Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

8 November 2017

Luca 9:18-22 - Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 9:18-22 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Cei care ați intrat în experiența căsătoriei, știți că ați așteptat ziua în care ați programat și ați plănuit să cereți în căsătorie pe cea care urma devină soția voastră. Știți că v-ați imaginat scena, ați pregătit-o și mai rar se întâmplă să fie ceva obișnuit. În general, când pui întrebarea „Vrei să fii soția mea?”, pregătești acel moment și există multă emoție. Din perspectiva bărbaților care au trecut de experiența aceasta, ar putea spune că aceasta a fost cea mai mare întrebare pe care ei au adresat-o.

Mi-a venit acest lucru în minte, pentru că aș spune și eu omenește că poate aceea a fost cea mai mare întrebare pe care am pus-o vreodată unei ființe. Însă în această zi, iată apare o mare întrebare. Și as spune că aceasta este cea mai mare întrebare pe care cineva o poate ridica. Domnul Isus este Cel care pune întrebarea aceasta: „Cine ziceți că sunt Eu?”

Aș vrea să observăm contextul în care Domnul pune întrebarea aceasta. În versetul 18 scrie că „într-o zi”. Dar să știți că ziua aceea nu a fost una obișnuită (deși Luca nu subliniază că ar fi fost ceva special, de genul „când a venit împlinirea vremii”). Luca scrie că într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe cei 12 ucenici ai Lui, le pune această întrebare.

Această scenă era cred că la fel ca aceea din grădina Ghetsimani, în care ucenicii erau la ceva distanță împreună și Domnul Isus era deoparte și Se ruga. Mi-a venit în minte din nou întrebarea, pe care adesea o punem când ne gândim la Domnul Isus rugându-Se.

De ce Se ruga Domnul Isus? De ce avea această practică a rugăciunii? De ce Se retrăgea singur și Se ruga? De ce stătea uneori nopți întregi și Se ruga? Foarte provocatoare întrebarea aceasta. Era Dumnezeul întrupat! Avea El nevoie ca să Se roage? Avea El nevoie de ceva?

Unii teologi consideră că întru-cât Isus a lăsat slava, gloria, acele puteri pe care le avea înainte de întrupare, venind și luând trup de om, El Însuși Se autolimitează și în aceste limite umane El avea nevoie de rugăciune. Era om ca și noi. Așa cum noi suntem oameni și depindem de Dumnezeu, de Tatăl nostru, Isus avea nevoie de Tatăl. Orice rugăciune pe care El o făcea, era motivată de nevoia Lui umană. În condiția aceasta El avea nevoie de rugăciune și Se ruga pentru mântuirea altora, pentru nevoile Sale, Se ruga să aibă putere, Se ruga să predice Evanghelia. Tot ce ne rugăm noi, Se ruga și Domnul Isus. Aceasta este o explicație venită dintr-o direcție și pare să fie foarte legitimă și mulțumitoare, aș spune eu.

O altă explicație la faptul că Isus Se ruga vine din partea altor teologi, care spun: „Nu, Isus nu avea atât de mult nevoie de rugăciune, pentru că dacă El dorea, când era pe cruce putea să poruncească unei legiuni de îngeri să vină și să întrerupă acel act macabru pe care oamenii îl aduceau asupra Lui.” Aceștia spun că Isus nu avea nevoie de rugăciune și că El S-a rugat ca un exemplu pentru noi, ca noi uitându-ne la Domnul Isus cât de mult Se ruga, cât de insistent și preocupat era El de rugăciune, noi oamenii care suntem limitați și care nu avem puterea în noi înșine precum El o avea (puterea să ia viața și să o dea, putere să vindece, să înmulțească pâinile și putere pentru orice), să vedem nevoia de rugăciune. Și explicația aceasta pare să fie foarte atractivă.

În general dragii mei, când mă gândesc la Domnul Isus și la rugăciunea Sa, la faptul că El Se retrăgea în rugăciune, vreau să vă spun că de cele mai multe ori, mă situam în zona aceasta: Isus Se ruga fie că avea nevoie, fie ca să ne fie nouă un exemplu.

Dar săptămâna aceasta, studiind textul acesta, am descoperit ceva la care nu m-am gândit niciodată. Când cineva se roagă, de fapt el își ia poziția de mijlocitor între om și Dumnezeu. Când noi ne rugăm unii pentru alții, noi mijlocim unii pentru alții. Și când Domnul Isus Se ruga, El se așeza înaintea Tatălui în calitate de Mare Preot ca să mijlocească pentru poporul Lui. Nu știu dacă El era acolo atât de mult pentru o nevoie sau pentru a ne fi nouă un exemplu (deși există acoperire și legitimitate în ambele cazuri), ci cred acum cu tărie că mai presus de aceastea, Domnul Isus Hristos întotdeauna când venea înaintea Tatălui, venea în aceasta calitate de Mare Preot și

El Se ruga în contextul acelea probabil ca cel puțin ucenicii Lui să poată să înțeleagă cine este El cu adevărat. Pentru că în funcție de înțelegerea aceasta, de răspunsul pe care noi îl dăm la întrebarea aceasta „Cine ziceți că sunt Eu?” atârnă viața noastră de aici de pe pământ, dar mai cu seamă atârnă eternitatea noastră.

Cu această întrebare pe care Domnul Isus Hristos a pus-o în acea zi ucenicilor Săi, apostolilor pe care El i-a ales, ne aflăm în inima Evangheliei, în epicentrul ei. Din nou venim la un moment esențial, pentru că Domnul Isus într-un moment bine stabilit și bine ales, de fapt un moment culminant în lucrarea Sa pământească, Isus începea să Se uite spre Ierusalim și să aștepe momentul când urma să devină Mielul care să ridice păcatul lumii.

Întrebarea pe care Domnul Isus a pus-o ucenicilor vine spre ucenici într-o formă progresivă. Mai întâi remarcați că El zice „Cine zic oamenii că sunt Eu?” și după ce ucenicii dau răspuns cu privire la această întrebare, Domnul Se uită în ochii lor și îi întreabă: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” Așadar întrebarea vine în această formă duală.

Aș vrea să le luăm pe fiecare în parte acum, începând cu lumea. Să știți dragii mei, că lumea aceasta, de când este ea și mai cu seamă după venirea lui Isus pe acest pământ, lumea s-a frământat cu întrebarea aceasta. Și chiar Isus după ce a plecat de pe pământ, lumea se chinuie să frământe aceasta întrebare: cine a fost Isus?

Filozofii, ateii, umaniștii, oamenii din alte religii și teologi, toți au pus întrebarea aceasta și au încercat să spună cine este El. Nu știu dacă există mai multe scrieri, mai multe articole, mai întrebări care au fost puse în dreptul unei persoane, decât în dreptul Domnului Isus. Iar răspunsul dat la această întrebare „Cine este Isus?”, împarte lumea aceasta în două categorii cu destine diametral opuse.

Aș vrea să înțelegem astăzi dragii mei, că răspunsul pe care îl avem la această întrebare și care ne este dat în Scriptură, nu este un răspuns greu și ambiguu. Răspsunul pe care Dumnezeu ni-l dă la această întrebare în Scriptură, începând din Geneza și până în Apocalipsa, este un răspuns simplu și clar. Întreg Vechiul Testament este ca o pâlnie care se îngustează tot mai mult și ajunge la Domnul Isus. Toată descoperirea din Vechiul Testament se îndreaptă spre Domnul Isus.

Ieri aveam cu soția o discuție teologică. Ea își punea o întrebare legat de Vechiul Testament, acolo unde în Levitic se spune că după ce o femeie naște este necurată un timp și nu ar fi bine să fie în comunitate. Și îmi punea întrebarea dacă e bine să vină în comunitate sau nu după ce îl naște pe al treilea băiețel al nostru. Și aici sunt opinii diferite și unii zic că Dumnezeu a interzis ca o femeie imediat după naștere, să participe în închinarea publică datorită unor pericole de infecție sau contaminare sau de altceva. În orice caz, Vechiul Testament declara o femeie necurată imediat după ce a născut și trebuia să stea să împlinească zilele curăției până putea să intre în comunitate.

Iar soția m-a întrebat ce trebuie să facă având în vedere acest aspect din Vechiul Testament. Explicația mea a fost una în care am punctat scopul pentru care a fost scris Vechiul Testament, pentru că întreg Vechiul Testament a fost ca să ne conducă spre Hristos. Și fiecare lucru, jertfele, curățirile, sărbătorile, istoria judecătorilor, istoria împăraților, proorcii care au adus Cuvânt, tot ce reprezenta Vechiul Testament, spre îndrepta spre Domnul Isus Hristos. Când Isus a venit, în El s-au împlinit toate cuvintele scrise în Vechiul Testament.

Dacă nu analiza și interpreta Vechiul Testament în felul acesta, vreau să vă spun că am inventa foarte multe lucruri de ce trebuie să ținem sau nu, dacă mâncăm porc sau nu, de ce iepurele este necurat, pe când el mănâncă numai verdețuri, de ce să nu mâncăm capră sau ied ș.a.m.d. Dacă nu am înțelege că Vechiul Testament converge spre Hristos, atunci am dezvolta paralel cu aceasta o întreagă învățătură și teologie. De aceea pe mine mă irită predicatori care vin și predică din Vechiul Testament tot felul de lucruri pe care le așează ca și norme pentru biserică, fără să înțeleagă că Vechiul Testament era menit să ne îndrepte spre Hristos.

Și când ajungem la Hristos, trebuie să înțelegem că acea Lege din Vechiul Testament funcțională în vremea aceea pentru popor, a fost dată ca poporul să învețe să aștepte pe Cel care urma să vină să ridice păcatul. Legea aceea este inoperabilă odată cu venirea lui Hristos. Dar nu scăpăm de o Lege, căci avem Legea lui Hristos, care este mai înaltă decât Legea lui Moise și care pune responsabilități și standarde mai înalte, dar de această dată este posibil de împlinit această Lege, pentru că puterea Duhului Sfânt este în noi.

Ca și concluzie dragii mei, răspunsul pe care Scriptura îl are din Vechiul Testament pe tot parcursul revelației vechi testamentare și mai cum seamă în Noul Testament unde lumina era mai clară, este că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru nu trebuie luat cu multă ușurătate.

Dacă ar fi să ne gândim la Evanghelia după Luca și modul în care Luca construiește argumentul acesta al identității Domnului Isus, vă aduceți foarte bine aminte care sunt entitățile care fac afirmația că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

  1. În capitolul 1 îngerul Gavril face anunțul nașterii: „Îi vei pune numele „Isus” care înseamnă „Salvatorul”.
  2. Zaharia în timp ce slujea în templu, când acest preot primește vestea nașterii fiului său și proorocește, este foarte interesant că el nu proorocește doar despre Ioan, ci și despre Domnul Isus Hristos.
  3. Apoi în capitolul 2, un înger se arată Mariei și îi descoperă că va avea un copil.
  4. Nu numai îngerii depun mărturie despre faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci și oamenii – Simeon și Ana
  5. Când Isus era la 12 ani, El Însuși spune despre Sine că trebuia să fie în casa Tatălui Său, îi spune Mariei acest lucru.
  6. Ioan Botezătorul face următoarea afirmație: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.
  7. Tatăl din ceruri spune: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit. În El Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
  8. Duhul Sfânt coboară în chip de porumbel și Ioan spune: „Când veți vedea Duhul Sfânt coborându-Se, să știți că peste cine se coboară, Acela este Cel trimis.
  9. În capitolul 4, când îl ispitește Satan, în traducerea originală scrie: „Din moment ce ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestor pietre să se facă pâine.” Diavolul declară că El este Fiul lui Dumnezeu.
  10. Atunci când Domnul Isus scotea draci din oameni, demonii spunea: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Ai venit să ne chinui? Nu ne trimite în adânc!” Astfel se rugau de El și declarau că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
  11. Apoi creația declară că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Când erau pe lacul Galileeii, El a spus: „Toți peștii adunați-vă pe partea dreaptă a corăbiei.” Și peștii l-au ascultat pe Domnul Isus și astfel o numim noi „Pescuirea minunată.”
  12. Apoi când a potolit furtuna: „Taci fără gură.” Și furtuna s-a oprit, iar ucenicii au spus: „Cine este Acesta de poruncește vânturilor și mării să tacă și ele se opresc?”
  13. Vindecările, exorcizările și mai cu seamă cele două învieri pe care le-am urmărit, dovedesc toate că El este Fiul lui Dumnezeu.

Ce înțelegem aici, este că tot spectrul existenței declară că El este Fiul lui Dumnezeu. De la Dumnezeu la îngeri, la oameni, la demoni, la creație, absolut totul declară că El este Fiul lui Dumnezeu.

Răspunsul este foarte, foarte clar. Cu toate acestea, cu toată claritatea care există, omul este încă străbătut de îndoială. Ioan Botezătorul în ultimele sale zile de viață, trimite doi ucenici să-L întrebe: „Ești Tu Acela? Sau să așteptăm pe altul?” Ioan Botezătorul spune acest lucru??? Cel care declarase: „Aceste este Mielul lui Dumenzeu care ridică păcatul lumii”? Când Domnul Isus vine să fie botezat, Ioan spune: „Doamne, eu trebuie să fiu botezat de Tine, nu Tu de mine.” Cu toate evidențele pe care le-a avut, stătea în îndoială.

În episodul cu furtuna, ucenicii, după ce au avut toate evidențele de până atunci legate de puterea Sa, legate de identitatea Sa, pun totuși întrebarea: „Cine este Acesta de îl ascultă și marea și vânturile?”

Cârmuitorul Irod când a auzit lucrurile săvârșite de Isus, stătea în cumpănă neștiind ce să creadă. Unii ziceau că este Ioan înviat din morți, alții că se arată Ilie, alții că a înviat unul din prooroci. Aceasta este opinia publică, care frământată în vremea aceea.

Acum vreau să vă spun următorul lucru dragii mei. Când întrebarea aceasta supremă se ridică, răspunsurile întotdeauna vor merge în două direcții. O direcție este respingerea a cine este El, în ciuda tuturor evidențelor raționale, experimentale și de orice natură. O altă direcție în care merge răspunsul, este afirmarea răspunsului fundamental, pe care Petru îl face: „Tu ești Hristosul lui Dumnezeu!”

Aș dori să ne ocupăm de ambele direcții. Mai întâi respingerea. Așa cum am spus, iată că în ciuda tuturor evidențelor pe care ei le-au văzut nu din ce este scris (pentru că noi avem mărturia scrisă), ci văzute cu ochii lor, pipăite cu mâinile lor, iată în ce direcție mergea răspunsul: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul.”

Când oamenii L-au văzut pe Isus predicând în același fel ca Ioan Botezătorul și ducea același mesaj „Pocăiți-vă căci Împărăția cerurilor este aproape”, acest mesaj care i-a bântuit, i-a făcut să tragă concluzia că ar putea fi Ioan Botezătorul înviat din morți.

Alții spuneau că este Ilie. Acum noi știm că Ilie nu a murit, ci că a fost înălțat la cer. Astfel oamenii se gândeau ca s-a coborât din cer să facă minuni pe pământ cum făcuse înainte pe muntele Carmel și în alte circumstanțe.

Iar alții ziceau că este unul din prooroci. Proorocii din vechime aveau un cuvânt puternic de spus sau făceau minuni. Și asociau Persoana lui Isus cu un potențial prooroc care ar fi înviat.

Aș vrea să vă spun că astăzi aceași formă o capătă răspunsul celor mai mulți oameni care trăiesc pe această planetă. Unii spun despre Isus că este un mare învățător, alții spun că este un moralist sau un eticist, alții spun că este un prooroc. Islamul declară despre Isus Hristos că este un prooroc în linia proorocilor hotărâți de Dumnezeu care a culminat cu Mohamed.

De ce oare oamenii în ciuda tuturor evidențelor ratează să dea răspunsul corect la această întrebare? Am găsit răspunsul în Evanghelia după Ioan, răspuns pe care fratele nostru păstor l-a anticipat în duminicile trecute, spunându-ne că a studiat Evanghelia după Ioan și a descoperit ceva acolo despre lumină.

Am să citesc un fragment în care veți înțelege foarte bine, de ce oamenii în ciuda evidențelor clare, zdrobitoare și decisive cu privire la identitatea Domnului Isus, totuși preferă să dea răspunsuri în total altă direcție. Ioan 12:31-34: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” – Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. – Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că „Fiul omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al omului?”

Nu știu în ce formă au pus ei întrebarea aceasta, pentru că un evreu care cunoștea bine Scripturile, trebuia dintr-o dată să știe că acesta era un titlu al lui Mesia din cartea Daniel.

Acum ascultați vă rog cu mare, mare atenție, de ce oamenii, în ciuda dovezilor clare și în ziua de astăzi, la fel ca și atunci, preferau să dea răspunsuri colaterale răspunsului corect, revelat, demonstrat și fără echivoc. Ioan 12:35: „Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.”

Îi privea în ochi și le spunea: „Sunt lângă voi, sunt Lumina! Priviți Lumina și veniți înspre ea și vă veți lumina.” Ioan 12:36: „Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.”

Când înțelegi ce se întâmplă acolo, îți dai seama că lucrurile iau o altă întorsătură. Isus încerca să-i covingă că El este Lumina și oamenii aceștia preferau să închidă ochii și a plecat de la ei și S-a ascuns de ei.

Uitați ce scrie mai departe. Ioan 12:37-41: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.”

Dar acum, unii vor spune: „Cum așa? Dumnezeu îi orbește și apoi îi învinovățește?” Nu dragii mei! Domnul Isus spune: „Vedeți lumina! Veniți la lumină! Nu vreți să veniți la lumină? Veți rămâne în întuneric!” Și a venit momentul când a plecat și S-a ascuns de ei. Vine momentul în care un om dacă nu primește lumina și nu „profită” de binecuvântarea aceasta că lumina s-a apropiat de el, vine momentul când omul acesta este abandonat în întuneric. Aceasta ne spune Romani 1: „Pentru că nu au primit revelația lui Dumnezeu care s-a descoperit în natură și în conștiința lor, Dumnezeu i-a lăsat.”

Ioan 12:42: „Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.” Preferau să spună că este un rabin sau că este un învățător cum a zis Nicodim: „Știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu.” Dar Isus îi spune: „Nicodime, Nicodime… Nu este un răspuns bun, chiar dacă este generos și plin de respect.”

Știți care este concluzia dragii mei? Știți de ce oamenii nu primesc revelația lui Dumnezeu și să declare în mod deschis „Isus este Mântuitorul meu”? Ioan 12:43: „Căci au iubit mai mult slava oamenilor, decât slava lui Dumnezeu.” Aici este răspunsul.

În ciuda evidențelor, omul nu va spune Isus este Fiul lui Dumnezeu, știți de ce? Pentru că oamenii îl vor socoti de joasă speță, îl vor socoti nebun, îl vor socoti că și-a pierdut mințile, că nu-și folosește rațiunea: „Noi nu mai credem în lucrurile astea de odinioară.” A afirma că Isus este Fiul lui Dumnezeu dragii mei, în orice cultură și în orice vreme din istoria aceasta, a însemnat oprobiu public. Aici este testul dacă iubim mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

Întrebarea aceasta, chiar dacă ni se pare atât de obișnuită și răspunsul atât de simplu, va veni în dreptul tău și în dreptul meu din când în când. Va veni într-un moment esențial când va trebui să fie un test pentru mine și să dau răspuns la această întrebare. Ea poate veni într-un moment cheie, într-un moment în care Dumnezeu îți revelează că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul tău, și că trebuie să te pocăiești și să te botezi în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, apoi să primești darul Duhului Sfânt și să fi parte din Biserica răscumpărată.” Acesta este actul mântuirii, un moment inițial 0. Dar după aceea, vreau să vă spun că întrebarea aceasta se întoarce înspre noi, cum și înspre Petru nu a venit o singură dată. S-a mai întors înspre el această întrebare.

De exemplu, în curtea marelui preot când se încălzea la foc, întrebarea aceasta a venit din nou. Și acolo Petru nu a mai zis: „El este Hristosul și eu sunt urmașul Lui.” Acolo Petru s-a lepădat de Domnul. Apoi întrebarea aceasta a venit mai târziu, când Domnul era cu el pe malul lacului Galileeii: „Mă iubești tu mai mult decât ceilalți?” A venit într-o altă formă, dar aceeași era esență.

A venit apoi spre Petru într-un moment final când el a trebuit să zică: „El este Hristosul și eu Îl urmez pe El indiferent de consecințe.” Și astfel a fost răstignit și a spus: „Nu sunt vrednic să fiu răstignit ca Domnul meu. Răstigniți-mă cu capul în jos.” Și Petru a fost răstignit cu capul în jos. Astfel mai venise o dată întrebarea.

Și în dreptul meu mai vine câteodată întrebarea aceasta. Nu vine doar ca să dau un răspuns intelectual, că doar știu din Scripturi, studiez și am luat diplome în teologie. Nu, ci întrebarea vine într-un mod clar în viața noastră, când trebuie să arătăm că suntem urmașii Lui și spunem: „Da, El este Fiul lui Dumnezeu!”

Dragii mei, iată, oamenii dau tot felul de răspunsuri, când răspunsul trebuie să fie simplu și clar: „Isus este Fiul lui Dumnezeu.” Vreau să mai înțelegem ceva. Orice răspuns mai prejos decât cel dat de Petru, oricât de binevoitor ar fi, este fals. Poți să-L apreciezi ca un mare învățător, poți să-L apreciezi ca un mare moralist, ca un mare eticist, poți să vorbești foarte bine despre El, fără să-L jignești sau să-L negi, dar orice răspuns dat mai prejos decât acesta, înseamnă că ai ratat ținta și destinul este același ca și al celui care Îl neagă.

Dragii mei, aici este frământarea în a-L coborî pe Hristos de la nivelul la care se află. Dacă te întâlnești de pildă cu o persoană din rândul „Martorilor lui Iehova” și vorbești cu ei, poate întâlnești oameni cumsecade, la locul lor, oameni care și ei citesc biblia și uneori te apucă mila față de ei. Fratele nostru păstor mi-a spus că a stat de vorbă cu niște mormoni și ei cred că Domnul Isus este fratele geamăn al lui Satan și că oamenii când trec din lumea aceasta dincolo, ei devin dumnezei și o să aibă planete.

Vedeți și mormonii vorbesc despre Domnul Isus Hristos și spun că este „Fiul lui Dumnezeu” (în ghilimele) și martorii afirmă același lucru, însă ei spun că este un dumnezeu mai mic. Și astfel ratează răspunsul. Orice afirmație care Îl coboară pe Hristos din statutul a ceea ce El este, este o afirmație greșită. Și nu ne permitem să facem acest lucru, este o impietate, un sacrilegiu.

Oare ce este mai periculos, să exagerezi cu privire la Hristos și la valoarea Lui? Sau să diminuezi din valoarea Lui? De aceea, atunci când îl propovăduim pe Hristos, noi trebuie să arătăm că este un singur răspuns. Dragii mei, noi am fost chemați să ne ducem și să vorbim în mod simplu despre El, fără să facem multe filozofii.

Am văzut credincioși care se duceau să facă evanghelizare și dădeau de persoane care începeau să evanghelizeze pe aceștia:

  • Dar e bine și la noi și la voi, același Dumnezeu este și la noi și la voi, același Hristos este și la voi și la noi.
  • Dar crezi în înviere?
  • Hmm, nu știu, noi ne astupăm groapa și aia e! Nu cred în înviere.
  • Dar cine este Isus Hristos pentru tine?
  • Un mare învățător! Ne-a învățat lucruri bune și Domnul Isus este bun, desigur.

Iar unii dau din cap afirmând că așa este și la ei și la noi, din respect pentru acea persoană. Dar riscăm dragii mei și îi lăsăm pe oameni în întuneric. Cu dragoste și trandrețe, noi trebuie să afirmăm adevărul.

Dacă trecem de la linia respingerii, la linia afirmației, îl vedem pe Petru care cu o voce decisivă de această dată, afirmă: „Tu ești Hristosul lui Dumnezeu!” El era nu numai vocea decisivă, cred că era și vocea colectivă a ucenicilor care erau acolo.

Vreau să vă mai spun că afirmația aceasta a lui Petru, nu era o opinie, nu era o părere, ci era o convingere. Credința nu este opinie. Tot ce afirmau ceilalți (că era Ilie, Ioan Botezătorul, etc) erau doar opinii. Însă la Petru era convingere și aceasta trebuie să fie și în dreptul nostru.

Aș vrea să ne uităm acum la ce se întâmplă după ce Petru face aceasta afirmație. Domnul Isus vine cu două afirmații șocante. Prima este: „Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.” Iar a doua este: „Apoi a adăugat că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă, de cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să învie.” Este pentru prima oară când Domnul le vorbește despre moartea Sa și învierea Sa.

Acestea sunt două afirmații șocante. Mai întâi le poruncește cu tărie să nu spună nimănui. Aparent vedem o contradicție aici. Adică avem marele răspuns, taina aceasta s-a descoperit și este Lumina! De ce să nu ne ducem să le spune oamenilor?

Ar putea exista două răspunsuri la această interdicție. În primul rând, un răspuns ar putea fi faptul că nu era încă vremea ca ei să înceapă să ducă mesajul acesta. De ce? Domnul Isus nu fusese încă proslăvit și ei nu primiseră încă Duhul Sfânt. Căci nimeni nu poate afirma Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt. Acum Duhul Sfânt era cu ei, dar botezul și umplerea cu Duhul Sfânt, avea să schimbe total realitatea din viața lor. Iar apoi mesajul pe care l-au dus apoi, avea greutate, avea putere. Până acum ei probabil au mai spus unora sau altora, dar era o discreție. Chiar ei erau într-o fel de frământare, într-o confuzie. Dar a venit momentul decisiv când Domnul Isus Hristos a spus: „Mergeți în toată lumea și spuneți Evanghelia la orice făptură.” Așadar nu era încă vremea – primul răspuns.

Al doilea răspuns, este faptul că era un semn de judecată pentru cei care au văzut, pentru cei care au testat și au respins. Isus S-a depărtat de ei, S-a ascuns de ei și le-a spus ucenicilor: „Nu mai spuneți nimănui lucrul acesta.” Era un semn de judecată. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.” Și pentru că nu L-au primit, Isus le-a spus ucenicilor să nu mai zică nimănui din neamul evreiesc. Dar a venit momentul când a zis: „Mergeți la toate neamurile și spuneți Evanghelia.”

Mesajul pe care aveau să-l ducă după ce avea loc această dezlegare, este următorul: faptul că Isus a fost tăgăduit, a pătimit mult, prin patima Lui El a plătit pentru păcatul nostru, a fost omorât și a înviat a treia zi. Aceasta este Evanghelia pe care trebuie să o propovăduim.

Pentru noi dragii mei, dacă ar fi să facem teologie speculativă și să scoatem lucrurile din context, cineva ar putea să spună: „Doamne vorbește-mi astăzi!” Și deschis Scriptura și dă de acest pasaj: „Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.”

Aș dori acum să tragem câteva concluzii și să avem niște aplicații.

Mai devreme sau mai târziu, te vei întâlni din nou cu întrebarea aceasta. Va veni ca un test în dreptul tău și în dreptul meu. Știți când vine testul? Atunci când diavolul vine cu ispita de a nu fi oameni verticali, integri, ispita de a nu ne păzi inima și ființa curată, ispita de a nu ne păzi patul conjugal curat, atunci va veni din nou întrebarea: „Cine zici tu că sunt Eu?”

Dacă în momentul în care trebuie să dau răspunsul, eu spun „Doamne Tu ești Domnul vieții mele, Tu ești Salvatorul meu, Tu ești Hristosul, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”, vă spun că acest răspuns are implicații (ne vom uita la ele în detaliu în următorul mesaj): „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Cel care vrea să-și scape viața o va pierde, iar cel ce-și va pierde viața pentru Mine, declarând că eu sunt Fiul lui Dumnezeu, o va câștiga.”

Poate să vină întrebarea aceasta într-un moment în care Duhul îți spune: „Vorbește! Poți să faci afirmația că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu? Cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele și Fiul Omului Se va rușina de el înaintea Tatălui.”

În al doilea rând această întrebare revine ca o verificare a credinței tale. Știți de ce? Pentru că am văzut oameni care au venit la Domnul Isus Hristos, au crezut în El și au spus că El este Fiul lui Dumnezeu. Apoi s-au apucat de citit teologie, s-au dus la nu știu ce școli și au venit de acolo cu idei cum că Isus nu e chiar Cel care L-au învățat acolo în satul lor în care au primit credința și au fost botezați. Astfel ei se întorc spunând: „Stai că de fapt în Scriptură sunt și multe mituri. Și acum trebuie să-L căutăm pe Hristos Cel istoric.” Astfel vine teologia liberală și sucește mințile multora.

Astfel întrebarea revine ca un mod de verificare al credinței tale. Câți nu au pornit bine pe calea credinței și au sfârșit-o crezând tot felul de bazaconii?

Îmi aduc aminte de un coleg din facultate. Începusem facultatea și nu aveam cămin. Până la urmă ne-am mutat în cămine dar nu aveam paturi și dulapuri. Ne-au dat numai niște saltele și dormeam pe ele. Câteodată mai veneau camioanele cu dulapurile, intrau în curtea căminelor și acolo se vedea smerenia și răbdarea unora. Nu mai conta nimic, se duceau fiecare, se înghesuiau, se țipau, iar până la urmă era ridicol că unii se alegeau cu o ușă, alții cu jumătate de dulap și acum începea negocierea ca să faci un dulap întreg.

Însă aveam un coleg care se ducea la camion și el căra dulapuri pentru toți ceilalți. Ne dădea o lecție decisivă a ceea ce ar fi trebuit să facem fiecare dintre noi. El ducea dulapul la fiecare în cameră și el a fost ultimul care și-a luat dulap. Dar ne-a smerit și ne-a rușinat pe toți și a căpătat un fel de admirație în rândul nostru. Asculta mereu predici și când treceai pe lângă camera lui îl auzeai predicând pe Paul Negruț cu putere și se auzea pe tot palierul. De asemenea era tot timpul numai cu versete.

Astfel, nu îți permiteai să-l iei în batjocură și aveam un respect pentru el. Însă prin anul IV, ultimul an de facultate, pe lângă teologie, băiatul a dat și la sociologie. Vă spun dragii mei, în anul IV, când vorbea cu noi (s-a metamorfozat dintr-o dată), îl întrebam „Ce mai faci, ce mai zici frățioare?” și zicea: „Păi interspațialitatea lumii în raport cu problema timpului…” Te uitai la om și nu mai puteai avea un dialog normal cu el. Culegea tot felul de cuvinte de la filozofi de tot felul, cuvinte care erau intraductibile, erau inventate de filozifi în vocabularul limbii române și le folosea. Să părem noi proști sau nu știu de ce, le folosea mereu, iar când dădea răspunsuri în clasă, toți ne uitam ciudat la el și ne puteam răbda să nu râdem cu ironie de el.

Dar se produsese ceva, pornise atât de bine, cu convingeri simple, profunde, clare și mă întâlnesc la câțiva ani de zile cu el și l-am invitat la un McDonald’s. Și l-am întrebat: „Dragul meu, cum îți mai merge ție, ce mai crezi?” Și el zice: „Întrebarea aceasta complexă. Există factori, există pârghii, există resorturi în această lume…” Stăteam acolo în fața lui, cu durere în inimă, în fața unui om față de care am avut admirație și mă smerise Dumnezeu și acum mă uitam cu milă la el cât de sucită era mintea lui.

Întrebarea aceasta, deși simplă, vine ca o verificare a credinței. În funcție de răspunsul dat acestei întrebări depinde viața ta și destinul tău veșnic.

Răspunsul la această întrebare are implicații masive. Nu doar că zic „Isus este Hristosul!”. Dacă zici lucrul acesta, fi gata să plătești prețul.

Îmi amintesc de fratele Paul Washer care povestea cum interpretează unii oameni versetul 9 din Romani capitolul 10: „Dacă mărturisești cu gura ta că Isus Hristos este Domnul, vei fi mântuit.”

Știți cum o interpretează unii? A venit un misionar din State și mă punea să traduc: „Hai cu mine să vestim Evanghelia.” Se ducea la o persoană și zicea: „Spune: „Isus Hristos este Domnul!” Persoana aceea șocată de provocare, unii chiar ziceau „Isus Hristos este Domnul.” Și acest misionar începea să zică: „Oa, slavă Domnului! Ești mântuit fratele meu!” Îl pupa, îl îmbrățișa, îl trecea pe caiet și mergea mai departe. Iar la sfârșitul zile număra și zicea: „236 au fost mântuiți astăzi.” Însă mă durea inima când auzeam astfel de lucruri.

Fratele Paul Washer spunea că atunci când cineva mărturisea cu gura lui că Isus Hristos este Domnul, lucrul acesta apărea în contextul în care ei trebuiau să semneze actul acela în care spuneau „Cezar este Domnul”. Și acolo trebuie să declare și îi întreba: „Spune, cine este Domnul? Semnezi actul sau nu?” Cel care zicea că Isus Hristos este Domnul, era băgat în smoală și îi dădea foc.

Vedeți ce înseamnă o afirmație și ce implicații avea pentru ei atunci? Vreau să vă spun un lucru dragii mei. Împlicații care sunt în declarațiile pe care noi le facem în fiecare zi a vieții noastre, nu sunt mai mici decât acea jertfă totală. Pentru că dacă suntem credincioși în cele mai mici lucruri, vom fi credincioși și în cele mari. Dacă suntem falimentari în cele mici, suntem falimentari și în cele mari. Să nu ne gândim la martiraje sau astfel de lucruri, când nu suntem gata să facem declarația aceasta în fața unui simplu funcționar sau unui coleg.

Aici este marea întrebare și răspunsul care te așează pe o orbită total diferită a veșniciei. Întrebarea vine poate în fiecare zi. Răspunsul este simplu, dar și implicațiile sunt mari. Amin!