Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

21 March 2016

Luca 6:1-11 - Sorin Prodan - Teologia Sabatului - Partea II

Evanghelia după Luca 6:1-11 – Sorin Prodan – Teologia Sabatului – Partea II – Providența Brașov

În ultimul nostru popas am deschis o discuție foarte importantă legată de ziua de odihnă. Am primit câteva reacții din partea unora dintre dumneavoastră și am constatat interesul foarte ridicat în a înțelege învățătura cu privire la ziua de odihnă.

Vreau să vă spun că așa cum a fost multă confuzie în ce privește problema zilei de odihnă, problema Sabatului în vremea Domnului Isus, astăzi există la fel de multă confuzie, ba poate chiar mai multă.

Există o mișcare care a început prin anii 1800, „Mișcarea adventistă de ziua a șaptea”, care provoacă în foarte multe locuri credincioșii. Vreau să vă spun că în 200 de ani de când există această mișcare, au frământat această teologie a Sabatului și cunosc foarte bine învățătura cu care vin. Adesea cel mai slab adventist în materie de teologie a Sabatului, este mai bine pregătit decât cel mai bun baptist. Pentru că mulți dintre noi nu ne luăm un timp special și nu ne preocupă adesea problemele vitale ale teologiei.

De aceea vreau să vă spun că mi-am propus să nu mă grăbesc în timp ce expunem această învățătură. Mi-am propus să mergem încet, pas cu pas, pentru a înțelege foarte bine cum stau lucrurile cu ziua de odihnă. Care este adevărata zi de odihnă? Și dacă identificăm o zi de odihnă, cum trebuie să tratăm noi această zi de odihnă? Este extrem de important să înțelegem care este baza biblică a învățăturii despre ziua de odihnă, despre Sabat. Pentru că dacă nu interpretăm corect și nu avem o teologie corectă, dacă nu avem o învățătură biblică corectă, nici practica și nici trăirea noastră nu este corectă.

Vă aduceți aminte când la matematică dădeam extemporale sau teze? Și primeam un exercițiu care nu era chiar atât de ușor de rezolvat. Trebuia probabil să stăm și să lucrăm cam o pagină sau două ca să ajungem la rezultatul final. Și adesea rezultatul era simplu: x=1. Ba chiar de la bun început ni se cam spunea unde trebuia să ajungem. Apoi cu timpul limitat pe care îl aveam la teză sau la extemporal, ne apucam și constatam că ajungeam la un rezultat ciudat. Eu când aveam rezultate de genul x=-i√…, știam că am greșit calculul. Știam că trebuie să mă duc înapoi și să iau pas cu pas fiecare operație pe care am făcut-o, ca să ajung în final la rezultatul corect.

De aceea mi-am propus în această zi să nu ne grăbim, chiar dacă vor fi două, trei sau chiar patru mesaje legate de învățătura despre Sabat, aș vrea foarte mult să o așezăm într-un mod în care în final să eliminăm confuzia și să cunoaștem cel puțin câteva texte de reper, texte fundamentale, în a putea înțelege această învățătură.

Există poziții diferite în ce privește ziua de odihnă sau ziua Sabatului. Câteva lucruri le-am aflat în primul mesaj pe care l-am avut acum două duminici. Există un grup de oameni care consideră că Sabatul este instituit în creație, că este universal, adică pentru toată lumea și este permanent, adică în vecii vecilor. A început la creație, continuă în perioada Legii, continuă în perioada harului și chiar se duce dincolo de creație, în noua creație, și oamenii vor avea Sabat chiar și în veșnicie, în noua creație.

Această poziție o numim „continuitate”, adică continuă legea Sabatului și această mișcare spune că trebuie să recuperăm adevărata zi de odihnă. Adică ziua de odihnă nu este duminica, ci este sâmbăta. Grupul acesta continuă pe continuitate, permanență, universalitate și recuperarea zilei de sâmbătă.

Un alt grup care insistă pe continuitate, este grupul celor mai mulți creștini. Aici se află bisericile tradiționale, biserica ortodoxă, biserica catolică, ba chiar bisericile protestante. O bună parte dintre ele insistă foarte mult pe această idee a continuității, adică faptul că Legea privitoare la Sabat rămâne în vigoare, doar că există un transfer al zilei de la sâmbătă la duminică. Așa cum evreii au avut un Sabat evreiesc, creștinii au un Sabat creștin. Sabatul creștinilor este duminica, în ziua învierii Domnului Isus.

Aici cred că sunt unii dintre voi care îmbrățișați această idee. Că Sabatul nostru este duminica. Atunci sărbătorim noi Sabatul nostru, Sabatul creștin. Deci linia aceasta este cea a continuității. Unii zic sâmbăta, alții zic duminica.

Vreau să vă spun că această idee există pentru că undeva prin secolul XI, un teolog pe nume Thomas Aquinas, a venit cu o idee care a spus în felul următor: „Legea Vechiului Testament trebuie împărțită în trei domenii: legea morală (cele 10 porunci), legea ceremonială și legea civilă.” Unii o împart doar în două: legea morală și restul (legi civile și ceremoniale). Dar în general împărțirea a fost în trei.

Acum afirmația care se face, este că odată cu venirea Domnului Isus, atunci când se vorbește de desființarea Legii, nu se vorbește de desființarea legii morale, ci doar de desființarea legii civile și ceremoniale. Și se afirmă că decalogul sau cele 10 porunci, reprezintă legea morală care este permanentă pentru toți creștinii și nu se desființează. La cruce Domnul Isus a desființat doar legea civilă și legea ceremonială. Dar nu a desființat legea morală.

De aceea, pentru că se spune că legea morală rămâne, că cele 10 porunci rămân și pentru noi creștinii, atunci în cele 10 porunci unde se află porunca privitoare la Sabat, trebuie să o păzim. De aceea există ideea continuității, fie sâmbăta, fie duminica.

O altă poziție pe care unii o acceptă, este ideea de „împlinire”. Ideea este că Sabatul din Vechiul Testament era doar o umbră a lucrurilor viitoare, că Sabatul prefigura ceva ce va fi împlinit în Domnul Isus Hristos. Și atunci când Domnul a venit, El a împlinit umbra care era în Vechiul Testament și El ne-a adus adevărata odihnă. Adevărata odihnă de Sabat nu este odihna dintr-o anumită zi, într-o anumită formă. Adevărata odihnă este odihna mântuirii. Și toți cei care cred în Domnul Isus Hristos, intră în această odihnă de Sabat, în această odihnă a mântuirii. Dar această odihnă nu este finală sau desăvârșită. Pentru că suntem încă trudiți. Domnul Isus spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și eu vă voi da Sabat.” Așa scrie în original!

În sensul acesta avem parte de împlinire. Un grup care acceptă această poziție, spune că dacă este împlinit Sabatul înseamnă că încetează complet. Nu mai este nici o impunere, nici o cerință de natură religioasă, nu mai există nici o legătură între Sabatul Vechiului Testament și o zi de odihnă pentru creștini în noul legământ. Așadar acest grup spune că există o împlinire și o încetare completă.

Pe lângă aceștia, există și un al doilea grup care merge pe ideea „împlinirii”. Aici se află un teolog mare din istoria Bisericii pe nume Martin Luther. Am citit și mi-au plăcut gândurile lui cu privire la ideea de odihnă. El spune: „Da, este adevărat. Sabatul este împlinit în Hristos. Dar Dumnezeu a așezat în creație, în fiecare ființă, un tipar existențial. Așa cum Dumnezeu a lucrat șaze zile și S-a odihnit o zi, ființa umană, ca să funcționeze bine, are nevoie de o zi de repaus. De aceea, da, avem adevărata împlinire a Sabatului, dar avem și o transformare a acestor reguli din Vechiul Testament într-un principiu al odihnei. Adică principiul odihnei este bun pentru ființa noastră: să facem o pauză după șaze zile, să ne odihnim și să ne închinăm împreună înaintea lui Dumnezeu.” Aceasta este ultimul grup.

Cam în această direcție vom merge noi cu studiul nostru legat de învățătura despre ziua de odihnă și despre ziua de Sabat.

Aș vrea să recitim pasajul nostru din Luca 6 de la versetul 1 la 11: „Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?” Şi le zicea: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le ştia gândurile; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare. Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?”, Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.”

Avem aici două incidente care stârneasc conflictul legat de ziua de odihnă. Întrebarea cu care am pornit la studiul acestui text și al problemei Sabatului, a fost următoarea: ce anume a fost așa de grav cu privire la ce au făcut ucenicii, încât fariseii și cărturarii s-au scandalizat și au zis „Calcați ziua de Sabat!”?

Pentru a da răspuns la această întrebare, a fost nevoie să ne ducem în Vechiul Testament și să înțelegem foarte bine ce a însemnat pentru evrei ziua de Sabat, cum a fost dată și care a fost semnificația acestei zile. Am văzut câteva lucruri importante și vreau să le reamintesc pentru că vreau să facem acești pași mărunți. Facem un pas, înțelegem foarte bine și în timp ce fac această recapitulare voi veni cu câteva elemente noi pe care nu le-am spus în mesajul trecut.

Primul loc unde aflăm despre ziua de Sabat sau ziua de odihnă, este în cartea Genezei 2:1-3: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Am văzut și ne-am întrebat, ce era această odihnă a lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu în zilele dinainte în care lucrase, puterea degajată în creație L-a obosit pe Dumnezeu încât avea nevoie să se odihnească? Firește că nu! Am concluzionat că odihna lui Dumnezeu a fost un moment de finalitate, de completitudine, de ceva încheiat. Dumnezeu s-a uitat la creația Lui, a evaluat-o și a fost satisfăcut de aceasta. Finalitatea, evaluarea și mulțumirea aduceau o satisfacție care pentru Dumnezeu însemna odihnă! Și astfel acesta a fost momentul odihnei pentru Dumnezeu, momentul celelbrării a ceea ce Dumnezeu a creat.

Mișcarea adventistă vine și afirmă că în momentul acesta al creației, datorită acestor verbe folosite, „că a binecuvântat”, „că a sfințit-o”, „că S-a odihnit în ziua aceea”, mișcarea aceasta spune că Dumnezeu a instituit această zi. Și această zi trebuia păzită de fiecare ființă de pe pământ. Să fie adevărat? Întrebarea care se naște aici este următoarea: de ce atunci din momentul acesta până în momentul exodului, nu avem nici măcar o singură referință cum că cineva ar fi păzit ziua de Sabat? Au fost acolo câteva generații bune: de la Adam până la potop (multe neamuri), de la potop până la Avraam (multe neamuri și aici), apoi a fost perioada patriarhilor (Avraam și ceilalți patriarhi).

M-am uitat și am încercat să fac o socoteală și am descoperit că cei mai mulți consideră că intervalul acesta de timp a fost undeva la 2666 de ani. În 2666 de ani nu se mai precizează nici măcar o singură dată că cineva ar fi păzit ziua de Sabat și că Dumnezeu ar fi instituit-o și ar fi impus-o. Concluzia la care am ajuns este că ziua de Sabat, într-adevăr, pentru Dumnezeu a fost foarte importantă, pentru că El a făcut toată creația și în final Dumnezeu S-a odihnit. Și pentru Dumnezeu această zi a fost specială.

Abia mai târziu în Exod 16 găsim că Dumnezeu a zis poporului în timp ce se îndreptau spre Canaan, să se oprească: „Nu mai culegeți mană în ziua următoare, căci ziua aceea este specială pentru Mine. Este Sabatul Meu. Nu faceți nici o lucrare.” Această poruncă anticipa un moment foarte important care era momentul de la Sinai.

În momentul acela din Exod 20, Dumnezeu dă Legea. Acolo în Lege, porunca a patra sună astfel: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.”

Dragii mei, eu consider că momentul instituirii zilei de Sabat, nu este la momentul creației, ci este momentul în care Dumnezeu a dat Legea. Și dând această Lege, din momentul acela nimeni nu mai putea să spună că nu a știut. Acolo Dumnezeu a instituit ziua de Sabat.

Cât de importantă era oare ziua aceasta? Au fost câteva rațiuni pentru care Dumnezeu a dat ziua de Sabat, printre care două foarte importante:

  1. Exod 20:8,9,11: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. … Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Această zi aducea aminte de creația lui Dumnezeu. Era un memorial al creației.
  2. Al doilea motiv pe care Dumnezeu îl invoca, era atunci când spunea Israelului: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, căci ai fost rob în Egipt și te-am scos cu mână tare!” Ziua de odihnă însemna o ilustrație a eliberării poporului din munca grea pe care o făcea ca rob în Egipt. „Te-am luat de acolo din condiția de robie, din condiția de muncă silnică și te-am adus la libertate. De aceea păzește ziua de Sabat și adu-ți aminte că ai fost rob.”

Acestea sunt două motive teologice. Dar pe lângă acestea avem și alte motive sociale.

„Dumnezeu a zis: „Nu lucra nimic în ziua a șaptea, ci odihnește-te.” Trupul acesta are nevoie de odihnă. Acesta era un motiv social.

O extensie a acestei zile, era „Anul sabatic” în care pământul trebuia să se odihnească. Șase ani pământul trebuia lucrat, dar în al șaptelea an pământul trebuia lăsat nelucrat. Și poporul trebuia să respecte ciclul acesta de câte șapte ani.

La șapte cicluri era o altă sărbătoare, un alt moment important, care se numea „Jubileul”. În momentul acela toate pământurile luate de cei care nu-și puteau plăti datoriile sau cei care se vindeau ca sclavi, erau eliberați și pământurile le erau date înapoi. Și aceasta este o dimensiune socială a ideii de Sabat, pentru că Dumnezeu reglementa și făcea să fie un echilibru în societate.

Deci lucrurile acestea erau foarte importante. Erau și niște reglementări privitoare la ziua de Sabat. Vă aduceți aminte ce reglementări a așezat Dumnezeu? Ce nu era voie să faci în ziua de Sabat? Nu era voie să faci mâncare, nu era voie să te duci la piață și nu era voie să lucrezi pământul, să te duci pe țarină și să sapi. Trebuia să faci un repaus total. Legea era foarte importantă.

Vă aduceți aminte ce scrie în Numeri 15? Cineva se găsește să probeze dacă este adevărat acest lucru. Astfel se duce și culege lemne de pe câmp. Omul acesta este luat, adus înaintea poporului și este omorât cu pietre pentru că a călcat ziua de Sabat. Deci era extrem de important păzirea acestei zile.

La importanța acestei zile se adaugă încă un element care este capital: Sabatul devine semnul legământului între Dumnezeu și poporul Său. În Exod 31 Dumnezeu spune: „Iată fac un legământ cu tine. Și semnul legământului care va sta între Mine și tine, este ziua de Sabat. Această zi este sfântă. Păzește-o pentru că este semnul legământului.

Ce a făcut Israelul de-a lungul timpului? Citim Scriptura mai departe în perioada istorică, în perioada împăraților, chiar a judecătorilor și constatăm că Israelul a călcat Legea lui Dumnezeu și implicit a călcat și ziua de odihnă, care era semnul legământului.

Vă aduceți aminte exemplul cu verigheta de căsătorie? Într-o căsătorie avem doi tineri: un bărbat și o femeie. Ce mai avem? Avem o afinitate și o dorință a celor doi de a se căsători. Dar nu este suficient acest lucru, doar că ei vor să se ia împreună și gata hop-țop s-au luat. Unii cam așa fac, dar nu este bine.

Într-o căsătorie trebuie să avem un moment în care există un legământ și legământul acesta are și o hârtie care se numește certificat de căsătorie. Acolo sunt două semnături și sunt și martori. Pe lângă acest certificat, când te duci la starea civilă, ți se citește legea privitoare la căsătorie. Deci căsătoria nu este doar ceva de genul: „Te-am văzut, te-am plăcut, ce rămâne de făcut?” Există niște reguli ale căsătoriei care vă sunt citite de ofițerul de stare civilă.

Pe urmă vine și fratele păstor și avem regulile lui Dumnezeu, nu doar regulile umane stabilite, ci sunt regulile lui Dumnezeu privitoare la căsătorie. De aceea este foarte important ca să ținem seama și de regulile acestea.

Pe lângă certificat și aceste legi privitoare la căsătorie, mai este un element: se cumpără verighete. Iei inelul și îl dai soției, iar soțul primește și el un inel. Acestea sunt verighetele de căsătorie. În momentul în care unul dintre soți devine infidel și calcă legământul căsătoriei și unul dintre ei vine în mânie și scoate verigheta și o aruncă poate înaintea soției, acest lucru este o ofensă extraodinară. Prin aceasta dovedești că nu-ți pasă, că vrei să rupi legământul acela făcut între tine și partenerul tău.

Faptul că Israelul a călcat ziua Sabatului, a fost practic o ofensă și o declarație înaintea lui Dumnezeu, ca și cum și-ar fi scos inelul Israelul și l-ar fi trântit în fața lui Dumnezeu, zicând: „Nu-mi pasă!”

De aceea Dumnezeu era foarte mâhnit când vedea că poporul se depărtează de Dumnezeu și nu păzește această zi. Dumnezeu promitea binecuvântări extraordinare celor ce păzeau Legea și ziua de odihnă ca semn al legământului între Dumnezeu și popor. Dar Israelul nu a ascultat.

Haideți să citim un pasaj din Isaia 56, unde aș vrea să vedem cum vorbea Dumnezeu despre ziua de odihnă și în special cu străinii care erau printre evrei. Isaia 56:1-7: „Aşa vorbeşte Domnul: „Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna ca să nu facă niciun rău! Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

Dumnezeu binecuvânta pe cel ce prețuia ziua aceasta ca semn al legământului făcut între El și poporul Său. Dar sunt și consecințe care urmau pe cei ce nu păzeau ziua aceasta.

Ne aducem aminte că în Cronici 36, Dumnezeu spune: „Iată vă trimit în robie pentru că ați călcat Sabatul și n-ați lăsat pământul să se odihnească.” Cât timp? 70 de ani! „70 de ani ați călcat legământul Meu și semnul legământului, 70 de ani nu ați lăsat pământul să se odihnească, de aceea vă trimit în robie 70 de ani. Exact câți ani voi ați călcat legământul Meu și Sabatul Meu, atâția ani veți sta în robie!”

Înțelegeți ce importanță mare avea ziua aceasta în relația pe care El o stabilise între El și poporul Lui?

Acum vine un moment în care se întâmplă ceva interesant. Poporul este dus în robie și apoi o rămășiță se întoarce din robie în țara lui Israel. Refac cetatea și refac Templul. Acum poporul este din nou împreună. Acolo dragii mei, rabinii s-au gândit astfel: „Dumnezeu ne-a trimis în robie pentru că am călcat semnul legământului și nu am păzit ce ne-a spus. Acum noi trebuie să ne asigurăm că nu se mai întâmplă lucrul acesta.” Atunci învățătorii, cărturarii și rabinii au zis: „Noi vom securiza ziua aceasta!” Astfel ei au venit și au scris mai multe tratate într-o colecție de scrieri numită „Talmudul”. Au scris 24 de capitole referitoare la ziua de Sabat. Regulile erau minuțioase ca să se asigure că poporul nu mai calcă ziua de Sabat și nu mai riscă să fie dus din nou în robie.

Vă aduceți aminte că erau legi și legișoare, unele de-a dreptul hazlii. De pildă, cea pe care am amintit-o și data trecută, găină care ouă în ziua de Sabat, să fie condamnată la moarte. Se face tribunal și se pronunță execuția și găina este executată pentru că a ouat în ziua de Sabat.

Dacă uiți robinetul deschis în ziua de Sabat, îmi pare rău pentru tine, o să ai o factură mai mare. Lasă-l deschis până la apusul soarelui și nu te atinge de el. Ține robinetul deschis. Nu face nici o lucrare în ziua de Sabat.

Legile acestea au încărcat ziua aceasta încât ziua de Sabat ajunsese o povară, cum e duminica pentru unii: „Aoleu, iar vine, o să trebuiască să fac, să mă duc, să îmbrac copii.” Și așteaptă ziua de duminică cu o anumită teamă și greutate.

Și evreii așteptau Sabatul și după ce trecea ziua aceasta, în ziua duminică, în prima zi a săptămânii evreii răsuflau ușurați că a trecut ziua aceasta împovărătoare cu multele legi care stăteau peste ei.

Ei bine, când Domnul Isus Hristos a venit, vă aduceți aminte că am spus că venirea Domnului Isus Hristos a însemnat o schimbare radicală, fundamentală în tot ce privea întreg sistemul de credință a lui Israel. Domnul Isus Hristos a venit și a adus un cutremur și pilonii credinței lui Israel s-au zguduit.

Imaginați-vă dacă am avea un cutremur și s-ar mișca pilonii acestei clădiri. Ne-am speria! Ei bine, când evreii se uitau la ce făcea Domnul Isus și la ce învăța Domnul Isus, simțeau că stabilimentul acesta al lui Israel se mișcă rău de tot. De aceea cărturarii și fariseii când au văzut ce Domnul Isus făcea, au zis: „Calcă ziua de Sabat!”

Dar concluzia cu care noi am încheiat mesajul de data trecută este următorul: când Domnul Isus Hristos a venit, El a făcut un pas înainte. Și poporul trebuia să înțeleagă că este momentul în care se produce o schimbare majoră, că se trece de la vechiul legământ care avea în centrul Legea și care avea ca semn al legământului ziua de Sabat, la noul legământ care avea în centru Legea lui Hristos și care avea un alt semn al legământului. Care este semnul? Este cina Domnului, care ne aduce aminte de sângele Domnului curs pe cruce pentru păcatele noastre!

Se schimbă așadar legămintele. Vechiul legământ călcat este rupt. Dumnezeu rupe legământul cu poporul Său pentru că nu au respectat termenii legământului. Când legământul este rupt, semnul legământului nu mai are nici o valoare.

Dacă doi tineri nu se mai înțeleg după doi ani de căsătorie și se duc la tribunal și divorțează, este firesc ca inelul să nu mai aibă nici o valoare. Își pierde valoarea, nu mai comunică nimic.

Israelul a călcat legământul, legământul s-a rupt și ce era vechi, Cuvântul lui Dumnezeu spune că „a trecut și este aproape de pieire.” Și acum vine un nou legământ, un nou moment în care Domnul Isus Hristos instituie un nou legământ și stabilește un alt semn al legământului.

Întrebarea la care aș vrea să mai insist este următoarea: a călcat Domnul Isus ziua de Sabat sau nu? Dacă citim din cele două exemple pe care le avem înainte, vedem că Domnul era cu ucenicii, s-au dus printr-un lan de grâu, au luat spice, le-au smuls, le-au frecat în mâini și au mâncat spicele acestea. Fariseii i-au urmărit și imediat i-au taxat: „Ați smuls spicele de grâu, ceea ce înseamnă „secerat”, ați frecat boabele în mână, ceea ce înseamnă „treirat” și ați mai și mâncat după aceea. Lacomilor!” Și i-au acuzat de călcarea zilei de Sabat.

Dar Domnul Isus le dă un exemplu: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?” Și Domnul face aici o afirmație foarte, foarte importantă.

În textul acesta aș vrea să vedeți o paralelă frumoasă: David și oamenii lui. Pe cine apăra Domnul Isus aici? Pe ucenicii Lui! Paralela este aceasta: așa cum David era cu oamenii lui (pentru că David era împărat, el era cel care putea să schimbe lucrurile – împăratul poate să schimbe lucrurile și legile – are dreptul acesta), Domnul Isus Hristos era împreună cu ucenicii. David cu oamenii săi și Domnul Isus Hristos cu ucenicii. Și Domnul Isus le spune așa: „„Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” Știți ce însemna lucrul acesta?

În Vechiul Testament ni se spune de multe ori despre Sabat, că este ziua Domnului: „Aceasta este ziua Mea”, zice Domnul.” Și când Isus Hristos spune „Eu sunt Domn chiar și al Sabatului”, evreii știau că există un singur Domn. Practic ceea ce declara Isus Hristos, este următorul lucru: „Domnul acesta al Sabatului din Vechiul Testament este aici cu voi, este prezent cu voi.”

Domnul Isus în momentul acela Își declara mesianitatea spunând: „Eu sunt Domn chiar și al Sabatului. Eu sunt deasupra Sabatului. Eu am dreptul să aduc semnificația reală a Sabatului, nu doar regulile acestea pe care voi le țineți și spuneți că sunteți bine înaintea Domnului dacă țineți Sabatul. Când de fapt sunteți departe de Dumnezeu. Eu vin să aduc adevărata odihnă.”

Al doilea exemplu este cel al unui om cu mâna uscată. Când am citit textul acesta, aproape mi-am imaginat cum cărturarii și fariseii pândeau să vadă dacă Domnul Isus făcea ceva în ziua Sabatului. Și vine acest om cu mâna paralizată în sinagogă. Domnul îl cheamă și-i spune: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare. Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?”

Evreii în Vechiul Testament au constatat că împovăraseră ziua de Sabat foarte mult și că erau aproape frânți de ziua aceasta. Ba chiar în perioada macabeilor (un neam de-al lui Israel), un împărat pe nume Antiohus Epifanes care era un împărat grec, a venit și a ocupat țara aceasta a lui Israel. Dar evreii au luptat împotriva lor și niște evrei din Ierusalim s-au refugiat undeva printre stânci, undeva aproape de Marea Moartă. Antiohus Epifanes a știu că evreii nu fac nimic în ziua de Sabat și a pregătit o campanie, a trimis niște soldați și a spus: „Duceți-vă și atacați-i.” Erau cam 1000 de evrei: bărbați, copii și femei. Garnizoana aceea de greci s-a dus și a atacat grupul acela de evrei și nici unul dintre evrei nu a scos sabia și nu a făcut absolut nimic, pentru că dacă ar fi luptat ar fi fost o violare a zilei de Sabat. Toți au murit: bărbați, femei și copii. Nu au mișcat un deget.

Atunci evreii și-au dat seama că într-adevăr ei au împovărat ziua aceasta. Și au încerat să vină cu niște elemente de driblare a unor legi pe care tot ei le-au pus. Domnul Isus vine cumva pe considerentul acesta și spune: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?” Pentru că erau atât de obsedați de a nu face nimic încât au pierdut multe vieți din cauza aceasta. Și Cuvântul spune: „Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!”

Aproape că îi văd pe fariseii și pe cărturarii aceștia cum stau acolo și zic așa în sinea lor: „Hai zi! Ereticule, zi! Zi să se vindece ca să Te prindem!” Și Domnul Spune: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.” Uitați-vă dragii mei ce spune Cuvântul: „Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.”

Aș vrea să închei cu două lucruri. Atunci când ai ceva cu cineva, orice ar face persoana aceea, bine sau rău, numai bine nu e! Așa e? Dacă ai ceva față de persoana aceea, dacă nu suporți persoana respectivă, dacă ea face bine, știi s-o critici pentru că face bine. Dacă face rău, o desființezi.

Fariseii aceștia, indiferent de ce ar fi făcut Domnul Isus, pentru ei era un ultragiu, o violare, un lucru rău! Aș vrea să fim atenți dragii mei! Dumnezeu ne cheamă la a fi obiectivi în relațiile noastre. Chiar dacă nu ne place de cineva, dacă persoana aceea face un lucru bun, să avem tăria să apreciem lucrul acela. Iar dacă face un lucru rău, nu te grăbi să critici, că și tu faci lucrul rele destule ca să fii criticat de alții. Aceasta era relația între cei care Îl criticau pe Domnul Isus Hristos.

Sunt și alte texte în evanghelii în care Domnul Isus Hristos vindecă și le amintesc. Vindecă o femeie gârbovă (cu cocoașă) în ziua de Sabat, vindecă un bolnav de dropică în ziua de sabat și vindecă un slăbănog de 38 de ani în ziua de Sabat. Și în toate situațiile acestea, făcând bine, primește critică.

Acum toate textele acestea pe de o parte aveau rolul de a clarifica ziua de Sabat și pe de altă parte avea rolul de a arăta cine este cu adevărat Isus Hristos. El este Mesia veni pe pământ!

În exemplele acestea El putea să-Și declare mesianitatea, să arate că El este Mesia. La un moment dat Domnul Isus a stat în fața evreilor și le spune așa: „Tatăl Meu lucrează. Și Eu lucrez.” Făcea această afirmație în ziua de Sabat: „Tatăl Meu lucrează acum. Și Eu lucrez acum.”

Ce însemna oare afirmația aceasta? Ascultați.

Dumnezeu a făcut creația în șase zile, a finalizat-o și Cuvântul spune că totul era foarte bun și S-a odihnit. Ce s-a întâmplat apoi? A venit momentul din Eden în care omul a căzut, a păcătuit și a rămas căzut. În momentul acela Dumnezeu S-a ridicat din odihna Lui și a început să lucreze. Și Dumnezeu lucrează și lucrează și Domnul Isus Hristos lucrează în a aduce o nouă creație. Și când această nouă creație va fi desăvârșită și finalizată, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt vor intra în Sabat, vor intra în odihnă veșnică.

De aceea cartea evrei ne spune că Iosua a vrut să ducă poporul în odihnă, dar nu au primit odihna adevărată. Căci această odihnă adevărată vine prin mântuirea în Domnul Isus Hristos. De aceea în Evrei 4:9 spune: „Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Noi avem odihna prin intrarea în mântuire, dar nu avem odihna completă. Trupul acesta încă este împovărat de păcate până când vom fi eliberați cu desăvârșire și vom intra în odihna veșnică. De aceea înaintea noastră rămâne o zi, ca cea de Sabat, este înaintea noastră și așteptăm intrarea în odihna veșnică, dar deja avem parte de ea! Deja, dar nu încă în mod complet.

Prin Domnul Isus Hristos vreau să-ți spun dragul meu, împovărat de păcate, obosit de păcatul pe care l-ai făcut, obosit de viciile tale, de prăbușirea ta în multele mizerii în care uneori îți place să stai, Domnul Isus Hristos spune: „Vino la Mine truditule și împovăratule și Eu îți dau odihnă. Ți-o dau acum prin intrarea în credință în poporul Meu și te vei bucura de odihna aceasta știind că nu mai ești vinovat. Că păcatele tale nu mai apasă asupra ta, că nu mai ești sclav în Egiptul păcatului. Te-am eliberat și te-am făcut o nouă creație! Adu-ți aminte că ești o făptură nouă și adu-ți aminte că te-am eliberat din robie.” Și așteaptă odihna veșnică în care vei intra atunci când Domnul Isus va veni și ne va elibera de toate poverile noastre.

Aceasta este doar o anticipație a ceea ce vom vedea mai bine din Noul Testament și mai bine din epistole.

Dar cum rămâne cu ziua de duminică? Este ziua Sabatului? Să lucrăm sau să nu lucrăm? Răspunsul în mesajul următor. Amin!