Faptele Apostolilor 25:1-27 – Sorin Prodan

Faptele Apostolilor 25:1-27

Vreau să vă pun o întrebare. Vi s-a întâmplat să treceți prin momente grele din viață când simțiți că nu mai știți ce să faceți și simțiți că parcă că nu mai există soluție la problema în care vă aflați? Este greu și cu atât este mai greu dacă vă aflați în situația aceea când ți se face nedreptate; tu știi că ai dreptate, oamenii din jurul tău știu că ai dreptate, inclusiv cei cu care te judeci sau cu care nu ai înțelegerile sau nu ești înțeles și ei știu în inimile lor că tu ai dreptate și totuși într-un mod degajat oamenii își bat joc de tine. Este foarte greu. Sunt momente teribile și eu cred că acesta este sentimentul pe care l-a trăit apostolul Pavel.

Am citit textul acesta destul de lung și atunci uneori când citești Scriptura, nu înțelegi prea multe lucruri, știți de ce? Pentru că adevărurile adesea sunt dincolo de cuvinte. Cum este la țară: „Doamna Mariana, ați semănat morcovi?”. A semănat, la Stupini; cine nu știe de morcovii de Stupini? Îi vezi peste tot prin toate piețele. Și v-ați dus în grădină, când a venit momentul să scoateți morcovii și ați apucat de frunze și adesea pentru că morcovul este mare și frumos acolo sub pământ, ai prins de frunze și hop! Ai rămas cu frunzele în mână. Cunoașteți această situație! Pe urmă încerci să scoți morcovul acela ca să nu îl lovești, că dacă este atins, la iarnă nu stă prea mult. Încerci să dai pământul de pe lângă poate cu o ustensilă care să dai pământul la o parte și pe urmă să scoți morcovul acela. Este muncă!

Credeți-mă, când am fost copil, cel mai groaznic lucru pe care trebuia să îl fac era să scot morcovii pentru că eu mereu rămâneam cu frunzele în mână. Și tot mă chinuiam eu acolo cu o furculiță să dau pământul, că mama îmi zicea: „Să nu cumva să zgâri morcovul!” și până cănd ieșea, eram atât de fericit că am scos morcovul.

Așa este și cu Scriptura, am citit un text lung, frumos și parcă am vazut numai frunzele și acum încercăm să prindem de frunze și să scoatem afară. Și când iese morcovul acela frumos; când iese adevărul din Scriptură și când începi să ințelegi Scriptura, totul se schimbă.

Asta este experiența pe care am trăit-o eu când eram tânăr. M-am dus într-o adunare ca aceasta cu un fel de teamă în inimă pentru că știam ce se vorbește despre pocăiți, dar erau vecini de ai mei care m-au invitat. Am intrat acolo în adunare, am încercat eu să mă ascund deși sala nu era mult mai mare ca aceasta, dar am crezut că mă pot ascunde, numai că nu prea te poți ascunde într-o sală mică. M-am dus acolo în spate și încercam să privesc de acolo așa cu o anumită teamă și suspiciune și ascultam Cuvântul.

Vreau să vă spun, dragii mei, că în ziua aceea, Duhul lui Dumnezeu despre care a vorbit fratele nostru, a venit în inima mea. Și chiar dacă până atunci pentru mine religia era ceva precum mergi la Biserică, îți faci cruce, te închini, aprinzi o lumânare, totul se limita la asta. Mergeam și eu de Paști și de Crăciun sau poate chiar mai rar, însă în ziua aceea, Duhul lui Dumnezeu mi-a deschis ochii și am văzut adevărul Scripturilor și când predica omul acela de la amvon, pricepeam tot. Era ca și cum omul a intrat în grădina de zarzavat și scotea de acolo morcov după morcov și mi-i punea în brațe. Și eu mă bucuram de adevărul Scripturii.

Aceasta este ceea ce putem vedea atunci când îl căutăm pe Dumnezeu cu o inimă sinceră și vreau să vă provoc pe toți, dragii mei, apropiați-vă de Scriptură. Dumneze va trimite Duhul Său să va deschidă ochii și să vedeți adevărul.

Iată, așadar îl vedem pe Pavel închis, doi ani de zile în temniță și era nevinovat și aici este situația în care Pavel începea să vadă provocările care îi stau înainte. Cum te-ai simți tu dacă ai sta în locul lui Pavel? Să stai doi ani de zile într-un proces lung, lung de tot și să nu ți se facă dreptate.

Am stat de vorbă zilele trecute cu domnul Neagu pe care l-ați cunoscut și care a venit aici împreuna cu fiul său, Cristi. Când l-am vizitat mi-a adus niște hârtii de la tribunal.        Domnul Neagu are boala parkinson, o boală dovedită de doctori cu hârtii, cu evidențe, cu totul, cu simptome, cu absolut totul. Și-acuma a primit o hârtie de la tribunal, cum că niște oameni i-au făcut lui poze, s-au învârtit pe lângă blocul lui și făcându-i poze și într-o bună zi l-au surprins că nu are amândouă cârjele și are nu mai o cârjă. Este acuzat că a mințit că are parkinson. Și de luni de zile stă în proces și firește omul dându-și seama că a fost spionat, au venit unii, au intrat forțat în casă de la Asistență socială, au început să îi deschidă sertarele, s-au băgat prin dulapuri și omul care era proprietar în apartamentul lui se vedea fără putere. Săracul nici nu putea să se ridice de pe pat să se ducă să le spună: „Oameni buni ieșiți afara din apartamentul meu!”

Ei bine, sigur la situația aceasta omul i-a acționat în judecată – nu intri în casa cuiva hodoroc-tronc și începi să ii cauți prin casă. Trebuie să ai un mandat, trebuie să ai de la poliție ceva, altfel nu poți intra în casă care este o proprietate privată. Și i-a dat întribunal.

Și ce credeți că s-a întâmplat? Tribunalul l-a acționat pe el acum în judecată și scrie pe actele acelea că cei care i-au intrat în judecată sunt nevinovați, sunt scoși din urmărire penală. Și săracul om care este bolnav și căruia aceștia vor să îi ia pensia de boală se află nu numai în situația în care trebuie să i se facă dreptate, ci este și sancționat în judecată cum că el face fraudă.

Ce spuneți la situația aceasta? Eu m-am îngrozit, dragii mei, m-am îngrozit. Pur și simplu să ai sentimentul că oameni care trebuie să facă dreptate în mod clar știu care este dreptatea și nu o fac.

Sistemul juridic din țara aceasta este atât de putred; să vă ferească Dumnezeu să ajungeți vreodată în instanță. Rugați-vă pentru aceasta! Pentru că pentru orice problemă poate să fie zeci de ani în care să te judeci și dacă partea cealaltă are niște pârghii și niște relații, dragul meu stai, stai, stai și îți pierzi viața în astfel de tribunaluri.

Am trecut printr-o sitație ca aceasta, am avut o mătușă și un unchi care au murit amândoi și nu au rezolvat problemele cu casa lor, nu au avut copii și au lăsat casa și zecile de hectare și apartamentul din Deva ca și obiect de bătălie între sora și frații celor care au urmat. Și au urmat un proces lung, lung de tot și tot au încercat ei să mă bage pe mine în treaba aceasta și am zis: „Dragii mei, și dacă mi-ar da căsoiul acela de trei etaje și apartamentul și cele 15 hectare eu nu mă bag în tribunal pentru aceasta!” și asta pentru că este prea multă nedreptate. Aceasta era situația lui Pavel, un om care știa că are dreptate și chiar reprezentantul Romei de multe ori și el a zis: „Omul acesta este nevinovat!”. Chiar mai încolo vom vedea că vorbind cu Agripa îi spune: „Eu trebuie să îl trimit acum la Roma, la Cezar!” și zice: „Mi se pare fără noimă să trimit pe un întemnițat fără să arate ce este pârât!” El trebuia să îl trimită la Roma pe Pavel și zicea că evreii îl acuză de asta și de asta, dar el nu era acuzat. „Acum eu trebuie să îl trimit la Roma și să zic: „Judecați-l!”, dar eu nu știu ce să zic. De ce să îl judece? Că eu îl găsesc nevinovat.”

Știți ce era urât, dragii mei? Faptul acesta că omul acesta care știa că este nevinovat, Porcius Festus, nu are puterea să declare (că el era reprezentantul politic și dregător și judecător acolo) și să le zică celor de la Ierusalim, preoților celor mai de seamă: „Auziți, terminați cu lucrul acesta! Nu îl mai acuzați pe omul acesta că este nevinovat.Că v-a încurcat vouă religia și puterea vostră religioasă, asta este altă treabă, dar din puctul de vedere al Romei el este egal nevinovat și el este cetățean roman.” N-a avut puterea să îl declare nevinovat, l-a lăsat acolo și de ce? Ca să le facă hatâr evreilor, să se poată înțelege cu evreii, ca să capete bunvoința evreilor și uite așa îl ține pe Pavel în închisoare.

Cum te-ai simți dacă ai fi în pielea lui Pavel? Să ți se facă nedreptate, să stai ani de zile în închisoare? Nu v-aș întreba întreba care ați trecut prin nedreptate. Poate să îți pierzi un serviciu și să vezi cum își bat joc de tine, să te trimită de la Ana la Caiafa, și cum își bat joc oamenii de voi. Pur și simplu. Dacă nu scoteai 10 lei să bagi și la asistentă și 100 de lei la doctor, nu se ocupau de tine.

Săracii oameni, ultima dată când am fost într-un spital, am fost cu hernie. Și salonul în care eram, era un fel de loc în care tot ieșeau banii într-o veselie, parcă nu era moment în care să nu intre vreo asistentă sau vreun doctor și toți din pat, săracii aceia care erau operați să scoată banii și să strecoare banii în buzunarul asistentelor. Era salon de furnizat bani întruna.

Dacă cumva scăpai să nu dai o ciocolată vreunei asistene noi venite care a schimbat tura, venea ea la tine, te întorcea. A venit odată la mine și a întins mâna, mi-a înfipt forțat acul, nu mai intra în venă dar băga acolo să intre și două săptămâni nu mi-am mai folosit mâna. N-am apucat să îi strecor vreo 5 lei în buzunar, că dacă făceam acest lucru, să vedeți cum, mă mângâia pe mână și îmi vorbea frumos și îmi zicea: „Unde să te înțep? Nu o să doară!”

Vedeți, și noi scoatem bani în fiecare lună și plătim asigurări sociale, nu-i așa? Și te afli într-o lume a nedreptății.

Dragii mei, vreau să vă aduc aminte ce spune înțeleptul Solomon, om despre care se spune că nu a fost om mai înțelept înainte de el și după el: „Ce este strâmb, nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr!”. Adică câtă vreme trăiești pe pământul acesta, lucrurile vor fi strâmbe și întotdeauna va fi ceva imperfect și incomplet.

„Să nu vă îmbătați cu apă rece că va veni o vreme când va veni dreptatea” – Nu va fi niciodată dreptate pe pământ până va veni Domnul Isus Hristos.

De aceea aș vrea să ne uităm foarte pe scurt care sunt provocările cu care Pavel s-a confruntat în situația aceasta și care sunt provocările cu care te poți confrunta atunci când hotăraști să îl urmezi pe Hristos.

Prima provocare pe care putem să o vedem aici este privarea de libertate. El pentru mărturia și pentru credința lui a fost gata să fie legat și să stea în închisoare mai mulți ani. Iată, el credea că totul se rezolvă scurt, dar uite că se află în închisoare și se află privat de libertate.

Noi știm cine a fost apostolul Pavel, săracul, nu bine se oprea dintr-o călătorie misionară că pornea în următoarea. Tot timpul era în mișcare. Și după ce te obișnuiești cu mișcarea, îți vine cam greu să șezi locului.

De pildă, eu am făcut misiune în toată Europa vreme de vreo 10 ani și am alergat dintr-o parte în alta. Vreo 3 ani, nu am avut mașină, și am mers cu autobuzele, cu trenurile, dar eram tânăr și neliniștit și vioi și mergeam peste tot în misiuni, din Germania până în Israel; fugeam dintr-o parte în alta.

După ce m-am căsătorit, slăvit să fie Domnul, mi-a dat o soție minunată și doi copii, unul pe drum, vine în Mai. După ce m-am căsătorit nu am mai putut sări în mașină să pot pleca dintr-o parte în alta și lucrurile s-au așezat. Pentru mine a fost o luptă în perioada aceasta pentru că nu am mai putut să merg cât de des mergeam înainte.

Să ne gândim la Pavel care a fost mereu în mișcare și săracul, acum era în închisoare. Eu nu sunt în închisoare. Soția mă mai lasă, să mă mai duc în Ucraina, în Ungaria în misiune, dar Pavel nu se mai putea duce nicăieri, el stătea în închisoare.

Și acolo dragii mei, când ești privat de libertate încep frământările și încep întrebările și Pavel începea să se gândească: „Doamne, până când? Ai spus că voi ajunge la Roma”. Prin profeție Pavel a primit mesaj din partea lui Dumnezeu printr-un înger că el se va duce la Roma să mărturisească înaintea Cezarului. Și ce putea să spună acum Pavel după doi ani de detenție? „Când Doamne? Când mă duc la Roma, când o să ajung eu acolo?” și putea să fie în neliniștea aceasta.

Știți cum sunt unii „Doamne, până când?”. Îmi aduc aminte de o situație care am trăit-o când ne-am dus la mare în urmă cu câțiva ani de zile, ne-am dus la Râmnicu Sărat dinspre Brașov, l-am luat pe cumantul meu care are și el doi copii care erau mai mititei. Și mergem la mare – prima dată când Cristian, nepotul meu, se duce la mare. Nu bine am ieșit din Râmnicu Sărat și a văzut el o baltă, acolo lângă Râmnicu Sărat. Vai ce bucurie, a început să sară că a ajuns la Marea Neagră. Stai că nu suntem încă la mare.

Și după asta, dragii  mei, credeți-mă, nu treceau 3-4 minute și Cristian întreba: „Cât mai este? Dar unde suntem? Până când?” și mama i-a zis: „Uite după dealul acela!”. A făcut o greșeală că am ajuns la deal, am trecut dealul și nu era nicio mare și după aceea ne uităm după celălalt deal și tot așa. Credeți-mă că a fost cumplit, cel mai greu drum pe care l-am făcut cu un copil care întreba: „Până când? Unde-i marea? Unde-i marea?”

Și Pavel putea să întrebe: „Când? Când ajung la Roma? Până când?” și era în închisoare și era poate greu pentru el. El putea să se întrebe ce se întâmplă cu toate bisericile pe care eu le-am plantat, pe care le-am înființat în tot Imperiul Roman?

Știți ce este frumusețea și ce putem vedea aici? Nici măcar sfântul apostolul Pavel nu era indinspensabil. Dumnezeu poate să își facă lucrarea și fără apostolul Pavel. Și parcă după atâta alergătura Dumnezeu îi dă o vacanță că la Cezarea era o stațiune frumoasă. În vremea aceea Cezarea era cea mai frumoasă stațiune, că romanii au venit, și-au făcut ei băi termale și au făcut ei lucruri frumoase ca să se simtă bine și Pavel s-a dus din pulberea Asiei Mici și pe unde mergea el săracul, prin munți, peste tot și Dumnezeu i-a zis: „Ia uite, concediu de odihnă de doi ani de zile, stai acolo la Cezarea!” chiar Felix a spus să îl lase puțin mai liber. Poate i-a dat permis și la băile termale.

Sigur, Pavel ori cât de bine ar fi fost acolo și ori cât de vine s-ar fi simțit la Cezarea, stațiunea cea mai frumoasă, (mai frumoasă decât Brașovul sau știu eu decât Poiana în vremea aceea), totuși în inima lui era frământare căci voia sa ajună cu Evanghelia până în Spania, el a vrut să mergă cu Evanghelia până în Spania și acum trebuia să stea.

Și vreau să vă reamintesc dragii mei, o lecție sau un principiu pe care l-am invățat nu cu mult timp în urmă, frământările pe care adesea unii le avem. Poate vine o boală în viața noastră și boala ne limitează, boala te poate priva de libertate. Nu mai ai libertatea să faci totul, tot ce ai făcut înainte. O situție grea. Spre exemplu cu mâna în ghips nu mai poți face tot  ce ai făcut înainte. Sau cei care sunt la pat, foarte bolnavi și nu se mai pot duce și ei se întreabă: „Doamne  până când?” și poate într-o zi vei fi și tu în situația aceasta. Din cauza unei boli, al unei situații, al unei nedreptăți, ajungi să îți pui întrebări: „Până când?”

Și am învățat o lecție frumoasă că Dumnezeu ne poate folosi cel mai bine poate chiar în astfel de situații: în situații de tensiune, în situații de limitare, în situații de boală, în situații de închisoare. Dumnezeu se poate folosi de noi chiar și în astfel de circumstanțe dificile.

Ne-aduceam aminte de Richard Wurmbrandt, un om a lui Dumnezeu care a stat 14 ani în închisoare… 14 ani. Și după 14 ani când Dumnezeu l-a scos de acolo, ca dintr-o scoică, Dumnezeu a scos o perlă de mare preț. Ne uităm și noi cu mare admirație cu toate că Richard Wurmbrandt a plecat în veșnicie, omul acesta a avut o mărturie extraordinară și Dumnezeu s-a folosit după anii de detenție în închisoare într-un mod extraordinar de omul acesta.

Nicolae Moldoveanu, mii de cântări fără să aibă computer, caiet, nimic. A conceput în mintea lui în anii de închisore, stând acolo și după ce a ieșit le-a pus pe toate în câteva volume.

Pentru Pavel închisoare era scoica în care Dumnezeu prelucra perla și în viața ta s-ar putea să vină momentul în care Dumnezeu te pune într-o scoică, te limitează și acolo este durere și suferință dar iese perla de preț.

Dumnezeu vrea să îți câștige sufletul pentru eternitate, preocupare lui Dumnezeu nu este să îți mergă bine, foarte bine în viața aceasta. Dacă Dumnezeu vrea să te câștige pentru eternitate s-ar putea să te pună în situații dificile. De ce? Ca să te aducă la piciorul crucii, să îngenunchezi, să te pocăiești, să primești darul mântuirii ca să primești eternitatea nu în viața aceasta limitată, strâmbă și murdară care este aici ci eterninatea unde nu mai este suferință și durere și nedreptate.

A doua provocare cu care se putea confunta Pavel așa cum v-am spus este nedreptatea. Cum te simți când ți se face nedreptate? Foarte, foarte rău. Ne aflăm în această lume stricată, strâmbă și aș vrea să vă spun, să înțelegeți ceva: există mai multă nedreptate decât știi tu sau decât credem noi că există. Ne-am speria dragii mei, dacă am cunoaște tot ce se întâmplă ca nedreptate în lumea aceasta. Cazul lui Pavel era limpede și totuși chestiunile politice erau deasupra justiției romane. De evrei să nu mai vorbim, pentru evrei nu mai conta legea lui Moise, nu mai conta principiile de bun simț, nu mai conta nimic. Ei vroiau să îl omoare pe Pavel. Marele preot stătea pe scaunul de judecată cu legile, le știa dar le încălca. De ce? Pentru că vroia să îl omoare pe Pavel.

Și așa s-a întâmplat și când l-au condamnat pe Domnul Isus, nu era nimic vrednic de moarte. Pilat din Pont care era atunci dregător a zis:

  • Eu, nu găsesc nici o vină în omul acesta!
  • „Crucificați-L! Răstigniți-L!” Striga marele preot cu toată șleahta lui: „Răstigniți-L!”

Și Pilat care era un om rău, din cale afară de rău totuși avea rațiune și bun simț și se gândea: „De ce Îl condamnă complet nevinovat?” Și în final într-un gest de degajare totală se duce și se spală pe mâini și spune: „Sângele Lui să fie asupra capului vostru!” și într-adevăr au suferit evreii de-alungul istoriei pentru că au zis: „Să fie sângele Lui deasupra capului nostru!”. Nedreptate, multă nedreptate.

Deși Festus acesta avea o reputație de om cinstit, Iosif  Flavius care era marele învățat și istoric din vremea aceea spunea că spre deosebire de ceilalți, de Pilat din Pont și de Felix, Festus a fost un om care avea niște principii cât de cât mai așezate. Cu toate acestea Festus se strâmbă și el ca o sârmă după situație ca să poată avea bunavoința evreilor.

Și aș vrea să învățăm și din această situații câteva lucruri. Nu așteptați prea multă dreptate în această lume, nimeni nu o s-o facă. Am fost și eu în sala de judecată (v-am spus și duminica trecută), cu Adi pentru că am predicat Evanghelia, s-a predicat Evanghelia în centrul orașului și simțeam că toată lumea este împotriva ta. Și când toți sunt împotriva ta nu ai ce să faci, dar totuși, Dumnezeu a fost de partea noastră.

Fsceți dreptate chiar dacă nu vi se face dreptate! Și ne aducem aminte de versetul din Mica 6:8 – „Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”. Să faci dreptate chiar dacă nu este dreptate în lumea aceasta, tu trebuie să faci dreptate.

Și aș vrea ca după întrebarea aceasta, ce reprezintă provocările cu care s-a confruntat Pavel, să mai ridic o întrebare: Care erau încurajările care erau acolo în închisoare pentru Pavel? Și care ar putea fi încurajările pentru tine când treci prin astfel de lucruri grele în viață? Pot să fie diverse încurajări, sunt unii săracii care dau drumul la televizor ca să fie încurajați cumva, să uite de necazuri, dar săracii sunt așa de neînțelepți pentru că dacă vă uitați la televizor și mai ales la un buletin de știri te intoxici, pentru că se vorbește numai despre nedreptate, despre injustiție. Vreau să va spun dragii mei, că televizorul nu este soluția pentru situații grele în viață prin care treci.

Pilulele de depresie, vreau să vă spun că nu sunt o soluție. Le puteți lua, dați banii pe ele, nu este nici o problemă, o să vă zăpăcească umpic așa, vă va da o stare de euforie pentru un anumit moment ca să vă scoată din depresie, dar după acea după ce nu le mai luați intrați într-o depresie mai adâncă, căci așa sunt făcute, pentru a le cumpăra tot timpul. Deci nici pilulele nu sunt o soluție.

Nici măcar oamenii nu sunt o soluție în momente foarte grele, imediat te confrunți cu o situație grea, iei telefonul suni pe prietena sau pe prietenul tău cel mai bun, îi spui care este necazul ți se mai liniștește puțin inima, dar până la urmă trebuie să închizi telefonul. Și nici aceasta nu este soluția.

Știți care este soluția pentru situții de criză când ai sentimentul că ai ajuns la un capăt de drum? Evanghelia! Vestea bună că pentru păcatul meu s-a plătit prețul și Pavel acolo în închisoare putea să își aducă aminte în fiecare zi de un lucru: „Eu, Pavel, am fost un ticălos, un criminal pentru că mergeam după creștini și îi aduceam de peste tot ca să îi omor. Și pe drum spre Damasc, Hristos a venit și mi-a vorbit, s-a oprit, mi-a oprit nebunia și drumul meu nebun și mi-a arătat că El a murit pe cruce pentru mine, că a plătit El prețul păcatelor pe care eu le-am făcut.” El nu se putea mântui și se străduia să se mântuiască el singur făcând ceea ce era conform religiei evreilor, dar nu se putea.

Și a ajuns să înțeleagă omul acesta că nu prin fapte ești mântuit, după cum a scris și el: „Căci nu prin fapte suntem mântuiți ci prin credință! Și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu.”

De aceea, dragii mei, aș vrea să vă îndemn în această zi. Uită-te la viața ta, privește la inima ta și dacă nu ai o relație cu Dumnezeu și iertarea Lui, declarația Lui că ești nevinovat înaintea Lui datorită sângele Domnului Isus Hristos, să știi că Scriptura te cheamă la pocăință, te cheamă la împăcare cu Hristos. Și văd zâmbetul pe fața unora care au făcut pasul acesta de curând și știu ce înseamnă aceasta.

Atunci când ești împăcat cu Hristos și știi că ai păcatele iertate și ai viață veșnică poate să vină peste tine boală, poate să vină peste tine închisoare, poate să vină nedreptate multă pentru că într-un fel sau altul există o detașare și o odihnă în harul lui Dumnezeu.

Acest har care te face să te ridici deasupra problemelor vieții. Să nu îți pui nădejdea doar în viața aceasta căci spune Pavel chiar el: „Dacă ne-am pune viața în Hristos doar pentru viața aceasta am fi cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” De aceea puneți credința nu în sistemul juridic din lume, nu în oameni, nu în medicamente, puneți nădejdea în Hristos, care a murit pe cruce și a înviat din morți și a biruit moartea ca să îți poată da viață veșnică dacă vei crede în El.

Dumnezeu să ne ajute să facem pasul credinței și să aveam această certitudine că suntem ai lui Dumnezeu cu toată ființa și viața noastră și atunci când vor veni valurile mari, pot să fie ele cât de mari, vom putea să stăm tari, căci avem o nădejde tare și care este veșnică. Amin!

 

Post a comment