Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

27 July 2015

Fapte Apostolilor 13:49-14:7 - Bebe Tomeci

Fapte Apostolilor 13:49-14:7

Pacea Domnului Isus Hristos! Este o mare bucurie pentru mine personal să fiu cu dumneavoastră. Am fost plecat pentru mai multe săptămâni și mă simt foarte învioar în duhul meu să fiu cu voi cu biserica Providența.

După cum știți suntem în cartea Faptele Apostolilor. Ne uităm în Cuvântul lui Dumnezeu ca să-L cunoaștem, așa cum s-a și cântat. Să fim săturați în această nevoie a noastră de cine este Dumnezeu. Și odată ce-L cunoaștem, Dumnezeu ne schimbă viața tot mai mult.

Vom citi textul care îl avem pentru astăzi, din Fapte 13:49 la Fapte 14:7.

Dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu stă în fața noastră și mă rog ca Duhul Lui să ne ajute să înțelegem. Aș vrea să facem o introducere l-a textul care l-am citit și aș vrea să încep chiar de la început.

Noi putem defini cartea Faptele Apostolilor astfel: ceea ce Domnul Isus a început să facă și să învețe, iar Biserica continuă. Aceasta este tema principală a cărții. Astăzi în acest loc, în această generație, în acest oraș și cartier, noi trebuie să facem ceea ce Domnul a început să facă și să învețe.

Doresc să enumăr câteva repere în cuprinsul care noi l-am trecut.

Trebuie să reținem Fapte 2: pogorârea Duhul Sfânt și întemeierea Bisericii între evrei. Vedem mereu aceste 2 aspecte: primirea Cuvântului pentru unii și devenirea lor ca ucenici, intră în școala lui Hristos, învață să trăiască cu Hristos și respingerea Cuvântului. Aceste 2 lucruri mereu le vedem: primirea Cuvântului și respingerea Cuvântului.

Noi unde alegem să fim? Să știți că și noi avem această alegere în viața noastră. Putem să fim din cei care primim Cuvântul, îl lăsăm să producă rod în viața noastră sau putem să fim din aceea care ne opunem Cuvântului și intrăm în acel grup de oameni care resping Evanghelia.

Biserica se extinde în Samaria – Fapte 8. Este foarte important să vedem cum Domnul folosește un prezbiter, Filip, apoi Petru și produce o trezire mare între samariteni: oameni disprețuiți de evrei. Dar Dumnezeu îi găsește vrednici și le deschide inima pentru ca în confuzia lor spirituală să înțeleagă mesajul Evangheliei. Dumnezeu apoi extinde Biserica până în Samaria.

Apoi Biserica se extinde la neamuri, capitolul 10 și 11 reprezintă exact această etapă. După convertirea famenului și sutașului Corneliu, vedem cum Dumnezeu trece de la o lucrare de mântuire în mod personal la o lucrare de mântuire în masă – o mulțime de greci se întorc la Dumnezeu. Chiar cei ce au vestit Evanghelia nu sunt menționați, ca să vedem că suveranitatea lui Dumnezeu este mai importantă și nu un nume neapărat a unui om și nu abilitățile unui om. Dar în Antiohia din Siria pentru prima dată, o adunare de oameni neevrei primesc numele de „creștin” – numele pe care ei l-au primit – Fapte 11.

Din Fapte 13 vedem misiunile Bisericii creștine și aici vedem prima călătorie a sfântului Pavel și Barnaba.

Vedem că mișcarea creștină pornește din Ierusalim, prinde Samaria, partea mai semi-iudeo (aproape de cultura lor), merge în Antiohia, apoi se duce spre misiunile sfântului apostol Pavel. Ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt iese din spațiul și granițele lui Israel și merge înspre lumea de afară.

Astăzi suntem în această secțiune a lucrării Duhul Sfânt: între neamuri. Peste tot, români, țigani, evrei, germani, americani, peste tot auzim cum lucrează Duhul Sfânt și oamenii se întorc la Dumnezeu. Acesta este timpul pe care noi îl trăim astăzi.

Haideți să ne uităm puțin la capitolul 13 să înțelgem lucrurile pas cu pas.

Capitolul 13 începe cu chemarea Duhul Sfânt a unor prezbiteri din Biserică, să meargă în această misiune și vedem că ea este o parte importantă legată de chemarea lui Dumnezeu. Pavel și Barnaba îl iau și pe Marcu și pleacă în prima lor misiune. Ei au plecat din Antiohia, au mers în Cipru, apoi în Perga din Pamfilia și de aici au ajuns în Antiohia din Pisidia (să nu confundăm cu Antiohia din Siria).

Modelul lor de lucrare cuprindea aceste faze. Primul lucru pe care îl făceau ei când ajungeau într-un oraș, era să intre în sinagogă. Mergeau la grupurile de evrei care trăiau în diasporă, care trăiau răsândiți peste tot și încercau să predice și să le adeverească că Hristos este Mesia – ei așteptau pe Mesia. Apoi dacă ne uităm în Fapte 13:5 vedem că asta făceau ei. În Fapte 13:6 observăm că ei nu s-au oprit doar la sinagogă, ci eu au mers și prin cetate și au predicat Evanghelia și neevreilor.

Vedem acest model așa cum s-a spus, că Evanghelia trebuia să meargă prima dată la iudei. Dar dacă ei s-au făcut nevrednici, Evanghelia va merge la neamuri. Este principiul care încă este adevărat și cred că noi ca și familie îl putem aplica. Evanghelia are prioritatea înaintea copiilor noștrii, dar dacă ei se fac nevrednici prin necredința lor, Dumnezeu va ridica pe cei de pe stradă, va ridica unul care nu a avut parte de Cuvântul lui Dumnezeu poate 20 de ani, dar îl ridică. Acesta este harul lui Dumnezeu!

Trebuie să ne facem vrednici. Vrednicia aceasta nu este în noi înșine, ci este tot în El. Nu este ceva în noi care să ne facă vrednici. Dacă este ceva care trebuie să fie în noi, este să fim umili și smeriți.

Deci vedem modul în care ei procedau și este bine să învățăm de la ei, pentru că și noi vrem să facem misiune și cred că Dumnezeu ne cheamă și pe noi să facem misiune și trebuie să știm că primul pas este să mergem la cei care noi credem că ei ar fi mai deschiși sau că Îl caută pe Dumnezeu, dar suntem datori să mergem să spunem tuturor oamenilor.

Apoi în tot în capitolul 13, puțin mai încolo observăm că diavolul se opune și prin acest vrăjitor Elima vedem puterea demonică care se ridică împotriva Evangheliei.

Dragii mei, când mergem cu Evanghelia în afară, să știți că nu ea nu este ceva neutru, ci vor fi împotriviri, iar oamenii se opun atât de mult adevărului și slavei Evangheliei. În vrăjitor îl vedem de fapt pe cel rău care prin anumiți oameni care sunt stăpânniți de puterea lor, se opun efectiv Evangheliei.

Personal am văzut astfel de oameni când am început să predic Evanghelia. Vă mărturisesc, nu puteau să asculte Evanghelia! Omul acesta care auzea, era agitat, pur și simplu se comporta anormal. Ceilalți din grup spuneau: „Stai liniștit măi că vreau să ascult pe omul acesta!” Și el nu putea și nu putea. În cele din urmă el se ridică și pleacă furios. Ceilalți mi-au spus că este un băiat care citește așa de mult paranormal. În această reacție a lui am văzut ceva care pur și simplu nu putea să audă Evanghelia, se opunea Evangheliei.

Apoi vedem mesajul lui Pavel când ajunge în Perga – zona Turciei de astăzi. Chiar și Antiohia este parte din Turcia – acolo este granița cu Siria. Antiohia ca și oraș este acum în Turcia.

Vedem cum Pavel se ridică și predică Evanghelia în sinagogile din Perga și mesajul lui este un mesaj adresat unui grup de oameni care știau despre mesianitatea lui Israel, știau cine este Israel, alegerea lui Israel și chemarea lui Israel să fie lumina neamurilor, ba chiar mai mult, ca din el să iasă Acea Căpetenie, Mesia. Ei știau foarte bine aceste lucruri și Pavel predică Evanghelia. Și vedem din nou aceeași reacție: unii primesc, alții resping. Acesta este modelul care îl vedem de fiecare dată: unii primesc Evanghelia și alții resping.

În Fapte 13:48 se întâmplă ceva și este un lucru care de atunci s-a întâmplat și probabil se mai înâmplă și astăzi: „Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și premăreau Cuvântul Domnului.” De fapt Pavel și Barnaba îi mustră pe evrei pentru necredința lor și Cuvântul spune că Dumnezeu se va muta spre neamuri, pentru că evreii erau nevrednici datorită necredinței. Scriptura spune că „neamurile se bucurau”, dar în același timp, iudeii au reacționat într-un mod gelos pentru că li s-a luat dreptul acesta de a fi cu drepturi depline administratorii harului lui Dumnezeu prin faptul că erau evrei și moștenitorii lui Avraam într-un mod genealogic direct și ei atunci au devenit invidioși. Ei au trăit acest sentiment când au văzut că neamurile, oameni necurați din perspectiva lor au primit dintr-o dată Evanghelia și bucuria și puterea lui Hristos era în ei. Și dintr-o dată evreii care erau morali probabil și aveau o Lege, au devenit invidioși. Ceea ce vedem este că prin abilitățile lor, ei manipulează și încearcă să distrugă mișcarea creștină de acolo și să-i dea afară.

Un lucru pe care vreau să-l rețineți este că indiferent de opoziție, indiferent că a fost primit Cuvântul sau a fost respins, auziți ce spune Cuvântul: „Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara” – versetul 49.

Odată ce neamurile acestea au înțeles Evanghelia, să știți că ei sunt cei care au mers în zona aceea a Pisidiei, Perga și vesteau Cuvântul. Extraodinar! Slăvit să fie Domnul!

Dumnezeu nu este condiționat de instituții teologice, nu este condiționat de experiențe, deși trebuie să ne educăm și să învățăm mult despre Domnul. Dar vedem cum Cuvântul se răspândea, dincolo de barierele pe care noi le-am putea identifica acum, să extindem o mișcare creștină autentică, curată și adevărată. Noi vedem aici puterea și suveranitatea lui Dumnezeu.

Apoi în versetul 50 vedem că iudeii se ridică. În această opoziție, îl vedem pe Pavel făcând ceva:  versetul 51. Ei au făcut gestul acesta spunând că praful va fi martor împotriva lor în ziua judecății.

Ei ajung apoi în Iconia și predică. Dar este același tipar și aici. Prima dată sunt primiți, predică Evanghelia, unii cred, alții nu cred și se dezbină. Neamurile și iudeii care nu au crezut, datorită influenței lor economice și politice, îi dau afară, dorind să-i omoare. Barnaba și Pavel au înțeles lucrul acesta și fug în alte sate, la Listra, la Derbe și acolo predică Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragii mei, data trecută s-a predicat de la Fapte 13:42 și s-a spus așa: atunci când Evanghelia este proclamată, produce o foamne în oameni,. Am văzut că atunci când Evanghelia este proclamată, oamenii flămânzesc după Dumnezeu – este adevărat lucrul acesta. Când Evanghelia adevărată este proclamată, oamenii flămânzesc pentru că Îl prezintă pe Dumnezeu și omul are nevoie de Dumnezeu.

Un alt lucru pe care l-am văzut, este că atunci când Evanghelia este predicată, este o opoziție, este o împotrivire care poate avea diferite grade: de la o ironie sau a te lua peste picior sau genul acesta, până la a te lega, a te pune în pușcărie și a te omorâ.

Dar am mai văzut un lucru. Predicarea Evangheliei aduce și roadă. Și aici este puterea lui Dumnezeu care dincolo de orice opoziție, chiar dacă tot sistemul s-ar opune, Bisericile cresc. Chiar și într-o perioadă comunistă, în care tot sistemul se opune, într-un sistem în care nu sunt studenți la teologie, în care nu sunt pastori, nu sunt locații pentru biserici, totuși bisericile cresc. Vedem că Dumnnezeu produce o roadă atunci când Evanghelia este proclamată.

Mesajul pe care vreau să-l concentrez este în pasul următor. Atunci când Evanghelia este proclamată trebuie să fim umili. Evanghelia este un lucru umil. Evanghelia dacă o studiezi, vezi zdrobire, suferință. Noi trebuie să fim foarte umili când predicăm Evanghelia. Pavel și Barnaba fac acest lucru.

Vreau să vă spun că această idee este menționată în toate cele 3 Evanghelii sinoptice (Matei, Marcu, Luca). În aceste 3 evanghelii, se repetă aproape identic această idee. Domnul Isus i-a învățat să facă lucrul acesta. Dacă un lucru este menționat o dată știm că este important, dacă este menționat de 2 ori știm că este foarte important, dar dacă este menționat de 3 ori, să știți că este un lucru extrem de important.

Haideți să vedem de fapt care este atitudinea cu care noi trebuie să înțelegem atent acest text. Rețineți! Evanghelia este umilință și noi o purtăm în niște trupuri slabe. Evanghelia Domnului Isus Hristos este în noi, o trăim, o credem, ea se manifestă în noi. Dar să știți că nu suntem în trupurile acelea duhovnicești. Realitatea noastră căzută, firescul din noi, poate să facă ca Evanghelia să strălucească. De aceea un lucru foarte important în viața noastră fraților, este să fim smeriți, să înțelegem cât de limitați și cât de slabi suntem, că avem nevoie de Dumnezeu să strălucească și pe El să-L lăsăm s-o facă. Nu să facem noi anumite lucruri, să ne impunem noi stilul nostru, pentru că atunci nici nu ne dăm seama cum ajungem de fapt să ieșim din ceea ce este Evanghelia (smerenie).

Haideți să citim Matei 10:5-15 – am luat acest pasaj că este mai larg și ne dă o informație mai detaliată. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar. Dar ce este clar de fapt cu privire la acest text? Care a fost ultima misiune pe care noi am avut-o?

Sorin, Adi și Sami știm că ați fost în Ucraina. Întrebare: ați avut bani la voi când ați plecat? Ați avut o traistă? Ați avut un sandwich? Ați avut ceva rezerve? Cum să înțelegem acest text și să nu-l abuzăm? De fapt ce vrea să ne învețe acest text?

Când Domnul Isus spune aceste lucruri, în primul rând misiunea lor era pentru evrei. Misiunea era dată apostolilor să meargă la evrei și să le vestească Evanghelia.

În al doilea rând ei nu trebuiau să ia nimic la ei, să nu aibă nici o rezervă. Oare de ce? Știți de ce? Cred că felul în care Domnul Isus a vrut să-i pună pe apostoli este următoarea: „Voi nu puteți să mergeți să vestiți Evanghelia ca și cum ați fii neutri.” Nu putem să mergem să vestim Evanghelia și să fim neutrii față de ei. Nu, ci noi suntem legați de ei, pentru că nu avem nici pâine, nici traistă, suntem legați de ei să înțeleagă mesajul acesta. Nu ne este atât de indiferent, cum îl predicăm și cum le-o spunem. Ne face și ne pune într-o situație să fim umili, pentru că avem nevoie să-i câștigăm pe ei. Înțelegeți? Mergem într-un sat și trebuie să găsim un ucenic. Nu suntem atât de independenți față de el.

Dragii mei, Evanghelia Domnului Isus are smerenie în ea. Noi trebuie să trăim și să predicăm Evanghelia având smerenie. Nu este nimic vrednic în tine, chiar dacă predici Evanghelia. Ci este Evanghelia este valoarea. Adesea noi cădem într-o capcană, cum au căzut și ucenicii. Haideți să ne uităm la capcana în care noi putem astăzi să cădem, în care și ei au căzut.

În Luca 9 vedem un moment în care ei făceau misiune. Domnul Isus le dă o misiune apostolilor, ei vor s-o împlinească, dar se confruntă cu opoziția. Apostolii când merg să împlinească ceea ce Domnul Isus le-a poruncit, ei spun așa: Luca 9:53-56. Vedeți smerenia Evangheliei în versetul 56? Ucenicii au zis: „Noi suntem cei care promovăm adevărul!” Și știau foarte bine lucrurile cu judecata. Ei imediat și-au zis: „Nu primesc, atunci judecata.”

Aparent este o învățătură care poate să fie mai profundă decât noi o putem pricepe. Când Domnul Isus îi învăța despre aluatul fariseilor, ei se gândeau la pâine, dar de fapt mesajul era mai adânc. Când Domnul Isus spunea „să vă scuturați praful”, era ca și cum praful va fi împotriva lor, pentru că resping Evanghelia. Nu era neapărat să sărim imediat la judecată, ci să înțelegem de fapt smerenia Evangheliei.

Vreau să vă spun că Evanghelia este centrul revelației lui Dumnezeul. Cine respinge Evanghelia nu are nici o altă șansă. Cine respinge Evanghelia lui Isus Hristos, cine-L respinge pe Hristos și mântuirea prin cruce, într-adevăr, chiar praful acela va fi împotriva lor, pentru că-L resping pe Hristos. În același timp noi nu trebuie să fim judecătorii și nu trebuie să avem o atitudine nepotrivită când predicăm Evanghelia. Noi observăm că ucenicii au cerut imediat o osândă, o judecată, iar Domnul Isus spune: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți. Eu am venit să câștig sufletele.”

Uitându-ne la cruce, să știți că pe noi poate ne ofensează o respingere, dar Hristos s-a smerit atât de tare încât a mers la cruce. El putea să facă o judecată imediat când era pe cruce și să omoare pe toți oamenii, să-i orbească așa cum s-a întâmplat în Sodoma și Gomora. Dar El acceptă această zdrobire pentru că Evanghelia în sine este zdrobire, este smerenie. Așdar nu trebuie să ne lăsăm ofensați de oameni fiindcă resping și nu trebuie să-i judecăm așa de repede, având poate chiar o bază biblică zicând: „Vă scuturăm praful!” Uitându-ne la Domnul Isus, vedem că El nu face asta.

Vreau să vedem ceva din inima lui Dumnezeu. Vă spun că Dumnezeu iubește lumea. Toți oamenii și cei buni și cei răi, primesc din harul lui Dumnezeu. Uitați-vă la vecinii dumneavoastră necredincioși, mesele lor sunt pline de toate, au mașini, au case, au copii, au parte de bucuriile vieții. De unde vin aceste lucruri? Bunătatea lui Dumnezeu pentru ei! Dumnezeu este bun cu toată lumea, însă acest lucru nu infirmă că Dumnezeu este sfânt și că omul va da socoteală pentru necredința lui. Dar este atât de evident că Dumnezeu exprimă dragostea Lui pentru oameni. Și aceasta de fapt ar trebui să învățăm noi mereu și mereu.

Doresc să vă reamintesc că atunci când Domnul Isus a intrat în cetate în ziua de Florii, Scriptura spune că Domul a plâns. Nu a fost atât de indiferent față de ei, ci a fost legat de ei. Un exemplu ar fi eu cu copilul meu. Îi predic Evanghelia, dar nu sunt atât de indiferent de alegerea lui, pentru că eu știu destinația alegerii greșite sau înțeleg cel puțin. Vedeți, eu sunt mai implicat de fapt emoțional. Nu vom înțelege niciodată inima lui Dumnezeu, cât de mult El ține la creația Lui și cât de mult o îngrijește și cât de mult o binecuvântează, pentru că Dumnezeu este Creatorul și nu este atât de indiferent cum ar fi pentru noi. Nu vi s-a întâmplat ca atunci când conduceți mașina altuia să fiți mai indiferenți că treceți printr-o groapă? I-a treci cu mașina ta printr-o groapă și vei vedea că te doare. Înțelegeți?

Adesea noi când lucrăm cu Evanghelia putem să avem această independență, dar Domnul vrea să ne lege unul de altul pentru că Evanghelia în sine este smerenie, această atitudine umilă.

Exemplul cel mai bun pe care cred că l-am găsit în Scriptură, a fost în Iona 4. În cartea Iona Domnul ne descoperă o parte din inima Lui pentru o cetate răzvrătită în versetele 10 și 11.

Cunoaștem contextul. Iona nu a vrut să meargă la Ninive. El identifica că Dumnezeu le poate da harul iertării și el nu vroia asta, ci el vroia răzbunare, vroia ca mânia lui Dumnezeu să cadă asupra lor. Meritau ei asta? Da, meritau! Dacă am vedea fiecare imagine când ei au făcut rău, când ei au cucerit națiuni și omorau copii, poate văduve, bărbați, femei, poate au abuzat de ele și tot ce au făcut ei, imediat ai zice: „Sunt vrednici, într-adevăr! Ai dreptate Iona!” Dar auziți ce spune Domnul lui Iona: versetul 10 și 11.

Aici vedem inima lui Dumnezeu dragii mei! Noi nu putem înțelege, pentru că noi nu suntem Dumnezeu. Nu noi am creat lumea, nu noi am creat oamenii și lucrurile care sunt. Dumnezeu le-a creat! Și relația aceasta pe care eu o văd în Dumnezeu, este că El ține și binecuvintează lucrurile pe care le-a creat. Ne iubește dincolo de capacitatea noastră de a o înțelege. De ce m-ar iubi pe mine care mereu și mereu aleg să fac greșit lucrurile? Nu știu! Motivația dragostei lui Dumnezeu este în Sine. Nu este ceva care eu merit și nici dumneavoastră nu meritați, nimeni nu merită.

Dumnezeu a vrut să ne de-a o lecție prin Iona. Că El are milă și Dumnezeu iubește! Aceasta este inima lui Dumnezeu.

Sunt așa de multe pilde care arată lucrul acesta. În pilda fiului risipitor, vedem noi inima tatălui că s-a schimbat în perioada în care fiul era plecat, răzvrătit? Nu! Vedem că tatăl îl dorea pe fiul. Era o inimă care îl dorea pe fiul său.

Cu privire la Zacheu, găsim 2 versete așa frumoase când el se întoarce la Dumnezeu: Luca 19:9-10. Zacheu, vameșul, păcătosul, trădătorul de fapt (asta era el), acest om era și el un urmaș al lui Avraam. Și Domnul parcă cu o așa satisfacție spune: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta.” Dumnezeu se bucură pentru un suflet mântuit!

V-ați gândit vreodată de ce Ioan (deși e menționat acolo când el și Iacov cer foc din cer pentru samariteni) folosește așa de mult „preaiubiților” și „dragoste”? Pentru că eu cred că Ioan, dincolo de temperamentul lui, ca lider prin felul lui de a fi, Ioan a înțeles că Dumnezeu este dragoste. De aceea a și afirmat „Dumnezeu este dragoste.” Scriptura nu poate fii desființată, Dumnezeu este dragoste.

Există și în acest sens un pericol. În Exod 34 Dumnezeu ni se descoperă într-un echilibru. Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu și Domnul a spus: „Bine, o să-ți arăt slava Mea! Nu-Mi vei vedea Fața, pentru că nu poate un om de pe pământ să vadă Fața Mea și să trăiască.” Dar totuși ceva i se descoperă și el vede pe Dumnezeu. Și auziți ce spune când trece prin fața lui Moise: Exod 34:6-7. Acestea sunt fațete ale dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Dar în același timp vedem partea cealaltă din cine este Dumnezeu – dragostea și dreptatea Lui.

Dragii mei, când ne uităm la Dumnezeu, trebuie să-L privim având acest echilibru în mintea noastră, într-o înțelegere plenară în echilibru. Dumnezeu este dragoste, dar nu este numai dragoste încât să anuleze și să treacă cu vederea greșeala ta și păcatul tău. Unii zic: „Te trimite în purgatoriu, dar tot vei fi mântuit în cele din urmă pentru că Dumnezeu este dragoste. El nu poate să condamne oamenii în iad.” Nu este adevărat! Aceasta este extremă! Dumnezeu este și drept, El pedepsește păcatul și fărădelegea. Dumnezeu este dragoste și Dumnezeu este dreptate.

Esența Evangheliei stă în aceste lucruri: Dumnezeu ne iubește, Scriptura afirmă acest lucru, dar dreptatea Lui mă condamnă și te condamnă că suntem păcătoși. Chiar dacă am intenția și sunt sincer să fac voia lui Dumnezeu, nu pot s-o fac. De aceea El a zis: „Mă voi duce Eu însumi, voi muri în locul lui!” Și jertfa Lui mi se atribuie mie. Așa cum evreul venea cu mielul înaintea preotului și preotul făcea transferul, astfel că pentru păcatul tău trebuia să moară acest miel pe altar. De fapt Dumnezeu de la început ne-a învățat lucrul acesta, că El iubește pe păcătoși, dar plata păcatului este moartea. Iubește pe evreu, dar pentru păcatul evreului trebuie să moară mielul. Aceasta a fost o înțelegere de sute de ani pentru evrei. Este același adevăr exprimat foarte clar în aceste două versete.

Dragii mei, vreau să înțelegem un lucru. Noi suntem purtătorii Evangheliei dar o ținem într-un vas slab și adesea putem să cădem în această capcană care am văzut-o și la ucenici: că respingerea Evangheliei o luăm ca pe respingerea noastră. Sau prin respingerea noastră spunem că ei resping Evanghelia. Dar Îl vedem pe Domnul Isus cum abordează oamenii când vestește Evanghelia. Altfel se relaționează la femeia samariteancă de la fântână care are răbdare cu ea, îi pune întrebări și altfel se relaționează cu Nicodim, fariseul, care îi afirmă clar niște adevăruri fundamentale și apoi îi vorbește despre un concept care era greu de înțeles (nașterea din nou) și este la fel și astăzi. Dacă nu te naști din nou, nu poți să vezi, nu poți să intrii în Împărăția lui Dumnezeu. El putea să înțeleagă mai mult decât femeia aceea, dar Domnul Isus a înțeles aspectul chiar și cultural și experiența omului ca să vestească Evanghelia într-un mod umil și să ajungă la inima omului.

Ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu ne cheamă să predicăm Evanghelia. Dar trebuie s-o predicăm astfel încât să ajungă la inima omului. Iar dacă omul te respinge, ai grijă să nu te respingă pe tine ca atitudine, ca persoană; pentru că uneori noi putem să cădem în mândrie în felul în care o prezentăm.

Vă spun sincer, rețeta aceasta am văzut-o și nu numai legat de Evanghelie, dar am văzut că poți să ierți și poți să accepți ceva când vezi la cineva o părere de rău. Dacă cineva își asumă greșeala și spune: „Da, am greșit îmi pare rău, vă rog să mă iertați”, îl poți ierta mai ușor. În situații ale vieții, nu neapărat legat de Evanghelie, imediat ai tendința să asculți și să fii atent, pentru că vezi zdrobire, vezi smerenie acolo.

De aceea, chemarea Scripturii pe care o vedem la apostoli că aceasta au făcut, este să predicăm o Evanghelie cu o atitudine smerită și dacă oamenii ne resping atunci ei resping Evanghelia.

Întorcându-ne înapoi în Fapte, vedem că și apostolii și ucenicii au fost respinși și au încercat să-i omoare, dar ei nu au luat-o personal. Ei nu au fost descurajați, zicând: „Vai, ne-au respins, oamenii aceștia nu au credință, oamenii nu-L vor pe Dumnezeu, oamenii ăștia nu pot înțelege Legea lui Dumnezeu. Au trăit așa departe de legea lui Moise. Oau, oamenii aceștia chiar nu mai caută pe Dumnezeu, ce-o să ne facem? O să ne cautăm alte slujbe!” Ba dimpotrivă, ei au fost plini de încurajare, ei au mers mai departe, pentru că ei au înțeles că le-au dat Evanghelia și ei au respins-o și apoi au mers mai departe. De fapt ei se întorc și mai trec pe acolo și probabil le mai dau o șansă și poate unii dintre ei au primit Evanghelia, pentru că ei au avut o atitudine smerită.

Vreau să vă dau un exemplu să înțelegem mai bine lucrurile acestea, să le înțelegem mai profund.

Cu creștinismul albilor în India și în America, știți ce s-a întâmplat? Albii din Europa au cucerit America, albii din Europa au cucerit India. Cu siguranță au fost abuzuri, cu siguranță albii au abuzat pe cât au putut de mult fiecare. Dar venea duminica și albii se strângeau și făceau capelă și chemau pe Dumnezeu. Gândiți-vă ca indian, fie din America, fie din India, se uitau la albi și îi urau probabil pentru abuzurile pe care ei le făceau (istoria cofirmă lucrurile acestea) și apoi îi vedeau vorbind de Isus. Era atât de evident că ura lor împotriva albilor, făcea ca să urască și religia lor. Și adesea ei au căzut în această capcană. Atunci când ei au spus: „Noi nu vrem pe albi”, de fapt au respins și Evanghelia. Evanghelia nu este proprietatea albilor, dragilor!

Ce am vrut să vă spun prin exemplul acesta, este că uneori noi putem respinge Evanghelia pentru că avem o problemă cu el, cu persoana lui și îl punem într-o categorie. Există aceste aspecte ale culturii în care trăim, ale timpurilor, a felului cum înțelegem lucrurile.

Eu personal am fost lângă oameni străini și bariera limbii a fost o problemă. M-am simțit că nu pot să împărtășesc cu ei ceea ce doream, m-am simțit izolat și adesea am fost uimit că ceea ce lor le plăcea mie nu-mi plăcea. Și ceea ce îmi făcea mie plăcere, lor nu le făcea, legat de mâncare, de cum ne purtăm, de cum vorbim, de cum ne manifestăm.

Noi suntem scufundați într-o cultură, într-un fel de a fi. Și indiferent unde vom fi, vom fi români. Așa cum frații americani vin și locuiesc aici zeci de ani, ei rămân americani, chair dacă locuiesc aici. Poate învață cultura noastră și limba noastră, dar ei tot timpul au acea amprentă. De aceea vreau să vă spun, că Dumnezeu ne cheamă să vestim Evanghelia ținând cont de barierele umane, ținând cont de prejudecățile culturale, ținând cont de minciunile diavolului care sunt mai mare aici, sunt altfel acolo ș.a.m.d.

Cel pe care Dumnezeu l-a folosit în viața mea când eram student, era din Togo. Vreau să vă spun că el era creștin din familie de credincioși, dar avea o problemă pe care eu nu am înțeles-o. El se temea foarte mult de religia voodoo, se temea foarte mult de această religie cu idoli și demoni și îi era frică de surorile lui – avea vreo 8-9. Și îi spuneam: „Dar de ce când ești în Hristos îți mai este teamă? Pentru că ești protejat.” Și așa este. Dar el spunea: „Da, da,da, dar tu nu ști ce-i acolo, nu ști câtă putere au aceste lucruri.” Și am constatat de fapt că eu nu puteam să-l înțeleg, nu puteam să-i înțeleg teama lui, pentru că eu nu văzusem așa ceva.

Vedeți cum anumite lucruri ne deosebesc din pricina experiențelor noastre, și înțelegerii noastră? Dar noi ca niște isparvnici credincioși suntem chemați să predicăm Evanghelia și să străbatem barierele culturale, ba chiar să le folosim ca Evanghelia să ajungă la oameni. De aceea noi nu avem o rețetă. Da, se dau tractate într-o anumită zonă, sau broșuri sau reviste, dar acestea sunt ca o luminiță dacă ai nevoie de ea. Dar cred că Dumnezeu ne cheamă să muncim ca un doctor, și unul bun: să pui întrebări, să faci anamneză, să ai niște piste, să lași ca timpul să mai treacă să vezi ce se întâmplă cu el și cum reacționează organismul lui, îi mai dai o medicație, mai vezi care e problema. Pentru că sufletele oamenilor, nu sunt ca și cum le punem într-un stas și ele reacționează. Dumnezeu ne cheamă să fim înțelepți!

Câteva gânduri de închiere.

  1. Gândește-te la inima lui Dumnezeu și gândește-te că Evanghelia trebuie predicată într-un mod umil.
  2. Învață despre cultura unei națiuni sau individ.
  3. Predică Evanghelia tuturor.
  4. Ai grijă la mândria ta care ne poate cuprinde. Respingerea lui mă poate ofensa personal și mă supără și am o atitudine arogantă: „Ce știi tu? Ești orb!”
  5. De multe ori nu este respins adevărul Evangheliei, ci modul în care o prezentăm sau atitudinea noastră!

De aceea avem nevoie să ne rugăm și să ne rugăm și să căutăm înțelepciune de la Domnul.

  1. Dezvoltă-te în experiență. Cu alte cuvinte, fii învățabil, învață, expune-te.
  2. Domnul Isus vrea ucenici.

Să știți că Evanghelizarea aceea, nu o vedem în Scripturi fără un scop cum spune Pavel: „Mă lupt, dar nu mă lupt ca și cum dau în vânt și nu am un scop!” Evanghelizarea și facerea de ucenici este foarte ordonată și are o logică. Și să știți că nu este ceva străin acest principiu. Țăranul seamănă pământul lui fără nici o idee că în toamnă va recolta ceva? Nu! El seamănă, așteaptă, udă, sapă! Dar el știe că va avea o roadă, are o logică toate lucrurile. Deci Domnul Isus vrea ucenici.

  1. Poartă-te cu ei astfel ca să-i câștigi de partea lui Hristos, știind barierele și minciunile lui satan din viața lor

Aceasta nu înseamnă că trebuie să facem compromis sau că trebuie să fim ca ei, relevanți până când noi nu mai știm cine suntem. Nicidecum să spun așa ceva! Dar în același timp nu predica Evanghelia ca și cum ești indiferent sau neutru față de el. De fapt Dumnezeu vrea să depindem de el. Chiar Pavel zice „am suferit ca o doică, ca o mamă pentru cei care vedeam cum Hristos se naște în viața lor.” Simțim lucrul acesta în viața noastră?

Poate ai un ucenic, ai un om căruia i-ai spus Evanghelia și îl urmărești ca să vezi chipul lui Hristos și-i duci povara, îi duci suferința lui, a necredinței lui. Înțelegeți? Ne leagă Dumnezeu unul de altul.

Așa cum l-a ucenici le-a poruncit să meargă și să vestească Evanghelia și le-a zis: „Nu luați lucruri de rezervă, astfel dacă nu vă vor primi, voi să ziceți: „Ok, nu ne primiți voi? Mergem mai departe, am resurse, avem de toate.” Nu! Dumnezeu ne leagă unii pe alții, pentru că el vrea să fim smeriți.

  1. Smerenia predicării Evangheliei.

Nici tu nu ești vrednic de ea să știi! Să ai mintea ta acest lucru: dacă o ai în tine, este harul lui Dumnezeu. Nici tu nu ești vrednic și nimeni nu este vrednic de ea. Dar Dumnezeu ne-a găsit vrednici.

  1. Să nu avem aroganță, sa nu fim dominanți, având o atitudine umilă în predicare.

Uitându-ne la ucenici, vedem că același lucru au făcut ei. Ei nu au luat-o personal, i-au dat afară de acolo, dar ei au mers mai departe. Pavel și Barnaba au înțeles foarte clar menirea lor ca apostoli.

Din Scripturi observăm că ucenicii au plecat din Antiohia, ajung în Cipru, merg într-o zonă a Turciei de astăzi, apoi Derbe și Listra este partea în care au predicat, apoi se întorc cu vasul înapoi spre Antiohia. Ajung acolo și dă un raport Bisericii și spune cum Dumnezeu a lucrat între neamuri. Ce minunat și ce frumos!

Fiecare dintre noi de aici, astăzi ne închinăm, primim Cuvânt, dar de luni, fiecare în relațiile noastre să predicăm Evanghelia într-o atitudine smerită și când venim aici, să venim cu rodul nostru și să ne bucurăm împreună pentru slava lui Dumnezeu, împărtășind de ce experiențe am avut parte în predicarea Evangheliei.

Domnul să ne binecuvinteze!