Luca 3:21-38 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 3:21-38 – Sorin Prodan – Providența Brașov

Ne vom ocupa în această zi de o genealogie. Toți care iubim și citim Scripturile, știm că nu citim în mod necesar cu plăcere genealogiile. Ba câteodată le citim că a venit rândul să citim Scriptura acolo și să parcurgem și acel fragment din Scriptură și să bifăm că am citit și 1 Cronici 1, 2, 3 și până la 10. Acolo sunt numai genealogii. Nu găsim ceva special în aceste genealogii și nici nu ne interesează. De ce să stăm noi să citim toate numele acestea și ce relevanță au numele acestea?

La noi la români, spița de neam prea puțin este importantă. Poate are ceva importanță cu privire la tatăl nostru și la bunicul nostru.

În zonele noastre din Ardeal, întrebarea este „De-a cui ești?”. Și oamenii identifică dacă ești neam bun sau neam prost sau rău. Când mi se punea această întrebare, la mine răspunsul era: „De-a lu’ Hengheri!” Pesemne că în spița mea de neam erau niște hingheri (cei care prind câini și îi extermină sau le i-a pielea s-o folosească). Nu este în mod necesar interesant pentru noi să ne uităm la spița de neam.

Câți dintre voi v-ați dus la arhivele statului să începeți să vă căutați spița de neam? Poate dacă ați avut ceva pământ și avea ceva legătură cu niște terenuri de pe undeva; poate după revoluție unii au căutat.

De aici dintre noi poate numai fratele nostru care are străbunica lui în vârstă de 104 ani a avut curiozitatea să o întrebe ceva despre părinții ei și despre bunicii ei.

Eu când am fost mic nu am avut curiozitatea să o întreb pe una din bunicile mele cum au fost părinții lor sau bunicii lor. Așadar eu știu doar ceva legat de bunicii mei, în rest nu știu nimic.

Majoritatea atât știm. Viața se duce și se șterge, uitarea noastră se șterge după două, maxim trei generații. Ne-am dus și nimeni nu știe nimic de noi.

Vreau să vă spun că la evrei nu era așa. La evrei, spița de neam, biografia lor și genealogia lor erau absolut importante.

M-am frământat mult cu textul acesta și m-am gândit cum să-l predic. Că dacă încep să trec prin toate numele și să vă explic ce a făcut fiecare și să vă spun ceva despre ei, ne împotmolim și nu este nimic poate interesant.

Chiar cei care au abordat aceste genealogii, le-au abordat din unghiuri diferite și în moduri diferite.

O abordare pe care o putem avea atunci când venim la această genealogie, este o abordare dintr-un unghi istoric. Din punct de vedere istoric, genealogia aceasta este foarte importantă.

După cum vă spuneam, pentru noi genealogiile nu sunt relevante și nu sunt importante. Pentru evrei însă, erau foarte importante. Aș vrea să vă spun câteva lucruri pentru care o genealogie era extrem de importantă pentru un evreu.

  1. În primul rând, un evreu se folosea de o genealogie să demonstreze că el este din neamul lui Israel. Evreii au fost răspândiți pe toată fața pământului, în ceea ce noi numim diaspora. Unii au ajuns în Europa, alții în Africa, unii au ajuns prin Asia. Cei care sunt în Asia, se numesc evreii „separbi”. Cei care sunt în Europa se numesc evreii „Ashkenazi”. Cei care sunt în Africa, în special în Etiopia, au și de asemenea o denumire. Alții au ajuns în America și au ajuns bancheri mari și se spune că ei conduc lumea. Și s-au împrăștiat pe toată fața pământului. I-au împrăștiat romanii, i-au împrăștiat nemții; toată istoria lor au fost niște fugari, au fost niște nomazi.

De aceea, chiar pentru aceștia, era foarte important să-și găsească spița de neam. Poate în vremea neazismului, unii dintre ei ar fi vrut să se șteargă genealogiile, ca să nu se afle cumva că unii dintre ei sunt evrei și să fie duși la Auscwitz, în timpul holocaustului.

Dar evreii foloseau genealogiile să demonstreze că sunt din Israel, că sunt evrei. Singurul mod în care ei puteau demonstra că sunt evrei, era să se uite în genealogie și să zică: „Iată eu sunt din neamul … Sunt evreu! Sunt fiul lui Avraam!” Pentru un evreu, ca să poată spune că este din neamul lui Avraam, era foarte important și folosea genealogiile.

Data trecută, în ultimul mesaj, când am avut botezul, Ioan îi avertiza pe evrei și le zicea: „Să nu ziceți în voi înșivă „Avem ca tată pe Avraam”. Și evreii făceau aceasta și erau mândrii. Era o mândrie națională că sunt evrei și foloseau genealogiile pentru aceasta.

  1. Al doilea motiv pentru care din punct de vedere istoric o genealogie era importantă, era că un evreu nu doar spunea că este din neamul lui Israel și că se trage din părintele Avraam, ci spunea și din ce trib, din ce clan, din ce neam, din ce seminție făcea parte. Acest lucru era foarte important pentru că atunci când Israel a intrat în Canaan, Dumnezeu le-a dat țara și a spus lui Iosua să o împartă pe triburi. Fiecare trib a luat o porțiune din țara Canaanului. Fiecare trib avea familii care erau împărțite și aveau pământ.

În cursul Vechiului Testastament citim câteodată ce important era pentru cineva să știe din ce seminție este, pentru că la anumite intervale de timp (mai precis la 7 ani), dacă moșia ta a fost înstrăinată pentru că nu ți-ai putut plăti datoriile și ți-ai dat moșia, după 7 ani, moșia, pământul neamului tău, îți revenea. Cum puteai demonstra lucrul acesta? Veneai cu genealogia și demonstrai lucrul acesta.

  1. În al treilea rând, genealogia era importantă pentru că identificai pe cei care făceau parte din familia preoțească și cei care aveau dreptul la preoție. Așa cum Zaharia putea să se ducă și să slujească la Templu, el trebuia să demonstreze lucrul acesta cu genealogia. Pe de altă parte era important să fi identificat, dacă erai din tribul lui Levi. Că dacă erai din tribul lui Levi, trebuia să slujești la Templu. Nu mai munceai pământul, slujeai la Templu și din zeciuielile celorlalte triburi, tu puteai să trăiești.
  2. În ultimul rând, genealogia din punct de vedere istoric, era importantă pentru că puteai fi identificat dacă erai din spița regală. Nu puteai deveni rege în Israel dacă nu veneai și ziceai: „Iată linia mea genealogică de la început până aici, demonstrează că sunt din tribul lui Iuda, din neamul lui David și am dreptul la tronul lui Israel!”

Vedeți cât de importante erau genealogiile? Oh, dacă am fi și noi evrei, știți cum am sta cu genealogiile în buzunar și le-am avea pe toate cu noi?

Dragii mei, evreii aveau o obsesie față de două lucruri: față de Lege și față de genealogii. Știți din carte din Noul Testament știm lucrul acesta? Din Tit!

Tit 3:9: „Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.”

Vedeți ce pentru ce aveau evreii o obsesie? Legea și neamul! Legea și genealogiile! Pentru că, ați văzut cât de multe lucruri puteau să facă ei cu genealogiile acestea.

Aceasta este abordarea istorică, dar nu mă voi opri doar la abordarea aceasta, pentru că Pavel spune că într-un fel nefolositoare, doar niște înșiruiri de neamuri. Și sunt nefolositoare, dacă le abordezi din perspectiva aceasta istorică, ca să-ți demonstrezi dreptul tău și ce a făcut neamul tău.

Al doilea unghi pe care cercetătorii, erudiții și teologii l-au abordat a fost din unghiul apologetic.

Din perspectiva aceasta, în general, au fost date răspunsuri la multele critici care au venit cu privire la textul Scripturii. Cei care vor să conteste Scriptura, i-au textele Sripturii din evanghelii și nu numai, și încearcă să găsească contradicții, încearcă să arate că un text spune ceva, iar alt text altceva. Și ei vin și spun: „Ia uite cum se contrazice Scriptura!”

Așa au făcut și cu aceste genealogii. Au luat genealogia din Luca, au așezat-o lângă genealogia din Matei și au început să se uite pe firul genealogiei. Au constatat că deși genealogiile merg împreună și numele sunt asemănătoare (poate cu o ușoară pronunție diferită), de la Avraam și până la David, genealogiile merg pe același fir, același neam, aceeași părinți, aceeași fii; același tată, același fiu. Urmăriți și vedeți că merg până acolo.

De la David însă, mai precis de la Solomon, se întâmplă ceva. Matei pornește pe o linie diferită față de linia pe care pornește Luca. În final ajung la Iosif, soțul Mariei, și acolo se întâlnesc din nou genealogiile acestea. În aceste genealogii există o ramificație și de la fiul lui Solomon se pornește într-o direcție diferită la Matei și într-o altă direcție la Luca.

De altfel, un alt lucru pe care trebuie să-l știm, este că Matei merge într-o direcție ascendentă, pornind de la Avraam, apoi la Isaac, apoi la Iacov ș.a.m.d., avansând în istorie, în timp ce Luca merge în sens invers. Pornește de la Iosif, soțul Mariei, și se duce în linie descendentă, până la Adam.

Aici a fost marea provocare! Cei care contestă textul sacru al Scripturii, că este revelat și descoperit, folosesc ramificația aceasta să zică: „Ia uite! Vedeți că se contrazice Scriptura? Vedeți că nu sunt asemănătoare biografiile? Și astfel avem o mare contradicție în Scriptură!” Să fie oare astfel?

Dați-mi voie să lămuresc doar amănuntul acesta și să vedeți că nu este valabil.

Luca ne spune că Isus era fiul lui Iosif. Cine era tatăl lui Iosif? În Luca citim astfel: „Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli.” Aproape că am zice că Iosif avea ca tată pe Eli.

Haideți să mergem în Matei 1 și vreau să vedem realmente un amănunt extrem de frumos: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.”

Așa că unii vin și spun: „Ați văzut contradicția?” În Luca spune: „Fiul lui Iosif, fiul lui Eli. Iar în Matei avem scris că tatăl lui Iosif era Iacov.” Și cu mare bucurie, jubilând, vin acești critici ai Scripturii să spună: „Poftim o contradicție evidentă în Scripturi.”

Problema este următoarea: oamenii aceștia nu și-au dat seama că Matei scria evreilor și reda un anumit fir și o anumită direcție în genealogia lui Isus, iar Luca voia să demonstreze că Isus era Fiul Omului și încerca să sugereze umanitatea Lui, că a fost născut din femeie și că aparține umanității și astfel folosea o altă direcție.

Ce nu și-au dat seama aceștia, era că de fapt genealogia lui Luca mergea pe linia Mariei. Eli era tatăl Mariei, nu tatăl lui Iosif!

În genealogii, în general, nu se scriau numele femeilor. Nu se spunea fiul Mariei, fiul lui Eli ș.a.m.d. Acest lucru îl vedem în Matei. Când era acolo vorba de o femeie, zicea: „Împăratul David a născut pe Solomon din văduva lui Urie.” Cel precizat aici este David, nu spune „Batșeba a născut pe Solomon.” Înțelegeți? Cu toată că așa era, Batșeba l-a născut pe Solomon, dar spunea că „David a născut pe Solomon din văduva lui Urie.”

Și așa este și aici. În mod legal era fiul lui Iosif. În mod natural Isus era fiul Mariei. Și Eli era tatăl Mariei, Matat era bunicul Mariei, Levi era străbunicul Mariei și lucrurile mergeau în spate până se unea din nou în punctul lui Solomon, la spița lui David și de acolo mergea neamul în același fel.

Cuvântul ne spune că atât Iosif, cât și Maria erau din tribul lui Iuda, că amândoi s-au dus în Betleem ca să se înscrie, pentru că erau din familia și din seminția lui Iuda. Așadar și Maria avea o linie genealogică care putea fi identificată.

Din punctul acesta de vedere apologetic, răspunsurile sunt foarte clare: Matei redă linia lui Iosif și linia regală. De aceea când pornește de la David, se duce pe linia regilor din Iuda. Luca redă linia Mariei în sens invers și ilustrează linia fizică: „Quod erat demonstrandum!”

Așa este în matematică! Când termini o teoremă de demonstrat, zici: „Am demonstrat!” Și iată cum din punct de vedere apologetic, se poate da și un răspuns.

Dar dragii mei, vreau să vă spun, am citit săptămâna aceasta multă apologetică pe acest pasaj și vreau să vă spun că nici această abordare nu este pentru mine atractivă. Poți răspunde criticilor, dar în ultimă instanță, dacă oamenii aceștia vor ei să creadă că sunt contradicții, în mod sincer vă spun că nu puteți să-i convingeți că nu sunt contradicții. Le poți aduce argumentele cele mai bune, cele mai bine articulate și logice, dar nu-i poți convinge! Ei rămân cu păsările lor și cu bălăriile lor în cap și atât.

De aceea, nici abordarea apologetică nu o s-o avem în această zi.

Ci în această zi, biografia aceasta va fi abordată din punct de vedere teologic. Aici este greutatea acestei genealogii. Ce a vrut Dumnezeu să ne spună prin genealogia aceasta? De ce Luca a ținut să pună această genealogie în evanghelia lui? Ce dorea să sublinieze Luca? Vreau să vă spun că întrebarea cea mai importantă care stă înaintea noastră, care stă în dreptul fiecăruia dintre noi, care stă în fața bisericii noastre și în fața întregii lumi, este întrebarea următoare: cine este Isus?

Putem face teologie, putem face istorie biblică, putem face apologetică biblică, putem întoarce lucrurile pe toate părțile, să fim teologi cu multă carte, dar totul în ultimă instanță se reduce la întrebarea aceasta: cine este Isus din Nazaret?

Întrebarea nu trebuie pusă în felul acesta: cine este Isus pentru tine? Dacă cineva vine și îți pune întrebarea aceasta, să știi că întrebarea este greșită. Nu cine este Isus pentru mine! Partea aceasta a fost adăigată în postmoderinsm, care vine cu ideea că Isus poate fi ceva pentru tine, pentru o altă persoană Isus poate fi un mare învățător, pentru altcineva poate fi un mare profet, un făcător de minuni, un mincinos, pentru altcineva un înșelător ș.a.m.d. Și spunem că fiecare este cu ideea lui și acceptăm și ne împăcăm cu toții. Însă nu merge așa!

Întrebarea corectă sunt în felul următor: „Cine este Isus Hristos?”

În jurul acestei întrebări noi trebuie să studiem Scriptura! Toată Scriptura trebuie s-o avem studiată, cercetată, citită, cu această întrebare în față. Această întrebare este busola cu care ne orientăm în toată Scriptura: cine este Isus?

Ei bine, vreau să vă spun că Luca scrie evanghelia cu scopul de a răspunde la această întrebare. Și începe din primele capitole și veți vedea că pentru a da răspuns la această întrebare, el aduce mărturii, el pune chiar din primele capitole niște mărturii puternice cu privire la cine este Isus.

Citim în primul capitol, acolo unde îngerul vine și se descoperă Mariei și-i spune că va naște un fiu. La versetul 30, este prima mărturie pe care Luca o consemnează cu privire la întrebarea cine este Isus. „Îngerul îi spune Mariei: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit… Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Aceasta este prima mărturie. Apoi Cuvântul continuă și ne arată a doua mărturie pe care o descoperim în cuvintele lui Zaharia, în cântarea lui Zaharia. Acolo Zaharia mărturisește în versetul 68: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternicăa în casa robului Său David, – cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci care au fost din vechime – mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!”

Domnul Isus este Mântuitorul! Mărturiile continuă cu îngerii care vin în câmpiile din Betleem și un înger al Domnului se înfățișează înaintea păstorilor, slava Domnului strălucește și îngerul spune: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”

Vedeți? Mărturie după mărturie!

Cui scrie Luca această evanghelie? Lui Teofil. El era un aristocrat roman care nu cunoștea el foarte bine toate lucrurile privitoare la Israel, astfel Luca scrie aceste lucruri demonstrându-i în mod repetat prin mărturii cine este Isus. Vom să parcurgem această evangheli și vom vedea prin faptele și mesajul Domnului Isus, cum Luca îi demonstrează lui Teofil că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Mântuitorul, Împăratul, Fiul Omului, Cel care răscumpără pe Israel!

Mărturiile continuă și ne uităm apoi la Simeon care și el are o mărturie care sprijină mesianitatea lui Isus. Capitolul 2, versetul 28: „Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” Ce mărturie extraordinară face Simeon! Lucrul acesta i-a fost descoperit prin Duhul Sfânt!

Mai avem o mărturie în cursul primelor două capitole, o mărturie pe care o face Însuș Domnul Isus. La vârsta de 12 ani, când ajunge în Ierusalim, în timpul unui pelerinaj pe care familia trebuia să-l facă, se pierde în mulțime, se pierde în Templu, rămâne la discuții cu erudiții lui Israel, părinții pleacă crezând că și El este undeva pe acolo printre ei și după o zi de mers își aduc aminte că trebuie să vadă dacă este printre ei. Nu L-au găsit, s-au întors la Ierusalim, l-au găsit în Templu printre cărturari și învățători, ascultându-i și punându-le întrebări și-L întreabă: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?”

Isus afirmă că Dumnezeu este Tatăl Său!

Dragii mei, vreau să vă spun că am citit toate mărturiile acestea și întrebarea care apare înaintea noastră este următoarea: sunt suficiente mărturiile acestea? Ar fi suficient să spună cineva despre mine că sunt fiul lui cutare? Și eu însumi să afirm că sunt fiul lui cutare?

Mi-a plăcut un exemplu pe care un om al lui Dumnezeu l-a folosit și vreau să-l preiau fiindcă este foarte bun pentru a ilustra acest punct.

Să presupunem că duminica viitoare vin la adunare, ies în față și vă spun tuturor: „Preaiubiții mei frați și surori din Biserica Providența, am descoperit că sunt fiul regelui Mihai!” Care ar fi reacția? Mă cunoașteți toți, așa este? Mă cunoașteți că sunt întreg la minte, sănătos la cap! Dacă vin cu genealogia poate vă pot demonstra că nu au fost mari derapaje mentale și psihice în trecutul neamului meu. Au fost sănătoși, cel puțin cei pe care îi cunosc eu, până la bunicii mei. Însă când ați auzi această afirmație, ați sta și poate pe unii v-aș vedea că vă scărpinați, că vă uitați unul la altul și ați zice: „Cred că exagerezi!” Sau ați suspecta: „Măi, poate o fi găsit el ceva acolo. Nu cumva îi pică și lui ceva? Poate Castelul Peleș sau Pelișor! Sau domeniul de la Săvârșin!” Un mod pentru care a-i căuta și a-i face o astfel de afirmație, poate să fie dintr-un interes sau poate să fie dintr-un derapaj mental sau alte motive.

Dar vreau să vă întreb, este suficient ca să afirm eu că sunt fiul regelui Mihai? Nu!

Hai să presupunem pe toți din Providența că eu sunt fiul regelui Mihai. Și dintr-o dată o adunare de 30-40 de persoane răspândesc în tot Brașovul și printre bisericile evanghelice că Sorin Prodan este fiul regelui Mihai! Vă dați seama ce biserică cunoscută am fi?

Dar vreau să vă întreb, dincolo de ciudățenia aceasta, ar fi suficient să afirmați chiar și voi că sunt fiul regelui Mihai? Ce ar fi necesar ca acest lucru să fie confirmat sau infirmat? Știți ce ar fi necesar? Ca regele Mihai să apară la Pro TV, Realitatea, Digi, pe toate canalele TV și regele Mihai să spună tuturor public că eu, Sorin din Ortelec, din Zalău, sunt fiul lui!

Vreau să vă spun că lucrul acesta trebuie făcut public. Că dacă regele Mihai îmi spune numai mie „Sorinel, ești fiul meu, stai liniștit”, este de ajuns? Nu ajunge, ci trebuie să știe toată lumea. Că dacă el moare eu mă pot duce la neamurile și la prinții din familia Hohenzollern și să le zic:

  • Eu sunt din neamul vostru!
  • Dar cum te cheamă?
  • Prodan!
  • Mă, e cam departe de Hohenzollern!

Nu merge așa! Regele însuși trebuie să vină să declare public că sunt fiul său. De aceea astăzi, cu toate că am predicat și puțin din textul legat de botezul Domnului Isus, l-am recitat pentru că la episodul botezului Domnului Isus, Dumnezeu a făcut o declarație publică. După toate mărturiile pe care le-am avut, de la îngeri, de la oameni, de la Domnul Isus Însuși, Dumnezeu vine și pecetluiește mărturiile acestea și spune: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

Înțelegeți cât de importantă era declarația aceasta? Înțelegeți cât de important era ca declarația să fie făcută public?

Aceasta este prima parte a demonstrației, după care Luca zice: „Mai vreau să demonstrez cu ceva solid. Am să demonstrez că declarațiile dinainte, declarația Domnului Isus și declarația Tatălui, au acoperire și într-o genealogie!”

Și Luca face o pauză, pentru că dacă citim textul, veți vedea că este ca o pauză. În capitolul 4 scrie că „Isus plin de Duhul Sfânt S-a întors de la Iordan.” Acest lucru arată ca o notă de subsol aici. Luca inserează o paranteză și spune: „Încă o dovadă: genealogia!”

Genealogia aceasta este extrem de importantă dragii mei! Pentru că genealogia aceasta demonstrează că:

  1. Domnul Isus Hristos era evreu.
  2. Domnul Isus Hristos era din neamul lui Iuda.
  3. Domnul Isus Hristos se trăgea din David și că avea drept la tronul lui Israel.

Dar vreau să vă mai spun care este frumusețea acestei genealogii. Dacă Matei pornește de la Avraam, la David și ajunge la Domnul Isus, Luca merge mai departe în genealogia aceasta.

Luca începe cu Iosif și se duce în spate pe linia Mariei, ajunge la David care este un reper foarte important, dovedind că Domnul Isus Hristos era parte din legământul davidic care promitea un rege pe tronul lui Israel, care va domni veșnic și pe urmă merge mai departe la Avraam și demonstrează că Domnul Isus Hristos este împlinirea promisiunii făcute lui Avraam, că prin sămânța lui toate neamurile pământului vor fi binecuvântate! Oau! Și un evreu stătea cu puțină teamă când auzea că mântuirea este și pentru ceilalți, nu numai pentru evrei. Domnul Isus Hristos era parte și din legământul avramic care a traversat istoria și s-a împlinit în El. Și Luca merge și mai departe și se duce la Adam. În Adam vedem că Domnul Isus Hristos este împlinirea promisiunii făcute în Geneza 3:15: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ei și sămânța ta. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Aici este împlinirea promisiunii! Domnul Isus Hristos se trăgea din Adam, adică era om întrupat, Dumnezeu întrupat, venit ca să ne răscumpere, să ridice păcatul lumii. Și Luca nu se oprește nici acolo și merge mai departe și spune: „Fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu!” Cu aceasta, pecetluiește o demonstrație indubitabilă, solidă, cu puternice argumente venite din partea îngerilor, din partea oamenilor, din partea Domnului Isus, din partea Tatălui și din partea genealogiilor istorice care pot să demonstreze acest lucru.

Dragii mei, aș vrea să închei cu o întrebare importantă care stă înaintea noastră: cine este Domnul Isus? În funcție de răspunsul pe care îl dai la această întrebare, vei fi sau nu vei fi mântuit, vei fi sau nu vei iertat. Nu știu cine este Isus Hristos pentru tine, dar știu cine este Isus Hristos după Scriptură! Isus Hristos este fiul lui Iosif și al Mariei, fiul lui David, fiul lui Avraam, fiul lui Adam și Fiul lui Dumnezeu!

Până la Adam avem și noi aceeași origine, toți ne-am născut din Adam. Și dacă ne-am născut din Adam ne-am născut păcătoși și avem nevoie de iertare. Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca și noi, El este Mesia care vrea să ne ierte păcatul.

Invitația pe care Dumnezeu o face astăzi în dreptul tău, este să crezi cu adevărat că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, să te pocăiești de păcatele tale și să vii să ai viață veșnică!

Nu este frumoasă o genealogie? Poate la început am fost reticienți când am citit genealogia aceasta. Dar ce minunat este când Dumnezeu ne descoperă un orizont fascinant atunci când pătrundem în dinamica unei genealogii și vedem ce a vrut Dumnezeu să demonstreze: că Isus este Fiul lui Dumnezeu! Crede lucrul acesta și vei primi iertare de păcate. Amin!

 

Post a comment