Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

27 July 2015

Faptele Apostolilor 16:11-15 - Bebe Tomeci

Faptele Apostolilor 16:11-15

Suntem undeva în cadrul în care înțelegem că Evanghelia a trecut la neamuri. Antiohia a devenit un centru al Bisericii.

În prima călătorie misionară a lui Pavel, adevărul învățăturii creștine, este atacat. Creștinii iudaizatori, care adăugau Sabatul și tăierea împrejur la Evanghelie, au venit și și-au impus punctul de vedere.

Observăm că Biserica trebuia să lupte pe două fronturi: frontul misionar și frontul apărării învățăturii creștine.

Aș vrea să ne uităm puțin în Fapte 13, în prima călătorie a lui Pavel. Dumnezeu cheamă o echipă de misiune, din biserica din Siria și ei pleacă prin Cipru; am văzut peripețiile lor, felul în care Dumnezeu le-a deschis uși să vestească Evanghelia. Centrul primei călătorii misionare, este partea din Asia Mică, actuala Turcie și în special Iconia, Listra și Derbe. Aici este centrul primei călătorii misionare a lui Pavel și Barnaba. Ei se întorc înapoi direct spre Antiohia, unde dau primul raport: ce Dumnezeu a făcut între neamuri.

Acestea se întâmplă în capitolele 13 și 14 din Fapte. În Fapte 15, odată cu venirea lor în Antiohia, Biserica este confruntată cu ceva care în mod normal este o provocare pentru Biserică, și anume învățătura.

Noi vedem aici frontul misionar, chemarea Bisericii de a duce Evanghelia la neamuri, însă un alt front în care Biserica trebuia să facă față, era dreptarul învățăturii pe care au primit-o.

În capitolul 15 vedem că Biserica pentru prima dată, se confruntă cu această provocare cu privire la ca este Evanghelia, ce trebuie să ținem și ce nu trebuie. Vedem presiunea care era acolo, ca la mesajul Evangheliei, să se adauge și tăierea împrejur, ținerea Sabatului ș.a.m.d.

După cum am văzut, s-a mers la Ierusalim, s-au strâns prezbiterii, reprezentanții bisericilor și apostolii care mai erau în viață și au hotărât că nu trebuiau introduse aceste lucruri și astfel adevărul s-a reafirmat. Astfel s-au scris hotărârile luate ale primului consiliu al Bisericii primare și apoi au trimis raportul în mai multe biserici.

În capitolul 16 vedem a doua călătorie a lui Pavel, care se pornește din nou din Antiohia din Siria. De aceasta dată nu se mai pleacă pe vechiul traseu care era mai ușor pe de o parte ca să iei corabia și să ajungi pe calea mării. Ci se trece prin acest lanț muntos foarte greu de trecut. Ei călătoresc și trec chiar și prin Tars, cetatea de baștină a lui Saul și apoi merg din nou prin Derbe, Listra și Iconia, zona în care a fost centrul primei călătorii misionare și apoi vom vedea cum Dumnezeu îi cheamă să meargă până la Troa și de aici la Filipi.

Când mă uit la text, mă întreb de ce ne spune așa de puțin? De ce nu ne spune așa de mult despre ce s-a întâmplat în această călătorie? Cum a fost pentru Pavel să intre în satul lui de baștină? Poate a avut o călăuză, poate i-a vestit Evanghelia. Mi-ar fi plăcut să le știm, dar nu le știm. Întrebarea este următoarea: de ce Dumnezeu a dorit să știm ceea ce știm și nu alte lucruri? Cu siguranță s-au întâmplat alte lucruri. Eu cred că Pavel a vorbit și cu călăuza lui, a vorbit și cu evreii sau cu rudele lui din Tars, dar Cuvântul nu ne descoperă lucrurile acestea. Cuvântul lui Dumnezeu are un mesaj pentru noi.

Dacă vom citi de la capitoul 16, vedem că practic de la plecarea lor, Cuvântul ne spune despre Derbe, Listra, întâlnirea cu ucenicii și apare și Timotei, acest tânăr. Timotei se convertise probabil la prima călătorie a lui Pavel și el consideră că este un moment potrivit să-l ia cu ei în echipă. De aici, de la Derbe și Listra, la mica echipă formată din Sila și Pavel, se adaugă și Timotei. Mai departe Timotei îi însoțește în această călătorie.

În Fapte 16:4, Cuvântul ne spune că în călătoria lor, Pavel și Sila aduceau raportul consilului de la Ierusalim. Ceea ce Biserica hotărâse cu privire la învățătură, aceasta era transmisă  bisericilor.

Versetul 5 ne arată aceste două lucruri esențiale, pe care de fapt orice biserică le primește, dar sunt de asemenea și privite ca niște provocări: „Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr din zi în zi.”

Acest termen „sporeau în credință”, trebuie privit ca și o sporire în adevăr. Era foarte important într-o biserică, adevărul bisericii.

În primul război mondial și al doilea, Germania a avut două fronturi: de vest și de est. Același lucru l-am putea spune și cu privire la Biserică. Ea are două fronturi: frontul misionar în care Evanghelia trebuie să ajungă la neamuri, dar este și frontul învățăturii adevărate. Degeaba noi punem accentul doar pe misiune dacă noi nu înțelegem că suntem prăstătorii și lupătorii pentru a menține Evanghelia adevărată și să nu fie alterată. Tot timpul este o luptă cu privire la acest aspect.

De aceea când vedem că bisericile se întăreau în credință, se referă de fapt la această dimensiune că își păstrau adevărul. De fapt de când Pavel a ajuns cu hotărârile apostolilor, bisericile au fost încurajate în a păstra adevărul și au înțeles lupele și amenințările adevărului.

Astăzi, noi ca biserică trebuie să păstrăm aceste fronturi deschise. Nu trebuie să le închidem, nu trebuie să cădem într-o extremă sau alta, sau să minimalizăm pe unul sau celălalt. Toți dintre noi avem acest mandat: și ca biserică, dar și personal, să ducem Evanghelia la cel care nu o știe și să păstrăm învățătura adevărată a Scripturii.

De la versetul 6, până la versetul 10, noi vedem cum această mică echipă încerca să facă lucrarea lui Dumnezeu, dar ceva este uimitor. Vedem că Duhul Domnului i-a interzis să meargă în Frigia și Galatia.

Versetele 9-10 – cu alte cuvinte, au înțeles foarte clar că Domnul le-a interzis să meargă în Frigia, Galatia și Bitinia, și că ei trebuiau să meargă în Macedonia și calea cea mai dreaptă era prin Troa, apoi pe mare prin Filipi și de aici în Macedonia.

Sunt multe întrebări care ar trebui să ni le punem și să avem și un răspuns.

Aș vrea însă să vedem mai întâi expansiunea Imperiului Roman. Imperiul Roman era în expansiune undeva prin anul 55-63 d.Hr. Imperiul Roman începea să se extindă, cucerind Galatia, Anglia, o parte din România, a cucerit Dacia.

Am deschis subiectul și de Imperiul Roman, ca să înțelegem mai mult.

Asia Mică a făcut parte dintr-o structură diferită de ceea ce a fost Grecia. Deși Troa era aproape față de Filipi (180-200km pe mare), Asia Mică a fost sub o influența diferită. Ea a fost parte din Imperiul Babilonian, un imperiu autoritar, o monarhie absolutistă în care regele are toată puterea: omoară pe cine vrea, eliberează pe cine vrea.

Vedem acest lucru în istorisirea cărții Estera unde aflăm despre manifestările împăratului: omora pe cine vroia și înălța pe cine vroia.

Să știți, mult timp Asia a fost parte din acest Imperiu Babilonian.

În 350-330 î.Hr, regele Alexandru cel Mare s-a ridicat și a cucerit Babilonia, învingându-l pe rege și a mers mai departe până în Pakistan și India. După moartea lui, imperiul grecesc s-a împărțit în patru: partea europeană, partea asiatică, partea Siriei și partea foarte estică.

Cu 60-80 ani î.Hr., Roma a început să cucerească partea din jurul Mării Mediteraneene și încet, încet, ea s-a extins.

Deși Troa era aproape de Grecia, mentalitatea celor din Asia Mică era puțin diferită de ceea ce noi găsim astăzi.

Dacă studiem istoria Greciei, vom vedea multe principii umaniste. Poate ceea ce noi trăim astăzi în cultura noastră umanistă, să știți că avem mult din gândirea grecilor. Chiar și astăzi avem acele rădăcini în care omul era foarte central. Erau și lucruri bune, demnitatea, curajul, care se puneau în valoare, dar în același timp era și periculos pentru că dacă se mergea într-o extremă în care doar omul era în centru, vom vedea partea neagativă a lucrurilor.

Ce vreau să spun, este că cultura grecească a fost o cultură superioară celei din est, cel puțin în a înțelege viața.

De la versetul 6 până la 10, vedem cum Duhul Domnului interzice să meargă în Bitinia, Frigia și Galatia, având ca țintă Macedonia. Ce ne comunică acest lucru?

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune ceva important. Atunci când spune „Nu acolo, nu acolo, dar acolo „Da”, vedem în acest proces de fapt, alegerea și urgența – aceste două lucruri care merg mână în mână. Și vom vedea cine erau acei aleși și acei pentru care era o urgență să se ajungă acolo.

Când Pavel a început să vadă și să înțeleagă că Dumnezeu îi cheamă spre partea europeană, el, Sila și Timotei s-au îndreptat spre Macedonia.

Vreau să vedeți acest adevăr: Dumnezeu alege și are un mesaj de urgență. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar că nu le-a dat voie să meargă în Galatia, nici Bitinia, ci le-a dat o viziune să meargă în Macedonia.

Alegerea uneori, ne provoacă și aduce un anumit disconfort pentru noi oamenii, pentru că este greu să răspundem la întrebarea. „Eu de ce nu sunt ales?”. Aș vrea să vedem astăzi, partea bună a alegerii și a urgenței.

Alegerea și urgența, dă valoare. Dacă Dumnezeu a hotărât în planul Lui suveran ca Pavel și mica echipă de misionari să meargă către Macedonia, să știți că El a știut că Macedonia a avut valoare. De aceea Dumnezeu a făcut o alegere și a dat-o cu urgență micii echipe, să meargă către Macedonia.

Vreau să aveți în minte că eu și dumneavoastră, avem valoare. V-ați gândit că prin faptul că Dumnezeu a trimis Evanghelia la tine și la mine, că Dumnezeu a găsit valoare? Așa a hotărât El! Eu nu sunt mai valoros decât sora mea. Între mine și sora mea eu mă văd uneori mai egoist, cel puțin în copilărie. De ce Dumnezeu a trimis Evanghelia la mine? Dumnezeu mi-a dat valoare, nu pentru că eu sunt valoros, ci pentru că El a hotărât în Sine, să-mi dea mie valoare. Dumnezeu a hotărât să avem valoare!

Acesta este un adevăr foarte mare, la care trebuie mereu și mereu să revenim și să medităm. Am valoare pentru că Dumnezeu a trimis pe cineva la mine să-mi vorbească. Am valoare pentru că Dumnezeu mi-a dat credință să cred Evanghelia și că Îl cunosc pe Domnul. Acest lucru este un adevăr extraordinar!

Aș vrea să știți că orașul Troa cât și Filipi, erau orașe de graniță. Ele erau destul de aproape, dar mentalitatea era diferită. Troa făcea parte din mentalitatea Asiei Mici, iar Filipi era sub influența grecilor.

Toată zona era cucerită de romani, însă era sub o administrație diferită, cum este Europa astăzi. Dar fiecare teritoriu își avea o anumită administrație.

Ceea ce știm despre Macedonia, este că erau soldați lăsați la vatră (dacă ajungeau să se pensioneze, ei o făceau la 40-45 de ani) care trăiau în această colonie romană, având un statut special. Foștii soldați erau scutiți de taxe, erau avantaje pe care le aveau. Pe când cealaltă nu beneficia de aceleași drepturi din partea romanilor.

În prima călătorie misionară, știm că atunci când au fost bătuți în Listra și Derbe, Pavel nu a putut face apel la cetățenia lui. Nu era de o importanță așa de mare lucrul acesta. Dar când au luat bătaie în Filipi, situația era cu totul alta, pentru că a fi cetățean roman în Filipi, însemna să ai un avantaj și niște drepturi.

Dumnezeu cheamă așadar mica echipă ca să meargă spre Filipi, spre Macedonia. Filipi este un oraș care poartă numele împăratului Filipi, tatăl lui Macedon Alexandru. Acest oraș a luat ființă în 360-400 î.Hr., fiind un oraș vechi. Astăzi nu-l mai găsim sub aceeași denumire, ci Kal.

Noi ne uităm la lucruri din istoria antică și până acum și vedem că istoria s-a schimbat așa mult încât chiar și numele sunt schimbate.

Nu aceste lucruri sunt importante, ci să ne uităm la felul în care Dumnezeu a dorit să ducă Evanghelia și cum a procedat El.

Cum era viața într-un oraș de margine, de graniță? Cu siguranță dacă noi mergem pe orașele de graniță, vedem că, cu cât este mai departe de centru, gradul de dezordine crește. Este mai greu ca puterea centrală să controleze. Ca atare și Filipi era un oraș destul de departe de Roma, era la marginea coloniei. Atunci automat, puterea locală deținea controlul, nu neapărat puterea de la Roma.

Nu este uimitor să vedem cum Dumnezeu cheamă să mergem, poate la un oraș în care este cel mai greu de pătruns? Un oraș de graniță! Poate noi zicem că mergem cu Evanghelia într-un oraș în care lucrurile sunt așezate, unde legea este lege. Nu un mic grup de oameni dețin puterea și astfel fac ce vor ei.

Totuși noi vedem că Domnul l-a chemat într-un mod direct pe Pavel și pe Sila ca să meargă în acest oraș de graniță ca să ducă Evanghelia.

Ce am descoperit, este că Dumnezeu este unic! Întotdeauna Dumnezeu este unic și felul în care El lucrează și felul în care ne comunică valoare, este uneori diferită de tendința noastră umană de a spune ce are valoare, ce este drept sau nedrept. Adesea descopăr că Dumnezeu este unic și lucrarea Lui este unică.

Gândiți-vă la felul în care Dumnezeu a călăuzit poporul să cucerească Ierihonul: să încercuiască cetatea de șapte ori ș.a.m.d. Orice strateg militar nu ar fi făcut lucrul acesta. Dar Dumnezeu este unic și lucrarea Lui este unică.

Primul grup menționat în Macedonia, este un grup de femei strânse la rugăciune. De ce erau ele acolo și nu în oraș, de ce erau lângă acest rău, de ce nu erau poate într-o clădire sau într-o casă? Nu știm exact. Este posibil ca orașul să fi fost foarte aglomerat: un oraș de schimb al mărfurilor, un târg care clocotea; în mod special sâmbăta, pentru că era înainte de Duminică. Sau este posibil ca o lege locală să interzică evreilor să se întâlnească în oraș. Mai târziu vom vedea că Acuila și Priscila au trebuit să plece din Roma, pentru că un împărat roman a dat un edict prin care interzicea tuturor evreilor să locuiască în Roma. Astfel au trebuit să plece în Corint.

Este posibil să nu fi fost suficienți bărbați acolo. Pentru că, ca să pornești o sinagogă, aveai nevoie de 10 bărbați. Poate că nu erau bărbați evrei prea mult. Deși mă îndoiesc, Filipi fiind un oraș atât de mare și cu o influență economică.

Dar oricare ar fi motivul, noi vedem că acest grup de femei se întâlneau undeva în afara orașului, într-o zonă mai liniștită, pe albia unui râu, să formeze un grup de rugăciune.

Fapte 16:13 – fie nu aveau o certitudine legat de acest loc, fie ei erau de prea puțin timp ca să afle toate aceste informații. Ei auzit ceva despre acest grup și au mers în această direcție. Grupul misionar vorbește acestui grup de femei.

Vreau să fac legătura cu prima idee care reiese de la versetul 6 până la 12: alegerea și urgența care ne dă nouă valoare.

Gândiți-vă cum Dumnezeu a spus lui Pavel și lui Sila „Nu acolo, nu acolo, pentru că Eu am ceva acolo în Macedonia! Mergeți acolo.”

Când vedem cui i s-a adresat această micuță echipă misionară, a fost unui grup de femei. Valoare este dată unui grup de femei. Vedeți unicitatea lui Dumnezeu?

Ce a făcut Dumnezeu? A trimis Evanghelia la un grup de femei din Macedonia, le-au considerat că au valoare.

Data trecută când am predicat, am accentuat din nou unicitatea mamelor în căsnicie, darurile speciale, chemarea specială pe care Dumnezeu a dat-o femeilor, mamelor și soțiilor. De această dată noi vedem valoarea mare dată soțiilor, femeilor în general.

Gândiți-vă! Dumnezeu are o echipă misionară undeva la 1800km distanță. Interzice echipei să meargă în stânga sau în dreapta și îi cheamă în altă parte, pentru că Dumnezeu avea în plan, ceva care avea valoare. Vedem că ținta era un grup de femei. Nu este uimitor și unic Dumnezeu?

Dumnezeu vă iubește așa de mult și adesea vedem că femeile sunt poate într-un dezechilibru de drepturi, de egalități cu bărbatul. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că nu este așa. În ochii lui Dumnezeu, femeia are o valoare cel puțin egală cu a bărbatului. Este adevărat, sunt roluri diferite. Însă nu vorbim de roluri aici, ci noi vedem aici că valoare pe care Dumnezeu a dat-o primului grup din Macedonia, a fost un grup de femei. Aceasta mie îmi cât de unic este Dumnezeu și cât de diferit este El!

Dacă noi am fi strategii, cine ar fi ținta noastră? Cu siguranță nu un grup izolat de femei. Dar Dumnezeu care este Dumnezeu și este Stăpân, spune: „Ele au valoare.”

Din acest grup de femei, una din ele este numită Lidia. Dincolo de acest grup general, vedem o femeie particulară, căruia îi spune numele ei. Despre Lidia știm că era vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira (o zonă din Grecia). Era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta când Pavel predica.

Lidia ar fi putut fi la târg să facă bani, căci era vânzătoare de purpură. Purpura este un pigment de culoare vișinie-cafenie, închis la culoare, care era folosit de a da culoare materialelor din care se făceau rochii și lucruri frumoase pentru femei. Îmi închipui mâna ei care lucra cu astfel de pigmenți puternici; mâna ei era adesea colorată astfel. Se obținea dintr-un anumit tip de scoică, printr-un procedeu destul de greu ca să obții acel pigment. Era mai întâi uscată, apoi formată ca un pigment care se vindea pe piață.

Era o ocazie pentru ea de a face negoț. Dar o vedem pe ea că renunță la târgul ei, la afacerea ei, pentru ziua aceea. Vine și caută acel grup de femei evreice și li se alătură.

Munca nu era ușoară în timpurile acelea și cu siguranță nu îți permiteai să ai prea multe zile libere. Tehnologia în zilele noastre a adus foarte multă usurință vieții omului. Nici nu realiză lucrul acesta, uneori ni se par normale aceste lucruri. Dar în zilele acelea munca era grea și nu aveai foarte mult timp liber, nu îți permiteai, altfel mureai de foame.

Dar o vedeam pe Lidia ca o femeie chibzuită care știa să investească când trebuia să investească. Dar în ziua aceea, sâmbăta, considera că era valoros să se alăture acestui grup, deși sâmbăta, câștigul ei, poate era cel mai mare. Dar vedeți este un preț!

Acest lucru am spus întotdeauna și la copii mei. Dacă vrei să spui cuiva „Da”, trebuie să-i spui cuiva în același timp „Nu”. Chiar și în alegerea aceasta pe care Domnul a făcut-o, a spus „Nu în Bitinia, nu în Misia, nu în Galatia,” și „Da în Macedonia”. Răspunsul acesta afirmativ, include pe cel negativ.

Același lucru a făcut și ea. A ales să fie cu acel grup.

Uitați-vă la situația din generația noastră, din România, din Brașov. Câte femei sunt în România și în Brașov? Populația Brașovului este undeva la 250.000 și dacă considerăm că jumate sau chiar mai mult ar fi femei, ar fi cel puțin 130.000 de femei. Unde sunt aceste femei? Poate câteva mai în vârstă merg la biserica ortodoxă. Dar unde sunt aceste femei?

Situația curentă ne arată că femeile nu mai caută pe Domnul. Consideră alte valori, valori.

Ce vreau să vedeți, este harul lui Dumnezeu, alegerea și valoare pe care Dumnezeu o dă femeilor. În același timp, să știți că procesul de mântuire este și o responsabilitate umană.

Și noi astăzi, ca și creștini, avem aceeași alegere ca și ea. Mereu rămâne să facem o alegere: ce este valoare pentru mine și pentru tine? Este Casa lui Dumnezeu, este grupul care-l caută pe Dumnezeu? Poți să fii la fotbal, poți să te duci la munte, poți să te duci în alte locuri. Dar e ceva care de fapt te costă enorm, dar merită.

Această femeie Lidia a considerat că viața ei, că sufletul ei are valoare. A lăsat câștigul din sâmbăta aceea și a spus „Eu mă duc cu acest grup.”

Ce frumos vedem o taină în versetul 14. Pavel vorbea, predica Evanghelia. Strategia lui Pavel era că el mergea din loc în loc și avea un plan. În primul rând căuta să meargă la sinagogă, în zona unde găseau evrei și prozeliți (acei oameni dintre neamuri care îmbrățișau valorile evreilor, înțelegeau că există un adevăr moral, respingeau într-o anumită măsură idolatria neamurlor lor ș.a.m.d.) și proclama că Isus Hristos este Mesia.

În învățătura evreilor, știm că ei așteptau pe Mesia. Scopul lui Pavel era să meargă la evrei și să proclame că Isus Hristos este Mesia și încerca să le dovedească prin sfintele Scripturi, prin Vechiul Testament și cum profețiile s-au împlinit în Hristos.

În al doilea rând el mergea și la neamuri. Dacă evreii se opunea, el mergea spre neamuri și le predica și lor. În legătura cu neamurile, îi vedem adesea pe acești prozeliți care acceptau pe Dumnezeul evreilor. Dar ulterior înțelegeau Noul Testament sau imaginea harului. Acești prozeliți erau de fapt prima verigă prin care Evanghelia a trecut spre neamuri.

Eu m-am gândit cum ar fi trebuit să avem noi mesajul astăzi? Un mesaj în care trebuie să accentuăm proclamarea lui Hristos ca Mesia, ca Cel care a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu!

Am arătat așadar două fronturi, frontul misionar și frontul păstrării învățăturii bibliei. Adesea vedem provocări că nu știm cum să ajungem la inima lor, nu știm ce-i frământă pe ei. De fapt noi știm că ei au nevoie de Dumnezeu, dar parcă nu găsim limbajul acela al comunicării în care noi putem să le dăm Evanghelia. Să știți, sunt mari provocări să ne înțelegem cu generația în care noi trăim și să ducem Evanghelia oamenilor.

Dacă stau bine și mă uit la Pavel, el vine de la o distanță de 1800km. Era un risc ca să vii în Filipi, unde nu găseai o sinagogă. Dar aflii că există un grup de femei. Ca om, poți să fi tentat în felul acesta: să vii de la 1800km și să nu știi pe cine găsești acolo. Nu este o situație ușoară! Dar vedem că ei au mers mai departe și au predicat Evanghelia, au lăsat mâna lui Dumnezeu să conducă. Dumnezeu dă valoare, El alege, nu noi. Noi suntem chemați să predicăm Evanghelia tuturor și dacă Dumnezeu alege pe cineva, deschide inima așa cum a deschis inima Lidiei.

Aceasta este partea care mă fascinează: „Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.”

Nu vi s-a întâmplat să vorbiți cu cineva și să vedeți că persoana respectivă nu poate pricepe, că nu înțelege? Știu că pe de o parte este și problema noastră, cum abordăm mesajul și predicarea. Dar nu putem neglija că este o problemă cu inima lor până la urmă. Ei nu văd adevărul.

Eu când m-am întors la Dumnezeu, Evanghelia nu a fost foarte clar explicată. Auzisem de fapt doar o frântură din Evanghelie, dar Dumnezeu a început să lucreze și am crezut-o.

Îmi aduc aminte când am aflat despre har, imediat diavolul m-a târât într-o întâlnire cu niște băieți în care am băut în seara aceea. Conștiința îmi spunea că e greșit ce fac. Evanghelia mă luminase și imediat diavolul a vrut să mă târască din nou în stilul meu de viață anterior, dar lumina Evangheliei lucra în conștiința mea și îmi spunea că e greșit ce făceam. Slavă lui Dumnezeu că lumina a crescut și a crescut până când mi-a dat putere s-o rup cu păcatul.

Aceasta vreau să mulțumim lui Dumnezeu că El este înainte, că El lucrează, El dă lumină în viața noastră: „Domnul i-a deschis inima.”

Dragii mei, suntem aici pentru că Dumnezeu ne-a luminat. Nu minimaliza harul care ți s-a dat, că Dumnezeu ți-a deschis inima. Ți s-a dat mult, ai valoare în ochii lui Dumnezeu. Nu trata cu ușurință.

Noi ne uităm la oameni care câștigă mult, care sunt prosperi și îi fericim. Dar uitați-vă cât vi s-a dat vouă, să fii dintre acei puțini caruia i s-a dat taina lui Hristos. Înțelegeți cât de mult vă iubește Dumnezeu, cât de mult v-a dat Dumnezeu? Trebuie să vă vedeți bogați, trebuie să vă vedeți cât de binecuvântați sunteți!

Aș mai adăuga că în procesul acesta de mântuire, nu există numai Dumnezeu. Câți dintre voi v-ați întors la Dumnezeu fără să vreți? Eu m-am întors pentru că am înțeles ceva, am văzut că este adevărat, am crezut Evanghelia și am văzut cum lumina ei lucrează în mine. Prin experiența pe care o am, vorbin cu alții, am văzut că așa lucrează Dumnezeu. Lucrează, ne dă lumină și ne lasă pe noi să alegem.

Cu alte cuvine, în procescul acesta de mântuire, lucrează alegerea și darul pe care Dumnezeu îl face cu viața ta, dar lucrează și conștiința ta.

Știți cât de mult valorează să ai o conștiință curată? Valorează foarte mult!

Vreau să vă spun ceva, care m-a apăsat mult timp.

Noi creștem și în procesul acesta de creștere facem greșeli. În anul 2000 când am cumpărat apartamentul am împrumutat bani și nu am mai avut bani apoi. A trebuit să dăm celor ce ne căutau prin agenție și partea aceea finală era cea mai grea. Trebuia să declarăm toată suma și nu am fost pregătit pentru că eu nu mai cumpărasem o casă sau mașină, nu aveam experiența aceasta. Notara m-a indus în greșeală: „Nu declarăm toată suma, că trebuie să plătiți mai mult.” Nici nu am realizat ce a zis, dar a căzut bine pentru că știam că sacul este gol, nu mai aveam de unde să luăm. Apoi când am făcut tranzacția, am declarat că a fost o sumă minimă (în termenii pe care îi avea acolo). După ce am semnat actele, vreau să vă spun că așa de mult m-a apăsat acest lucru, că atunci când un frate de-al nostru a vrut să cumpere un apartament, i-am zis că îl împrumut eu, numai să treacă toată suma acolo. Să ai o conștiință curată, știți cât de mult valorează?

Dumnezeu îți trimite Evanghelia, dar responsabilitatea noastră este să ne păstrăm conștiința curată. Lidia a fost o femeie cu o conștiință curată. Aceasta nu înseamnă că viața ei era ideală, ci era ca orice om, având afacerea ei. Dar când a înțeles Evanghelia și chemarea ei, a spus „Merită prețul, merită să renunț la aceasta, vreau să am o conștiință curată.”

Un om se întoarce la Dumnezeu pentru că realizează plăcerea și frumusețea unei conștiințe curate. De ce oamenii nu se mai întorc astăzi? Poate că nici nu înțeleg Evanghelia, dar mai mult de atât, ei iubesc păcatul, iubesc compromisul.

Observați câte schimbări în națiunea noastră? Cum se dă o lege, oamenii nu pot fi integrii, nu pot fi corecți.

A avea o conștiiță curată, este partea răspunsului tău, față de Evanghelia lui Hristos. Hristos a murit pentru tine și trimite mesagerul la tine și-ți spune: „Renunță la îndreptățirea prin faptele tale. Hristos a murit pentru tine. Crede acest lucru și renunță la tot ce îți o întinare în conștiința ta. Vrei să trăiești cu o conștiință curată? Dumnezeu te cheamă la Evanghelie!”

Am întâlnit tineri care erau deschiși la Evanghelia, dar aveau o relație cu o fată. Se întâlnea cu mine și trăia cu fata aceea. La un moment dat a apărut conflictul conștiinței, pentru că nu putea să mergă în lumină și să trăiască în întuneric. Și atunci a avut de ales: „Ce faci? Mergi spre calea luminii sau rămâi pe calea ta?” Și el a zis: „Nu mai rezist luptei la nivelul conștiinței, trebuie să tai lumina.” Și a rămas în relație, nu s-a întors la Dumnezeu.

Dumnezeu, ca și pe Lidia, ne cheamă să avem o conștiință curată. Cât depinde de noi, să fim corecți, să trăim în pace, în integritate. Să scoatem minciuna din viața noastră. Pentru că a avea o conștiință curată, merită toți banii.

Am văzut o banalitate de film (nici nu merită să-l vedeți, dar mi-am pierdut și eu timpul cu soția mea). Era un film unguresc. O fată care a avut o experiență grea, a fost violată de doi bărbați. A rămas gravidă și a născut un băiat. Când băiatul avea 15 ani, ea intrase într-o relație cu un alt bărbat. Bărbatul respectiv nu știa că băiatul acela nu era al lui. Dar ea a vorbit cu altă femeie și i-a spus ceva ce o apăsa pe ea, pe inima și era în conștiința ei. A vorbit cu femeia aceea și aceasta era genul de femeie care răspândea totul și a doua zi tot satul știa. Bărbatul ei a zis apoi: „Pleacă, nu vrea să am o femeie ca tine.” Ea apoi merge spre satul ei și în drum spre satul ei întâlnește pe acești bărbați. Pe unul îl omoară, îl adementește și-l omoară. Ajunge la al doilea care era căsătorit și părea că are o relație bună și fericită. Dar ea le spune de fapt experiența ei și desigur bărbatul a înțeles că este vorba despre el. Ea ajunge seara și mai vorbește cu el și soția lui aude. A doua zi, soția lui se spânzură. Nu a putut să reziste, să știe că bărbatul ei a făcut lucrul acesta. Dimineața, bărbatul venea cu soția spânzurată, băiatul era și el de 15 ani și îi spune că de fapt, el e tatăl lui. Îi respinge pe amândoi fuge. Seara îl caută pe băiat. Acum rudele celui care fusese omorât o căuta pe ea să se răzbune. A prins-o și a omorât-o. Ea nu le-a spus de fapt de ce l-a ucis. Este o tragedie! Și bărbatul acela spunea: „Îmi pare rău că am făcut acest lucru.”

Este un film greu de văzut, dar ceea ce vreau să explic este că arată o tragedie a vieții și a păcatului. Să trăieși cu conștiința a ceea ce ai făcut într-un moment de nebunie: doi bărbați îți bat joc de o fată, apoi a trebuit să trăiască cu conștiința aceasta.

Păcatul este ceva urât, este ceva care ne întinează conștiința. De aceea oamenii vin în biserică, dar Evanghelia nu rezonează pe inima lor pentru că ei se simt întinați. Conștiina lor nu-i lasă.

Eu m-am întors la Dumnezeu la 24 de ani și am făcut lucruri de care mi-e rușine. Dar le-am aruncat în Hristos și am zis: „Doamne, Tu știi de ele. Îmi pare rău!”

Chiar dacă aveți conștiința apăsată, Hristos ne cheamă astăzi la El. Hristos are puterea să ierte orice păcat pentru El este Dumnezeu și este unic. Ființa Lui este unică. Nu este cineva ca mine sau ca tine. Este unic! Jertfa lui Hristos este unică. Dacă ai o conștiință apăsată, ai greșit, vino la Hristos! Dar ceea ce îți trebuie, este ce a avut Lidia: hotărârea să spui „Gata! Vreau să mă întorc la Dumnezeu.” Aceasta a făcut ea, a fost gata să renunțe la orice lucru care o apăsa în conștiința ei de femeie.

Nu știm statutul ei. Este posibil să fie văduvă, să fie singură, chiar dacă Cuvântul spune că s-a botezat împreună cu cei din casa ei. În general când era o familie, era menționat bărbatul. Faptul că nu este menționat, este un accent mare pus pe faptul că ea era singură și nu era ușor să fii singură. Vino la Hristos cu conștiința ta, cu greșelile din trecut și spune „Doamne le arunc asupra crucii Tale! Dar vreau să trăiesc de acum înainte cu o conștiință curată!” Aceasta a făcut Lidia.

Este prima femeie din Europa care primește Evanghelia. Este tot efortul misionar și toată dorința lui Dumnezeu, când a închis unele uși și a deschis alta, și vedem că a avut pe Lidia, o femeie care nu a vrut să mai trăiască cu conștiința apăsată. Strigătul din inima ei a făcut ca Dumnezeu să aducă echipa de la 2000km, la Lidia, să-i vestească Evanghelia.

Inima ei deschisă nu a fost oprită nici măcar de gura lumii. Cuvântul zice că s-a botezat și ea și cei din casa ei. Apoi mai vedem ceva care în mod normal se întâmplă când un om este mântuit. Este ceea ce am predicat mai demult din text, ce au făcut de fapt atunci când a fost foamete, când cei din Samaria trimit ajutoare la cei din Ierusalim.

Cu alte cuvinte, ce ne-a dat Dumnezeu, împărtășim și ajutăm echipa misionară. Ea înțelege efortul misionar și atunci cu posesiunile ei vremelnice, le pune la dispoziția echipei: „Dacă mă considerați vrednică, intrați în casa mea.”

Vedem așadar ospitalitatea către lucrătorii lui Dumnezeu. Ea a ajutat frontul misionar și posesiunile ei vremelnice pe care le avea, le-a pus la dispoziția lui Dumnezeu și a zis: „Casa mea este și casa voastră. Este o cinste să am grijă de voi!”

Dumnezeu să ne ajute să fim asemeni Lidiei. Uitându-mă la ea, văd un om al lui Dumnezeu, un om slab, o persoană singură care poate a suferit mult. Poate conștiința ei era apăsată, dar a vrut un lucru și a zis: „Gata! Îl vreau pe Domnul, vreau să trăiesc cu o conștiință curată și Îl vreau pe Domnul!” A renunțat la târgul ei, la tot ceea ce poate îi dădea sens și ocupație. A costat-o pe ea, dar vedem pe Dumnezeu care a adus de la 2000 de km o echipă să-i prezinte Evanghelia care este calea către cer.

Vedeți valoarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă? Gândiți-vă fiecare pe unde erați, pe ce căi apucaserăți. Dar Dumnezeu a trimis pe Pavel, pe Sila, pe Timotei ca să ne vestească Evanghelia și Dumnezeu ne-a dat lumină, dar ne-a dat și în suflet acea dorință de a renunța la toate lucrurile care ne aduceau întinarea în conștiința noastră.

Să nu uităm că avem valoare. Dumnezeu S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca noi să trăim cu această perspectivă de pace. Dumnezeu să ne binecuvinteze, Amin!