Luca 10:1-16 – Sorin Prodan

Luca 10:1-16 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Capitolul 10 al Evangheliei după Luca este locul unde am ajuns împreună ca biserică în această aventură și expediție în a-L cunoaște pe Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

Evanghelia după Luca 10:1-16: „După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El. Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum. În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!” Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi. Să rămâneţi în casa aceea şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă. În oricare cetate veţi intra, şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va pune înainte; să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceţi: „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi: „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până în Locuinţa morţilor. Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Textul acesta ridică câteva întrebări și poate urmărind împreună citirea Cuvântului, unii dintre dumneavoastră ați încercat să vă identificați cu cuvintele Mântuitorului și să le primiți ca pe niște cuvinte care vă vorbesc în mod direct. În sensul acesta, este firesc să ne punem întrebarea, ce anume din textul acesta este aplicabil astăzi în dreptul nostru și ce nu este aplicabil?

De pildă, este normativă aceasta instrucțiune dată de Domnul Isus: „Să nu luăm nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte și să nu întrebăm pe nimeni de sănătate pe drum?” Este aplicabilă porunca Domnului Isus legată de a ne scutura praful din cetate? Dacă am fi respinși pe străzile Brașovului, ar trebuie oare să ne ducem în centrul orașului și să scuturăm praful pe de picioarele noastre strigând împotriva Brașovului?

Este necesar să fac două precizări înainte de a intra în conținutul acestui fragment din Scriptură. În primul rând, atunci când ne referim la textul sacru al Scripturii, la revelația lui Dumnezeu, cred că trebuie să ținem seama de cel puțin două lucruri esențiale, două principii.

Primul principiu. Orice om poate citi Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu orice persoană este acreditată să-l interpreteze. Orice om poate să deschidă Cuvântul lui Dumnezeu să-L citească, să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu cred că orice persoană este legitimată să interpreteze Cuvântul lui Dumnezeu. Reforma din secolul al XVI-lea a adus mult bine lumii, Europei și nu numai. Iar unii dintre beneficiile reformei, a fost acela de a așeza Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile oamenilor. Căci până atunci, atât în biserica Catolică, cât și în biserică Răsăriteană, Ortodoxă, Cuvântul lui Dumnezeu era doar în mâinile sacerdoților, adică în mâinile preoților. În vremea aceea în țara noastră, Scriptura era doar pe altarul preotului și era citită chiar într-o altă limbă, în limba slavonă, aici în spațiul românesc, în vreme ce în toată Europa era citită în limba latină. Poporul care era în biserică, nu înțelegea nici măcar citirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Atunci Martin Luther a înțeles nevoia aceasta de a pune Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile oamenilor. Astfel el a fost primul în Europa care a tradus Cuvântul lui Dumnezeu din latină, din limbile originale ebraică și greacă, în limba germană. Pilda a fost urmată apoi în Anglia și Scriptura a fost tradusă în limba engleză. Chiar și în România, spre sfârșitul secolului al XVI-lea, simțindu-se nevoia și presiunea aceasta, în final a fost tradus și în limba română.

Problema însă a fost că mulți care au luat Cuvântul lui Dumnezeu, au crezut că acum putând citi Cuvântul, au și dreptul de a-L interpreta. Aici trebuie să fim foarte atenți, pentru că acest drept de a interpreta Scriptura a fost delegat și dat de Dumnezeu unor oameni pe care i-a rânduit: „Pe unii apostoli, pe unii învățători, pe unii păstori, pe unii evangheliști” ș.a.m.d. Este adevărat că fiecare dintre noi când citim Scriptura facem implicit și un act de interpretare. Adică citim și încercăm să înțelegem ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dar în final, noi trebuie să venim și să probăm, să analizăm înțelegerea pe care o avem individual fiecare, cu învățătura pe care Dumnezeu a așezat-o în dreptul învățătorilor și păstorilor în biserică.

Vă spun lucrul acesta, pentru că este un risc foarte mare ca oricine să poată veni și să spună: „Eu așa am învățat Cuvântul lui Dumnezeu și așa am să-l aplic.”

De pildă, îmi aduc aminte de un lucru din anii ’90, imediat după revoluție. Era într-o adunare unde participam în vremea aceea, într-o adunare mică de la țară, un om care s-a întors din Germania și s-a integrat în biserică. Era priceput la una și la alta, și cumva i s-a dat tot mai mult credit și tot mai multă libertate în a sluji în partea de administrație a bisericii. Frământarea lui era că nu poate să ajungă mai sus. Așa sunt unii, aspiră spre un loc de conducere și vor tot timpul să ajungă acolo, iar dacă nu pot, trăiesc anumite frustrări. Omul nici nu se califica pentru aceasta, că de când în când își bătea nevasta de o lăsa vânătă. Cert este că de la un anumit timp, omul acesta a început să fie atât de critic față de biserică, iar orice discuție o aveai cu el, nu puteai să discuți altceva cu el, decât ce este rău în biserică și avea o critică extrem de acidă și de dură. Odată l-am întrebat: „Frate!” (Deși în duhul meu nu-l mai consideram frate) „Frate ce dovezi din Scriptură ai ca să aduci aceste acuzații?”

Iar omul acesta care credea că poate să interpreteze Scriptura cum îl tăia capul, a început să deschidă Scriptura dintr-un loc în altul, spre uimirea mea constatând faptul că toată Scriptura era subliniată numai cu versete pe care el le interpreta în felul în care el credea că este justificat să critice biserica. Unul din versetele pe care îl cita era din Ieremia 1, unde spune în versetul 10: „Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.” Astfel el se credea, conform interpretării lui, că este legitimat, că este rânduit peste neamuri să dărâme și să sădească apoi. El era reformatorul acolo.

Am văzut dragii mei, nu de puține ori situația aceasta, în care fiecare om credea că poate interpreta cum vrea Cuvântul lui Dumnezeu, însă vreau să fim atenți că dacă interpretarea și înțelegerea pe care o avem individual nu se potrivește cu învățătura pe care Dumnezeu o dă prin oameni rânduiți în adunarea Lui, atunci trebuie să fim înțelepți și dispuși să renunțăm la înțelegerea aceea pe care o avem și să acceptăm o înțelegere corectă a Scripturii. Acesta este primul principiu.

Al doilea principiu. Orice text pe care noi îl citim din Scriptură este plasat într-un anumit context. Iar atunci când noi citim și interpretăm Scriptura fără a ține seama de contextul în care se așează textul respectiv, nu avem o interpretare corectă, nu avem o hermeneutică corectă a textului, nu am făcut o analiză sau exegeză corectă a textului. Teologii spun: „Contextul este totul.” Înțelegerea textului Scripturii trebuie să aibă loc în contextul în care ne-a fost dat. Iată de ce, chiar astăzi, în multe biserici de credincioși evanghelici, Vechiul Testament este interpretat foarte, foarte nepotrivit. De multe ori se iau învățături din zona Legii, din zona descoperii pe care Dumnezeu a dat-o într-o anumită perioadă din istorie; nu se ține cont de contextul în care sunt date aceste legi și porunci, nu se ține cont de un alt principiu important, de faptul că revelația lui Dumnezeu este progresivă, iar unii interpretează Vechiul Testament și încearcă să impună bisericii anumite legi care au fost date evreilor în vremea aceea, să le impună în zilele noastre.

Se uită faptul că poporul lui Dumnezeu din vremea aceasta, nu mai este în vechiul legământ, ci se află într-un nou așezământ: este noul legământ. Iar când ne uităm la prescripțiile pe care Dumnezeu le-a dat în contextul vechiului legământ, noi trebuie să înțelegem acolo falimentul poporului, că niciodată nu s-au putut ridica la pretențiile lui Dumnezeu și la Legea desăvârșită a lui Dumnezeu, și chiar însuși acest lucru trebuie să ne conducă la Hristos. Așadar trebuie să vedem ce ne învață Hristos, în lumina descoperirii pe care Dumnezeu o dă în întreaga revelație. Prin urmare, contextul este foarte important.

De aceea și textul pe care l-am citit în această zi, este important să-l analizăm și să-l interpretăm în contextul dat.

În traducerea lui Cornilescu, apare un subtitlu care nu este în textul original: „Trimiterea celor 70 de ucenici.” În ultimele mesaje pe care le-am avut din Evanghelia după Luca, chiar în capitolul 9, apar cel puțin două fragmente care au subtitlul „Cum să urmăm pe Isus.” Și am citit despre faptul că Domnul Isus a adresat o chemare. Unuia i-a spus „Vino după Mine.” Astfel l-a chemat. Alții, fără să fi avut o chemare în felul acesta, au venit ei cu entuziasm și au zis: „Doamne, Te voi urma!” Și Domnul a vorbit și unora, și altora și le-a spus: „Oricine este chemat și oricine vrea să Mă urmeze, iată la ce trebuie să se aștepte.”

De data aceasta intrăm în capitolul 10 și avem de-a face cu o trimitere. În sensul acesta consider că este necesar să facem o distincție între o chemare și o trimitere. Există lucruri care caracterizează o chemare și există lucruri care caracterizează o trimitere. Domnul Isus cheamă și tot Domnul Isus trimite.

Chemarea pe care o adresează Domnul Isus, este în primul rând o chemare la mântuire. Această chemare este una generală, dată tuturor oamenilor de pe pământ care au trăit vreodată.

Am descoperit însă din cele două texte studiate, faptul că chemarea la mântuire, este implicit o chemare la ucenicie. Cel care este chemat la a-L urma pe Domnul Isus Hristos, nu este chemat doar a veni la biserică ca enoriaș și să stea în adunare ca un simplu asistent, participant sau spectator. Chemarea la mântuire este o chemare la ucenicie și slujire. De aceea, dragii mei, este important să înțelegem faptul că nici un copil al lui Dumnezeu nu este un simplu spectator în Împărăția lui Dumnezeu. Orice copil al lui Dumnezeu care a primit chemarea la mântuire, trebuie să-și descopere darurile prin care el poate să slujească Împărăția.

Trimiterea în schimb, este o mandatare specială și specifică a Domnului Isus, fie pentru o anumită perioadă delimitată sau definitivă. Există oameni care au fost trimiși de Domnul Isus să facă ceva, o slujire specială, pe un termen limitat. Alții însă au primit o trimitere definitivă, o trimitere prin care ei trebuiau să abandoneze totul și să meargă în direcția în care Domnul Isus i-a trimis.

Aceasta este situația pe care o întâlnim în textul din capitolul 10. Cunoaștem faptul că Domnul Isus a chemat la Sine 12 ucenici, care erau probabil din rândul grupului mai mare de ucenici, iar pe aceștia i-a numit „apostoli.”

Știți ce înseamnă „apostol”? Înseamnă „trimis”. Pe aceștia i-a chemat și i-a numit „trimiși” sau „apostoli”. În schimb, iată că era un alt grup mai mare, de 70 de ucenici, pe care Domnul Isus la un moment dat, i-a chemat și i-a trimis. Dar pe aceștia i-a trimis doar pentru o perioadă de timp. În rest, pe cei 70 nu Îi vedem alături de Domnul Isus în diversele călătorii pe care El le făcea. Cei 70 ucenici, erau probabil pe la casele lor, în familiile lor din diverse sate, cătune din Galileea sau Iudeea. Ori de câte ori ajungea Isus pe acolo, ei se duceau și stăteau în jurul Domnului Isus. Și erau ucenici pe care Domnul îi avea în Iudeea, în Galileea, poate chiar prin Samaria, iar la un moment dat, pe acești 70 ucenici Domnul îi cheamă și îi trimite pe o perioadă delimitată de timp. Pentru că vom vedea în textul următor că aceștia se întorc și vorbesc Domnului despre experiențele și minunile pe care le-au avut în acea perioadă de timp.

Aici apare însă o problemă. Atât chemarea, cât și trimiterea, au un element comun. Acesta este ascultarea! Toți cei care sunt chemați la mântuire și la slujire, trebuie să asculte de Domnul Isus. Toți cei care sunt trimiși de Domnul Isus, trebuie să asculte de Domnul Isus. Problema care apare când vine vorba de ascultare, este că mulți ar vrea să primească chemarea și mulți ar vrea să primească trimiterea, dar știți cum? În termenii lor, nu în termenii în care sunt chemați și trimiși.

În textul nostru avem acest înțeles. Când Domnul Isus îi trimite pe cei 70 ucenici, Domnul Isus stabilește termenii în care El trimite pe cineva. De aceea dragii mei, cred că un principiu extrem de important, este să înțelegem faptul că oricine este chemat și oricine este trimis, trebuie să primească această chemare și această trimitere în termenii stabiliți de Domnul Isus.

Aș vrea să ne uităm la acest lucru astăzi, la faptul că atât în Luca 9, cât și în Luca 10, Domnul Isus stabilește termenii și principiile trimiterii.

Primul principiu este faptul că trimiterea comportă autoritate divină. Trimiterea nu este atât de mult trimiterea unei biserici sau trimiterea unui grup de oameni, ci este trimiterea care are amprentă divină. Este trimiterea care are mandatare divină.

Ascultați ce spune versetul 1 din capitolul 10: „După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis.” Cine este Cel ce trimite? Este Domnul! Termenul în limba greacă, este „Kurios”, adică este Conducătorul, Cel care dă direcție, Cel care conduce. Domnul este Cel care rânduiește și care trimite.

Apoi în versetul 16, în finalul acestor instrucțiuni, Domnul spune: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Frați și surori, ascultați-mă vă rog pentru câteva momente. Se întâmplă adesea în adunarea Domnului, că unuia nu-i place de cel care predică Cuvântul lui Dumnezeu. Motive pot să fie foarte multe. Poate la un moment dat fratele care predică și-a făcut curat să se ducă și să spună, acestui frate sau acestei surori: „Ai o problemă.” Cum firea noastră pământească întotdeauna se luptă cu Duhul și nu primește lucrurile Duhului, se întâmplă ca persoana respectivă să nu mai aibă atâta drag de fratele care predică Cuvântul. Și când îi vine rândul la predicare, fratele poate să vadă foarte bine adunarea.

Cunosc oameni care atunci când predică unul dintre frații noștri sau când predic eu, niciodată nu se uită în ochii mei. Știu oameni care au fost aici în adunare, care atunci când se predica Cuvântul lui Dumnezeu, citeau din Scriptură de peste tot, erau deconectați complet de Cuvântul care era predicat și așa își petrecea timpul în Casa lui Dumnezeu. Nu primea Cuvântul. Ascultați cu atenție cuvintele acestea: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte.”

Bine are fi ca oamenii care au o problemă să și-o rezolve separat. Nu în felul „Pe ăsta nu-l mai ascult. Eu îmi văd de ale mele. El pentru mine nu mai are nici un cuvânt.” Bine ar fi să ne gândim la faptul că un om care predică Cuvântul lui Dumnezeu și este un om integru al lui Dumnezeu, că acel om are mandatarea Domnului Isus, are autoritate în predicare, delegată de Domnul Isus. Respingerea Cuvântului predicat, este respingerea implicită a Celui care l-a mandatat pe predicator să vorbească.

Este extrem de important să ne gândim la aceste lucruri. Domnul Isus a rânduit 70 de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui. De ce doi câte doi? „Mai bine doi decât unul”. Avem în Scriptură multe situații care ne ajută să înțelegem că echipa are o greutate și o valoare mai mare în eficiență, dare de socoteală, integritate ș.a.m.d. Multe lucruri pot fi spuse.

Cu siguranță, nu mă gândesc că Domnul Isus a rânduit doi câte doi, ca în cazul în care unul primește respingere și este bătut, celălalt să vină în ajutorul lui și să dea și el cu pumnii. În nici un caz! A rânduit doi câte doi, pentru că este un suport reciproc. Ce bine este, că poate ești într-o situație și explici Cuvântul lui Dumnezeu și poate din situații de oboseală sau anumite rațiuni, nu ai flexibilitatea și libertarea necesară. Apoi fratele de lângă tine începe el să explice Evanghelia. Și Domnul îi dă har și Cuvântul curge, iar tu stai și te rogi pentru el. Este o experiență extraordinară în a avea un suport.

Lucrul acesta este valabil și în familie. Problema este că în familie câteodată polii se schimbă și devin magneți care se resping, lucru care este trist. Să ne aducem aminte așadar de valoarea echipei. Domnul Isus trimite doi câte doi și iată că stabilește modelul evanghelizării. El trimite și este bine să ținem cont de tiparul acesta al trimiterii.

În plus, mi s-a părut foarte interesat că i-a trimis doi câte doi, înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El. Ce a făcut Domnul Isus? Avea să treacă printr-o anumită cetate și dacă ar fi apărut așa dintr-o dată în cetate zicând „Iată vă vestesc Cuvântul lui Dumnezeu”, nu ar fi fost așa de eficient acest lucru. Dar dacă trimitea înainte doi ucenici și aceia se duceau în cetatea respectivă și anunțau pe cei din cetate „Împărăția cerurilor s-a apropiat de voi!”, rezultatul ar fi fost altul.

De două ori apare în text mesajul acesta. „Acesta este mesajul pe care trebuie să-l spuneți: „Împărăția cerurilor s-a apropiat de voi!” Ce înseamnă acest lucru? Vine Mesia! „Va veni Isus în cetatea voastră.” Evident lucrurile erau deja pregătite în momentul în care Domnul Isus avea să ajungă acolo.

Știți la ce m-am gândit și ce mi-a arătat Domnul Isus aici ca aplicație pentru noi? În tiparul acesta al trimiterii, la fel cum noi suntem trimiși, mesajul acesta trebuie să se audă și în ziua de astăzi. La fel cum ucenicii pregăteau venirea Domnului Isus în cetățile prin care avea să treacă, noi trebuie să ducem mesajul Evangheliei, acestei generații, că Domnul Isus este gata să vină. Noi suntem trimiși de Domnul Isus.

Orice ucenic este trimis de Domnul Isus. Unii sunt trimiși câteodată într-un mod special. Să nu uitați vă rog că toți suntem trimiși. Dar alții sunt mandatați să se ducă pentru o săptămână în Italia, la Firenze, să se ducă să spună românilor de acolo că se apropie Împărăția și că vine Domnul Isus. Alții poate sunt trimiși pentru o perioadă în Africa și alții sunt chemați de Isus definitiv și aceia trebuie să meargă zi și noapte să predice Evanghelia Împărăției. Dar nimeni nu este scutit.

Dacă îți trece prin minte dragul meu că cel care trebuie să facă lucrarea Împărăției, este fratele păstor, sau cel ce predică, sau cei ce conduc biserica, este total greșit. Pentru că știți care este riscul? Să fi un simplu spectator în Casa lui Dumnezeu și cel care este un simplu spectator, se transformă foarte repede într-un critic al lucrării lui Dumnezeu. Cel care participă la lucrarea Împărăției lui Dumnezeu, vreau să vă spun că uită de toate criticile, pentru că el știe ce grea e lupta.

Un tată care nu schimbă scutecele copilului când face pe el și cumva ajunge pe pat, imediat strigă și o ceartă pe soție, că nu a pus bine scutecul. Dar ia pune tu mâna să-l schimbi și să vezi cum miroase. Și să vezi la urmă ce experiență olfactiva este în schimbarea aceasta de scutece.

Dragii mei, Domnul Isus ne trimite, ne mandatează și trebuie să înțelegem trimiterea aceasta în termenii Lui.

Al doilea principiu este acesta: trimiterea comportă riscuri. Atunci când ne ducem în mandatarea aceasta, să nu avem impresia că ne ducem spre ceva spectaculos, că mergem spre ceva ce o să ne facă faimoși, că o să ne aducă o reputație. Nicidecum! Aceasta poate în alte contexte în care haina îți dă o anumită autoritate, prin care oamenii vin și te respectă și îți sărută chiar mâna. Și ai tot timpul pe unde te duci un anumit respect. Te simți ca fiind un om important.

Însă trimiterea pe care Domnul a dat-o, nu are nimic de a face cu așteptările acestea ale unei reputații sau faime. Dacă unii se uitau la Isus și vedeau că mulțimile Îl urmau și au vrut să zică „Doamne și eu Te voi urma oriunde vei merge!” sau „Trimite-mă Doamne peste tot și mă voi duce”, greșeau. Iată ce le spune Hristos: „Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.”

Câmpul Evangheliei este minat de demoni, de învățătură falsă, de oameni răi, de Satan, este minat de antihristi. Aceasta vei întâlni când te vei duce și când vei avea îndrăzneală să devii unul dintre trimișii Domnului Isus, indiferent de contextul vieții în care te afli al slujbei tale, al familiei, al vecinilor, al bisericii, al lumii, al Brașovului, vei întâlni ostilitate. Nu vei întâlni aplauze, nu vei întâlni oameni care te vor onora când te vei duce spunând că ești trimis de Domnul Isus să le spui mesajul Împărăției. Raportul este acesta: tu ești mielul și ei sunt lupii.

Alții au o altă percepție cu privire la trimitere. Au o percepție triumfalistă. Ei se duc să cucerească lumea. Iar unii nu călătoresc decât la clasas I (în avion mă refer). Alții și-au cumpărat și avion particular. Pe alții i-am văzut (în zona de vest mai ales) cu niște mașini de lux, de mă uitam cu jind la ce măgăruș le-a dat Domnul Isus să se duce să vestească Evanghelia. Și am zis: „Doamne, nu-i rău să fii păstor sau misionar.” Poate ar trebui să mă duc și eu din est în vest, că acolo sunt motoare cu capacitate mai mare și caroserii mai bune.

Însă știți ce mă întristează mai mult decât cele menționate anterior? Acei oameni care se cred trimiși ai lui Dumnezeu și pe care nu i-a trimis nimeni, nici Domnul, nici biserica, absolut nimeni. Ei se duc din biserică în biserică cu deviza aceea din Ieremia 1:10: „Te-am rânduit peste neamuri, să dărâmi…” Știți care este raportul? Ei sunt lupii care se duc în mijlocul mieilor să-i sfâșie.

Nu suport lucrul acesta dragii mei. Se duc în biserici în care nu cunosc frământările și zbaterile bisericii. Se ridică și dau de pământ cu păstorul și cu membrii din biserică, iar cei care sunt critici în biserică, tot timpul zic în sinea lor: „Așa frate, dăi! De mult nu am mai auzit un mesaj de ăsta! Dă frate în el că merită!”

Ce pericol dragii mei, feriți-vă de astfel de oameni. Așa sunt de ispitiți unii să primească mesaj de la cineva care trece ca un meteorit prin biserică, zicând: „Ah! În sfârșit cineva care predică bine. Păstorul nostru nu predică așa.” Și are o atitudine de discreditare față de păstorul care suferă, care poartă în lacrimile sale biserica și care se zbate pe pernă uneori noapte gândindu-se cum să rezolve problema aceasta a sorei sau a fratelui. Gândește-te să nu fii un lup în mijlocul mieilor, ci să fi mielul care se duce în mijlocul lupilor. Atenție la aceasta! Trimiterea comportă riscuri și pericole.

Al treilea principiu este acesta: trimiterea implică dependență. Domnul Isus spune: „Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.” Cum să înțelegem și să interpretăm versetul acesta? Oare și astăzi, dacă pornim de exemplu într-o lucrare de două săptămâni, să nu ne punem un sandwich pe drum? Să mergem, doar să ne urcăm în microbuz și să mergem spre Cernăuți zicând „Nu mâncăm nimic dimineața, lasă că ne dă Domnul”? Aceasta este ideea? Nu cred.

În textul acesta eu cred că Domnul a vrut să spună următorul lucru: „În lucrarea în care Eu vă trimit, nu trebuie să vă bazați pe resursele voastre. Ci bazați-vă pe providența lui Dumnezeu. Bazați-vă pe grija pe care am să v-o dau Eu în timp ce voi mergeți să faceți lucrarea pe care Eu v-o dau.” Pe lângă acest lucru, Domnule le-a mai zis: „Să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum.”

Când te întâlneai cu cineva într-o călătorie în vremea aceea și îl întrebai de sănătate, nu era întrebarea ca la americani: „How are you?” (Ce faci?) Când am ajuns și eu în America, mă întrebau și pe mine: „Hi, how are you?” Și eu mă opream și le explicam cum sunt în vreo 5-10 minute. Iar ei se uitau la mine ca la un extraterestru venit de pe altă planetă. Pentru că acolo întrebarea se pune așa gratuit, nu ca să afle cum ești. Ei nu pun întrebarea aceasta, ca să vadă cu ce te confrunți și cum mai ești, nu, ci doar ca salut.

Însă în vremea aceea dacă te întâlneai pe drumul pe care îl făceai dinspre Iudeea spre Galileea și întrebai pe cineva de sănătate, te așezai, îl întrebai de unde este, te duceai la o umbră și stăteai câteva ceasuri cu el. Cam aceasta era întrebarea de sănătate.

Iar pentru că Domnul i-a trimis specific, le-a zis: „Trebuie să faceți această lucrare, pentru că Eu voi veni. Nu stați la vorbe și la întrebări de sănătate pe drum. Duceți-vă și pregătiți calea.”

Poate aici găsim o lecție foarte bună și pentru noi. Pentru că și noi știm să întrebăm de sănătate, dar câteodată ne așezăm la bârfă. „Ce faci?” „Păi bine, am fost la sora… Dar știi ce s-a întâmplat cu fratele…?” Și începem să ne așezăm să vorbim de „sănătate”, uitând că avem o lucrare de făcut, lucrarea Împărăției.

Al patrulea principiu. Trimiterea implică smerenie și modestie. Domnul spune: „În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!” Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi. Să rămâneţi în casa aceea şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.”

Aici sunt câteva lucruri importante. În primul rând Domnul spune „Dacă ajungeți într-o casă, primiți sluijirea acelei case.” Dacă sunteți întrebat de mâncare, nu spuneți: „Aș dori un caviar și un tort de ciocolată.” Ci spuneți mai degrabă: „Frate, soră, ce aveți dvs, nu vă zbateți cu nu știu ce mâncăruri.” Ce vi se pune în față, mâncați împreună cu ei și fiți mulțumitori. Să nu aveți așteptări sau pretenții. Aceasta este ideea: „Unde ajungeți și unde sunteți primiți să nu emiteți pretenții. Lucrarea în care vă duceți este o lucrare a smereniei, a modestiei.”

Tot așa mai departe spune în versetul 8: „În oricare cetate veţi intra, şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va pune înainte.” Acum știți că sunt multe relatări misionare. Fratele Paul Washer de pildă, mi-a povestit mie unde a ajuns odată într-un trib îndepărtat din zona junglei din Peru și era o delicatesă care se pregătea acolo, o delicatescă care era mestecată de femeile bătrâne înainte. Un fel de coajă de copac pe care femeile bătrâne le mestecau bine, apoi o scuipau într-o oală și se pregătea masa.

Dacă te ții de principiul acesta cu dinții, atunci mănânci ce ți se pune în față. Dar din nou vreau să revin pe acest aspect al interpretării. Aceasta nu trebuie să fie una literală, noi trebuie să descoperim principiul care se află în spatele textului. Principiul în acest caz este cel al modestiei, al smereniei, al felului în care primești și ești slujit. Nu trebuie să emiți pretenții.

Acum mai este o deosebire. În vremea aceea era o cultură a găzduirii, a primirii de oaspeți. Oamenii te primeau repede în casă. Uimirea mea a fost mare când am călătorit în Orientul Mijlociu și am ajuns prin Iordania. Călătoream acolo pe la niște biserici împreună cu fratele Antony care ap lecat la Domnul. Și am ajuns la niște arabi, care nu erau ei niște fundamentaliști radicali, dar vreau să vă spun că ce ne-a uimit a fost faptul că ne-au primit imediat în casă, imediat au pus masa și insistau să rămâi să dormi în casa lor.

Așa de ciudă mi-a fost, credeți-mă, că nu mai avem cultura aceasta a găzduirii de oaspeți. Dacă Domnul ți-a dat o casă, gândește că El ți-a dat-o ca să fii un primitor de oaspeți în casa aceea. Și ce bine este că pe lângă faptul de a fi primitor de oaspeți, poți să stai și tu în ea și poți să trăiești acolo sub acoperișul acela ani de zile. Dar o binecuvântare trebuie împărtășită. Și mi-ar plăcea să știu că în biserica noastră este această cultură a găzdurii, a primirii, să fii primitor de oaspeți. Dacă se aude că este cineva care trebuie găzduit, să fim gata să primim acel oaspete fiecare dintre noi, încât să ne întrebăm la cine să-l trimitem din câți sunt disponibili. Problema este că câteodată anunți acest mesaj pe Whatsapp (de exemplu) și tot scuturi telefonul să vină un beep scurt, în care să apară că un frate zice că-l primește.

Dragii mei să știți că înainte să mă căsătoresc și să fiu mai așezat, mai de-al casei, am călătorit foarte mult. Cam 8 luni din an, eram în călătorii, mergeam la diverse familii și eram primit în diverse locuri. Am fost primit într-un spectru foarte larg, uneori de la o saltea pe care dormeam și îmi era frig noaptea, până la o casă lux, că îmi era groază să mă pun în acel pat de mătase. M-am bucurat de slujirea oamenilor simpli și a celor sofisticați. Am primit diverse binecuvântări. Am fost și în case de romi și m-am bucurat cu ei mâncând împreună și a fost extraordinar. La un moment dat se ducea unul din ei în cort, lua o bucată de carne de porc și mi-o arunca în farfurie. Înghițeam în sec, dar o mâncam! Slavă Domnului că nu mi s-a întâmplat niciodată nimic rău. Însă mi-am arătat recunoștința și mulțumirea pentru felul în care am fost slujit.

Dragii mei, smerenia și modestia în slujirea noastră, trebuie să se vadă în toate situațiile în care suntem.

Acum spre încheiere, aș vrea să ne uităm la un alt aspect al trimiterii. Domnul Isus Hristos spune așa: „Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi… Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi: „Scuturăm împotriva voastră.”

Ce înseamnă lucrul acesta? Aceasta înseamnă că în mandatarea și trimiterea noastră trebuie să ne așteptăm la faptul că unii ne vor primi, iar alții ne vor respinge. Primirea noastră înseamnă pacea care se duce înspre casa aceea și spre acel fiu al păcii. Este pacea cu Dumnezeu. Dacă el primește Cuvântul și pe trimisul lui Dumnezeu, el primește pacea și împăcarea cu Dumnezeu. Astfel este declarat drept înaintea Lui, primind justificarea. Dar cine respinge, primește condamnarea.

Aici aș dori să insist puțin, să vedem cum este prezentată judecata aceasta. Am citit un mic comentariu despre versetul 2, când înainte de trimitere, Domnul le spune ucenicilor: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” Desigur, noi ne gândim în termenii în care ne uităm la holde, că sunt coapte, că intrăm într-un seceriș al Domnului și secerăm pentru Împărăție. Dar foarte interesant, în acest comentariu se spunea că, conceptul de „seceriș” în tot Vechiul Testament, chiar și în pilda neghinei, era ideea judecății. Se coc holdele, iar când vine secerișul ce urmează? Judecata! Pentru că la seceriș, totul este tăiat și se separă neghina de grâu. Acest comentator spune „Mare este secerișul”, adică mare este judecata lui Dumnezeu. Lucrătorii sunt atât de puțini. În fața judecății care avea să vină, atât de puțini lucrători sunt cei care să se ducă spre lumea aceasta peste care zace condamnarea lui Dumnezeu. „Rugați dar pe Domnul secerișului”, pe Judecătorul națiunilor, a neamurilor „să scoată lucrători la secerișul Lui.” Iar mai departe spune: „Acolo unde nu sunteți primiți, scuturați praful care s-a lipit de picioarele voastre. Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.” Apoi pronunță o judecată peste cetățile în care a fost predicat Cuvântul și El a fost respins: în Horazin, în Betsaida și Capernaum.

Aș vrea dragii mei să preluăm mesajul acesta de judecată și să ne gândim fiecare în dreptul nostru. Ești în locul acesta și auzi Cuvântul lui Dumnezeu, iar El te invită la o analiză cât se poate de serioasă a inimii tale și dacă tu ai pacea cu Dumnezeu. Cuvântul este predicat, Evanghelia, Vestea Bună a iertării este predicată, ți se spune că Hristos a murit pentru păcatul tău ca tu să te întorci din păcatul tău cu pocăință și credință în Cel care a murit pentru tine, care a plătit în locul tău. Crede în El, pocăiește-te de păcatul tău și începe să umbli pe calea lui Dumnezeu, în termenii în care El te cheamă. Primirea acestui mesaj înseamnă pace peste tine, iar respingerea acestui mesaj înseamnă judecată.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că cel care respinge Cuvântul este într-o situație în care va fi judecat mai aspru decât cei din Sodoma și Gomora, pentru că ei nu au avut parte de revelația pe care tu o ai în ziua de astăzi. De aceea, cel ce ascultă Cuvântul predicat, Îl ascultă pe Hristos, iar cel ce respinge, Îl respinge pe Hristos și pe Cel ce L-a trimis pe Hristos.

Îndemnul și sfatul meu pentru tine dragul meu, este să primești Vestea Bună a iertării, să primești pe Mântuitorul, să primești iertarea și să nu stai sub condamnarea aceasta. Iar pentru cei chemați și trimiși de Domnul, să faceți lucrarea aceasta în termenii și principiile stabilite de Domnul Isus, gândindu-ne că avem autoritatea mandată de El. Vorbim în Numele Lui, nu în numele nostru. Trebuie să vorbim cuvintele Lui, nu cuvintele noastre, adevărurile și realitățile Împărăției, nu ideile noastre.

Aș vrea să înțelegem că ne ducem să predicăm într-o lume ostilă, aș dori să respectăm biserica, mieii lui Dumnezeu și să predicăm cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu în smerenie și modestie, și în felul în care putem să fim slujiți de cei care ne vor primi și găzdui. Astfel să ne gândim că cei ce primesc Cuvântul, primesc mântuirea, iar cei ce resping Cuvântul, primesc condamnarea. Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere și nici un cuvânt de la Dumnezeu nu se întoarce fără rod.

Slăvit să fie Numele Celui care ne-a chemat la mântuire și la slujire și ne-a trimis să proclamăm Evanghelia veșnică. Amin!

Post a comment