Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

19 November 2017

Luca 9:23-27- Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 9:23-27- Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Ultimul popas în Evanghelia după Luca, l-am făcut în dreptul unei întrebări și am spus că aceasta nu era o întrebare obișnuită, ci dimpotrivă, era cea mai mare întrebare pe care cineva o poate lansa. „Cine ziceți că sunt Eu?” a întrebat Domnul Isus.

Am spus data trecută faptul că răspunsul la această întrebare, are implicații extraordinare. Dacă răspunsul nu este unul venit doar de pe buze și din intelectul omului, ci este o convingere așa cum am văzut-o în dreptul lui Petru, implicațiile sunt extraordinare.

Implicațiile le găsim în textul la care ne vom uita în această zi. După ce Domnul Isus confirmă identitatea Sa și îi spune lui Petru că nu carnea și sângele i-au descoperit lucrul acesta, ci Duhul lui Dumnezeu și după ce El anticipează jertfa, moartea Sa și învierea Sa, Domnul Isus a zis tuturor: „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Studiind textul acesta și pregătindu-mă pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu, vă mărturisesc că m-am cercetat în lumina acestei chemări pe care Domnul Isus o așează în dreptul celui care îl urmează. M-am cercetat în lumina acestui standard pe care Domnul Isus îl așează în dreptul celui care se numește creștin, urmaș al lui Hristos.

De altfel, această cercetare nu trebuie să aibă loc doar în dreptul unui text ca acesta. Eu cred că cercetarea sufletului nostru atunci când ne apropiem de Cuvânt, trebuie să se întâmple ori de câte ori ne uităm la dreptarul învățăturii și la oglinda adevărului.

Aduceți-vă aminte de ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în 2 Corinteni 13. Apostolul Pavel spune: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă testați-vă. Nu recunoașteți că Hristos este în voi?”

De ce este important să ne testăm? De ce este important să ne punem întrebări spre verificare sau autoevaluare atunci când ne uităm la Scriptură? Este extrem de important, pentru că există fenomenul înșelării sau autoînșelării.

Dacă citiți în Iacov 1, apostolul Iacov aduce aminte de trei ori imperativul acesta: „Nu vă înșelați!” Omul se poate înșela, de aceea Iacov spune: „Nu vă înșelați singuri.” Dacă te înșeală cieva, mai e cum e, dar când te înșeli singur este dramatic.

Ați fost vreodată înșelați, v-a înșelat cineva vreodată? Nu cred că există persoană aici care să nu fi fost înșelat sau înșelată cel puțin o dată.

În procesul construirii clădirii bisericii, am fost înșelați de multe ori și a durut. Uneori nu mai puteam să dormim știind cât de amarnic am fost înșelați. Aproape că am ajuns la concluzia că nu există domeniu în care înșelăciunea să fie mai mare decât în domeniul construcțiilor. Dar nu este adevărat. Există un alt domeniu în care înșelăciunea este mai mare decât în domeniul construcțiilor sau în domeniul finanțelor.

Vreau să vă spun că diavolul nu se obosește prea mult cu a înșela oamenii în domeniul matematicilor, al fizicii sau al chimiei. Dar diavolul este cunoscut ca fiind și „înșelătorul”, printre alte etichete care i se atribuie. Vreau să vă spun că pentru Satan cel mai de temut lucru este cunoașterea lui Isus Hristos și urmarea Lui ca Domn și Stăpân. De aceea încă de la început el a luptat ca să contamineze această cunoaște a mântuirii, această cunoaștere a salvării. Încă din grădina Edenului el s-a străduit să vină ca înșelător și să sucească ceva, să modifice ceva în cunoașterea Dumnezeului Salvator.

Unul din domeniile în care el s-a străduit cel mai mult ca să strice cunoașterea, a fost acela legat de identitatea lui Isus Hristos. Iată de ce întrebarea pe care Domnul Isus a pus-o acolo, era capitală: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”. Apoi uitându-se la ucenici, i-a întrebat: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?”

Am observat că oamenii nu trebuie să vină în mod necesar cu o negare așa cum se întâmplă, spunând că Isus Hristos a fost doar un mit ca și alte mituri religioase din istorie sau să spună că Isus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu, ci că a fost un om ca și toți ceilalți. A fost un revoluționar, un învățător care a venit cu o etică înaltă, a fost un om bun, un om moral, care a venit să dea un exemplu umanității cum să trăiască și să nu se autodevoreze.

Nu este necesar ca oamenii să vină cu aceste răspunsuri care să nege în mod necesar identitatea ca Fiul al lui Dumnezeu. Oamenii pot să vină uneori cu răspunsuri chiar generoase: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul, sau că ești unul din proorocii din vechime care a înviat.” Deci oamenii aveau nu în mod necesar o părere foarte rea despre cine ar fi Domnul Isus. Însă toate acestea dragii mei, așa cum am spus, ratează acel răspuns și singurul răspuns prin care cineva poate să fie salvat. Poți să ai cea mai bună părere despre Isus, poți să-L apreciez în orice fel, dar dacă nu ai convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu (lucrul pe care încearcă să-L demonstreze Luca, ceilalți evangheliști și întreaga Scriptură), ești pierdut. Oricât de generos ai fi în aprecieri și în a-L lăuda pe Isus, dacă nu recunoști că El este Hristosul, Unsul și Trimisul lui Dumnezeu, nu ai viață veșnică.

Iată de ce întrebarea lui Isus a fost într-adevăr cardinală. În sensul acesta remarcăm că răspunsul lui Petru a fost unul decisiv pentru viața lui, pentru mântuirea lui, și decisiv pentru oricine se uită la Isus Hristos și dorește să fie iertat.

Vreau să spun din nou că a declara cine este Isus, are implicații. Nu faptul că spun „Isus este Fiul lui Dumnezeu” mă mântuiește, ci acea convingere care te face să iei o atitudine și să pășești într-o direcție pe baza acestui răspuns. Răspunsul greșit are implicații masive, după cum răspunsul corect are implicații masive.

Există moduri de viață total diferite în funcție de răspunsul pe care îl dai la această întrebare. Cine crede că Isus este doar un bun învățător, va trăi total diferit de cine crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Vreau să vă dau câteva exemple. Există o grupare religioasă care crede că Isus a fost trimis să vindece societatea și să aducă prosperitatea. În State este foarte dezvoltată mișcarea aceasta, însă există peste tot. Mișcarea aceasta se numește „Health and wealth”, care înseamnă „Sănătate și prosperitate.” Ei adună foarte mulți adepți și printre adepții acestei mișcări, sunt carismatici cu renume, precum Joel Osteen, Benny Hinn și mulți alții.

Chiar și în România sunt astfel de oameni. La un moment dat eram într-o evanghelizare și predicam cu un domn, care după mesajul pocăinței pe care eu l-am prezentat, a venit și prima întrebare pe care el a pus-o, a fost următoarea: „De ce sunteți voi săraci?” Și să predice exact această evanghelie a prosperității și a sănătății. Cine crede în evanghelia aceasta, trăiește total diferit de cel care crede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a venit să moară, să învie și cel care Îl urmează trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze în fiecare zi. Există implicații total diferite în funcție de răspunsul pe care îl dai la aceasta întrebare.

Apoi sunt martorii care cred că Isus a fost dumnezeu, dar nu Adevăratul Dumnezeu, ci un dumnezeu mai mic. Literalmente aceasta este teologia pe care ei o promovează, faptul că Isus este un dumnezeu mai mic. Ei bine când ai această convingere, modul tău de raportare la Isus este total diferit decât cel care crede că Isus este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat și viața veșnică.

Mai există un grup masiv care s-a dezvoltat tot în această țară a binecuvântării, în acest Canaan pământesc, America, înspre care au alergat foarte mulți români. A apărut undeva pe la mijlocul secolului trecut această idee că poți să-L urmezi pe Isus ca Salvator, dar nu în mod necesar ca Domn. Tu poți să-L primești pe Isus ca Salvator și să nu devină în mod necesar Domnul și Stăpânul vieții tale. Cu toate acestea ești mântuit, dar îți pierzi răsplătirea.

Foarte curând s-a ajuns la ideea aceasta că este suficient să ridici o mână, spunând că „Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”, să rostești o rugăciune și dacă ai făcut lucrul acesta, erai declarat salvat și nu mai conta modul în care trăiai. Cei care au promovat ideea aceasta au spus: „O data mântuit, pentru totdeauna mântuit.” Dacă ai fost mântuit, nu-ți mai poți pierde mântuirea în ciuda trăirii tale. Acest lucru a fost identificat de oameni ai lui Dumnezeu în predicarea acestora și în modul în care s-a răspândit, pentru că foarte ușor le convenea oamenilor să zică „Eu sunt creștin, L-am primit pe Domnul Isus” și fără să mai conteze modul în care trăiau.

Această gândire este în mod epidemic răspândită în societatea românească. Facem un sondaj și vom constata că cei care se declară creștini, ortodoxi, catolici, greco-catolici, romani-catolici, ș.a.m.d., majoritatea nu trăiesc în lumina declarației pe care o fac: „Eu m-am născut așa și așa vreau să mor! Eu nu-mi părăsesc credința mea.” Dar când te uiți la modul de viață plin de înșelăciune plin de furt, plin de curvie, plin de vorbe urâte ș.a.m.d., îți pui întrebarea unde este legătura între declarația că este creștin sau urmaș al lui Hristos și viețuirea lui?

De aceea la fenomenul acela din America, un om care a răspuns extraordinare a fost teologul John McArthur, unde imediat după anii 88’ a scris o carte numită „Evanghelia după Isus”, care a fost tradusă apoi și la noi în anul 1990. În această carte el demonstrează faptul că nu poți să fi mântuit, dacă nu ai deopotrivă pe Hristos atât ca și Mântuitor, cât și ca Domn și Stăpân al vieții tale. Între declarația de credință și trăirea ta, trebuie să existe o legătură. Nu se poate să faci mai afirmații, însă viețuirea ta să nu fie conformă acestor afirmații pe care le faci sau acestor convigeri pe care le reclami.

Un alt lucru pe care l-a demonstrat în cartea lui referitor la textul pe care l-am citit, a fost fapul că această chemare „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze”, este de fapt chemarea la mântuire. Nu este vorba de chemarea la un standard mai înalt. În Casa lui Dumnezeu nu există două tipuri de credincioși: unii mântuiți care nu-și prea iau crucea și alții care sunt serioși și își iau crucea în fiecare zi și-L urmează pe Domnul și se leapădă de sine. Nu există creștin care să nu se lepede de sine, nu există creștin care să nu-și ia crucea în fiecare zi și să-L urmeze pe Domnul Isus.

Contrar acestor forme despre care v-am vorbit și în care oamenii sunt duși în rătăcire, Domnul Isus Hristos, iată, Își afirmă în mod foarte clar identitatea în pasajul pe care l-am studiat data trecută. Iar după ce El confirmă cuvintele lui Petru, că El este cu adevărat Hristosul, trimisul lui Dumnezeu, El spune că scopul pentru care a venit a fost acela ca să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă, de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.

Este foarte interesat că în acest context, imediat după ce vorbește de suferințele Sale prin care El obținea dreptul de autor al mântuirii noastre, El care a fost făcut desăvârșit prin suferință, El zice apoi: „Dacă voiește cineva să vine după Mine, iată care este standardul!”

Care este standardul urmării Sale? În primul rând lepădarea de sine. Ce înseamnă faptul că trebuie să te lepezi de tine însuți? V-ați gândit vreodată în mod foarte serios? Există expresii pe care noi le avem în limbajul nostru creștin, dar adesea nici nu le prindem profunzimile și nu le înțelegem sensul. Ce înseamnă faptul că trebuie să ne lepădăm de noi înșine?

Unii au înțeles lucrul acesta ca fiind un tratament sever aplicat trupului, care ne dă mari probleme. În fiecare zi trupul acesta țipă ca un bebeluș. Trupul acesta al nostru dorește tot timpul ceva, iar dacă nu îi convine un lucru, vine imediat semnalul. Atunci, unii au crezut că lepădarea de sine înseamnă un tratament foarte aspru aplicat trupului și astfel s-au supus la foarte multe forme de privațiuni. Diverse posturi, diverse limitări, o îmbrăcăminte de un anumit fel, ba chiar unii s-au dus la extreme și au ajuns la așa numita „auto-flagelare”.

În mediile monastice în special, erau unii care aveau un bici, care în capăt avea obiecte și își dădeau cu biciul peste spate în timp ce se rugau, până când tot spatele se transforma în răni sângeroase. Pentru ei aceasta însemna lepădarea de sine.

Să fie oare aceasta adevărata lepădare de sine? Cum trebuie să ne lepădăm de noi înșine ca să-L putem urma pe Domnul Isus? Dragii mei, este vorba de lepădarea sinelui. Ce este „sinele”? Este eul. Grecii îi ziceau „ego” și noi avem de aici cuvântul „egoism”. Este legat de ce vrea eul nostru. Că eul nostru nu vrea „tu”, eul nostru vrea „eu”. De aceea sunt egoist, pentru că viața mea este centrată pe mine, totul se învârte în jurul meu.

Faptul că îmi educ copiii câteodată să fie cuminți, este o mare ispită ca să am o imagine bună în ochii celorlalți, ca să vadă ceilalți ce copiii cuminți are pastorul. Sau mă port mai aspru și îi manipulez într-un anumit fel și nu-mi dau seama că de fapt, eu cad într-o capcană în care nu mă înteresează poate atât de mult inima copilului meu, cât ce o să zică frații și surorile mele din biserică dacă băiatul meu face vreo boacănă.

Mișcarea aceasta a sinelui în jurul propriei persoane, este una extrem de subtilă. Să știți că m-am cercetat foarte mult citind textul acesta, întrebându-mă dacă nu cumva viața mea, în tot ceea ce fac, în slujire, în predicare, în construcții, nu este cumva o revoluție în jurul propriei persoane.

Vreau să vă spun dragii mei că sunt absolut convins, că sunt mulți oameni care se înșeală amarnic în privința aceasta, oameni care Îl folosesc pe Hristos pentru promovarea propriei personalități, oameni care fără să își dea seama, toată viața lor se învârte în jurul propriei persoane. Centrarea pe propria persoană este promovarea sinelui.

Ce înseamnă atunci lepădarea de sine? Ce vroia să spună Domnul Isus este abandon! Cuvântul „lepădare” este unul vechi și era în special folosit pentru domeniul nașterii. Când un făt era lăpădat, sarcina se pierdea și copilul murea. Atunci când lepezi sinele, este vorba de fapt de un avort al sinelui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se avorteze pe sine.” Acest lucru înseamnă moartea ambițiilor, moartea lăcomiilor, moartea imaginii, moartea succesului, moartea puterii, moartea tânjirilor și oricăror tendințe firești.

Murim noi față de noi înșine? Suntem noi în realitatea aceasta a mortificării trupului? „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să se avorteze pe sine.”

Apoi textul spune „să-și ia crucea în fiecare zi.” Acest lucru este foarte important pentru că uneori mai luăm noi crucea din când în când, dar nu știu dacă o luăm în fiecare zi. Ce înseamnă să-mi iau crucea? Ce înseamnă dragul meu să-ți iei crucea în fiecare zi? Ce înseamnă lucrul acesta?

Din nou vedem așa cum cu expresia cealaltă lucrurile nu s-au înțeles clar, și în „a-ți lua crucea în fiecare zi” este adesea interpretat greșit. Pentru unii, a-ți lua crucea în fiecare zi, înseamnă să porți la gât crucifixul pe care l-au cumpărat și ei zic: „Trebuie să-mi iau crucea și să o port în fiecare zi!” Și ei zic că îi protejează dacă au o cruce, un talisman sau ce o fi.

Pentru alții, să-ți duci crucea înseamnă să o rabzi pe nevasta cu care te-ai căsătorit. Și zic unii după ceva ani de viețuire: „Am și eu o cruce grea lângă mine.” Sau zic ei: „Crucea mea este boala pe care o port de ani de zile. Crucea mea este problema pe care o duc de ani de zile fără să o pot soluționa. Ce cruce grea am!”

Dar este greșit dragii mei, nu aceasta este crucea. Crucea nu înseamnă o suferință fizică, o nevastă recalcitrantă sau un bărbat curvar. Nu aceasta înseamnă crucea, ci a-ți lua crucea înseamnă strict legat de suferința pentru Numele lui Hristos. Aceasta înseamnă să-ți duci crucea. Aceasta înseamnă să ne luăm crucea în fiecare zi și să o purtăm.

În vremea aceea, în afara cetăților la intrare, romanii au ales niște locuri strategice unde crucificau pe rău făcători. Romanii au fost prima cultură care au inventat această formă de tortură înainte de moarte: crucificarea.

În ultima vizită pe care am făcut-o în Italia, ne-am dus într-un orășel foarte frumos și am vizitat „Muzeul torturii”. Am văzut acolo realmente echipamentele de tortură și execuție care au fost folosite de-a lungul istoriei, din cele mai vechi timpuri și până în modernitate. Nu știu care era mai chinuitoare dintre aceste instrumente de tortură. Însă știți ce nu am văzut acolo? O cruce! Am văzut toate instrumentele, am făcut poze la toate și acum îmi dau seama că nu am văzut o cruce mare, ca fiind un instrument de tortură. Nu știu, probabil vor să o scoată pentru că este legată de Hristos.

Romanii au venit cu acest instrument de tortură care însemna o moarte lentă. Erau oameni crucificați care stăteau pe cruce două sau trei zile, până când mureau. Deja păsările începeau să vină să smulgă din carnea lor. Era o moarte lentă. Iar Domnul Isus Hristos vorbește despre luarea crucii în fiecare zi, ceea ce înseamnă moarte, punerea în moarte a lucrurile care împiedică urmarea lui Hristos.

Când evreii intrau în cetate, se uitau și vedeau crucile acestea pe care erau compatrioți de-ai lor care mureau. Mă gândesc că atunci când Domnul Isus le spune lucrul acesta, „să vă luați crucea în fiecare zi”, în ochii lor erau locurile acestea de la intrarea în cetate, unde vedeau pe oameni agonizând.

Domnul Isus Hristos prezintă urmarea Lui, nu în termenii aceștia ai exaltării de sine, ai prosperității și ai succesului, ci mai degrabă a renunțării de sine, a lepădării de sine, a morții față de ce suntem noi, față de firea aceasta pământească care dorește întotdeauna întâietate, binele, confortul și o viață bună aici, dar și viața veșnică. Nu merge așa! Americanii au niște expresii foarte potrivite: „No pain, no gain!” Adică „Fară suferință, nu există câștig!” Sau „No cross, no crown”, înseamnă „Fără cruce, nu există coroană!” Foarte mulți oameni vor coroana, dar fără cruce. Foarte mulți oameni vor mântuirea, vor salvarea, dar fără a-și duce crucea în fiecare zi.

Ce fel de om ești? Ce fel de creștin ești? Urmarea lui Hristos și luarea crucii aduc cu sine oprobiul public datorită convingerilor pe care noi le avem. Foarte ușor poți să duci o viață în care toată lumea să fie mulțumită de tine și să fie în regulă. Știți de ce? Pentru că niciodată nu le spui adevărul. În momentul în care îi spui cuiva adevărul cu privire la mântuirea lui, imediat deranjezi modul lui de viață, el va reacționa și vei fi prigonit. Și astfel îți porți crucea în fiecare zi.

În final luarea crucii în fiecare zi și urmarea lui Hristos, nu înseamnă ceva static, ceva pasiv, nu înseamnă ceva înțepenit în timp, ci înseamnă o urmare și o umblare cu Hristos. Vă aduceți aminte de mesajul unui frate, intitutlat „Plimbarea sau umblarea cu Isus”? Când te plimbi, înseamnă că după o perioadă scurtă de vreme îi spui „La revedere!”. Când umbli cu cineva, precum un soți și o soție, înseamnă o urmare zilnică.

Urmarea aceasta nu este ceva ușor. Să știți că au fost unii care au fost foarte hotărâți în aceasta. Luca 9:57-62: „Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.” Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.” Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

În Luca 14 vedem alți oameni care au venit cu mare convingere și cu dorința să-L urmeze pe Domnul: „Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.”

Nu există un om mântuit și să nu fie ucenic al Domnului, după cum nu există ucenici ai Domnului fără ca ei să fie salvați. Luarea crucii și lepădarea de sine înseamnă urmarea pașilor Lui.

Acest mod de a-L urma pe Domnul Isus, vreau să vă spun că este subminat de trei dorințe pe care le vedem în textul nostru.

În primul rând, o tendință pe care noi o avem este grija pentru noi, autoconservarea. Iar Domnul spune la această tendință: „Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde. Și oricine își va pierde viața pentru mine, o va mântui!”

Vedeți, noi de regula ne gândim la textul acesta în termenii martirajului. Ne gândim că poate într-o zi va veni la noi o prigoană (și foarte posibil va veni în curând) în care va trebui să decidem de ce parte suntem. Iar dacă spunem că suntem creștini, vom fi martirizați și omorâți. Dar dacă gândim doar în sensul acesta, să știți că am ratat ținta, pentru că pierderea vieții în limba originală, este un prezent continuu. Adică în fiecare zi eu trebuie într-un fel sau altul, să nu încerc să-mi scap viața, ci mai degrabă să fiu gata să o las pentru a câștiga viața veșnică.

Testele vieții noastre au loc în fiecare zi. În fiecare zi eu demonstrez dacă vreau să-mi câștig viața și s-o țin pentru mine sau dacă sunt gata să-mi pierd viața.

Povesteam despre un om al lui Dumnezeu care în timpul comuniștilor, sub anchetă, era amenințat de anchetatori că îl vor omorî. La un moment dat au început să îl amenințe, sugerând că joacă cu el ruleta rusească. Și după ce s-au jucat cu el o perioadă, acesta a spus anchetatorului: „Ascultă-mă. Eu am murit deja demult. Eu deja sunt mort, amenințările tale nu mă mai ating deloc. Fiecare moment în care mă ameninți, pentru mine este o veste bună, căci am să mă duc acasă și abia aștept. Și tu îmi faci un serviciu. Ajută-mă să ajung mai repede acasă.”

Mi-a rămas în minte aceasta realitate a morții și a faptului că nu trebuie să căutăm să ne câștigăm viața, drepturile, întâietatea și să ținem la viața noastră ca la ceva scump, căci viața aceasta dragii mei, este atât de fragilă.

Am stat și m-am gândit câți oameni au murit în cursul istoriei torturați

Dacă va veni momentul în care va trebuie să facem sacrificiul suprem, vreau să vă spun dragii mei, nici unul care nu este gata și nu moare în fiecare zi față de sine, nu va face sacrificiul acesta în acel moment. Dar cel care moare față de sine și se leapădă, își ia crucea, îl urmează pe Hristos și nu ține la viața lui, când vine acel moment nu va fi o problemă, el are deja un antrenament de ani și ani de zile în urmarea lui Isus.

Al doilea lucru care subminează modul de a-L urma pe Domnul Isus în termenii prescriși de El, este pofta de câștig. El spune: „Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?”

Există o forță extraordinară în noi, în a câștiga. O lăcomie de cumul, o lăcomie de a avea, de a ține, de a aduna, de a cumula (nu neapărat bani). Știți când se vede cel mai bine lucrul acesta? Când te muți dintr-o casă în alta, vezi toate nimicurile și lucrurile fără valoare care s-au adunat.

Am săpat acum câteva zile un șanț la mine la casă și în timp ce făceam săpături, la un moment dat unul a găsit o potcoavă, a scos-o din șanț și mi-a arătat-o. Știți care a fost gândul imediat? Să o păstreze că poate are nevoie de ea.

Am o soră care este campioană la adunat lucruri și cumnatul meu îmi spune câteodată cât de disperat este și de câte ori vin momentele de tensiune datorită acestei situații.

Mi-a rămas în minte o imagine dintr-o piesă de teatru numită „Avarul”. Omul așa ținea lucrurile pe lângă el, că avea sticle în casă și le lega cu o ață de piciorul mesei ca nu cumva să vină cineva și să îi ia sticlele.

Dragii mei, lucrurile acestea au forme atât de variate în viețile noastre, când vrem să acumulăm. Dacă este posibil să câștigăm cât mai mult. Iar când pierde omul este disperat. Acolo se dă testul și se vede cel care vrea să câștige lumea aceasta și se pierde pe sine sau vrea să câștige viața veșnică și nu ține atât de mult la lucrurile acestea pământești.

Al treilea mod de a submina umblarea cu Hristos este rușinea. Rușinea de cine suntem, de ce convingeri am îmbrățișat. O, de câte ori nu vine diavolul să ne pună în ipostaze în care să nu zicem cine suntem și ce convingeri avem. Domnul Isus răspunde la această tendință astfel : „Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.”

Nu vreau să aduc în atenția noastră situații în care noi avem această rușine de a afirma că suntem urmașii lui Hristos. O, câte oportunitați am putea să avem în a afirma lucrul acesta de la simple întrebări care ni se pun: „Dar tu de ce nu furi?” Iar tu răspunzi: „Păi eu sunt un om corect.” Și astfel ai ratat ocazia să afirmi fără rușine și fără îndrăzneală de ce nu vrei să furi sau să înșeli.

În final dragii mei vreau să vă spun că atunci când ne uităm la standardul acesta, poate că avem tendința să spunem că este un standard mult prea înalt și imposibil.

Un tânăr a venit la Domnul Isus și a spus: „Ce trebuie să fac să moștenesc viața veșnică?” Iar Domnul i-a răspuns: „Du-te și vinde tot ce ai, împarte la săraci și urmează-Mă.” Ce s-a întâmplat? Tânărul a plecat capul și s-a dus întristat, pentru că iubea mai mult avuția sa decât Împărăția lui Dumnezeu. Iar Domnul spune apoi: „Cu câtă anevoie va intra un bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” Ucenicii au rămas uimiți. Iar Domnule continuă: „Mai ușor intră o cămilă prin urechile unui ac decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Ucenicii s-au mirat și mai mult și au zis: „Bine Doamne, atunci cine poate intra în Împărăția lui Dumnezeu?” Iar Domnul spune: „Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu.”

Standardul acesta, chiar dacă pare omului imposibil de urmat, imposibil de împlinit, este în final un standard în care omul pe care Îl primește pe Hristos ca Domn și Salvator și este pecetluit cu Duhul Sfânt, poate să-l împlinească.

Ca o dovadă a acestui lucru, Domnul spune: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre noi care nu vor vedea moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Aici sunt întrebări, la cine se referea Domnul Isus. Cei mai mulți spun că s-ar fi referit la Ioan, care a văzut Împărăția lui Dumnezeu manifestându-se în toată splendoarea și puterea, despre care a scris în cartea Apocalipsa. El nu gustase încă moartea.

Însă prefer varianta celor care spun următoarele: „Sunt toți aceia care prin credință au început să-și ia crucea, să se lepede de sine și să-L urmeze pe Domnul și nu au gustat moartea fizică și au văzut Împărăția lui Dumnezeu.”

Mă rog ca Domnul să mă ajute pe mine în primul rând să fiu un ucenic exemplu al Lui și mă rog pentru fiecare dintre voi să fiți cu adevărat urmași ai Domnului Isus. Amin!

ezeu.”