oameni care se duc înainte, aceia influențează pe alții. Uitați-vă vă rog la versetele 15 și 16 din Fapte 21: „După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare și ne-am suit la Ierusalim.” Aici grupul de ucenici putea să zică lui Pavel: „Pavel, dacă tu ești așa încăpățânat, du-te! Dar noi nu venim cu tine, du-te singur!”

Cum zicea mama lui Ștefan Cel Mare: „Du-te la oștire, pentru țară mori și-ți va fi mormântul încoronat cu flori. Eu nu vin cu tine pe câmpul de bătălie, dacă vrei tu să mori, du-te și mori.”

Uitați-vă ce spune Cuvântul: „Ne-am pregătit și ne-am suit în corabie.” Dar uitați-vă la versetul 16, unde zice: „Câțiva ucenici din Cezareea au venit și ei cu noi.” Nu numai că grupul se duce cu Pavel, dar forța convingerii sale care merge înainte, influențează chiar ucenici din Cezareea, care și ei zic cum a zis odinioară Toma: „Mergem să murim și noi cu Tine!”

Când vezi un om al convingerii, pur și simplu e ca un magnet care te atrage.

Dragii mei, Dumnezeu vrea ca noi să avem convingeri puternice, convingeri aliniate la voia Lui. Când înțelegem voia lui Dumnezeu, când înțelegem vremurile, când înțelegem contextul în care trăim și suntem călăuziți de Duhul Sfânt, trebuie să avem convingeri puternice. Lucrarea lui Dumnezeu nu este o lucrare de probă: „Hai că încerc un timp să văd dacă merge. Dacă nu merge, o i-au în altă parte.”

Dacă evaluăm lucrarea lui Dumnezeu în stilul căsătoriilor de probă, este o greșeală enormă. Uitați-vă la căsătoriile de probă! Probabil cei care intră în mariaj, în forma căsătoriei de probă, aproximativ 99% divorțează, pentru că sunt de probă. Ei numai probează puțin. Însă este altceva atunci când știi că intrii în căsătorie ca un legământ și în fața altarului nu zici „Până când primul conflict ne va despărți, până nu mai am eu chef să mai povestesc cu tine, până când vine boala, până când ai un accident și ai un handicap, până când aflu că nu mai poți să ai copii”, ci în fața altarului zici „Până când moartea ne va desprăți!”

Atunci, omul care intră cu această convingere în mariaj, este omul care merge înainte orice s-ar întâmpla, are un scop, nu poate fi dat la o parte, plătește orice preț și influențează pe alții, care probabil ajung în momente de frământare în familia lor. Și când te duci la ei și le spui „Și noi am trecut prin asta, dar stați tari, mergeți înainte”, vreau să vă spun că astfel de oameni influențează pe alții.

Dar vorbind din perspectiva lucrării, trebuie să fim hotărâți și să influențăm pe ceilalți.

O poveste frumoasă spune că un împărat era rău în împărăția lui și făcea ravagii. Atunci, unii dintre generalii lui, un tânăr general, a hotărât să plece, să nu mai slujească un astfel de împărat și alți încă 500 de tineri soldați au zis: „Venim cu tine.” Aceștia au plecat și s-au dus de la el și au devenit un fel de haiduci prin codrii.

Împăratul a luat o armată de 3000 de oameni și au început să-l vâneze și să-l hăituiască. Undeva într-o zonă au reușit să-l prindă, să-l încolțească și nu mai avea nici o scăpare. Atunci împăratul a trimis o delegație să-i spună: „Renunțați că altfel vă omorâm pe toți. Dacă veți renunța, vă dăm cel puțin viața, vă băgăm în închisoare dar cel puțin nu vă omorâm.” Delegația aceasta s-a dus înaintea tânărului general care era cu cei 500 de soldați, tânărul a ascultat delegația care a venit din partea împăratului și s-a întors spre soldații lui și a spus: „Ce facem?” Atunci un tânăr soldat din armata lui, a venit în fața delegației, a luat un pumnal și l-a înfipt în inima sa, iar apoi a murit. Un alt tânăr a venit, a pus sulița într-o anumită poziție, apoi a alergat spre suliță, s-a împlântat singur în sulița și a murit. Apoi tânărul general a spus delegației: „Duceți-vă și spuneți împăratului că am 500 de soldați care sunt gata să facă lucrul acesta.” În momentul acela, delegația pur și simplu s-a dus cu picioarele tăiate. A început bătălia și cine credeți că a pierdut? Împăratul cel rău, care avea niște soldați fricoși și lași. Iar 500 de soldați curajoși care au fost gata să-și dea viața pentru un scop, au biruit. Astfel se câștigă biruințele.

 

  1. Convingerea sau curajul, adesesea nu este înțeles

 

Pavel nu a fost înțeles de prietenii lui, nu a fost înțeles de cei din Ierusalim când s-a dus acolo (vom vedea în mesajul viitor, că ei au spus: „Hai, fă și tu ritualul acesta de curăție, să intrii și tu în templu, să-i mulțumim și pe ei și pe noi”), nici cei din neamul lui, cărora Pavel le-a vestit Evanghelia și le-a spus să creadă în Hristos și să fie mântuiți, nu-l înțeleg. Era un om neînțeles.

Când Domnul m-a chemat pe mine în lucrare, a fost o frământare de vro 2-3 ani de zile. În final am ajuns la Oradea unde venise fratele Iosif Țon și a avut un mesaj povestindu-și viața și frământările din timpul comunismului. În timpul mesajului, atât de puternic a lucrat Duhul lui Dumnezeu, încât am zis în acel moment: „Doamne, gata! Las în spate informatică, carieră, bani și tot ce promite acest drum. Sunt gata Doamne, vin, te voi sluji!”

M-am întors apoi acasă și trebuia să spun părinților mei care investiseră bani grei cu profesori de matematică, meditații la informatică, pregătire pentru facultate. Eram în clasa a XII-a, parcusesem 40% din clasa a XII-a și Domnul mi-a zis: „Schimbă direcția.” Știți ce însemna să dai atunci la o facultate, cât trebuia să te pregătești ca să poți intra la o facultate! Dar Domnul mi-a spus foarte clar ce trebuie să fac și m-a chemat. Când eram pe tren dinspre Oradea spre Zalău, spre casă, am ieșit din compartimentul de tren, m-am uitat în sus, vedeam luna frumoasă și am zis: „Doamne, ai învins! Sunt gata, merg înainte!”

Am ajuns acasă și am spus părinților mei. Ce credeți că s-a întâmplat? Scandal! Mama a început să zică: „Cum? Unde? De ce? Totdeauna așa ești tu, treleleu, cu ideile tale, te duci, nu asculți de nimeni!” M-am dus și la mentorul meu spiritual și i-am spus: „Frate Dumnezeu mă cheamă în lucrare!” M-a luat cu drag și mi-a spus: „Frate eu totuși cred că este bine să faci o facultate, să ai tu o slujbă, o carieră și apoi să faci și pentru Domnul, așa cum fac eu.”

Toți erau împotriva mea, nu eram înțeles de nimeni. Cu toate acestea m-am dus înainte. Ai mei nu m-au susținut în chemarea aceasta, în scopul acesta. Mi-a fost foarte greu să merg înainte, dar întotdeauna îmi aminteam de cineva care mergea înainte și nu era înțeles de aproape nimeni: Domnul Isus Hristos.

Mă gândesc când a plecat din slavă, probabil (nu știu dacă a fost așa) îngerii au venit și i-au spus: „Nu Te duce, Te vor răstigni. Stai aici, ne place cu Tine, ne place să vedem gloria și slava Ta! Nu Te duce acolo!” Și totuși Domnul a spus: „Iată-Mă, trimite-Mă! Sunt gata să fac voia Ta, Dumnezeule!”

Când S-a dus înainte spre Ierusalim, când Petru i-a zis: „Nu te duce! Fereasă Dumnezeu să Ți se întâmple așa ceva!”, Domnul a răspuns: „Înapoia Mea, Satano!” Și S-a dus înainte! El era un Om al convingerilor puternice, care era mișcat de un curaj extraordinar.

Aceasta vrea Dumnezeu de la noi, să avem scopuri definite, să nu fim dați la o parte în scopurile noastre, să plătim orice preț, chiar dacă nu suntem înțeleși, să mergem înainte pentru gloria Domnului Isus Hristos. Amin!

 

 

 

 

 

Comments(2)

  1. Reply
    Marcel says

    Frate , Dumnezeu să îți dea îndurare !

    • Reply
      providentabv says

      Și ție frate!

Post a comment