Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

24 September 2016

Luca 6:46-49 - Sorin Prodan - Predica de pe munte - Partea V

Evanghelia după Luca 6:46-49 – Sorin Prodan – Partea V – Providenta Brasov

Vă invit să facem acest exercițiu de imaginație pentru a putea înțelege mai bine textul în care ne aflăm.

Domnul Isus Se afla undeva lângă Lacul Tiberiadei. În Scriptură Lacul Tiberiadei este numit și „Marea Tiberiadei”, dar vă garantez că nu este o mare, este un lac pe care un bun înnotător îl poate traversa. Se vede capătul dintr-o parte în alta. Nu este o mare ca Marea Neagră peste care te uiți și nu vezi capătul. Acolo undeva în partea de nord este o câmpie unde dacă te duci și începi să vorbești, vocea se propagă și se duce departe. Era un loc foarte potrivit unde te puteai adresa undei mari mulțimi.

Așa se face că acolo s-a adunat o mulțime mare din zona Galileii și din zona Iudeii, venind la Domnul Isus. De ce? Pentru că El vindeca bolnavii, scotea demoni, El înmulțea pâinile și dădea pește poporului. Și mulți Îl urma în mare măsură din aceste rațiuni: „E bine să fii lângă acest mare Prooroc și Învățător!” Cuvintele Lui punea în uimire norodul, dar aveau și niște beneficii materiale și mulți Îl urmau din această cauză. Cum de altfel și astăzi mulți se duc pe la biserici și adunări pentru că mai primesc câte ceva.

Acolo în contextul acesta, evanghelistul Luca spune la început despre Domnul Isus că după că El a petrecut o noapte în rugăciune, a venit la mulțimea aceea și a chemat pe ucenici. Din Evanghelia după Matei aflăm că erau 70 de ucenici care au început să-L urmeze pe Hristos. Și din aceștia a ales 12 pe care i-a numit apostoli. Cuvântul spune că S-a apropiat de ei și S-a coborât împreună cu ei și s-au oprit într-un podiș, adică în locul acela de care vă spuneam, unde se aflau ucenicii Lui și o mare mulțime de oameni. Așadar acesta este contextul.

Aici Domnul Isus, avându-i în fața Lui pe cei 12 apostoli, pe ceilalți ucenici și mulțimea aceasta mare, începe să le vorbească și să le predice acest mesaj pe care noi îl numim predica de pe munte.

Mesajul acesta este puțin diferit în Evanghelia după Luca decât în Evanghelia după Matei. Este posibil să fi fost predicat în același loc sau în locuri diferite. Domnul ce dorește să le spună acestora, avându-i pe apostoli, pe ucenici și pe ceilalți în față, în tot mesajul acesta am înțeles care este adevăratul ucenic al lui Hristos, cine este un adevărat ucenic. Trebuie să înțelegem că dacă cineva nu este un ucenic, adică un urmaș al lui Hristos, el nu are mântuirea, nu este salvat.

Prin urmare când Domnul Isus a trimis pe apostoli în lume le-a spus să meargă în toată lumea și să facă ucenici din toate neamurile. Aceasta este marea trimitere! Aceasta a fost chemarea, ca oricine vine la Domnul Isus să fie un ucenic al Domnului Isus.

Și am urmărit predica de pe munte cu întrebarea aceasta: sunt eu un ucenic al Domnului Isus? Ești tu un ucenic al Domnului Isus? Semnalul de alarmă și lucrul foarte important a fost acesta: să nu cumva să ne înșelăm, pentru că cea mai mare înșelăciune este aceea de a crede că ești ucenic, dar în realitate să nu fii ucenic al Domnului Isus.

În felul acesta am început să ne uităm în text și să vedem că există niște trăsături care caracterizează un ucenic. De pildă, de la versetul 20, în ceea ce noi numim fericiri, am văzut că un ucenic adevărat al Domnului Isus este unul care este sărac în duh, este unul care se simte sărac în ființa lui și dornic să se îmbogățească față de Dumnezeu. Este cel flămând, dar flămând și însetat după neprihănire. Este cel ce plânge pentru păcatul lui și pentru păcatul altora. Este cel care este urât, izgonit și prigonit pentru credință. Acesta este un ucenic adevărat al Domnului Isus.

Iar cel care nu este un ucenic al Domnului Isus, e cel care are de toate, este cel care consideră că nu are nevoie de Dumnezeu, că el este bine. El râde, își bate joc și prigonește pe cei ce-L urmează pe Hristos. Acesta nu este un ucenic.

Apoi am mai văzut că un ucenic este caracterizat prin ceea ce face, prin acțiunile lui sau prin ce învățători urmează el. Este caracterizat prin ce spune despre sine și despre ceilalți.

Și în final ucenicul Domnului Isus are o natură nouă, la fel ca un om pom care a fost altoit dintr-un pom care nu avea roadă bună. Un măr pădureț a fost altoit și i s-a pus un rod bun și natura acelui pom a fost schimbată. Un ucenic este cel care are o natură nouă. Cam aceste lucruri au fost în mare, cele pe care le-am văzut până acum în predica de pe munte.

În această zi Domnul Isus vine cu această întrebare, care este cumva foarte, foarte importantă pentru înțelegerea întregului mesaj din predica de pe munte. Se uită la mulțimea aceasta dinaintea Lui și îi întreabă: „De ce Îmi ziceți „Doamne, Doamne!” și nu faceți ce vă spun Eu? De ce îmi spuneți lucrurile acestea? Voi Îmi spuneți „Doamne, Doamne!”, dar nu faceți ce vă spun Eu.”

Vrea să vă spun următorul lucru: cea mai mare înșelăciune sau cea mai mare contradicție în materie de credință sau de religie este aceea de a spune că ești un om religios, când în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Cea mai mare înșelăciune este aceea de a merge la biserică, de a face ce se face la biserică, de a urma niște canoane specifice unei biserici, niște tradiții, dar în realitate tu să nu fii un ucenic al Domnului Isus. Aceasta este cea mai mare înșelăciune prin care poate trece cineva în viață.

Imaginați-vă că urcați pe un perete foarte înalt și puneți o scară înaltă. Faceți efortul de a urca pe acel perete. Gândiți-vă că urcarea aceasta pe perete reprezintă drumul nostru prin viață. Ce trist lucru este ca să urci toată viața pe scara aceasta și când ajungi în final, să-ți dai seama că scara a fost pusă pe peretele greșit. Nu ai ajuns unde trebuia să ajungi. Abia acolo îți dai seama că nu a fost bine, că tot drumul tău din viață a mers într-o direcție greșită, că traiectoria pe care ai avut-o în viață nu a fost cea corectă.

De aceea dragii mei, în această zi cred că este extrem de important atât pentru cei care ne considerăm salvați, cât și pentru cei care înțelegem că suntem în drumul acesta al lumii, poate într-o frământare și o căutare, să înțelegem că este vital pentru noi ca viața pe care o trăim să fie o viață așezată pe un drum corect, pe o traiectorie corectă, ca să nu te trezești în final că ți-ai risipit viața crezând că e bine cum trăiești, dar de fapt să-ți dai seama că nu a fost bine modul în care ai trăit.

Domnul Isus prin întrebarea aceasta, vrea să le arate o mare contradicție. Aceasta este cea mai mare contradicție: să-L numești Domn și să nu faci ce spune El. Ce înțelegeți voi prin cuvintele acesta „Doamne, Doamne”? Ce ne spun oamenii care au cuvintele acestea pe buzele lor?

În primul rând înțelegem că sunt oameni religioși. Adică cei care vorbesc de Dumnezeu, care se roagă și încep cu cuvintele acestea, „Doamne, Dumnezeul nostru!”, primul lucru pe care îl înțelegi despre persoana aceea este că ea e religioasă, crede în Dumnezeu.

Haideți să mergem mai departe. Ce înțelegei când tu spui cuvântul acesta „Doamne”? Recunoști o autoritate! Căci o autoritate este cea care e recunoscută prin cuvântul acesta: „Doamne”. Adică cuvântul acesta indică faptul că acea instanță este un domn, o stăpânire, este o autoritate.

Contradicția care apare, este să spui „Doamne”, să fii un om religios, să spui că recunoști o autoritate și să nu faci ceea ce cere acea autoritate. Aici apare marea contradicție între lucrurile pe care le spunem și lucrurile pe care le facem.

De pildă, am ieșit ieri împreună cu un frate ca să vorbim cu oamenii despre mântuire și am vorbit cu mulți oameni. La un moment dat ne-am oprit la un bar care era la capătul străzii și era o mare mulțime acolo la bar, era veselă cu beri pe masă, cu țuică și alte băuturi, și ne-am așezat acolo cu ei și am început să vorbim despre mântuire. Ce credeți că au spus oamenii aceștia? I-am întrebat:

  • Sunteți creștini?
  • Da, noi toți suntem creștini. Noi ne-am născut creștini și Îl iubim pe Dumnezeu.

Însă peisajul acesta, însemna că ceea ce ei făceau, nu concorda deloc cu afirmațiile pe

care le făceau. Locul acela în care era beție (nu vă spun ce cuvinte am auzit și cum se înjurau unii pe alții) și ce se observa în acțiunile lor, nu concorda deloc cu afirmația că ei sunt creștini. Înțelegeți contradicția?

Acum să știți că semnalul nu este doar pentru acei oameni. Vreau să vă spun că acea contradicție este o așa înșelăciune pentru mulți care își spun pocăiți, pentru foarte mulți care spun că au părăsit lumea că s-au întors din mocirla păcatului și au venit la Domnul Isus, că și-au dăruit viața Domnului Isus și că au fost botezați. De ce? Pentru că deseori este un efort mare de a face ca în perimetrul adunării, ei să arate că sunt foarte pioși și foarte credincioși, dar în realitate, dincolo de spațiul acesta în care ne vedem unii pe alții și ne cunoaștem, dincolo să fie de fapt o altă realitate. O realitate care este amestecată cu păcat, în mod conștient sunt tolerate păcate în viață, în mod conștient persoana se lansează în tot felul de bârfe și critici falsă de alții. În mod conștient se duce în locuri în care nu trebuie să se ducă, în mod conștient se uită la lucruri la care nu trebuie să se uite și tolerează păcatul și îl invită în viața lui sau în viața ei.

În schimb dacă această persoana este întrebată, ea spune: „Am fost fost iertat, am fost mântuit. Am rostit o rugăciune odată și L-am primit pe Domnul Isus în inimă.” Acest gen de limbaj stereotip, un clișeu din lumea evanghelică, din lumea pocăiților, care înșeală amarnic pe cel ce îmbrățișează o astfel de afirmație și care nu trăiește lucrurile acestea.

Vedeți dragii mei cât de important este imaginea aceasta care ne stă înainte? După ce Domnul Isus arată contradicția aceasta, între ceea ce omul afirmă și ceea ce omul trăiește, Domnul ilustrează această contradicție mare prin pilda pe care am citit-o.

Iată ce spune: „Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face.” Observați? În relația aceasta cu Hristos, se întâmplă trei lucruri: omul vine la Hristos, omul aude cuvintele Lui și în final le face.

Fiecare dintre noi care suntem astăzi prezenți suntem cel puțin în prima fază: am venit, suntem aici. Voi toți ați părăsit casa sau apartamentul și ați venit. Aici este locul în care vorbim despre Domnul Isus, locul în care El este prezent. Deci am venit la Domnul Isus.

Al doilea lucru pe care în cea mai mare măsură cred că toți îl facem astăzi, e că auzim. S-ar putea însă ca unii să nu audă. S-ar putea ca unii să se uite pe fereastră și unii dintre voi care ați venit aici, de fapt să nu auziți: mintea să vă fie dusă ba la peisajele pe care le vedeți pe fereastră, ba să vă gândiți la ce ați făcut săptămâna trecută sau probleme cu care v-ați confruntat, ba să vă gândiți la planurile pe care le aveți săptămâna aceasta. Și de fapt să fi venit, dar să nu auziți.

Tare mi-ar plăcea mie dacă fiecare am avea câte un bec în cap. Și atunci când predicatorul vorbește, cei care aud să aibă becul aprins. Că atunci știi bine dacă ascultă sau nu ascultă.

Am citit în istoria Bisericii relatări despre vremea puritanilor din Anglia. Se spune că puritanii aveau predici lungi. Unii predicau o oră și jumătate sau două ore, și publicul care asculta, deși vremea era bună, una de har peste poporul Angliei, predicile acelea lungi era însă obositoare. Câteodată omul după ce asculta jumătate de oră sau o oră, mai ales dacă predica nu era foarte bună, nu aveai cum să nu ațipești. Dar în vremea aceea predicatorii aveau niște instrumente speciale: aveau un fel de prăjină lungă și subțire pe care o luau și persoana care ațipea, era înțepată ca să se trezească și să audă.

Deci suntem veniți, speranța este că toți auzim sau în cea mai mare partea auzim, dar a treia acțiune pe care Domnul Isus o spune este aceea de a face. Aici lucrurile se schimbă radical, procentul se schimbă. Dacă procentul celor veniți este de 100%, procentul a celor care aud este de cel puțin 90% (sperăm), procentul celor care fac ceea ce aud, cred că este invers proporțional cu procentul celor veniți și celor care aud.

Aceasta este marea problemă pe care o așează înaintea noastră. Provocarea pe care El o așează înaintea noastră, după ce ați veniti aici astăzi, ați auzit Cuvântul predicat și veți pleca din locul acesta, El așează următoarea provocare: veți împlini ce auziți cu privire la Cuvântul Domnului Isus? Lucrurile se simplifică, nu suntem într-o mare filozofie, nu am venit aici ca să ascultăm un discurs extraordinar despre religie, ca să zicem: „O, foarte interesant discursul, a fost bun, a fost frumos.” Apoi mergem acasă, intrăm în săptămâna și în viața noastră, dar fără să fie o preocupare de a împlini.

Vă mai spuneam că noi ascultăm tone de mesaje, avem mega tone de mesaje pe internet. E foarte ușor, dăm numai un click și ascultăm toți marii predicatori care există. Întrebarea este următoarea: din cantitatea aceasta imensă pe care noi o auzim, în primul rând dacă o discernem bine și dacă selectăm ce este bun acolo, împlinim oare ceea ce ne cere Domnul Isus? Totul se simplifică, aici este principiul de bază: dacă împlinești ceea ce auzi și ceea ce afirmi că trăiești.

În felul acesta Domnul Isus pentru cele trei acțiuni, așează înaintea noastră două modele: modelul unui om care vine, aude și face și modelul unui om care vine, aude, dar nu face. Acestea sunt cele două modele.

Cel care vine, aude și face este precum omul care „când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.”

Fratele nostru Adi, vă spunea de perioada aceasta de construcție. Eu sunt în două șantiere: și în șantierul clădirii bisericii, dar și în șantierul unde ne facem noi casă ca și familie. Când s-a făcut săpătura pentru clădirea bisericii în centrul orașului și au început să sape, să știți că nu am intrat în prea mare panică. Știam că este un teren care trebuie degajat de surplusul de pământ care era acolo. Și după ce au săpat toată partea aceea, au continuat să sape 4-5m în jos și au continuat să mai sape încă vreo 3-4m mai adânc. M-am uitat la ce săpătură au făcut ei, dar nu am intrat prea mult în panică. Numai că atunci când mi-au trimis pozele la casa mea și am văzut cât au săpat acolo și când am văzut cât beton trebuia pus acolo pe banii mei, atunci am zis: „Vai de mine, ce groapă au făcut! Ce crater au făcut acolo!” Au adus beton și au băgat și au umplut toate gropile acelea.

Când am observat cât de înaltă trebuia făcută clădirea din centru și când am urcat la ultimul etaj și m-am uitat jos și am simțit că mă ia amețeala, atunci am zis: „Ce bine că s-a făcut o structură adâncă, puternică.” Este vital ca la un edificiu, să existe o fundație, este absolut vital. Omul care vine, aude și face, este omul care atunci când și-a zidit casa primul lucrul pe care l-a făcut, este că a pus fundația.

Acum haideți să trecem la al doilea model: „Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”

Omul acesta, nu știm dacă l-a văzut pe vecinul lui care își făcea și el casă, dar s-a gândit: „De ce să bag eu atâția bani în fundație?” Mai ales când auzi câti bani trebuie să bagi în fundație. Când m-am dus să consult un frate de credință cu privire la costuri, mi-a spus: „Băiatule, o sa bagi vreo 35% din costul clădirii numai în fundație. Și o să tot bagi bani, zeci și mii de euro și nu o să vezi nimic. O sa intrii în panică. Dar stai liniștit.”

Aceasta este realitatea. Constructorii ne spun că cel mai greu lucru de făcut este fundația. Acolo trebuie săpat adânc, acolo trebuie pus fier, acolo e momentul de pus lucrurile în ordine, că dacă aceasta ai făcut-o bine, restul se face ușor.

Omul acesta s-a gândit ce implicații sunt dacă face fundația, că este efort mare, că este cheltuială mare, că ia mult timp și a zis: „Eu nu mai fac nici o fundație. Încep și zidesc.” Și fără fundație a adus cărămizile, le-a aliniat el pe pământ și a început să zidească repede.

Fundația în cazul casei noastre a durat aproape o lună de zile. În două zile au ridicat zidurile! Când am văzut cum se ridică zidurile, ce bucurie a fost pe mine. Repede mergeau lucrurile. A înălțat casa, a făcut acoperișul și totul arăta frumos.

Numai că după o vreme, au venit ploile, vânturile, șuvoaiele și când au izbit în casa aceasta, s-a văzut diferența între cele două case. Cu aceste două modele aș dori să tragem câteva concluzii.

Prima concluzie. Dacă vă uitați la casele zidite de cei doi, nu veți vedea prea mari diferențe. Casele par să fie la fel, amândouă sunt frumoase, sunt noi, sunt atractive, ba chiar casa celui care nu a făcut fundația, poate să fie mai atractivă decât a celuilalt. Că poate lui i-a rămas bani mai mulți ca să facă finisajele mai bine. Cele două case par la fel. Dacă intri înăuntru, vei vedea lucrurile puse frumos, în ordine, totul este aproape la fel. Însă nimeni nu știe că există o diferență undeva în partea nevăzută. Care este diferența? Fundația! Aceasta este diferența între cele două case.

Care credeți că este fundamentul la care vrea Domnul Isus să se refere aici? Evanghelia! Evanghelia face diferența în viața omului. Ea desparte pe oameni. Dacă oamenii vin la Domnul Isus Hristos, ascultă Evanghelia, o primesc și fac ce scrie în Cuvânt, sunt oamenii care și-au așezat o fundație corectă.

Chiar și în materie de religie, vreau să vă spun că dacă mergem să-i întrebăm pe oameni care sunt valorile credinței lor, vă spun că sunt oameni care au valori ale credinței. Se duc la biserică? Se duc! Mergem la ora 12:00 la mai multe biserici de aici din Brașov și veți vedea că oamenii ies de la biserică. Se închină? Se închină! Dau milostenie? Fac și acest lucru! Sunt oameni care dau pe stradă milostenie. Țin posturi? Da, le țin. Și se duc la mănătiri, la locuri sfinte, la marile sărbători și în discuția aceasta mulți spun că lucrurile nu sunt diferite, că sunt la fel: „Păi avem Același Dumnezeu. Ne închinăm, dăm zeciuala…” ș.a.m.d.

Vreau însă să înțelegem în această zi că există o diferență dată de Evanghelie. Dacă omul a îmbrățișat Evanghelia biblică și corectă, și nu-și pune încrederea în faptele lui spre mântuire și se uită cu credință doar la Domnul Isus care poate să mântuiască, are un fundament bun. Și începând astfel omul poate să clădească.

Vă spun că sunt oameni care nu le au cu ale credinței, cum suntem noi așa dedicați, să zicem. Și în materie de etică și morală, ne cam depășesc pe unii dintre ei. Dar problema este că nu au o fundație bună, se încred în faptele lor, se încred în etica lor. De aceea, vă rog să înțelegeți în această zi că Evanghelia este fundamentală, este piatra de temelie pe care trebuie să ne zidim viața.

Există așadar această diferență între cei care au primit Evanghelia și trăiesc în Evanghelia Domnului Isus și ceilalți care nu o trăiesc. Toți ne sculăm dimineața, toți mâncăm, toți ne trimitem copii la școală și ne trăim viața în felul acesta. Dar dacă ai primit Evanghelia Domnului Isus, vreau să-ți spun în această zi că ți-ai așezat casa, viața, pe o temelie bună, pe stânca veacurilor care este Domnul Isus. Și tot ceea ce clădești pe această stâncă este solid, este durabil. Dar dacă nu primești această Evanghelie, nu o urmezi și nu trăiești această Evanghelie, dragul meu va veni momentul când te va lovi încercarea în viață și vei vedea că nu vei rezista.

Vă aduceți aminte de pilda semănătorului. Domnul ne spune în această pildă că semănătorul a ieșit să semene: „Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod.”

Apoi Domnule spune astfel: „Ascultaţi, dar, ce înseamnă pilda semănătorului: Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” S-ar putea să asculți Cuvântul astăzi și să nu-l înțelegi. Cel rău va fura sămânța aceasta. Aceasta este sămânța căzută lângă drum.

„Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme.” Aici este imaginea din pilda cu omul care și-a zidit casa fără fundație: ține până la o vreme. Și cum vine un necaz sau o prigonire, un vânt sau un șuvoi în viață, Domnul spune că „se leapădă îndată de Cuvânt.” Imediat părăsește Cuvântul, nu-l interesează, el face cum crede.

„Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.” Și pe acesta îl putem asocia cu omul care nu și-a zidit casa pe stâncă.

„Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”

Lucrurile se simplifică dragii mei câteodată nespus de mult și înțelegem care sunt esențele.

Deci temelia este fundamentală! De aceea și apostolul Pavel s-a dus în Galatia, a predicat Evnaghelia, oamenii au auzit-o și au primit-o cu bucurie. Însă pe urmele lui Pavel, a venit altcineva cu o altă Evanghelie. Și atunci Pavel le scrie celor din Galatia: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Fundația pe care eu am așezat-o, v-ați uitat la ea și ați spus: „Nu vrem fundația aceasta. Noi vrem să ne zidim casa pe pământ. Nu avem nevoie de fundație.” Iar Pavel spune: „Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

Ce Evanghelie ai primit tu dragul meu? Este Evanghelia mântuitoare? Sau este o Evanghelie care îți permite să faci cam tot ce vrei în viață și în final îți rezolvă toate problemele veșniciei? Eu într-o astfel de Evanghelie am crescut. Pentru mine ca om pierdut, păcătos, era o veste bună: că pot face tot ce vreau și la ușa gropii mi se face dezlegarea de toate păcatele mele. Și dacă oi fi avut mai multe păcate, mai este încă o șansă de rezolvare cu pomeni, după ce mă duc eu în lumea aceasta: „Cei din urma mea dau pomeni și mi se mai rezolvă din păcatele pe care le am.”

Ba mai era o altă învățătură care spunea că după ce mori, te duci într-un loc numit purgatoriu, stai acolo și îți plătești o parte din veșnicie pentru păcatele acelea și apoi te muți dincolo. Nu este bună și Evanghelia aceasta? „Fac ce vreau, îmi fac de cap, că dacă nu este nimic dincolo, cel puțin trăiesc viața aceasta bine. Dar dacă cumva este ceva acolo și este un Dumnezeu care vine cu o judecată, lasă că mi se mai fac pomeni, mai sufăr eu dincolo în purgatoriu și după aceea intru și eu în raiul cel veșnic.”

Ba mai mult unii zic că toți vom fi mântuiți. Acesta este universalism, inclusivism: „Dumnezeu e bun, ne primește pe toți, ne iartă pe toți!” Uitați așa vin Evangheliile, veștile bune. Și omul se înșeală amarnic!

De aceea și Iacov în epistola lui, spune de trei ori: „Nu vă înșelați!” Ce grav este ca omul să se înșele singur! Și omul care aude Evanghelia, o acceptă într-un fel, dar nu trăiește în Evanghelia aceasta, este omul care se înșeală singur.

Cuvântul spune prin Iacov: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Aici Iacov aduce în vedere omul religios, care spune că e religios, dar nu face. „Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba…” Aici este un pericol mare cu limba. Un frate spunea odată: „Limba unora merge așa de repede, că dacă  le-ai pune un dinam la limbă, pot lumina tot orașul.” „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”

Observați cele două modele? Modelul omului care a zidit bine și modelul omului care a zidit rău. În al doilea rând, materialul casei poate fi bun și atractiv, dar când vine încercarea și judecata, totul se năruie. Domnul Isus în final spune: „Prăbușirea casei acesteia a fost mare.” Știți de ce? Pentru că ai investit, ai pus ceva acolo și totul a fost inutil.

Iată de ce înșelăciunea unor oameni este atât de mare, pentru că ei toată viața investesc într-un anumit fel, cum cred ei că este bine și în final își dau seama că toată investiția lor a fost inutilă. De aceea, prăbușirea a fost mare.

În final aș vrea să vedem că este vorba de două investiții, dar cu rezultate complet diferite. Toți avem niște convingeri în viață, dragii mei. Cu orice om vorbești, chiar dacă el nu a citit multă filozofie, literatură sau teologie, dincolo de vorbele lui, înțelegi care sunt convingerile lui în viață.

Unii oameni au convingerea aceasta: „Trăiește cât poți de bine aici, că dincolo nu știi ce va fi.” Oamenii în popor spun astfel: „Îi astupăm groapa și este bun astupat. Totul se termină la groapă.” Aceasta este o valoare, o convingere pe care ei o au în viață. Și pe această convingere ei clădesc toată viața.

Vin alții și spun: „Da, credem! Există o forță impersonală, ceva care a creat universul.” Și pe această convingere ei trăiesc. În ce fel? „E o forță, e dincolo, nu știm…” Și ei trăiesc cum vor ei.

Sunt alții care spun: „Este Dumnezeu!” Iată o convingere. Dar în realitate când te uiți, îți vei da seama că pentru ei, Dumnezeu există la biserica aia cu turlă mare, care bat clopotele. Și când se duc acolo, intră în biserică, sunt deosebiți de pioși în perimetrul bisericii, dar imediat ce au plecat, s-au dus acasă și trăiesc și se bălăcesc în păcatele lor.

Apoi sunt alții care înțeleg că este un Dumnezeu. Înțeleg că Dumnezeu Acesta, pentru a putea recupera pe omul căzut în păcatele sale, a plătit cel mai mare preț: L-a dat pe Singurul Său Fiu.

Eu am doi băieți. Vă mărturisesc, că nu știu dacă aș reuși să dau pe unul din ei. Dumnezeu L-a dat pe Singurul Său Fiu pe care-L iubea de un milion de ori mai mult decât aș putea eu iubi pe cei doi fii ai mei. L-a dăruit pentru salvarea omului. Și Dumnezeu acesta vine înaintea noastră și spune: „Veniți la Mine toți ce trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” Nu odihnă de truda spinilor și pălămidei cu care am fost blestemați din cauza căderii adamice, ci odihna mântuirii, odihna salvării, odihna iertării de păcatele noastre.

Și atunci, odată ce am primit și am auzit mesajul acesta și începem să trăim, în semn de recunoștință pentru salvarea păcatelor noastre, noi onorăm pe Dumnezeul Acesta printr-o viață curată și sfântă. Atunci când vom ajunge în final Dumnezeu se va uita la tine și la mine și va spune: „Bine rob bun și credincios. Intră în bucuria Stăpânului tău!”

Acolo vom vedea când va fi marea judecată! Dincolo de necazurile și încercările din viața aceasta, vine testul final: marea judecată, care va izbi în tot ce am clădit noi. Și în cazul unora se va fărămița totul. Pulbere se va face, nu va rămâne nimic. Și va veni pierzarea veșnică în cazul celor ce și-au zidit casa cum au crezut ei și nu și-au pus temelia pe Evanghelia mântuirii.

Cei care am primit această Evanghelie și trăim în ea, edificiul pe care noi l-am clădit aici, va avea în final răsplata vieții veșnice. Dumnezeu va zice: „Vino! Ai fost credincios în puține lucruri, îți voi dărui multe lucruri.” Și va veni răsplata pentru cel care a zidit bine, cum trebuie.

Ești tu un ucenic al Domnului Isus? Dacă ești un ucenic al Domnului Isus, îți zidești casa pe fundamentul corect, faci o temelie bună, așezi lucrurile pe ce este bine, pe Evanghelia Domnului Isus. Astăzi, Cuvântul spune: „Cercetați-vă pe voi înșivă să vedeți dacă sunteți în credință.” Încercați-vă, testați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă sunteți în această credință, dacă zidiți pe o temelie bună.

Mă rog ca Domnul să te ajute dragul meu, pe tine, pe mine, pe toți cei care suntem aici, să ne zidim casa pe stâncă. Amin!