Luca 2:25-38 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 2:25-38 – Sorin Prodan – Providența Brașov

Popasul pe care l-am făcut ultima dată în Evanghelia după Luca, ne-a introdus în câteva aspecte care țineau de cultura evreiască și de modul în care se năștea un copil. Am aflat și am învățat că imediat după nașterea Domnului Isus a avut loc circumcizia sau tăierea împrejur. La acel moment I s-a atribuit numele care fusese spus dinainte de înger Mariei și lui Iosif, după care la alte 33 de zile, deci la 40 de zile după naștere, a urmat acel ritual al curăției precum și dedicarea pruncului Isus.

Când au avut loc aceste evenimente, Cuvântul ne spune că s-a întâmplat ceva neobișnuit, ceva neobișnuit din nou pentru că suntem într-un perimetru al neobișnuitului. S-au întâmplat multe lucruri în perioada aceea. Cuvântul ne spune că în preajma acestor evenimente, când Maria și Iosif au aduc pruncul la Ierusalim ca să împlinească ce era poruncit în lege cu privire la un copil nou-născut, au apărut două persoane, în mod neașteptat, care s-au apropiat de Maria, Iosif și Domnul Isus și au avut niște cuvinte care au uimit pe Maria și pe Iosif.

Cuvântul ne prezintă pe cele două persoane, pe Simeon și pe Ana făcând o descriere foarte scurtă și fără a ne da mai multe informații, doar sunt prezentați cei doi. Însă ce este mai important decât prezentarea lor în sine, este ceea ce ei au spus și ceea ce ei au făcut. Vorbele și gesturile acestora au o semnificație cu totul și cu totul aparte.

Cuvântul ne spune despre Simeon că era un om care ducea o viață sfântă și cu frica de Dumnezeu și el era unul care aștepta mângâierea lui Israel. Despre Ana, Cuvântul ne spune că era o proorociță din seminția lui Iașer, fata lui Fanuel sau în altă transliterație Peliel (fața Lui Dumnezeu). La fel ca și Simeon, Ana era o femeie înaintată în vârstă care trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei.

Ce este uimitor este că o dată ce a rămas văduvă după doar șapte ani de căsătorie, doar șapte ani de căsnicie, Ana nu s-a mai căsătorit, ci dimpotrivă și-a dăruit întreaga viață slujirii Lui Dumnezeu. A rămas în templu până la vârsta de 84 de ani, iată, Ana nu s-a depărtat de templu o zi, ci zi și noapte slujea Lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni.

Am rămas impresionat citind cuvintele acestea despre Ana, pentru că o astfel de tragedie care are loc în viața unei persoane la doar șapte ani după căsătorie, de regulă are un impact atât de puternic încât de regulă, persoana trăiește o revoltă și strigă înaintea Lui Dumnezeu : ,,De ce mi-ai luat soțul, doar șapte ani?!’’

Este foarte probabil că nu a avut nici copii în perioada celor șapte ani, Cuvântul nu ne spune acest lucru. Însă, în loc ca Ana să trăiască o revoltă și poate o răzvrătire, vedem pe Ana care înțelege lucrurile mai presus decât ce poate înțelege omul în mod imediat și îl onorează pe Dumnezeu așa cum Iov în suferința lui nu a adus niciun cuvânt de critică sau de blam la adresa Lui Dumnezeu. Iov a spus : ,,Domnul a dat, Domnul a luat. Numele Lui fie binecuvântat. ’’

Gestul acesta de a binecuvânta numele Domnului, Ana l-a trăit vreme de 64 de ani. A rămas în templu, nu s-a dus în vacanță cum se duc oamenii în fiecare an, a rămas în templu și a slujit Lui Dumnezeu cu post și cu rugăciune aproape tot parcursul vieții ei. Unii s-ar uita și ar zice, vai ce viață monastică, sau simplă sau limitată. Ana ne va spune nouă o dată ce experiențe experiențe extraordinare a avut cu Dumnezeu, apropiindu-se în post și în rugăciune și luptând pentru națiunea ei, însă numitorul comun, ceea ce unește pe cei doi și presupun că motivul pentru care cei doi au fost menționați în textul sacru este un element care îi unește și anume așteptarea.

Simeon aștepta mângâierea lui Israel și la fel și Ana, care a rămas văduvă, postea și se ruga lui Dumnezeu și aștepta și ea izbăvirea Israelului. Era o așteptare.

În primul rând aș vrea să ne uităm la așteptarea celor doi care era o așteptare foarte diferită, aș spune, de așteptarea celor mai mulți din națiunea Israel, care și ei într-un fel așteptau un izbăvitor. E  ra o așteptare. Așteptau să vină Mesia. Până în ziua de astăzi, de altfel ei tot așteaptă.

Mă gândesc că secolele au trecut și națiunea aceasta a așteptat și la un moment dat, văzând că acest Mesia nu mai vine, unii dintre ei au zis : ,,Probabil că așteptarea noastră trebuie să aibă o altă dimensiune, o altă nuanță, poate nu e vorba de un izbăvitor asemenea lui Moise, sau asemenea lui Ghedeon sau Samson, oameni care s-au născut realmente și au venit și au eliberat națiunea.

Poate că așteptarea noastră este una filosofică, una a unui ideal, ca un fel de utopie, așteptăm ceva și tot așteptăm, și cum zice omanul că vrea fericirea, dar fericirea aceasta este atât de volatilă, nu o poți prinde, nu o poți pune în cușcă, într-o cutiuță să o folosești când ai nevoie, să suplimentezi nevoia pe care o ai, ființa pe care o ai. Poate că așteptarea asta este una ideatică, ceva ideală. ’’

Alții așteptau într-adevăr un izbăvitor, dar îl așteptau ca venind și eliberând națiunea Israel și făcând-o cea mai puternică dintre toate națiunile, așa cum David și Solomon a ridicat națiunea Israel. Unii au obosit, au obosit să mai aștepte.

Acum e probabil foarte relevant lucrul acesta când ne gândim la generația noastră. Generația noastră este o generație de tip instant, o generație care nu mai are exercițiul răbdării.

Uitați-vă cum s-au schimbat lucrurile, mai ales de prin anii 80 când tehnologia a avansat într-un mod accelerat. Eu imediat după revoluție, în 90 am intrat la o clasă de informatică. A fost prima clasă înființată în orașul Zalău. Era un fel de mândrie, aveam și noi o clasă de informatică în Liceul Teoretic. Când am intrat în clasa de informatică cu emoția specifică, aveam acolo niște calculatoare care erau stricate, nici măcar nu funcționau, dar cel puțin ne impresiona că erau acolo monitoarele acelea.

Când ne-au luat să ne ducă să vedem primul computer adevărat, era computerul Felix C100. Acuma râdem de tehnologia asta și memoria computerului era cât e camera asta de mare. Erau niște dulapuri cu sârme cu sârmulițe, informația era stocată pe niște benzi magnetice mari, iar noi toți eram mirați, fascinați de ceea ce vedeam. Toată informația aceea, acuma este stocată într-un cip sau într-un computer pe care îl pot băga în buzunar. Avem telefoanele Smart sau iphone care le punem în buzunar și au capacitatea de a stoca atâta informație.

Dar știți ce este interesant? Dacă atunci noi aveam răbdare să lansăm anumite programe și stăteam, programele erau pe casete si băgam caseta în casetofon și cârâia și făceau niște zgomote acolo, dar așteptam ca să se înregistreze un progrămel simplu cu un joc care mișca câteva personaje pe ecran.

Era o răbdare, însă astăzi nu mai avem răbdarea aceea, să știți. Astăzi, vă spun sincer, cu laptopurile și cu asta, dacă văd că cursorul ăla lucrează, stau așa, parcă mă deranjează și imediat vreau să îl schimb pe ăla cu altul care merge mai repede…3G, 4G, nu știu spre ce vom merge.

Gospodinele, de pildă, înainte aveau răbdare să stea lângă oală juma de zi, acum sunt cuptoarele cu microunde, dai drumul la cuptor pe 3 minute și stai și parcă n-ai răbdare ca alea 3 minute să treacă. Generația de tip instant, generația care nu mai știe să aibă răbdare, să aștepte.

Ceea ce văd eu în așteptarea lui Simeon și a Anei, este o așteptare neobosită, o așteptare perseverentă. Dacă națiunea obosise să aștepte, ei erau cei care așteptau cu consecvență venirea Lui Mesia. O viață întreagă au așteptat lucrul acesta și n-au obosit în aceasta. Erau consecvenți, așteptau cu rabdare, cu perseverență venirea Izbăvitorului. Sunt o pildă pentru noi.

Și mai este o dimensiune interesantă în așteptarea acestora. Era și o așteptare activă. Nu era o așteptare pasivă pentru că din nou dacă ne uităm la națiunea Israel și eu au așteptat într-un fel, dar au intrat într-un fel de pasivitate în așteptarea lor. Unde vedem acest lucru foarte bine ilustrat? Îl vedem ilustrat în narațiunea nașterii Lui Isus, când trei oameni înțelepți, trei magi din Răsărit au venit la Ierusalim, s-au dus la Irod și au spus că o stea i-a călăuzit pe ei din Orientul Îndepărtat, să vină în Orientul Mijlociu, că se naște un rege.

Ce-a făcut Irod? A chemat pe elitele Israelului, rabinii, cărturarii, cercetătorii și au stau și au studiat textele și au aflat că Isus, Mesia trebuia să se nască în Betleemul din Iudeea și spune că au aflat de la ei și vremea când trebuia să se nască. Dar rabinii aceștia cu toate că,iata niște elemente vin împreuna, uitați-vă, îl vedem pe vreunul dintre ei ducându-se în Betleem să afle și ei la fel cum păstorilor din câmpiile Betleemului, Dumnezeu le-a dat un semn să se ducă să-L descopere pe Mesia, la fel cum magii aceștia din Răsărit au venit mii de kilometri ca sa-L vadă pe Mesia și nici măcar nu erau din Israel, rabinii aceștia care erau la o aruncătură de băț de Betleem nu s-au sinchisit să se ducă 7-8 km până în Betleem.

Eu am fost în Ierusalim o dată și am stat într-o casă la marginea Ierusalimului și de acolo, numai cinci metri m-am dus pe un deal și am văzut aici Ierusalim, acolo Betleemul, foarte foarte aproape. Acești rabini, în așteptarea lor pasivă, detașată poate, neinteresată, nu s-au dus să Îl caute pe Mesia. De ce?

Cuvântul ne spune că națiunea aceasta Israel se depărtase de Dumnezeu și tot ce mai rămăsese adevărat în Israel era o rămășiță și această rămășiță era o rămășiță răscumpărată, era o rămășiță care era poporul Lui Dumnezeu, adevărat, Israelul adevărat, căci spune Pavel : ,,Nu toți cei care se coboară din Israel, sunt cu adevărat Israel’’ , iar rămășița aceasta, poate Scripturile ne și arată pe câțiva care sunt : Avram, Isaac, Iacov, patriarhii, Moise, Aron, câțiva dintre ei, David, poate Solomon, cu siguranță , proorocii care s-au ridicat și au spus națiunii și printre aceștia eu număr și pe Simeon și Ana în rămășița aceasta, câțiva oameni care trăiau pentru Dumnezeu și care așteptau cu adevărat izbăvirea.

Așteptarea lui Simeon și a Anei era o așteptare activă, nu era una pasivă. Îmi place să povestesc întotdeauna un episod din viața mea care să ilustreze această așteptare activă. Așa cum am spus, am stat 13 ani în București și după ce am terminat anii de facultate, am început să lucrez. Am lucrat la Uniunea Baptistă o perioadă, apoi am lucrat într-o misiune, la fel cum și acum lucrez într-o asociație misionară.

M-am mutat evident de la cămin într-un apartament și fiind și sora mea împreună cu mine care era studentă și era și cadru didactic într-o școală din București, evident că n-a rămas în cămin, deși putea să rămână în cămin. Am luat-o în apartamentul în care stăteam și eu. Cea mai avantajată era însă sora mea pentru că eu călătoream 7,8 luni pe ani, iar apartamentul era doar o bază misionară pentru mine. Sora mea avea binecuvântarea de a folosi un apartament, în timp ce alte colege stăteau săracele într-un cămin sau știu eu, într-un bloc mai multe.

Timpul a trecut și la un moment dat am cunoscut un tânăr din Timișoara care făcea medicina și care prin Bebe și Ani a apelat la mine pentru ca atunci când vine să își dea examenul de rezidențiat la București, să-l cazez la mine în apartament ca să nu mai plătească bani pe hotel sau pe o anumită cameră. Și a venit acest tânăr din Timișoara, a stat la mine în apartament și nici nu știu dacă a fost în prima sau în a doua seară, firește, omul trebuia să stea cu hârțoagele alea să se pregătească, avea examen de rezidențiat, dar ce constat eu la un moment dat era că a început să povestească cu sora mea, acolo povesteau în bucătărie până seara târziu.

Stau și mă gândesc, ,,bă da omul ăsta n-are examen?’’, îl văd detașat de toată situația, a venit la rezidențiat, mă așteptam că trepidează inima în el și gata, acuma e momentul, dar au povestit ei mult și m-am gândit eu că poveștile astea au altă conotație, au altă dimensiune. Asta e, și-a dat examenul, l-a trecut cu bine și după aceea au început să-și scrie unul altuia. Firește, se înfiripa o relație și dacă știu eu, fetele, doamnele, domnișoarele își mai aduc aminte când tânărul care într-un fel are un interes,scrie și e bucurie mare, dar când nu scrie, lacrimi și durere.

Am trăit toate schimbările acestea, trebuia să fiu un fel de consilier, să o încurajez când nu ami veneau semnale de preocupare, de interes în relație, să temperez când era prea multă bucurie și lucrurile au mers în felul acesta, însă în final când lucrurile păreau să se contureze, să se cristalizeze spre o relație și după ce lucrurile păreau mai clare, tânărul care acum căuta în mod decisiv relația, își anunță venirea la București…Vine la București ! Ei, s-o vedeți pe sora mea cum a intrat în priză, la 3,80, nici măcar la 2,20, a comutat dintr-o dată și a intrat o adrenalină în sora mea să facă curățenie, să se pregătească să facă curățenie că vine prietenul ei la București.

Evident și eu am ajutat-o, deși în general apartamentul era curat, mie îmi plăcea,eram

tipicar să fie toate lucrurile în ordine, dar acuma venea cavalerul și trebuia să fie curățenie exemplară. Ne-am pus la măturat, la șters praful, geamurile, curățenie în bucătărie, debara, în toate așa. Ce m-a uimit pe mine și la un moment dat m-a intrigat a fost când sora mea a cerut să tragem paturile de la loc și să aspire pe sub paturi. Si eram așa intrigat:

  • Ce crezi tu, că o să vină Cosmin să se pună în genunchi să se uite sub pat dacă este vreo piesă aruncată sau ceva? Lasă dom’le că n-avem atâta timp și eu am treabă.
  • Nu ! Tragem paturile, băgăm aspiratorul, ștergem absolut tot, că poate e ceva acolo.
  • ..

Și-am făcut eforul ăsta și-am muncit în felul ăsta. Și la un moment dat, mi-am dat seama

că așteptarea sorei mele era foarte diferită de așteptarea mea. Așteptarea mea era una pasivă, că eu n-aveam vreun interes mai mare în relația aceasta, mă bucuram eu ca sora mea are prieten și poate o să se mărite, dar eu cu băiatul ăsta mai avusem niște conflicte de idei așa și mă gândeam ca poate nu o fi prea bine, dar în sfârșit…

Sora mea, gata, inima ei era setată, pregătită, și așteptarea mea era una pasivă în care făceam cât făceam așa,dar nu mă angajam foarte mult. Așteptarea sorei mele era activă, super activă. Aștepta venirea prietenului ei.

Cam așa văd eu lucrurile cu așteptarea celor care în vremea aceea aspirau să vadă un izbăvitor venind. Unii intraseră într-o așteptare pasivă. Așteptau, dar poate nici nu credeau că mai vine. Așteptarea lui Simeon, așteptarea mângâierii lui Israel, era una activă, la fel cum era și așteptarea Anei.

La acest punct aș vrea să ne punem întrebarea… Dacă ei erau în așteptarea venirii Lui Mesia, în această zi, noi suntem în așteptarea aceleiași persoane. Noi așteptăm revenirea Lui Mesia, revenirea Lui Isus Hristos și întrebarea pe care aș vrea să o pun este : Cum este așteptarea ta? Este o așteptare activă sau este o așteptare pasivă?

Dacă este o așteptare pasivă, probabil că suntem așa de înfipți în viața noastră, în știu eu…viața de familie, în slujba pe care o avem, în anumite proiecte pe care le avem, poate să cumpărăm un apartament, să facem o casă, sau suntem încercați într-un fel sau altul și suntem așa înțepeniți în încercarea aceea că parcă întreaga viață gravitează în jurul acelei probleme. În mod clar, asta ne arată că așteptarea noastră nu este una potrivită, nu este una activă, una angajată, este una detașată, una pasivă, una în care poate nici nu credem cu adevărat ca va mai veni Isus Hristos. Așa este?

Lucrurile sunt foarte clare atunci când ne analizăm modul în care noi trecem dintr-o zi în alta, însă învătăm de la Simeon și Ana o așteptare activă.

Ilustrarea aceasta este ilustrată foarte bine și în Pilda celor 10 fecioare. Cinci fecioare care aveau o așteptare pasivă, care nici nu s-au pregătit și în așteptarea lor au adormit, au ațipit și cinci fecioare care aveau o așteptare activă care le angaja într-o pregătire, care făceau să fie treze, să vegheze, să aștepte cu bucurie și anticipație venirea mirelui. Foarte bună pilda pentru ce înseamnă o așteptare o așteptare activă și o așteptare pasivă.

Domnul ne îndeamnă la o așteptare activă si probabil este momentul în care să ne reevaluăm viața, să vedem dacă într-adevăr modul nostru de viață indică o așteptare activă a Lui Mesia. Simeon aștepta în acest fel, și Ana și așteptarea aceasta a lor a fost răsplătită. Cuvântul ne spune că deodată, Duhul l-a înștiințat pe Simeon că nu va muri înainte să vadă pe Hristosul Domnului.

Atunci când cuplul din Nazaret, Maria și Iosif au venit la templu, mânați de Duhul Sfânt, Simeon s-a dus ca să cunoască acest cuplu și atunci când pruncul a venit, a fost adus, Simeon s-a dus la Iosif și Maria și a luat pruncul în brațe și momentul acela a fost momentul cel mai însemnat din viața lui. O așteptare care fusese răsplătită, era în brațe cu Izbăvitorul lui Israel și cu un oftat adânc și cu o bucurie mare, Simeon spune : ,,Doamne, acum gata, nu mă mai interesează nimic, pot să mor, slobozește robul tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor.’’

Ce bucurie pentru Simeon! Iată, este acolo și așteptarea aceasta a lui a fost răsplătită. El era unul dintre puținii care așteptau cu adevărat lucrul acesta. Națiunea Israel se stricase, se depărtase, era prinsă de tot felul de direcții nepotrivite, fariseii dădeau o direcție legalistă în națiune, saducheii, la extrema cealaltă, dădeau o direcție liberală națiunii. Ei nici nu credeau în înviere, nici nu credeau în îngeri, nu credeau în nimic. Erau într-un fel religioși, dar nu așteptau nimic, erau liberali. Ăștia erau legaliști, ceilalți erau liberali.

Zeloții, ei dădeau o direcție naționalistă națiunii. Esenienii, pe de altă parte, s-au retras undeva într-o comunitate și dădeau o direcție monasticistă, iar irodienii, dinastia care conducea Israelul, dădeau o direcție politicialistă națiunii.

Iată, toate direcțiile acestea care conduceau națiunea departe, o înstrăinau de Dumnezeu. Iosif, Maria, Simeon, Ana, erau cei care așteptau și așteptarea lor a fost întâmpinată cu împlinirea și ei devin exponenții acestei rămășițe care așteaptă și văd așteptarea lor răsplătită.

Acum am văzut această așteptare activă, neobosită. Aș vrea să mai vedem ceva în așteptarea aceasta a lui Simeon și a Anei. Așteptarea aceasta a lui Simeon era o așteptare care se alinia perfect revelației Lui Dumnezeu. Spre deosebire de celelalte așteptări, mai ales cea în care oamenii așteptau un izbăvitor care vine, devine un general, un eliberator, așteptarea lui Simeon era une aliniată revelației.

De aceea, iată, sunt câteva elemente interesante care ne indică acest lucru. Cuvântul spune : ,, Stăpâne, eliberează-mă, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.’’ Ce aștepta Israelul? Un izbăvitor numai pentru Israel, pentru nicio altă națiune. Ce aștepta Simeon? Aștepta un izbăvitor pentru toate națiunile și această așteptare era aliniată revelației pentru că Simeon nu făcea altceva decât să citeze din profeți, care au vorbit despre Mesia care va veni și va lumina toate neamurile, nu numai pe Israel. Da, venirea Lui Mesia reprezenta  slava poporului lui Israel, dar venirea Lui va avea să aducă lumina pentru toate națiunile.

Un alt element care ne arată că așteptarea lui Simeon era un aliniată revelației, este ilustrat în ceea ce Simeon spune Mariei. Vedeți, de fapt, când Simeon a spus despre lumina pentru neamuri, uitați-vă la versetul 33, spune că tatăl și mama lui, Iosif și Maria se mirau de lucrurile pe care el le spunea. De ce se mirau? Pentru că, probabil și ei ca evrei se gândeau că izbăvirea este pentru Israel, însă îngerul, chiar și Mariei și lui Iosif, a anticipat că acest izbăvitor care le fusese dat lor ca un dar deosebit, era pentru toate națiunile pământului.

De data aceasta, când aud profeția pe care Simeon o face cumva că Mesia va fi pentru toate națiunile, se mirau de acest lucru, dar mirarea crește atunci când Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei : Iată, copilul acesta este rânduit spre prăbușirea, spre prăbușirea? Cum adică? Noi credeam că Mesia vine pentru ridicare și pentru izbăvire. Copilul acesta este rânduit pentru prăbușirea și ridicarea multora în Israel, un semn care va stârni împotrivire și într-adevăr, Fiul Lui Dumnezeu a venit și de națiunea Lui a fost respins, a venit la ai săi și ai săi nu l-au primit.

Cea mai mare parte din națiunea Israel n-a crezut în Isus ca fiind Mesia, L-au respins. De aceea, El este o linie de demarcație, El desparte cu adevărat corpul cel mai mare al națiunii care nu credeau în Mesia când El a venit, de cei puțini, rămășița aceea care a așteptat și care a avut o așteptare răsplătită.

Mai mult, iată, Simeon continuă și spune : ,,Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie ca să se descopere gândurile multor inimi.’’ La ce se referea oare Simeon când i-a spus Mariei că sufletul ei va fi străpuns de o sabie? Unii teologi cercetători spun de momentele în care Isus s-a uitat la Maria la nunta din Cana când a venit și i-a spus : ,, Nu mai au vin. Familia aceasta nunta nu mai are vin.’’ Domnul Isus îi spune : ,, Femeie, ce am eu cu tine?’’ Unii văd o notă de discreditare acolo, dar sub nicio formă nu era o notă de discreditare ci indica faptul că deși Isus era Fiul Mariei, El era uneva într-un alt mod Fiul Omului, El era Mesia, Fiul Lui Dumnezeu.

,,De ce m-ati căutat?’’, spune Isus când a rămas în templu și l-au pierdut. ,, Nu știați că Eu trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?’’ Vedeți, lucrurile acestea par să fie niște indicatoare ale unei străpungeri, dar cu siguranță, străpungerea inimii Marie a avut loc când? Când L-a văzut pe Fiul ei pe cruce, străpuns de cuie și durerea din inima Mariei era sub forma unei săbii care i-a străpuns sufletul. Vedeți, nu spune nici inima, nici trupul, spune i-a străpuns sufletul.

Adesea, vedeți, durerea părinților este mult mai mare decât durerera care suferă o operație, o situație dificilă, grea. Părinții suferă în sufletul lor, sufletul lor este străpuns atunci când copiii suferă și inima Marie a fost străpunsă.

Vedeți, așteptarea lui Simeon era o așteptare aliniată revelației, căci tot revelația, în proorocii arăta că cel care va veni, Mesia, avea să moară pentru poporul Lui. Iată, în textul acesta Cuvântul ne arată în mod foarte clar că Simeon avea descoperirea aceasta și avea o așteptare care se alinia perfect revelației divine.

Așadar, ne-am uitat la această așteptare, am văzut apoi cum așteptarea aceasta este răsplătită, duhul i-a descoperit lui Simeon că el îl va vedea pe Mesia, la cum cum Ana și ea a fost mânată de duhul sfânt, a venit în același ceas și a început să îl laude pe Dumnezeu.

În final, după ce vedem așteptarea, răsplătirea așteptării prin descoperire, vedem mărturia celor doi. Simeon Îl binecuvântă pe Dumnezeu și El face o mărturie frumoasă. El spune despre lumina care vine să lumineze neamurile, El spune despre Copilul rânduit spre ridicarea și prăbușirea multora. El spune despre momentul când Fiul avea să moară. Proclamă Evanghelia, de fapt, aceasta este Evanghelia.

Din nou, iată, prin aceste mărturii care se fac, cum am văzut în cazul Mariei care a spus cântarea, Zahariei care a spus cântarea, Simeon care vine aici face mărturia aceasta care aduce esența Evangheliei în cuvintele sale. Ana, ne spune Cuvântul, care a venit și ea în același ceas, a început să-L laude, iată mărturia ei, sa-L laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.

În final, din nou, Dumnezeu se apropie de inima ta și vrea să te întrebe: ,,Cum este așteptarea ta? Este o așteptare pasivă? Este o așteptare activă?’’ Dacă este o așteptare activă, Dumnezeu va veni cu descoperiri în viața ta.

Cuvântul ne spune că sunt semne pe care Dumnezeu le așează adesea în dreptul ca niște călăuze care să confirme și să potențeze și să susțină o așteptare corectă. Este așteptarea ta neobosită, sau ai intrat într-o pasivitate și ești mai mult preocupat de viața acestui pamânt?

Cuvântul ne spune, gândiți-vă la lucrurile din cer, nu le cele de pe pământ. Noi trebuie să fim ancorați în realitățile cerești, nu în realitățile pământești. Niciodată nu trebuie să ajungem la o depresie sau la o criză de identitate, pentru că, știu eu, nu este ales președintele pe care ni-l dorim noi, pentru că, știu eu, se prăbușește un sistem politic, pentru că se prăbușește un sistem financiar.

Și ce dacă ai pierde, să zicem, toți banii pe care îi ai economisiți? Viața ta nu stă în avuție, nu stă în bani. Viața noastră este ancorată în Hristos, pe care Îl așteptăm și În care avem toată speranța, toată nădejdea noastră. Este așteptarea ta aliniată revelației ? Ca să fie aliniată revelației trebuie să o cunoști foarte bine, trebuie să citești Scripturile să vezi.

De câte ori Domnul n-a mustrat pe ucenici? Nu pricepeți Scripturile? Și a venit Domnul la farisei și a spus: ,,Voi cercetați Scripturile, așa este, pentru că socotiți că în ele este viață veșnică, dar nu vedeți, oameni buni, că tocmai Scripturile acestea vorbesc despre mine?”

Ratați totul cu Scripturile sub nas. Este așteptarea ta aliniată revelației? Și în final, ești tu unul care mărturisești despre Hristos? Este viața ta o mărturie vie a credinței pe care o ai în Isus Hristos, în revenirea Lui?

Fie ca Dumnezeu, dragii mei, să ne stimuleze. Așteptarea noastră, să fie conform cu așteptarea lui Simeon și a Anei și fie ca viața noastră să fie caracterizată de o angajare în această așteptare și într-o proclamare a Lui Mesia ca Mântuitor și ca Cel care se va întoarce. Numele Lui să fie onorat, înălțat în viața mea și în viața ta printr-o trăire curată, pentru o așteptare activă și printr-o mărturie pe măsura gloriei de care Hristos este înconjurat. Amin.

Post a comment