Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

20 November 2016

Luca 7:24-35 - Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 7:24-35 – Sorin Prodan – Providenta Brasov

Tot ce scrie Luca în această Evanghelie, printr-un efort de a aduna, cum spune el, prin efortul pe care l-a făcut de a cerceta cu amănuntul toate lucrurile acestea cu privire la Isus și pe care le-a așezat și le-a scris în șir unele după altele, așa cum spune în capitolul 1, versetul 3, sunt adunate, și sunt aranjate, și sunt scrise cu scopul de a demonstra că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu!

Acesta dragii mei, este adevărul fundamental al creștinismului. Dacă acest adevăr cade, credința noastră este zadarnică. Orice am spune despre Isus, că este un mare Învățător, că a fost un Profet, că a fost un întemeietor de religie, toate lucrurile acestea, dacă le-am afirma și am spune că Isus nu este fiul lui Dumnezeu, totul se prăbușește, absolut totul!

De aceea adevărul acesta, că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Același în natura Sa, în esența Sa, în substanța Sa cu Tatăl, adevărul acesta a fost atacat și contestat în fiecare generație. Acesta este sămânța creștinismul, este centrul, este inima creștinismului. Și acolo Satan s-a străduit să lovească fiecare generație în istorie a atacat prin atei și chiar prin teologi adevărul acesta.

Ne-am uitat data trecută și am înțeles că atunci când oamenii fără Dumnezeu, ateii, atacă adevărul fundamental al creștinismului, nu este de mirare. Dar când teologii se ridică și pun la îndoială cele mai mari principii ale creștinismului, ești surprins! Și ne-am uitat și am văzut cu surprindere la început, că unul din cei care a pus la îndoială identitatea lui Hristos, adică faptul că El este trimisul, Mesia, Unsul, Hristosul, pe care poporul evreu Îl așteptat de sute de generații, de secole, a fost chiar Ioan Botezătorul.

Te-ai fi așteptat ca mulți alții să pună la îndoială identitatea lui Hristos, dar nu te-ai fi așteptat ca Ioan Botezătorul să facă aceasta! Vărul Domnului Isus este profetul recunoscut de toată lumea, omul care a zis despre Isus „Tu ești Acela care trebuie să mă botezi pe mine. Eu ar trebui să fiu botezat de Tine, nu Tu de mine.”, el care a spus „Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Toate adevărurile acestea sunt afirmate de Ioan și la un moment dat, Ioan pune la îndoială dacă El este cu adevărat trimisul lui Dumnezeu.

Evident, ne-am gândit la Ioan de ce s-a întâmplat lucrul acesta. Și am ajuns la concluzia că Ioan Botezătorul ne reprezintă pe noi, pe fiecare când suntem în luptă cu îndoiala. Și când ajungem, chiar fiind în credință și adesea fiind tari în credință, să punem la îndoială unele lucruri care sunt de bază în credința creștină. Și ne-am pus întrebarea, oare de ce Ioan Botezătorul a pus la îndoială identitatea lui Cristos?

Am înțeles ca un principiu mare, că în exercițiul credinței ne confruntăm cu îndoiala. Toți! Mai ales în anumite situații. Și am înțeles că ne luptăm cu îndoiala în situații foarte grele din viață, în circumstanțe foarte grele din viață, când se întâmplă poate un deces în familie, moare soțul, moare soția, moare un copil, moare cineva drag. La astfel de momente pilonii credinței noastre se zguduie foarte, foarte tare. Și ne punem întrebări de genul: „Unde ești Doamne? Exiști Doamne? Sau totul este o iluzie în mintea mea?”

Apoi am văzut că începem să ne luptăm cu îndoiala când avem anumite așteptări. Iar așteptările noastre nu se întâlnesc cu dorințele inimii noastre sau ceea ce se întâmplă nu se întâlnește cu așteptarea noastră. Ioan Botezătorul era acolo în închisoare și el aștepta ca Împărăția să se instaureze, Hristos să domnească, iar dacă El este Domn și instaurează Împărăția, cum este posibil ca el să fie în închisoare? De ce el este închisoare și așteaptă condamnarea?

Era o așteptare în inima lui Ioan Botezătorul și în întregul popor evreu. Când te uitai la Isus din Nazaret, Cel pe care toți cumva credeau că este Mesia, nu prea vedeau că ceea ce face El, ceea ce spune El, s-ar alinia la profețiile pe care ei doreau să le vadă împlinite.

Așa suntem și noi, am învățat din această observație c-avem și noi avem adesea așteptări greșite și suntem dezamăgiți, și luptăm cu îndoiala. Avem așteptări mari în viață, ne-am întors la Domnul Isus și adesea credem că binecuvântarea, ca rezultat al umblării noastre încredință, este: starea noastră de bine în familie, suficienți bani în casă, o soție pe care o așteptăm și pentru care ne rugăm, un soț, sănătate. Și putem merge mai departe. Însă când nu se întâmplă lucrul acesta, așteptările noastre sunt cumva înșelate. Iar acolo începem să luptăm cu îndoială. Acesta a fost al doilea lucru.

Apoi am văzut că un alt lucru în care Ioan Botezătorul a luptat cu îndoiala, a fost faptul că el nu a avut descoperirea completă, revelația completă. El a văzut ceva, mai bine zis a auzit ceva, pentru că dacă ne uităm în Scriptură se pare că drumul lui Ioan Botezătorul și al Domnului Isus nu s-au mai întâlnit după botez, probabil, nu știm. Dar Scriptura nu afirmă că ei s-ar mai fi întâlnit într-un alt punct. Ba dimpotrivă, după botez, foarte curând după botez, pare că Ioan Botezătorul a fost pus în temniță de Irod Antipa și aștepta condamnare la moarte. Dar Ioan a auzit de la ucenicii lui că Isus nu numai că botează și predică Împărăția, ci că a făcut minuni. A înmulțit pâinile, a făcut minunea cu peștii, cu pescuirea minunată, a înviat pe fiul văduvei din Nain, a vindecat în Capernaum, și toate lucrurile acestea ucenicii s-au dus și i le-au spus lui Ioan. Și el s-a gândit: „Uau, este ceva! Dar totuși eu sunt aici.”

Ioan nu a avut încă revelația completă, el nu a văzut moartea și învierea glorioasa a lui Hristos. Că dacă ar fi văzut aceasts, și el ca ucenicii care s-au îndoit aproape întotdeauna, printre care și Petru, și Ioan, și toți ceilalți care au fugit și L-au părăsit, și ei s-au îndoit că El ar fi Acela. Cei doi ucenici din drumul spre Emaus, din grupul celor 70, ce-au spus? „Noi trăgeam nădejdea că El este Acela. Dar iată acum trei zile după ce s-a întâmplat toată tragedia aceasta, se pare că a fost o iluzie.” Dar Domnul S-a descoperit înviat din morți, în glorioasa Sa, în toată puterea Sa, în puterea învierii și atunci toată îndoiala s-a risipit.

Aceasta se întâmplă și cu noi. Am învățat că adesea că noi nu avem întregul plan descoperit, ci numai o parte. Noi suntem încă în atelierul lui Dumnezeu și Dumnezeu lucrează la noi. Dar Dumnezeu ne-a făcut o promisiune, că El care a început această bună lucrare în noi, o va duce la bun sfârșit.

Luptăm cu îndoiala când suntem în procesul acesta al schimbării, al transformării vieții noastre. Aici în procesul acesta, trebuie să ne punem încrederea în promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o, că El va desăvârși lucrarea începută în noi.

Domnul Isus îi comunică lui Ioan prin ucenici: „Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.” El cita din Isaia 35:5. „Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan că profețiile se împlineasc. Ce vedeți voi cu ochii este exact împlinirea profețiilor. Lucrarea Mea este aliniată profeției. Ioan stai liniștit du-te în odihnă, în odihna trupului și așteaptă Împărăția veșnică care va fi instaurată, nu cum așteptați voi, ci cum este gândită de Dumnezeu.”

În final acolo spune Domnul Isus: „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire. Ferice de acela care nu va pune la îndoială identitatea Mea, mesajul Meu și lucrarea Mea. Cel care are încredere în Hristos se odihnește. Cel care nu are încredere în Hristos se luptă: „Este El Acela? Nu este El Acela?” Nu are odihnă, nu are pace. Pentru cel care Domnul Hristos nu este un prilej de poticnire, este fericit.

Aceasta fost prima parte a acestui text care vorbește despre Ioan Botezătorul. Acum am citit că după ce au plecat trimișii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan. Modul în care domnul Isus a vorbit despre Ioan, pe mine mă surprinde.

Vreau să vă pun o întrebare: cum vă simțiți când cineva nu vorbește frumos de voi și pune la îndoială caracterul vostru? Cum vă simțiți când auziți că cineva a afirmat ceva despre voi, a afirmat ceva despre tine, un lucru care ține de caracter? Și aud cumva că cineva din adunare sau cineva din familia mea, a spus că eu sunt un om șmecher. Când aud afirmația aceasta, în mod instantaneu reacționez și reacționez cu un deranj.

Nu știu cum sunteți voi dar ori de câte ori cineva vorbește negativ despre mine sau pune la îndoială ceva din viața mea, din caracterul meu, din faptele mele, eu nu mă simt bine. Este carnea aceasta, este trupul acesta muritor, și eu reacționez cu un deranj, mă supără. Și știți cum mă supără? Și când au dreptate și în inima mea știu că am dreptate, tot nu-mi place. Reacția în astfel de situații, este ca eu să încerc să spun ceva despre ei. Nu știu dacă dumneavoastră, când cineva vorbește ușor negativ sau vă pune la îndoială, vorbiți ceva pozitiv. Dar în ce mă privește, foarte, foarte rar se întâmplă. Imediat ce o persoană a spus ceva negativ, eu să zic ceva pozitiv despre persoana aceea.

Mai mult decât atât, dacă știu că cineva a spus ceva rău despre mine sau cu nuanță sau tentă negativă, și lucrurile nu s-au clarificat și au rămas așa, sau am încercat să le rezolvăm și nu s-au rezolvat, și am mers înainte, când s-a întâmplat ceva rău cu privire la persoana aceea, firea mea a început să se lăfăiască, să se simtă bine, cumva să simt că a venit pedeapsa peste persoana aceea.

Dragii mei haideți să fim pentru un moment sinceri, cât se poate de sinceri. Eu m-am uitat la viața mea, la inima mea și adesea la ce se întâmplă în familia mea, și am descoperit câteodată, atunci când ceva rău s-a întâmplat cu cineva cu care poate nu m-am înțeles cel mai bine, dacă s-a întâmplat ceva rău, carnea aceasta, firea aceasta, a simțit pentru un moment un soi de plăcere. Vi se întâmplă? Ați remarcat lucrul acesta? Și m-am uitat la mine și am zis: „Cât de păcătoasă este carnea aceasta a noastră neregenerată, nesfințită, neglorificată.” Cu toate că zicem cu gura „Vai, ce rău!”, dar parcă un fel de bucurie perfidă, un soi de plăcere ciudată neobișnuită începe să gâdile inima.

Nu-mi place lucrul aceasta să știți. Nu-mi place să mă bucur de răul cuiva, cu toate că sunt ispitit în momentul acela parcă să mă bucur. Vai, vai, mi-e frică de mine! Mi-e frică de ce sunt eu încă în trupul acesta până voi intra în glorie. Și lucrul acesta în condițiile în care cred în Domnul Isus, Îl iubesc, iubesc oamenii, iubesc Biserica. Foarte ciudat! Nu-i așa? Foarte ciudat!

Acum dragii mei, Ioan trimite ucenicii să-L întrebe: „Ești Tu Acela sau nu ești?” Simplu fapt că pune la îndoială identitatea Domnului Isus, eu cred că Domnul Isus putea să fie deranjat și să trimită pe cei doi înapoi la Ioan cu o mustrare: „Măi Ioan! Dar nu ai fost tu acela care ai afirmat că eu sunt Mielul lui Dumnezeu? Ioane n-ai fost tu acela care înaintea întregului popor ai vorbit? Ioane n-ai auzit vocea Tatălui din ceruri la botez afirmând „Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”? Ioane ai fost surd?”

Putea Domnul Isus să facă aceasta? Putea! Sau cel puțin după ce cei doi s-au dus înapoi la Ioan, Domnul Isus să spună despre Ioan înaintea mulțimii: „Ioan a fost un om care a mai avut anumite probleme.” Și să înceapă să vorbească ceva negativ despre el. Cum Ioan pune la îndoială identitatea Lui, Domnul Isus putea să înceapă să zică ceva negativ despre Ioan. Cu toate acestea vreau să vă spun dragii mei, în momentul în care Ioan a luptat cu îndoiala și a pus la îndoială identitatea lui Hristos (nu caracterul, ci ceva mai rău decât caracterul – identitatea), Domnul Isus imediat după aceea are cele mai frumoase cuvinte despre Ioan, afirmând următorul lucru: Vă spun că dintre cei născuți din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul!” Ce frumoase cuvinte!

Aici dragii mei m-am gândit și Duhul lui Dumnezeu mi-a descoperit un adevăr minunat. Ce frumos ar fi ca în orice circumstanță, atunci când cei pe care noi îi cunoaștem din viața noastră și cunoaștem caracterul lor, dacă au o problemă și afirmă ceva despre noi și auzim lucrul acesta, noi să fim plini de evlavie și plin de dragoste, și reacția noastră să nu fie una negativă si spre critică, ci să s-avem cuvinte de apreciere pentru persoana aceasta.

Spuneti-mi, nu s-ar schimba foarte mult relațiile între noi? În momentul în care a apărut scânteia aceea, noi să nu venim cu benzină peste ea și să dăm un foc mare, să facem un mare scandal, ci să zicem: „Eu știu caracterul acestui om! El este un om integru.” Și nu să mă repet imediat la gâtul lui, la caracterului și să încep să spun imediat ceva negativ.

Aceasta este prima lecție pe care o învățăm. Ce frumos ar fi să facem așa. În ce mă privește pe mine dragii mei, eu mi l-am propus ca un obiectiv. Dacă vreo unul dintre voi zice ceva despre mine, întrucât vă cunosc pe cei mai mulți, să nu caut puricii și păduchii, ci să caut frumusețea caracterului și să spun ceva bun despre cel care are vreo problemă în ce mă privește. S-ar putea ca în cele mai multe cazuri, când cineva face o afirmație negativă despre mine, să aibă chiar dreptate. Nu în cazul Domnului Isus, dar în ce mă privește cu siguranță.

Acum după ce Domnul Isus aude ce a spus Ioan, Isus răspunde și vorbește despre Ioan, El clarifică identitatea lui Ioan și prin extensie, El clarifică identitatea Lui. Că El este cu adevărat Hristosul, care este tema întregii cărți a Evangheliei după Luca. El reafirmă identitatea Lui.

Haideți să ne uităm la acest lucru. Mai întâi, cum clarifică Domnul Isus identitatea lui Ioan, apoi să ne uităm cum afirmă sau reafirmă El identitatea Lui. Și printre acestea vom vedea că domnul Isus se referă și la identitatea noastră, a celor care credem în Hristos.

Mai întâi despre identitatea lui Ioan. După ce au plecat cei doi ucenici Domnul Isus pune o întrebare foarte interesantă mulțimii: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu?” Mulțimea care era înaintea Lui, a fost mulțimea care s-a dus să-l asculte și pe Ioan în pustiu. Știți că Ioan nu predica Împărăția în Ierusalim sau în marile orașe, în mod foarte neașteptat Ioan a părăsit zona urbană și zona rurală și s-a dus să predice în pustiu.

M-am gândit la asta și mi s-a părut foarte interesant. E ca și cum eu m-aș duce să predic pe Postăvaru sau undeva în pădure. Cine mă ascultă? Copacii! Cine l-a ascultat pe Ioan că s-a dus în pustiu? Nisipul? Nu dragii mei! Știți cine l-a ascultat? O mulțime de oameni care a ieșit și s-a dus la Ioan. Ioan avea Duhul lui Dumnezeu în el. Lumea era mișcată când predica Ioan. Lumea se ducea de la oraș și de la sate în pustiu ca să-l asculte pe Ioan.

Și Domnul le spune: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu?” Apoi continuă cu niște întrebări care cumva încearcă să se ducă spre răspunsuri: „Ce ați ieșit să vedeți? O trestie clătinată de vânt?” Ce era întrebarea aceasta? Ce este o trestie clătinată de vânt? Un om inconsecvent cu ce spune, un om care spune mulțimii ce vrea să audă, ce gâdilă la urechi, un politician al vremurilor noastre. Când te uiți la un guvern sau la un parlament, acolo probabil dacă s-ar schimba dintr-o dată toți in trestii, i-ai vedea trestii clătinate de vânt.

În campania din America s-a afirmat tot ce a vrut să audă poporul ca să dea votul și acum se vede altceva. Trestii clătinate de vânt!

„Ați ieșit să vedeți o trestie clătinată de vânt?” Aceasta era o expresie cred că printre evreii. Cum am zice noi astăzi: „Omul ăla este un terchea-berchea.” Un tip inconsecvent sau un „mătură vânt”, acest gen de expresii consacrate. Aceasta cred că era o expresie consacrată la evrei: o trestie clătinată de vânt (un om care nu are verticalitate, un om care n-are coloană vertebrală). „Aceasta ați ieșit să vedeți? Ați ieșit să vedeți un om care ca atâția alții în trecut s-au ridicat au zis ceva, pe urmă s-au pierdut? Aceasta ați ieșit să vedeți?”

Evident nu! Acestea erau niște întrebări retorice, adică nici nu aștepta dDomnul Isus să primească întrebare, că oamenii în răspunsul lor ar fi zis imediat:

  • Nu, nu, nu, nu asta am ieșit să vedem.
  • Bun, nu ați ieșit să vedeți o clădire este clătinată de vânt, n-ați ieșit să vedeți un om lipsit de caracter, lipsit de verticalitate sau de influență. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi?

Este foarte interesant cum construiește Domnul Isus o antiteza: „Bun, nu ați ieșit să vedeți asta. Atunci ați ieșit să vedeți asta?” Un om îmbrăcat în haine moi înseamnă un om bogat, poate un om cu o influență politică. Hainele moi erau probabil hainele din mătase cu purpură, hainele scumpe de catifea, ce materiale scumpe aveau pe acolo. Dar cine era îmbrăcat în astfel de haine, avea o poziție în societate, o poziție economică, financiară, politică. Era un om însemnat.

„Asta ați ieșit să vedeți? Iată că cei ce poartă haine moi și cei ce trăiesc în desfătări, sunt în casele împăraților.” Adică ei nu sunt prin pustiu. Ei sunt acolo sus în palate, în case, în locul somptuoase. „Asta ați ieșit să vedeți? Bun, nu ați ieșit să vedeți un terchea-berchea. Ați ieșit să vedeți atunci un om însemnat în ordinea asta umană?” Evident că nu! „Atunci” spune Domnul Isus și continua după ce face această antiteză: „Ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Și în momentul acesta mă aștept că toți ar fi dat din cap sau ar fi vrut să zică:

  • Da! Asta am ieșit să vedem, un prooroc!”
  • Da! Vă spun, este adevărat, asta ați ieșit să vedeți! Vă confirm și Eu. Dar ce ați ieșit voi să vedeți, este mai puțin decât ce este.

Căci Domnul Isus spune: „Da, vă spun și mai mult decât un prooroc!” Minunat! „Ce voi căutați în Ioan este insuficient, Ioan este mult mai mare decât voi credeți oameni buni.”

Aici îmi place din nou să aduc următorul adevăr. În loc să zică ceva negativ, Domnul Isus îl înalță, îl onorează pe Ioan, îl ridică înaintea oamenilor: „Vă spun că mai mult decât un prooroc.”

Și începe să vorbească despre Ioan astfel: „El este acela despre care este scris: „Iată trimit pe solul Meu înaintea feței Tale, care-ți va pregăti calea înaintea Ta.” Domnul Isus citează din Maleahi, acolo unde scrie: „El este Ilie! Înainte să vină Hristosul, trebuie să vină Ilie.”

Apoi în versetul 28 continuă: „Vă spun că dintre cei născuți din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul!” Minunat! Știți ce spune Domnul Isus cu fraza aceasta?

Ce alți oameni mari au fost în istorie care s-au remarcat prin ceva și au rămas ca niște personalități neșterse? Ciudat fapt că dacă punem o astfel de întrebare, trebuie să ne ducem numai pe linie negativă. Și să ne gândim la cei mai mari oameni care au fost niște dictatori, care au distrus umanitatea aceasta și au rămas în mintea noastră: Ceaușescu, Hitler, Stalin, Mao Zedong, Napoleon, Cezar și atâția alții. Toți aceștia au rămas cu nume mare în istorie. Dar ce au făcut? Numai au distrus umanitatea. Desigur ne putem gândi și la oameni care au inventat lucruri bune. Ne putem gândi la Solomon care a fost cel mai înțelept om de pe pământ! În termeni de înțelepciune, Scriptura spune că până la el și dupa el, cât va fi istoria aceasta nu va mai fi alt om mai înțelept.

Dar ca poziție, Domnul Isus spune că Ioan Botezătorul este cel mai mare om de pe pământ: până la el și după el. La orice om vă gândiți în momentul acesta, la președinți, la Iohannis, la Obama, luați pe cine vreți voi și puneți-i la rând. Ioan stă deasupra! Ioan Botezătorul este primul om, apoi dupa el restul umanității.

Acum după ce clarifică identitatea lui Ioan, foarte interesant, Domnul Isus spune ceva: „Totuși cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu, este mai mare decât el!” Știți ce înseamnă aceasta dragii mei? Ioan Botezătorul a aparținut unei ere în istorie, care era perioada așteptării venirii lui Mesia și a așezării Împărăției. Cu alte cuvinte, el era în perioada așteptării. Și Domnul Isus spune așa: „Orice om care a trăit prin credință în așteptarea aceasta, așteptând Împărăția și nefiind încă în Împărăție, dar prin credință o așteptau (prorocii care așteptau acest lucru), ca poziție (nu neapărat în ce privește mântuirea) nu este nimeni mai mare decât unul care este în împărăție.” Cu alte cuvinte, orice om din ordinea umană este mai jos, oricât de însemnat ar fi el în ordinea aceasta umană, este mai jos decât orice om în Împărăție. Cu alte cuvinte orice credincios cât de mic și cât de slab (nu c-ar trebui să fie slab) din Împărăția lui Dumnezeu, este mai mare decât Cezar, decât Obama, decât Napoleon decât oricine!

Dragul meu, poziția ta în Hristos, este ceva fenomenal. Și este greșit atunci când subestimezi lucrul acesta. Foarte greșit! Atunci când te uiți la tine și vezi trupul acesta zdrobit de boală, atunci când te uiți la tine și vezi că poate n-ai reușit niște performanțe în viața aceasta. Poate ai vrut să fii, inginer, director, să fii într-o poziție înaltă și nu ai reușit. Atunci când te uiți la tine, adu-ți aminte că identitatea ta în Hristos te ridică deasupra oricărui om de pe acest pământ care nu este în Hristos. Poziția aceasta în Împărăție dragii mei, este extraordinară, este minunată! Și acest lucru ar trebui să ne dea multă îndrăzneală și mult curaj ca să trăim pe măsura poziției noastre.

Costache Ioanid a scris într-o poezie despre fiul risipitor, care s-a dus departe într-o altă țară. Era fiul tatălui, al celui însemnat și ajuns la porci. Și când pilda spune că cineva l-a găsit acolo, în poezie scrie cu privire la acest lucru: „Ești fiul lui! Trăiește dar ca fiu!”

Aceasta este identitatea creștinului, el este moștenitor al Împărăției, el care este parte din noul legământ, este mai însemnat decât cel care este din vechiul legământ. Cel mai mic din Împărăție este mai mare decât orice om de pe pământ. Aceasta este a doua lecție pe care aș dori să înțelegem astăzi și să ne încurajeze. Desigur nu reacționând cu un dispreț față de oamenii care sunt însemnați pe pământul acesta. Scriptura ne cere să ne rugăm pentru ei, dar să ne bucurăm de statutul nostru de fii ai Împărăției.

Apoi în final Domnul Isus îi conduce mai departe și îi îndreaptă spre identitatea Lui. Și face lucrul acesta vorbim puțin și despre oamenii din generația aceea. Iată cum o face: „Totuși cel mai mic din Împărăție este mai mare decât Ioan. Și tot norodul care l-a auzit și chiar vameșii au dat dreptate, primind botezul lui Ioan. Dar farisei și învățători legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui Ioan.”

Când totul a fost evident, a existat o respingere. A venit Ioan trimis de Dumnezeu și învățătorii Legii și fariseii l-au respins și nu au primit botezul lui Ioan. Atunci Domnul Isus mai pune o întrebare: „Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Cu cine seamănă generația aceasta? Seamănă cu niște copii care stau în piață și strigă unii la alții: „V-am cântat din fluier și n-ați jucat, v-am cântat de jale și n-ați plâns.”

Ce înseamnă aceasta? Vedeți ce frumos este limbajul aici? Domnul Isus folosește frumos metafora și spune: „Generația aceasta seamănă cu niște copii.” Ce înseamnă lucrul acesta? Cum sunt niște copii? Sunt imaturi copiii, ei se joacă. Ba mai mult, cum sunt copii? Îi spui „Fii cuminte!” sau „Stai jos!” și el stă în picioare. De ce? Pentru că este încăpățânat. Copiii sunt încăpățânați câteodată. Oricum încerci vezi o încăpățânare foarte, foarte acerbă.

Cineva spunea că dacă vrei să-l vezi pe copilul tău că ascultă ce zici, zi-i invers. De exemplu dacă nu vrei să dea cu mingea în apartament că aud vecinii, zii așa: „Dă cât poți de tare cu mingea aceasta!” Și vei vedea cum o pune jos. De ce? În firea lor, ca și în firea noastră, copiii au problema aceasta și vor să facă lucrurile pe dos. Sunt încăpățânați, imaturi și inconsecvenți. Dacă vrei să-i înveți ceva, astăzi poate fac, dar mâine nu mai fac.

Ei bine, Cuvântul spune că ei seamănă cu niște copii care stau în piață și strigă unii la alții: „V-am cânta din fluier și n-ați jucat.” Aceasta este încăpățânare. „V-am cântat de jale și n-ați plâns.” Copii încăpățânați și imaturi!

Și acum desface această metaforă și o aduce în termenii în care ei să înțeleagă: „În adevăr a venit Ioan Botezătorul nici mâncând, nici bând și în loc să ziceți iată un om al lui Dumnezeu care trăiește nu în haine moi, un om al lui Dumnezeu care este vertical și nu mănâncă pe ascuns și bea pe ascuns, și nu arată poporului ca fariseii că el postește, că el face și că el drege.” Nu! Vedem un om consecvent, un om matur, un om integru.

„A venit Ioan și ce-ați zis despre el? Are drac, e îndrăcit, că de aia nu mănâncă și postește că are drac. Bun, a venit Fiul Omului mâncând și bând, și ce-ați zis despre el? Iată un mâncăcios și un băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!”

Nicicum nu e satisfăcută! O generație căreia orice i-ai da nu este mulțumită! Vorbește minciună, îi place, spune-i adevăr, nu-i place. Orice este pe dos tot timpul, vino cu argumente clare, nu le va primi.

Dragii mei imaginea generației din vremea aceia este o proiecție a generației prezente. Uitați-vă la generația în care trăim, vino cu cele mai bune argumente cu privire la creștinism și nici un argument nu va funcționa, nici unul! Trăiește frumos și curat și integru, și ce vor zice oamenii despre tine ca pocăit? „Vai de capul lui! Nu știe să se descurce în viață!” Vorbește cu omul care se supără pe politicieni și zice despre ei că-s oameni lipsiți de integritate, iar când tu le spui:

  • Trebuie să facem factura!
  • Eee… De ce să facem factură?
  • Pentru că așa este drept!
  • Eh lasă! Ce? Ne mai descurcăm și noi în viață.

Exact pe dos! Adică omul care se supără pe unii pentru lipsă de integritate, el însuși este lipsit de integritate. Trăiește șmecher ca el și zici după aceea: „Bine, păi atunci cred că n-are rost să trăiesc în integritate cum vreau eu. Învață-mă și pe mine niște șmecherii.” Și te învață imediat! Apoi după ce te învață șmecheriile spune: „Ha ha, pocătiul ăla fură! Înșeală!”

Oricum ai vrea, pentru lumea aceasta nu ești bun! Cum nici Ioan Botezătorul n-a fost bun, cum nici Domnul Isus n-a fost bun pentru generația aceea. Și iată ce frumos spune în versetul 35: „Totuși înțelepciunea a fost găsită dreaptă de toți copiii ei.”

Cu alte cuvinte, sunt două categorii în lumea aceasta: lumea ca oameni imaturi și copii inconsecvenți și copiii lui Dumnezeu, cei din Împărăție mai mari decât oricine din lumea aceasta. Și aceștia găsesc înțelepciunea dreaptă în tot ce-a făcut ea.

Aici este a treia lecție cu care aș dori să închei dragii mei. Noi ca rămășiță, ca și copii ai lui Dumnezeu în Împărăție, în acest statut extraordinar de a fi fiii Împărăției așteptând instaurarea completă Împărăției. Căci deja Împărăția este în inimile voastre, dar va veni momentul când în toată plinătatea ei va fi instaurată de Domnul Isus la venirea Lui. Noi care suntem în această importantă poziție, noi care ar trebui să vorbim frumos de cei care vorbesc nu așa de frumos despre noi, noi dragii mei trebuie să găsim întodeauna înțelepciunea dreaptă. Adică să ne uităm la Hristos și să spunem: „Da, El este Dumnezeul nostru, El este Hristosul!”

În al doilea rând, noi trăim în mijlocul unei generații debusolate, fără repere morale, s-a stricat de tot! Ceea ce era firesc, ce era normal, acum nu mai este normal. Astăzi trebuie să păstorească homosexuali, să păstorească femei în biserici. Astăzi poate fi un președinte care a divorțat de trei ori, sau poate să fie un om care zice că toți sunt buni: „Homosexuali, lesbieni, tot poporul este bun.” O generație inconsecventă, fără verticalitate, o generație fără adevăr, o generație lipsită de repere morale. În această generație, copiii lui Dumnezeu trebuie să se uite la înțelepciune și s-o găsească dreaptă, adică să trăiască frumos, să trăiască drept.

Dragul meu, aceasta este o chemare pentru tine și pentru mine. Sunt lecții frumoase pe care le învățăm. Eu mă bucur de Evanghelia după Luca; mă delectează fiecare pasaj și în special faptul că ne uităm împreună la Hristos și Îl vedem pe El, înțelepciunea întrupată a lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o răspândim în lumea aceasta, să-L facem cunoscut în această generație strâmbă, murdară, stricată și fără orice reper și dircție.

Dumnezeul nostru să ne ajute ca prin viața noastră și prin trăirea noastră să-L înălțăm pe Domnul Isus Hristos! Amin!