Luca 2:21-24 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 2:21-24 – Sorin Prodan – Providența Brașov

Sunt absolut convins că foarte mulți predicatori evită astfel de texte, pentru că nu sunt poate în opinia lor atât de relevante, pentru că textul acesta ne vorbește foarte mult de lucruri care țin de o cultură care nu este cunoscută altor neamuri. Aceasta este cultura evreiască, acesta este mediul iudeilor care făceau anumite lucruri când se năștea un copil.

Poate, dacă cineva din altă țară vine în România și asistă la anumite obiceiuri și tradiții pe care noi românii le avem la așa numitele „rituri de trecere” (cum le numesc cercetătorii în cultura populară – nașterea, nunta și moarta). Și se uită la toate elementele care însoțesc ritualurile acestea. Vor fi foarte uimiți!

Dacă vin să asiste la o înmormântare la noi cu elementele specifice unei înmormântări tradiționale românești cu spartul ulciorului, cu aruncatul banilor și cu alte lucruri, se vor întreba de ce facem lucrurile acestea și vor avea nevoie de explicații.

Cam așa stau lucrurile cu textul acesta. Sunt lucruri care țin de cultura evreiască. Dar aș vrea să ne uităm și să vedem că dincolo de lucrurile pe care poate le înțelegem mai puțin, există semnificații care ne sunt de mare folos.

Atenția noastră se îndreaptă în această zi în textul pe care l-am citit, la patru astfel de evenimente care au avut loc în preajma nașterii Domnului Isus. Aceste patru evenimente sunt grupate în perechei de câte două.

Primele două lucruri sunt legate de circumcizie, adică de tăierea împrejur așa cum este scris în text. În ziua în care un copil evreu era tăiat împrejur, în ziua aceea el primea un nume. (după cum în cultura noastră, în credința ortodoxă, numele i se atribuie la botez)

Alte două lucruri la care ne vom uita, sunt curățirea, respectiv împlinirea perioadei de lăuzie și dedicarea Pruncului Isus la Templu.

Vreau de la bun început să vă spun, că în ciuda faptului că aceste lucruri par de puțină însemnătate pentru oameni, am spune poate irelevante sau chiar tehnice acum când le vom explica, veți vedea cât de frumos Cuvântul lui Dumnezeu aduce înaintea noastră o descoperire de care chiar și noi avem nevoie.

Haideți așadar să începem prin a ne uita la primele evenimente. Cuvântul ne spune că atunci „când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.”

Tăierea împrejur sau circumcizia la evrei, era un lucru foarte, foarte important. În vremurile acestea nu mai punem un preț așa mare pe acest lucru, însă în vremea aceea era de o extremă importanță.

Haideți să vedem de ce era important acest lucru. Deschideți vă rog în cartea Geneza 17. Acolo Dumnezeu a poruncit prima dată ca să se realizeze această circumcizie. Acest lucru are loc în vremea lui Avraam. Geneza 17:9-10: „Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.”

Deci Dumnezeu a făcut un fel de legământ, un fel de contract între El și Avraam și neamul lui și El a spus că fiecare bărbat care avea să se nască în familia lui, trebuia tăiat împrejur.

Cuvântul continuă să spună în versetele 11-14: „Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi. La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău. Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”

În vremea aceea când se făcea un legământ, legământul avea și un semn. Legământului între două persoane, i se atașa un semn. La fel și astăzi când avem diverse forme de înțelegeri în care se pune un gaj, o garanție. Atunci când Dumnezeu a spus „Fac legământ cu tine Avraam”, semnul legământului era tăierea împrejur a tuturor copiilor de parte bărbătească.

Acest lucru îi diferenția pe evrei de toate neamurile. Acest lucru se întâmpla numai la evrei. De acolo se păstrează această idee că un legământ trebuie pecetuluit cu un semn.

Știți că atunci când eram noi copii, mai erau unii care ziceau: „Hai să fim frați de cruce.” Ați făcut lucrul acesta? Când eram copii și ne jucam, ne împrieteneam unul cu altul așa de tare că ziceam: „Gata! Ne facem frați de cruce.” Și acum trebuia să facem o tăiere. În ciuda faptului că era dureros, noi luam o lamă din aceea și ne tăiam pe piele de la mână, până ieșea sânge, se tăia și celălalt și durea, dar trebuie să iasă sânge. Apoi ne făceam frați de cruce, puneam mâinile una lângă alta, ne uneam sângele și astfel ne făceam frați de cruce.

După cum vedeți se păstrează astfel de elemente. Legea pe care noi o avem, Legea din sistemul civil, juridic, vine de la Dumnezeu, de la Dumnezeu evreilor. Se păstrează în tiparul existenței noastre, în ontologia ființei noastre.

Astfel Dumnezeu poruncește evreilor să se taie împrejur. Acest lucru remarcăm că a devenit mai târziu de o importanță capitală. Ne aducem aminte că Moise, pentru un anumit motiv a neglijat acest lucru. Și el a avut un fiu pe care nu l-a tăiat împrejur. Dumnezeu l-a chemat pe Moise să se ducă să elibereze poporul din Egipt. Haideți să ne uităm în Exod 4, când Moise împreună cu Sefora, soția lui din Madian, unde Moise a stat 40 de ani, se ducea spre Egipt ca să elibereze poporul. În versetul 22 Dumnezeu îi spune: „Tu vei zice lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.” În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” Şi Domnul l-a lăsat.”

Vedeți cât de important era lucrul acesta? Până și Moise putea fi omorât de Dumnezeu pentru că nu a ascultat porunca lui Dumnezeu de a-și tăia pruncul împrejur.

După ce Dumnezeu a dat Legea, El a stabilit prin Lege în mod foarte clar și radical acestă instituție a tăierii împrejur.

Leviticul 12:1-3: „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei. În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.”

Observați cum Dumnezeu stabilește în mod foarte clar și de data aceasta într-un mod radical și legitim, această tăiere împrejur. Întreg poporul Israel se afla acum sub această lege. Nimeni nu putea fi un evreu dacă nu era tăiat împrejur.

Dacă cineva din alt neam, în afară de evrei, vroiau să intre în poporul evreu și vroiau să devină evrei, bărbații trebuiau să fie tăiați împrejur.

Eu am un cumnat care s-a hotărât să se facă evreu, el fiind român. La un moment dat l-am zărit cu acea chipă și l-am întrebat:

  • Ce ai făcut?
  • Am trecut la evrei!

Firește chiar dacă a vrut sau nu, a trebuit să fie tăiat împrejur, a trebuit să fie circumcis, pentru că așa cere Legea.

Acesta era semnul apartenenței la comunitatea legământului. Dacă cineva nu era tăiat împrejur, nu făcea din comunitatea legământului care fusese stabilit între Dumnezeu și Israel. Lucrul acesta a fost indiscutabil o lungă perioadă din istoria poporului Israel.

Lucrurile au început încet încet să capete alte conotații. Am spus că tăierea împrejur era cerută de Dumnezeu ca semn al legământului. Apoi tăierea împrejur prin Lege, a devenit semnul apartenenței la comunitatea legământului. Dar atunci când începem să ne apropiem de perioada profeților care criticau poporul că s-a depărtat de Dumnezeu, criticau aspru Israelul că nu mai țin Legea lui Dumnezeu, că nu mai iubesc așa cum cere Legea lui Dumnezeu, să-L iubească pe Dumnezeul lor cu toată inima. Nu se mai iubeau unii pe alții, se depărtaseră de Dumnezeu și profeții spuneau: „Voi evreilor sunteți un popor cu inima netăiată împrejur.”

Acestui semn al legământului, îi este atașată o semnificație nouă. Cu alte cuvinte Dumnezeu spunea: „Da, voi faceți tăierea aceasta împrejur în carne, dar inima voastră nu este tăiată împrejur.” Și încet încet, obiceiul tăierii împrejur devenea un semn că inima poporului s-a depărtat de Dumnezeu. Aveau tăierea împrejur în carne, dar nu aveau tăierea împrejur în inimă.

De aceea, atunci când ajungem în Noul Testament și citim despre tăierea împrejur constatăm câteva lucruri noi. Evreii continuau să se taie împrejur. Dar când Evanghelia a ajuns la neamuri, adică la alte națiuni decât evrei, toți aceștia nu erau tăiați împrejur. Și ei primeau Evanghelia, ei credeau în Domnul Isus Hristos, se pocăiau de păcatele lor, se întorceau la credința în adevăratul Dumnezeu al istoriei.

Apostolul Pavel care ducea Evanghelia, se afla de această dată în fața unei mari dificultăți cu privire la tăierea împrejur a fenicienilor, a indienilor, a galatenilor, a efesenilor, a macedonienilor, a dacilor, a tracilor, a romanilor ș.a. Ce se întâmplă cu aceste neamuri? Trebuiau tăiate împrejur? Apostolul Pavel spune așa: „Dacă voi ați crezut în Hristos, atunci voi aveți adevărata tăiere împrejur! Inima voastră este tăiată împrejur!” Căci această tăiere împrejur care era în vechime era o umbră pentru ceea ce însemna realitatea transformării inimii. Tăierea împrejur pentru apostolul Pavel, devenea un semn al schimbării inimii, un semn al regenerării, al nașterii din nou.

Haideți să citim câteva versete din Noul Testament, unde Pavel după ce le spune celor din Corint că nu trebuie să se taie împrejur în carne pentru că ei aveau adevărata tăiere împrejur, în urma lui unde el le predicase Evanghelia prin diverse locuri precum Galatia, Roma, Corint, Colose, Efes ș.a., veneau în urma lui evreii care aveau convingerea că nu poți intra în poporul lui Dumnezeu dacă nu ești tăiat împrejur. Ei care erau evrei creștini, care credeau în Hristos, veneau la neamurile acestea și le spuneau: „Foarte bine că, credeți în Hristos! Extraordinar, minunat! Acest lucru este esențial. Dar trebuie să fiți tăiați împrejur.” Și astfel îi zăpăceau pe toți aceștia din bisericile început de Pavel, că săracii nu mai știau ce să facă, să se taie împrejur sau nu: „Pavel ne-a spus să nu ne tăiem împrejur căci noi avem adevărata tăiere împrejur.”

Și când Pavel le scrisori acestora, iată ce le spune în 1 Corinteni 7:19: „Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.” Era foarte categoric Pavel, spunându-le: „Dragii mei, nu vă chinuiți și nu vă puneți să vă frământați mintea dacă trebuie să vă tăiați împrejur sau nu. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu este esențială! Dacă nu păzim poruncile lui Dumnezeu, tăierea împrejur sau netăierea împrejur, nu au absolut nici o valoare.”

Același lucru îl găsim și în Galateni. Să vedeți aici cât de supărat este Pavel, pentru că unii din Galatia au plecat urechea și s-au tăiat împrejur după cum au spus iudaizatorii. Pavel le spune în Galateni 5:2-6: Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăşi, încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.”

După cum putem observa, Pavel așează aici niște baze noi care sunt bazele noului legământ. Dacă vechiul legământ a fost pecetluit cu o tăiere împrejur, noul legământ este pecetluit cu un alt semn.

Semnul noului legământ este Cina Domnului prin care noi spunem: „Semnul noului legământ a fost pecetluit cu sângele lui Hristos!” Semnul noului legământ este sângele. Dacă Dumnezeu în vechiul legământ avea cerința ca pentru un evreu să aibă tăierea împrejur, în noul legământ lucrurile stau altfel. Dacă ești creștin cu adevărat, înseamnă că ai crezut în Isus Hristos, Singurul care poate să ne ierte păcatele, sângele lui Isus Hristos ne curățește de orișice păcat. Și Dumnezeu se uită la sângele Fiului Său și validează credincioșia ta înaintea Lui. Acesta este semnul noului legământ.

Cuvântul ne spune tot în Galateni 6:15: „Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” Dacă nu ești o făptură nouă, poți să ai toate tăierile împrejur care există în lumea aceasta, că nu îți sunt de folos la nimic. Te poți tăia împrejur în jurul urechii, a capului, a nasului, a limbii. Ceea ce trebuie tăiat împrejur este inima, pentru că dacă ea este tăiată împrejur, totul este curățit, totul este curat înaintea Lui.

În ce ne învață apostolul Pavel, tăierea împrejur a devenit un fel de umbră a realității. Umbra era tăierea împrejur a evreilor în carne, realitatea era nașterea din nou și regenerarea și justificarea, îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu.

Am văzut până acum la Pavel semnul regenerării: o inimă transformată, tăiată împrejur. Haideți să citim din Romani 2, să vedem cum tăierea împrejur este asociată și cu îndreptățirea, un semn că suntem înaintea lui Dumnezeu drepți și nu mai avem păcatul asupra noastră.

Romani 2:25-29: „Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

Cu alte cuvinte Pavel spune: „Vedeți, evreii țin foarte mult la tăierea împrejur. Dar adevărata tăiere împrejur este una mai profundă! Este una a inimii.”

Dacă noi avem tăierea aceasta împrejur înaintea lui Dumnezeu, noi avem păcatul acoperit. În tăierea împrejur a inimii, Dumnezeu spune: „Păcatul tău este acoperit datorită sângelui lui Hristos.” Tăierea împrejur arată că inima noastră este transformată de Hristos, căci atunci când Dumnezeu ne declară drepți înaintea Lui, atunci Dumnezeu ne și transformă inima. Și o face o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu și păzește poruncile Lui și împlinește Legea Lui pentru că este scrisă de această dată în inimă.

Ce lecție învățăm noi de aici, dragii mei? Vedeți, cum evreii țineau foarte mult la semnul tăiereii împrejur, la fel și noi adesea putem ține foarte mult la semne care să ne identifice pe noi, a fi parte din comunitatea noului legământ.

Unii din păcate, au niște semne foarte ciudate care nu sunt așezate de Dumnezeu. Unii se îmbracă într-un anumit fel ca să demonstreze că ei sunt credincioși. Ei respectă anumite reguli foarte stricte. De pildă, anumite femei poartă pantaloni și dacă poartă pantaloni, gata nu sunt bine înaintea lui Dumnezeu.

Alteori sunt comunități care țin foarte mult la acoperirea capului și în adunare și în afară. Să fii cu capul acoperit peste tot. Există încredințarea unora că în timpul rugăciunii trebuie să ai capul acoperit. Foarte bine, țineți încredințarea, dar respectă și altă încredințare.

Vreau să vă spun ca poți să ai semnul, dar să nu fie realitatea! Poate să fie semnul acolo pe cap sau în altă parte, dar inima să nu fie supusă. Atunci semnul nu are nici o valoare!

După cum Pavel a spus: „Tăierea împrejur se invalidează și își pierde valoarea dacă nu este o păzire și o dragoste pentru Lege, tot așa felul de semne își pierd valoarea dacă nu este acoperire în realitate.”

Ce vă spune inelul de pe mâna mea? Că am avut bani să cumpăr un inel de aur? Poate și lucrul acesta, că dacă nu aveam bani, cumpăram unul din alt material decât aurul. Dar l-am cumpărat pentru că m-am căsătorit. Și când m-am căsătorit cu Trisha, am pecetluit legământul dintre mine și ea ca soție, printr-o promisiune: că eu voi fi al ei și ea va fi a mea. Are și ea inel? Are ba chiar două! Unul de logodnă și unul de căsătorie. Și sunt lipite unul de altul și să nu se piardă, dar și să dovedească ceva.

Vreau să vă spun că dacă eu aș fi necredincios și infidel soției mele, semnul acesta pe care l-aș continua să-l port pe mână nu mai are absolut nici o valoare. Ar fi un semn de fapt prin care eu înșel oamenii, spunându-le oamenilor cu inelul de pe mâna mea că sunt credincios soției, dar de fapt eu sunt necredincios.

Cu alte cuvinte dragii mei, noi ne putem împopoțona cu toate semnele, precum oamenii care își fac cruce care trec pe lângă o troiță, aprind lumânări, fac toate ritualurile cerute de o tradiție creștină, dar nu au inima transformată și schimbată.

Da, unele semne sunt bune și poate necesare, dar dacă semnele acestea nu au o acoperire în realitate, nu valorează absolut nimic. De aceea orice semn pe care îl ai în îmbrăcăminte, în comportament, în felul în care arăți oamenilor că este o evlavie pe care vrei să o reprezinți prin acel semn, dacă evlavia aceea nu este reală în viața ta, semnul nu folosește la absolut nimic.

De aceea Dumnezeu ne cheamă la sinceritate, ne cheamă la realitate, nu la o portretizare falsă a unui creștinism mort.

Aceasta este lecția pe care o învățăm din tăierea împrejur care a avut loc. Domnul Isus Hristos a fost tăiat împrejur.

Apoi, al doilea eveniment care are loc în aceeași zi, este numirea Lui. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în ziua aceea când a fost tăiat împrejur, Domnul a primit numele „ISUS”, nume care fusese spus de înger. Un înger s-a arătat Mariei, căreia i-a zis: „Tu vei naște un fiu căruia Îi vei pune numele „Isus”, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale.”

Dragii mei, la noi, când dăm nume copiilor noștri, adesea nu ne gândim în mod necesar la semnificație. „Oh” zicea cineva „îmi place numele „Narcis.” Sună frumos, de la „narcisă.” Dar ce înseamnă „Narcis”? Știți ce înseamnă?

Legenda spune că „Narcis” era un personaj mitologic care se ducea și se uita în apă și se admira: „Vai ce frumos sunt!” Acum, din toți care avem oglindă și ne tot uităm în ea, ar trebui 70% să fim numiți „Narcis” că ne admirăm prea mult câteodată.

Astfel i-au pus numele „Narcis” că au făcut o asociere cu floarea aceea sau pentru că sună interesant, dar nu s-au gândit la semnificație.

Eu cunosc pe un om care se numește Moise Vrăjitorul. Îmi pare rău pentru el, dar așa s-a născut cu numele de familie „Vrăjitorul” și i-au pus numele „Moise” că erau creștini. Eu cred că făceam tot efortul să-mi schimb numele.

De exemplu, eu și familia mea, întru-cât suntem acum din două culturi, noi ne chinuim să găsim formule care să sune și în engleză și în română cam la fel. Nu punem de exemplu numele „Joshua”, pentru că la români e mai greu de pronunțat. Dar „David” și „Lucas” așa cum îi cheamă pe copii noștri, nu sunt nume grele de pronunțat în ambele limbi.

Dar la evrei dragii mei, când se punea nume unui copil, asemenea binecuvântării pe care un tată o dădea copiilor și binecuvântarea aceea avea într-adevăr un efect în viitor, la fel când i se punea nume unui copil, numele acela avea un caracter anticipatoriu. Numele copilului cumva proiecta ce va fi cu copilul respectiv.

De pildă, ne aducem aminte de „Avraam”, primul căruia i s-a cerut tăierea împrejur. El s-a născut și i-au pus numele „Avram” (cu un „a”). Acest lucru înseamnă „Tatăl este înălțat.” I-au pus numele acesta și într-un fel acest nume a devenit realitate pentru că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Ur, din Caldea și a zis: „Vino și te voi binecuvânta oriunde vei fi!” Numele lui era „Tatăl este înălțat” și într-adevăr Dumnezeu l-a înălțat pe Avraam. L-a făcut o binecuvântare până acolo că fii lui Het care erau străini și păgâni s-au uitat la Avraam și când nevasta lui a murit și a venit să ceară pământ de la ei să-i facă mormânt pentru soția lui, fii lui Het au spus: „Domnule, tu ești ca un prinț al lui Dumnezeu în mijlocul nostru! Ia orice pământ vrei, gratis! Nu te vom împiedica să-ți îngropi moarta acolo.” Avraam a fost înălțat.

Dar săracul Avraam se apropia de vârsta de 100 de ani și se tot scărpina și zicea: „Cum? Tatăl este înălțat? Că eu nu sunt tată!” Și la vremea când nu mai putea să aibă copii Avraam zicea: „E o anomalie să fiu numit „Tatăl este înălțat” pentru că nu sunt tată.” Astfel au încercat cu tot dinadinsul să fie tată, așa că au luat o roabă și au făcut un copil cu ea. Acum spunea: „Acum mă pot numi tată! Să nu râdă oamenii de mine că nu am nici un copil și toți trebuie să-mi spună „Tatăl este înălțat.” Și Dumnezeu vine la Avraam și-i spune: „Avraame îți voi da un copil din soția ta Sarai și îți schimb numele în „Tatăl unei mulțimi.” Spune la toți acum lucrul acesta.”

Bietul Avraam să se ducă acum la neamul lui și să zică: „Să nu-mi mai ziceți de acum „Tatăl este înălțat”, să-mi ziceți „Tatăl unei mulțimi.” Mă gândesc că cei din neamul lui se dădeau pe după copaci și ziceau: „Mă, ăsta e un pic dus cu sorcova. Cum adică „Tatăl unei mulțimi?” Abia are un fiu nelegitim și el își zice acum „Tatăl unei mulțimi”?

Dar Dumnezeu i-a făcut o promisiune: „Vei fi tatăl unei mulțimi. Va fi atât de mare mulțimea, că dacă vei număra nisipul mării, e mai puțin decât ce neam am să-ți dau Eu!” Și Dumnezeu îi schimbă numele și îi pune „Tatăl unei mulțimi.”

Vedeți, numele avea caracter anticipatoriu.

„Adam” de pildă, pe de o parte are sensul de țărână, dar pe de altă parte are sensul de omenire. Numele i-a fost dat cu o anticipație.

Revenind la text, Cuvântul spune: „Au tăiat Pruncul împrejur și I-au pus numele „Isus.” Ce înseamnă „Isus”? Numele nu este dat ca atunci când pățim noi ceva, să zicem „Doamne Isus Hristoase!” Numele înseamnă ceva, în evreiește se zice „Ieshua” și însemna „Dumnezeu mântuiește, Dumnezeu salvează!” Știți ce este extraordinar în numele acesta dragii mei? Că într-adevăr a desăvârșit mântuirea prin Hristos, prin Isus și Dumnezeu ne spune: „Eu sunt un Dumnezeu care vreau să mântuiesc. Eu sunt un Dumnezeu care vin la voi, Mă întrupez și vin să aduc mântuirea la voi. Vreau să vă mântuiesc!” Este intenția lui Dumnezeu de a ne mântui.

Dar să vedeți ce au făcut oamenii de-a lungul istoriei. Oamenii au zis: „Dumnezeu este un Dumnezeu rău, este un Dumnezeu mânios, un Dumnezeu care S-a depărtat de noi. Dumnezeu nu vrea să ne mântuiască. Acum noi trebuie să facem eforturi colosale să ajungem cumva la Dumnezeu. Ce să facem? Mergem la Domnul Isus Hristos, dar și El S-a înălțat la ceruri și acum este un Judecător aspru care stă să vină peste noi cu judecata Lui. Nici la El nu ne putem duce, e prea mult să apelăm la Domnul Isus. Hai să apelăm la altcineva!” Și oamenii au început să apeleze la Maria și la sfinții care au existat în cursul istoriei și cumva au spus: „Duceți-vă voi să vă rugați Fiului și Fiu Se va ruga Tatălui ca noi să fim mântuiți. Și poate, poate vom fi mântuiți. Niciodată nu știm dacă suntem mântuiți.”

Aceasta este o portretizare greșită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu S-a depărtat de noi. El este un Dumnezeu care vrea să mântuiască, El vine înspre noi cu dragostea Lui, cu mântuirea Lui și spune că între noi și Tatăl, Singurul Mijlocitor care există, este Domnul Isus Hristos! Și putem veni la El cu încredere. Cartea Evrei spune că ne putem apropia de tronul îndurării, nu de tronul mâniei, nu de un Dumnezeu mânios care pedepsește arbitrar, ci de tronul îndurării prin Domnul Isus Hristos. El este Mântuitorul! Dumnezeu ne salvează!

O altă lecție frumoasă pe care o învățăm aici, vine sub forma întrebării: „Ce nume ai tu? Care e numele tău?”

Dincolo de orice nume pe care îl purtăm dragii mei, este frumos că tuturor celor ce cred, le-a dat dreptul să se numească copii ai lui Dumnezeu. Ioan ne spune: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl! Să ne numim copii ai Lui și suntem! Lumea nu ne cunoaște.” Acest nume nou l-am primit noi.

Eu am fost botezat când am fost mic cu numele de „Sorin” și „Vasile”. „Sorin” este un nume latin, se zice că are legătura cu soarele. „Vasile” este un nume de origine slavonă sau greacă, ce vine de la „Vasileus”, de la rege. Probabil o fi o anticipație aici. Este o anticipație, pentru că Cuvântul ne spune că atunci când vom fi în Împărăția lui Dumnezeu, vom fi regi și regine.

Dar în ziua în care m-am pocăit și m-am întors la Domnul Isus Hristos și am crezut în El, am primit un nume nou: „Copil al lui Dumnezeu”. Numele lui Dumnezeu este înscris în ființa mea, așa cum scrie în Isaia 44: „Vor fi numiți cu Numele Domnului. Ei vor fi asociați cu Numele Domnului.” Ce frumos este să vedem acest lucru!

Am văzut așadar circumcizia și atribuirea numelui, iar acum aș vrea să mergem la următoarele două evenimente care sunt spuse în versetul 22: „Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţarea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului – după cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului”. Deci aduceau acest Prunc să fie închinat Domnului și alături de aceasta pentru curățire, era cerută o jertfă: „Și ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.”

Două lucruri vedem aici: curățirea și dedicarea Pruncului.

Curățirea unei femei sau lăuzirea (femeile știu mult mai bine despre acest lucru, bărbații mai puțin – sunt lucruri uneori evitate pentru că țin de o anumită intimitate, dar la evrei așa este stabilit) era o perioadă de 7 zile, în care după nașterea copilului, femeia nu putea să iasă afară din casă. Nu avea voie să atingă absolut nimic. Era socotită necurată, nu avea voie să meargă la Templu, nu avea voie să se atingă de vreun preot sau de vreun învățător, pentru că orice atingere de o persoană sau de un obiect, făcea persoana și obiectul necurat. De aceea 7 zile nu putea să facă nimic.

După 7 zile era o primă etapă a curățirii: putea să vină și să iasă, pentru că trebuia să taie pruncul împrejur și avea voie să iasă și să vină cu pruncul la sinagogă sau la Templu și să fie tăiat împrejur.

După perioada aceasta intra în alte 33 de zile, când încă femeia era necurată. Și trebuia să stea acasă și abia după 40 de zile putea să se ducă din nou să aducă o jertfă, un miel, sau niște turturele dacă era săracă familia și astfel avea loc ritualul curățirii și putea intra din nou în comunitate, putea să iasă afară.

Dacă cumva năștea o fată, mama trebuia să stea izolată 80 de zile ca să fie în lauzirea aceea. Pesemne, suplimentul acela de încă 40 de zile era adăugat pentru că o fată nu putea să fie tăiată împrejur. Ne gândim noi logic la aceasta, dar nu avem vreo explicație clară, nici măcar evreii în Talmud, în tradiția lor, nu aveau o explicație. Pentru că probabil nefiind nevoie de o tăiere împrejur, mama trebuie să stea izolată 80 de zile.

Dragii mei, aș vrea să înțelegem un lucru legat de curățire. Este un obicei evreiesc și la noi probabil se păstrează. Sub formă igienică este recomandat datorită infecțiilor și invulnerabilității unei mame care de curând a născut un copil și a multor altor lucruri care țin de evenimentul acesta.

Gândiți-vă puțin la o mamă care năștea un copil. Era o bucurie mare pentru ea. Dar odată cu acea bucurie, vin niște prețuri de plătit. Izolarea aceasta, pericolele care sunt, infecțiile, în fiecare zi se poate întâmpla ceva. Este bucurie mare, dar există și aceasta izolare.

Știți ce trebuie să înțelegem de aici? Chiar în evenimentu nașterii care este o bucurie, tăierea împrejur care este durere, toate lucrurile acestea Dumnezeu le pune împreună și spune ceva: „Păcatul este atât de îmbibat în ființa umană, atât de prezent, se transmite din generație în generație și chiar din momentul nașterii purtăm semnul căderii omului. De aceea iată, trebuie să fiți izolați. Trebuie să fie o tăiere împrejur.” Tăierea împrejur arată spre păcat.

Pe de o parte am spune că este și o măsură de igienă, că e bine să o facem. Chiar și la noi, când s-a născut primul nostru copil în Statele Unite, au venit doctorii la mine și m-au întrebat: „Domnule Prodan, ce facem? Vreți să-l tăiați împrejur?” Și eu am rămas șocat! Ce să fac? M-am dus și am vorbit cu soția dacă să-l tăiem împrejur sau nu. Eu nu am fost tăiat împrejur, dar la americani 80% din ei se taie împrejur când se nasc, pentru că este igienic. Ne-am gândit că venim în România și că avem altă cultură aici și ne-am hotărât să nu-l tăiem împrejur. Apoi ne-a părut rău că a făcut fimoză și acum trebuie să-l tai împrejur.

Lucrurile acestea țin de cultură și de igienă și de un semn al unui legământ. Dar dincolo de partea aceasta, Dumnezeu arăta că păcatul, ca un pir, ca o holbură, ca o buruiană rea merge din generație în generație și porți stigmatul acesta de la nașterea ta. Și este nevoie de curățire și de tot felul de ritualuri care să arate nevoia de curățire.

Acum frumusețea este când Domnul Isus Hristos a murit pe cruce! El a adus adevărata curățire! Un om care crede în Hristos are parte de sângele care acoperă tot păcatul lui și nu mai este nevoie de altceva.

Doamnelor și domnișoarelor care veți fi doamne într-o zi și veți avea copii, nu mai trebuie să ținem loc de ritualurile acestea, să stai izolată 40 de zile sau 80 de zile. Ritualurile acestea nu mai au nici o valoare, decât din punct de vedere igienic. Pentru că acelea erau doar semne! Realitatea este că Hristos a murit și sângele Lui ne curăță de orice păcat! Acest lucru este vital și foarte important.

În final ne uităm la dedicare. Pruncul Isus este adus să fie închinat Domnului.

Aș vrea să vă spun că Dumnezeu atunci când a eliberat poporul Lui din Egipt, a adus o mare urgie peste țara Egiptului. Îngerul morții a intrat peste țară și orice întâi născut din tot ținutul Egiptului a murit, cu excepția întâilor născuți din familiile evreilor care au crezut și au pus sânge în afara ușii, ca îngerul Domnului să vadă sângele și el să meargă mai departe. Aceasta este o altă prefigurare a sângele Domnului Isus Hristos.

Dar Dumnezeu a spus în același timp că „Orice întâi născut dintre evrei, este al Meu.” Orice întâi născut trebuie închinat Domnului. Acest lucru însemna că o mamă care avea un prim copil de parte bărbătească, trebuia să-l ducă la cortul întâlnirii sau la Templu și să-l dea. La 40 de zile trebuia să-l dea.

Vreau să te întreb, ai putea face lucrul acesta? Ca mamă, întâiul tău născut, îl aștepți, poate va fi singurul și după 40 de zile să-l dai și să nu-l mai ai lângă tine. Ah, cât de greu era! Dumnezeu știa că lucrul acesta era greu și atunci a spus așa: „Am să fac o excepție! În locul întâilor născuți din tot neamul lui Israel, am să iau pe leviți și ei vor înlocui pe toți întâii născuți. Leviții vor fi ai mei.” Și i-au numărat. Într-un număr de 603000 și ceva, i-au numărat pe leviți și au zis: „Toți întâii născuți sunt înlocuiți cu leviții.” Dar mai rămâneau vreo 270 și ceva și ei au zis: „Ce să facem aceștia?” Domnul a zis: „Plătiți 5 sicli pentru cei care sunt peste numărul leviților.” Și astfel întâiul născut din restul neamurilor, în afară de neamul lui Levi, putea să fie răscumpărat prin plătirea a 5 sicli de argint. Nu era o sumă mică, erau câteva zile grele de muncă, dar putea astfel să fie răscumpărat întâiul născut și o mamă se bucura că poate da 5 sicli ca să aibă copilașul lânga ea.

Dar cu toate acestea trebuiau să meargă la acest obicei al dedicării și să plătească cei 5 sicli. Surpriza este că aici în text noi nu vedem că sunt plătiți cei 5 sicli prin care Pruncul Isus este într-un fel răscumpărat.

Unii teologi spuneau: „Surpriză! Răscumpărătorul trebuia răscumpărat.” Unii consideră că au fost plătiți cei 5 sicli, pentru că altfel Pruncul trebuia să rămână la Templu. Alții spun că nu au fost plătiți, pentru că El era într-adevăr dedicat Domnului. Cine în afară de Domnul Isus aparținea mai bine lui Dumnezeu? El era Fiul lui Dumnezeu!

Lucrurile nu sunt foarte clare acolo, însă cel puțin știm un lucru: Hristos a venit să fie Răscumpărătorul nostru, El care a împlinit Legea. Desigur nu putem omite faptul că de 5 ori apare expresia: „După cum cerea Legea.” Trebuia Domnul Isus să păzească Legea? El era Fiul lui Dumnezeu, El era Dumnezeul întrupat, nu avea nevoie să păzească Legea!

Dar în Galateni 4:4 Cuvântul ne spune că Dumnezeu Fiul Se așează sub Lege. Și trece prin toate acestea, prin tăiere împrejur, prin dedicare, printr-o atribuire de nume, păzește Legea, păzește Sabatul, păzește toate rânduielile Legii, pentru ca așezându-se sub Lege, să poată răscumpăra pe cei care sunt sub Lege. Pe cine? Cine sunt sub Lege? Evreii? Da, și ei sunt sub Lege! Dar nu și noi suntem sub Lege? Știți cum suntem sub Lege? Suntem sub blestemul Legii! Căci orice om care calcă Legea este sub blestemul Legii și Domnul Isus a venit să împlinească toată Legea ca să ne răscumpere pe noi care suntem sub Lege dacă ne punem toată încrederea în El.

Cuvântul ne cheamă în același timp, când vedem pe Iosif și pe Maria ducând Pruncul ca să-L închine Domnului, pe noi Dumnezeu ne cheamă la o dedicare a vieții noastre și la o închinare a vieții noastre.

În Romani 12 Cuvântul spune: „Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Termenul acesta nu este cel mai potrivit. În original apare: „Aceasta va fi o slujbă logică, normală.” Adică aducerea ființei tale în a o dedica lui Dumnezeu, este ceva firesc, este ceva normal. Aceasta ar trebui să fie în viața ta.

Dumnezeu să ne ajute să avem adevărata tăiere împrejur, să avem numele de „Copil al lui Dumnezeu”, să avem curățirea prin sângele Domnului Isus și astfel să ne putem dedica în fiecare zi lui Dumnezeu cu toată inima. Amin!

 

 

Post a comment