Faptele Apostolilor 26:1-32 – Sorin Prodan

Faptele Apostolilor 26:1-32

Dragii mei, cu ultimele mesaje pe care le-am parcurs, l-am urmărit pe apostolul Pavel într-o serie de procese. Nu știu câți dintre dumneavoastră ați fost în sala de judecată; vreau să vă spun că atmosfera nu este una plăcută, mai ales când simți ostilitate și când simți că oamenii sunt împotriva ta, indiferent de care este adevărul. Mai ales în situația în care toată lumea își dă seama de care este adevărul, dar nimeni nu vrea să recunoască adevărul. Este una din situațiile cele mai critice.

Pavel s-a aflat înaintea norodului lui Israel, în Ierusalim, care a strigat „Să fie dat la moarte!”, așa cum am citit. Apoi a fost luat de căpitanul Lisias care avera grijă de garnizoana din Ierusalim și a fost dus noaptea la Cezareea, să nu fie ucis de evrei.

Acolo dregătorul Felix, despre care citisem și despre care am studiat („Felix” înseamnă „fericit”) a fost cel care l-a audiat. Cu toate că verdictul său a fost că Pavel este nevinovat, fiind un dregător corupt, l-a ținut pe Pavel doi ani de zile în Cezareea – un om nevinovat care este ținut în închisoare doi ani de zile, doar în speranța că Pavel îi va da mită acestui Felix.

Vremea lui Felix de a fi dregător s-a încheiat și după el a urmat un alt dregător pe nume Porcius Festus, care înseamnă „porc festin”. Urmează acest dregător care și el, imediat ce ajunge în Iudeea, îl audiază pe Pavel și Cuvântul spune că acest nou dregător dorind să câștige favoarea evreilor, a încercat cumva să facă în așa fel încât să-l dea pe Pavel evreilor, dar fără a viola legea romană.

De aceea la un moment dat, după ce îl audiază pe Pavel, Festus spune: „Vrei să te duci de la Cezareea la Ierusalim, să fii ascultat acolo?” Acest lucru ar fi însemnat moarte curată. Dacă Pavel ar fi ajuns la Ierusalim, era ca și cum Martin Luther ar fi fost luat din Germania (când a început reforma) și dus la Roma, unde categoric avea să fie omorât.

Pavel înțelegând că nimeni nu vrea să-i mai dea dreptate, a spus: „Eu cer să fiu judecat de Cezar!”

Acum cu acest capitol 26 pe care l-am citit, pentru că Festus trebuia să trimită pe Pavel la Roma, trebuia să trimită Cezarului și o scrisoare prin care să spună „Iată acuzația care se face lui Pavel”. Neavând nici o acuzație, căuta să găsească una, se străduia să scrie și el o acuzație și astfel spune: „Mi se pare fără noimă, mi se pare irațional, mi se pare fără logică să trimit un întemnițat și să-i spun Cezarului: „Cezar! Nu știu de ce este acuzat omul acesta, dar ți-l trimit la Roma!”

Fiind în primele lui zile de stăpânire acolo, împăratul iudeilor, Irod Agripa, vine să-l salute pe Festus, să-i spună „Bun venit!” Pentru că se întâmplă să fie împăratul iudeilor care îi cunoștea pe iudei, Festus folosește ocazia aceasta să-i spună: „Ascultă-l și tu pe Pavel acesta și spune-mi din punctul tău de vedere ce vină să-i scriu eu în scrisoarea pe care am s-o trimit Cezarului.”

Acesta este episodul de care ne ocupăm în această zi.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că Agripa împreună cu soția sa Berenice au ajuns la Cezareea. În ziua de judecată amândoi au venit în acea sală și cu mare fală au intrat în sala de judecată. Parcă și aud sala aceea de judecată cântând din trompete și toată lumea intră cu mare pompă, cu mare fală și se așează acolo pe scaunul de judecată și Pavel este adus înaintea lor. În timp ce Pavel intră în sala de judecată, se aud lanțurile cum bat și el vine și se așează înainte.

Agripa îi spune lui Pavel: „Ai voie să te aperi” și Pavel începe să se apere înaintea lui Agripa și spune astfel: „Împărate, tu ești un om care îi înțelegi pe evrei, le cunoști obiceiurile, le cunoști neînțelegerile, cunoști religia lor. De aceea cu îngăduință cer, ascultă-mă.” Pavel continuă și spune: „Viața mea…”. Practic Pavel începe să-și povestească viața din cele dintâi zile ale tinereții lui. Este foarte interesant că de la versetul 4 până la versetul 18, el își descrie viața.

Din ce este compusă viața unui om?

Dacă ne gândim la viața unui om și el ar vrea să ne spună ceva despre el însuși, primul lucrul ar fi să ne spună ceva despre identitatea lui: cine este el. Apoi dacă vrea să ne spună ceva despre viața lui, omul acesta ar continua să ne spună ceva despre convingerile sale. Apoi din convingerile sale, se nasc acțiunile sale și experiențele sale.

De aceea când ne uităm la viața lui Pavel descrisă aici, sunt patru lucruri pe care Pavel le spune.

În primul rând Pavel vorbește despre identitatea lui: „Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.”

Când Pavel spune „Eu am fost fariseu” și mai ales un fariseu din acela de soi, rasă pură de fariseu, el spune ceva despre identitatea lui. Acum identitatea indică convingerile pe care le avea el. Fariseii spre deosebire de saduchei, credeau în învierea morților și Pavel spune: „Eu sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care Dumnezeu a făcut-o părinților noștrii și a cărei împlinire o așteaptă cele 12 seminții ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt eu pârât de iudei.”

Astfel vorbește Pavel despre convingerile sale profunde. Convingerile sale pe care le-a avut, l-a condus pe Pavel să acționeze într-un anume fel. Acțiunile pe care le-a făcut Pavel, le putem vedea începând din versetul 9: „Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit această putere de la preoții cei mai de seamă; și când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească.” Ce să hulească? Pe cine să hulească? Pe Hristos!

Pavel a vrut să-i audă blestemând Numele lui Isus Hristos ca să-i lase în viață și cei ce nu blestemau erau întemnițați.

Poate acest lucru se va întâmpla dragii mei într-o bună zi. Oricine va îndrăzni să spună „Dumnezeu urăște avortul”, „Dumnezeu urăște homosexualitatea”, toți cei care vor face acest lucru în viitorul apropiat, probabil vor fi întemnițați și judecați.

Zile bune, să știți că nu ne așteaptă. Aici în Europa lucrurile se putrezesc din ce în ce mai rău. Este doar o aparență că lucrurile merg bine, dar în realitate lucrurile sunt stricate.

Pavel continuă și spune din versetul 11: „În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine. În acest scop m-am dus la Damasc, cu putere și învoire de la preoții cei mai de seamă.”

Acum vă rog să fiți foarte atenți! Pavel începe să vorbească despre o experiență care i-a schimbat fundamental viața. O experiență decisivă care i-a schimbat identitatea, i-a schimbat convingerile și le-a pus pe o direcție bună și i-a schimbat acțiunile! Această experiență pe care a avut-o Pavel în drumul spre Damasc, când Domnul Isus Hristos Însuși i S-a arătat lui Pavel, este experiența care i-a schimbat viața în mod radical.

Vreau să fac aici o mică pauză. Experiența am citit-o, este cunoscută.

În drumul spre Damasc, Pavel deodată a văzut o lumină puternică, probabil a căzut de pe cal în pulberea pământului și a auzit acest glas care striga din ceruri: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”

A fost o experiență șocantă! Nu știu dacă vreo unii dintre voi, ați auzit vreodată un glas de niecăieri vorbindu-vă. Dar sunt convins că dacă ați auzi un astfel de glas, ați începe să tremurați.

În pulberea deșertului Pavel se ridică de acolo și de-abia mai are putere să întrebe „Cine ești Doamne?” Și glasul din ceruri spune: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești.” Domnul Isus se identifică aici cu Biserica Lui care era prigonită. Domnul continuă și îi spune: „Scoală-te și stai în picioare; căci M-am arătat ție să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului…”

Uitați-vă dragii mei, vedem din nou aici în Scriptură în mod foarte clar, alegerea suverană a lui Dumnezeu. Mântuirea și chemarea lui Dumnezeu nu stau în ce face un om, ci stau în harul suveran al lui Dumnezeu care deschide ochii, care alege să smulgă din întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească prin credință iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.

Aceasta este experiența care i-a schimbat identitatea lui Pavel, i-a schimbat convingerile și i-a schimbat acțiunile.

Atunci când ai parte de o experiență ca aceasta, a întâlnirii reale cu Isus Hristos, această experiență îți schimbă identitatea. Nu-ți schimbă buletinul de identitate, căci tot la fel te vei chema, tot fața pe care o ai, o vei avea, ci îți schimbă identitatea. Cuvântul ne spune că „cine este în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Mai departe vedem că experiența aceasta îți schimbă și convingerile. Sunt oameni care au niște convingeri strâmbe, foarte deformate și țin de convingerile acestea cu dinții, unii din ei zicând: „Le-am primit de la mama, le-am primit de la moșii mei și de la strămoșii mei.”

Chiar dacă convingerile acestea sunt stricate și corupte și nu se află în Scriptură, ei țin cu dinții de convingerile acestea. Însă atunci când omul cunoaște harul lui Dumnezeu, convingerile aceasta încep încet, încet să se alinieze la Cuvântul lui Dumnezeu.

Convingerea lui Pavel, era că va fi o nădejde a învierii. Dar până la urmă, promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu, Pavel a ajuns să înțeleagă că aceasta s-a împlinit în Domnul Isus Hristos, lucru pe care evreii nu vroiau să-l accepte; aceasta era problema. Deși erau poate unii din ei care credeau în înviere, nu puteau accepta ca această înviere a debutat și a pornit împreună cu învierea lui Hristos.

După ce descrie această experiență fundamentală, Pavel îi spune lui Agripa: „De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești. Ci am propovăduit pocăința și faptele bune vrednice de pocăință și am mărturisit înaintea celor mari și înaintea celor mici că Hristosul trebuia să pătimească și să fie Cel dintâi din învierea morților și că El va vesti lumină norodului și neamurilor.”

Am încercat să trec prin textul acesta cât mai repede pentru că este un text vast. Vreau acum să învățăm câteva lecții din textul acesta și din această experiență.

L-am văzut pe Pavel stând înaintea evreilor, apoi stând înaintea guvernatorilor romani și acum stând înaintea împăratului iudeilor și peste puțin timp îl vom vedea pe Pavel la Roma, stând înaintea Cezarului.

Parcusul acesta îl vedem anunțat de Dumnezeu, încă din momentul în care Pavel a trăit această experiență în drumul spre Damasc, experiență care este descrisă întâia dată în Faptele Apostolilor 9:15-16. Când Dumnezeu îl trimite pe Anania la Pavel, îi spune așa: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

Vedeți cum se împlinește această anticipare a vieții lui Pavel înaintea fiilor lui Israel, înaintea neamurilor și înaintea împăraților? Iată cum viața lui Pavel urmează acest parcurs pe care Dumnezeu i l-a hotărât din ziua în care l-a ales să fie un vas de cinste care să ducă Cuvântul lui Dumnezeu înaintea neamurilor.

Haideți să vedem care sunt lecțiile pe care le învățăm în această zi din textul citit.

Prima lecție pe care o învățăm, este următoarea: „Lucrurile nu sunt ce întotdeauna par să fie.”

De pildă, vi s-a întâmplat vreodată să mergeți la piață și să cumpărați niște mere frumoase, atrăgătoare, ce păreau să fie cele mai frumoase mere, să vă duceți acasă, să luați un măr, să mușcați din el și să fie stricat? Nu știu, poate că au fost înghețate merele. Omul din piață le-a luat, le-a șlefuit, le-a aranjat frumos și merele când erau acolo te atrăgeau, erau și ieftine și le-ai cumpărat. Dar când te-ai dus acasă, ai constatat că ai dat banii degeaba pe merele acelea: foarte atrăgătoare, dar putrezite înlăuntru.

Aceasta este lecția pe care o vedem în momentul în care demnitarii aceștia romani, vin acolo cu mare fală, intrând în sala de judecată cu sunete de trompetă și trâmbiță, toți plecându-se, îmbrăcați în robele lor frumoase, purpurii, de mătase. Și deodată, în sala de judecată intră Pavel cu niște haine ponosite, înlănțuit, obosit de doi ani de închisoare în care nimeni nu vrea să-i facă dreptate. Uitați-vă la contrastul acesta!

De o parte sunt toate personalitățile acestea ale Imperiului și de altă parte este Pavel. Toți demnitarii aceștia îmbrăcați frumos, arătoși, respectați, dar așa de putrezi în ființa lor, în caracterul lor.

De exemplu, dacă ne gândim la împăratul Agripa, vreau să știți că soția lui Berenice, a fost sora Drusilei. Drusila care fusese măritatea cu Felix – erau neamuri. De asemenea această Berenice era și sora împăratului Agripa, soțul ei. Aceștia erau frate și soră! Trăiau în incest și stăpâneau peste poporul lui Israel. Nu este acest lucru o urâciune? Ce mai conta că erau legi? Ce mai conta că evreii țineau la niște legi pe care Dumnezeu li le-a dat?

Aceasta este perspectiva care urmează dragii mei! La un moment dat nu o să mai conteze nici o regulă de bun simț în țara și în continentul acesta. Deja suntem pe acest drum. Nici un principiu de bun simț.

Va fi contrastul acesta între oameni frumos îmbrăcați, oameni apreciați de societatea aceasta, însă așa de stricați în caracterul și ființa lor și pe de altă parte Dumnezeu își are poporul care nu este din neam ales, care nu are putere financiară și putere politică, oameni care nu sunt probabil îmbrăcați frumos ca niște demnitari, dar care au un caracter impecabil înaintea lui Dumnezeu. Acest caracter nu este pus în evidență prin haine frumoase, nu este pus în evidență prin coafură, nu este pus în evidență prin podoabe, ci este omul ascuns al inimii.

Vă incurajez dragii mei, să nu vă uitați la cei ce strălucesc în lumea aceasta. Pentru că cei ce strălucesc în lumea aceasta, în general sunt oameni putrezi în ființa lor. Uitați-vă la omul ascuns al inimii.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că „omul se uită la ce izbește ochiul, dar Dumnezeu se uită la inimă.” Nu fii înșelat de ce izbește ochiul și nu fi înșelat că identitatea ta, convingerile tale, acțiunile tale vor fi puse în evidență prin ceea ce arăți în exterior. Fie ca identitatea ta, convingerile tale și acțiunile tale, să izvorască din omul ascuns al inimii și oamenii să vadă un caracter frumos.

În cartea Proverbelor scrie că „farmecul unui om stă în bunătatea lui.” Farmecul unui om nu stă în partea exterioară.

Există femei frumoase care defilează, se arată lumii, oamenii se uită ce frumusețe văd în ochii lor, însă dacă ai cunoaște persoana aceea în viața ascunsă, te-ai îngrozi. Toate personalitățile care sunt la Hollywood, sunt personalități care strălucesc pe din afară ca merele cumpărate din piață, dar în cea mai mare parte (poate 99%) sunt oameni care au un caracter execrabil, stricat, de care le-ar fi rușine, dacă ar fi cunoscut de lume.

Aceasta este prima lecție: măsura caracterului unui om nu stă în circumstanțele exterioare, ci în ce este el în interiorul ființei sale.

A doua lecție pe care o vedem aici în situația în care Pavel este judecat, este că cea mai bună formă de apărare, este atacul.

Băieții știu acest lucru, mai ales în jocul de fotbal. Dacă stai și te tot aperi lângă poarta ta și în careul tău, șansele cele mai mari sunt ca să iei gol. Cel mai bun lucru este să nu iei gol până la sfârșit. Însă dacă lucrurile se schimbă și intrii în atac și stai pe adversar cât se poate de tare, șansele sunt să înscrii.

Acest lucru face Pavel! În loc să fie defensiv, în loc să se apere și să se justifice, Pavel trece la atac. Pavel este omul care face o pledoarie extraordinară în situația aceasta, spunând: „Mi-a vorbit Dumnezeu împărate Agripa și când vorbește Dumnezeu, omul trebuie să asculte. Când vorbește Dumnezeu, omul se pleacă în pulberea pământului și când Dumnezeu îl trântește, stă acolo până când Dumnezeu îl ridică. Altfel Dumnezeu îi ia suflarea. Împărate Agripa, Dumnezeu mi-a vorbit, de aceea eu nu am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.”

Aici Cuvântul lui Dumnezeu începea să-i vorbească și lui Agripa și era o provocare pe care Pavel i-o făcea lui Agripa înaintea tuturor, chemându-l și pe el la pocăință și la credință. De aceea Agripa intuiește intenția lui Pavel și zice: „Măi Pavel, vrei să mă convertești! Așa este?” Și Pavel nu zice: „O, nu împărate! Eu nu vreau să te convertesc!” Ci Pavel răspunde foarte franc: „Da împărate, curând sau târziu, eu vreau să fii ca mine.”

În momentul în care Pavel probabil a ridicat mâinile și a arătat spre sine, au început lanțurile să zornăie, zicând: „În afară de lanțurile acestea.”

Îmi amintesc de o situație în care a fost ceva similar. Am mers odată cu un prieten, un frate, la închisoarea de maximă securitate de la Pitești. Ne-am dus să predică Evanghelia celor din această închisoare de maximă securitate. Ne-au invitat acolo și pentru că nu aveau alt loc, am predicat în clădirea bisericii ortodoxe. Era singurul locaș de cult de pe proprietatea închisorii.

Eram acolo în altar împreună cu prietenul meu și am început să vestim Evanghelia. Am avut un mesaj pentru ei și după aceea prietenul cu care am fost, s-a ridicat, a avut și el un mesaj, dar era mai emoționat și a început mesajul cu o formulă, cu care încep foarte mulți mesajul: „Dragii mei, mă bucur tare mult să fiu cu voi împreună în locul acesta.” Când a spus lucrul acesta, cineva de acolo din mulțime, pe un ton grav, a zis: „Noi nu ne bucurăm.” Bineînțeles, contextul nu era unul în care spui că te bucuri să fii acolo.

La fel și Pavel spune: „Vreau să fiți ca mine, nu numai tu împărate Agripa, ci toți care sunteți aici, vreau să fiți ca mine.” Deodată își dă seama că lanțurile zornăie și spune: „În afară de lanțurile acesta.”

Îmi place enorm cum omul acesta, nu se află acolo având o atitudine defensivă, încercând să se justifice, ci el este acolo încercând să convingă. Eu văd aici demnitate, aici văd autoritate, aici văd puterea lui Dumnezeu.

Dragul meu, vreau să te provoc, să-ți aduci aminte, când vei fi vreodată într-o situație în care să dai socoteală pentru nădejdea care este în tine, nu fii defensiv! Să nu-ți fie rușine de nădejdea care este în tine, să nu-ți fie teamă, stai cu demnitate, mărturisește-L pe Hristos și încearcă să convingi pe ceilalți să se pocăiască, să se întoarcă de la Satan, la Dumnezeu, de la întuneric la lumină și de sub puterea aceasta a răului, la puterea lui Dumnezeu.

A treia lecție pe care o învățăm este următoarea: creștinismul nu caută răzbunare, ci caută mântuire. Uitați-vă la Pavel, care este de doi ani acolo și va mai sta doi la Roma; se află de doi ani în Cezareea și nu i se face dreptate, chiar dacă toată lumea vede că Pavel nu este vinovat.

Revin cu întrebarea pe care am pus-o anterior: ce te-ai face, când doi ani de zile ai sta în pușcărie, toată lumea știe că ești nevinovat, judecătorul are toate evidențele, ba chiar judecătorul vorbește cu colegii lui de breaslă și zice „Nu este vinovat, dar totuși îl ținem acolo”, ce sentiment te-ar încerca?

Nu știu cum ați fi voi, dar eu cred că aș fi ros în interior și m-aș consuma foarte mult dacă nu mi s-ar face dreptate.

Am cunoscut adesea oameni cu care am stat de vorbă și au început să-și povestească viața și i-am văzut consumați de faptul că nu li se face dreptate. Vorbesc oamenii de pensiile care au fost tăiate, de salariile mici care le sunt date, de sclavia aceasta a patronilor, vorbesc oamenii de nedreptate atunci când legea spune că ai un drept și când tu te duci la primărie și vrei să accesezi dreptul acela, primăria îți cere tot felul de hârțoage și te pune pe drumuri de la ca „Ana la Caiafa”, până când obosești și zici „Nu mă mai duc după absolut nimic.”

Cunosc oameni cu dizabilități care sunt purtați dintr-un loc în altul și au de-a face cu oameni care stau cu cafeaua și cu țigara în birou și povestesc unii cu alții, se uită pe internet și stau săracii aceștia (după ce urcă cinci etaje) acolo, să li se facă dreptate și nu li se face dreptate.

Vreau să vă amintesc un lucru, dragii mei! Lumea aceasta este strâmbă, este deformată și așa va rămâne până va veni Domnul Isus Hristos. Singura nădejde pe care o avem, este aceea că va veni ziua în care Dumnzeu va face dreptate.

Însă dacă vă confruntați sau vă veți confrunta cu nedreptatea, să nu vă mâhniți! Veți avea multe situații în care nu vi se va face dreptate. Atunci când veți trece prin situații în care vi se va face nedreptate, amintiți-vă că va veni ziua când Dumnezeu va face o compensare și El vă va răsplăti pentru nedreptățile avute aici, când veți fi în prezența Sa. Creștinismul nu caută răzbunare, ci caută mântuire.

Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai grele lecții pe care le pot împlini. Știți de ce? Pentru că mă aflu adesea în fața unor oameni ticăloși și stricați care îmi fac rău.

Odată un om m-a jefuit de 5000$, un om care pretindea că este din poporul lui Dumnezeu. A luat banii, eu trebuia să cumpăr o mașină pentru lucrarea lui Dumnezeu, am avut încredere în el, am numărat banii, i-am pus în mână și omul s-a dus în Spania – în cealaltă parte a continentului ca să nu mai dau de el.

Din momentul când m-am aflat dator cu o sumă extrem de mare pe care nu o aveam și a trebuit să fac împrumuturi și să dau înapoi banii, din momentul acela a fost o povară pe care am purtat-o zile și nopți cam trei luni de zile. În fiecare zi mă frământam și mă suceam. Mă duceam la culcare și nu puteam să-mi scot din cap cum mi s-a făcut nedreptatea aceasta, după ce îl ajutasem pe omul acesta cu împrumuturi în multe, multe rânduri.

Poate veți experimenta lucrul acesta. Și Pavel a fost în situația aceasta în care nu i s-a făcut dreptate. Dar la urmă Pavel se ridică din această strâmbătate și are curajul și puterea să caute mântuirea celor care nu-i făceau dreptate. Este extraodinar să ai puterea aceasta! Această putere nu vine decât din această experiență a întâlnirii cu Hristos care schimbă fundamental viața unui om. La aceasta ne cheamă Dumnezeu!

În final vedem și care este reacția. Primul care cedează este Festus. La un moment dat, când Pavel vorbește de învierea lui Hristos din morți, Festus nu se mai poate stăpâni și explodează: „Pavele ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în 1 Corinteni 1:22-24: „Iudeii caută minuni și grecii caută înțelepciunea, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care, pentru iudei este o pricină de poticnire și pentru neamuri este o nebunie, dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.”

„Pavele ești nebun!” Acesta este verdictul lui Festus.

Cât despre Agripa care stă și ascultă acolo și care credea în prooroci, Pavel îl provoacă în mod direct: „Împărate Agripa, crezi tu în prooroci?” Și Pavel nu-l așteaptă pe Agripa să zică „Cred”, ci Pavel continuă și zice: „… Știu că crezi.”

Prin replica acesta a lui Pavel, e ca și cum ar fi zis: „Proorocii, toți vorbesc despre împlinirea acestei făgăduințe în Isus Hristos. Este o înviere și această înviere a fost începută de Domul Isus Hristos.” Agripa intuiește intenția aceasta a lui Pavel și îi spune: „Pavel, tu vrei să mă convingi să mă fac și eu creștin!” Și Pavel răspunde: „Da! Aceasta vreau, să fi și tu ca și mine, mai puțin lanțurile acestea.”

Dragii mei, lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi. Nu vă lăsați înșelați! Cuvântul spune că „tovărășiile rele, strică obiceiurile bune.” Însoțiți-vă cu cei care caută calea lui Dumnezeu ca să fiți oameni schimbați în ființa voastră, în interiorul vostru.

Un alt lucru pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-a mai învățat în această zi, este că cea mai bună formă de apărare este atacul. Când ești acuzat, nu-ți fie teamă, nu fii defensiv, ci stai cu demnitate și predică-L pe Hristos.

Nu căuta răzbunare atunci când nu ți se face dreptate, ci caută mântuirea celor care îți fac nedreptate.

Mărturisește-L cu credință pe Hristos și Dumnezeu Își va face lucrarea în viața ta și în viața celor care vor auzi Cuvântul, fie spre mântuirea lor, fie spre judecata lor veșnică. Amin!

Post a comment