Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

27 July 2015

Faptele Apostolilor 17:15-34 - Sorin Prodan

Faptele Apostolilor 17:15-34

În anul 2005, prin harul lui Dumnezeu și planul pe care-L avea la acea vreme, am plecat din România în Statele Unite pentru întâia dată. Urma să merg la studii acolo, pentru o vreme. Îmi aduc aminte că primul zbor a fost în Texas.

Unii poate știți, Texasul este cel mai mare stat din Statele Unite și texanii au o mândire a lor și au o vorbă: „În Texas totul e mai mare” și ei se mândresc cu acest luru.

De altfel, fiecare stat din Statele Unite au un steag al lor și apoi este steagul Statelor Unite, pe care noi îl cunoaștem. Întotdeauna steagul Statelor Unite este mai înalt decât steagul statului. Dar în Texas, steagul Texasului stă la aceeași înălțime cu steagul Statelor Unite.

Ce îmi aduc aminte în mod particular, a fost momentul în care am ajuns în orașul Huston, care este cel mai mare oraș din Texas. Familia care m-a invitat, m-a luat și m-a dus în centrul orașului. În centrul orașului Huston, așa cum știți aproape ca în orice mare oraș din America, sunt acele blocuri imense pe care le numim „zgârie nori”.

Cei care nu au călătorit, cel puțin poate își aduc aminte din filmul „Dallas”. Când începea filmul Dallas, se vedeau acolo blocurile acelea zgârie nori.

Însă când am ajuns acolo, pur și simplu m-am uitat la blocurile acelea și eram fascinat de realizări arhitectonice au reușit să facă anumiți oameni, arhitecți și eram șocat și uimit de tot ce vedeam în jurul meu.

Mă gândesc că ceva de genul acesta a trăit și Pavel când a ajuns în Atena. Am să citesc prima parte a experienței pe care Pavel a avut-o în Atena, pentru a înțelege mai bine care a fost impactul și contactul său cu orașul acesta celebru din acea vreme.

Scriptura ne spune din Fapte 17 de la versetul 15, că Pavel care plecase din Tesalonic a ajuns la Bereea. Acolo au venit evrei din Tesalonic ca să-l prigonească. El a hotărât să plece mai departe și un grup de credincioși din Bereea l-a însoțit pe Pavel cu corabia pe mare (atunci nu era autostradă din Tesalonic în Atena) și s-au dus spre Atena.

Fapte 17:15 – Pavel lăsase pe Timotei și pe Sila acolo și el a mers înainte.

Fapte 17:16-21 – imaginea pe care o avem aici, dragii mei, este imaginea unui om care intră într-un oraș. Un om și un oraș. Dar nu orice fel de om și nu orice fel de oraș. Omul care intra în orașul acela, a fost un om schimbat într-o experiență absolut unică. Omul acesta L-a văzut pe Isus Hristos viu, înviat de morți. Și el se ducea cu acest mesaj al învierii peste tot în Asia Mică și de această dată în Europa, Macedonia, să spună tuturor, că Dumnezeu care a creat toate lucrurile L-a trimis pe Hristos în lumea aceasta să moară pentru păcatul oamenilor. Dar L-a înviat din morți. Și el se ducea să vestească pe Isus și învierea. Nu orice fel de om și nu orice fel de oraș.

Orașul Atena în vremea aceea nu mai era atât de vestit cum fusese odinioară, (faima Atenei ajunsese la apogeu cu câteva secole înainte, prin secolul V-IV î.Hr.), Atena fusese centrul lumii. Era centrul cultural, centrul militar, centrul politic și centrul ideologic. Acolo în Atena au fost cei mai mari gânditori ai lumii, cei mai mari filozofi de care lumea aceasta cunoaște: Socrate, Platon, Aristotel. Când te gândești la triada aceasta, parcă zici că acolo este leagănul filozofiei. De altfel, mai târziu, după multe secole, unii filozofi care încercau să construiască un sistem filozofic și-au dat seama că parcă totul a fost spus de Platon. Filozofii aceștia au zis: „Toată filozofia de la Platon încoace, este doar o notă de subsol a filozofiei lui Platon. Nimeni nu a venit cu o idee nouă, Platon parcă a zis totul.” Însă nu a zis Platon totul, ultimul cuvânt în istorie îl are un Dumnezeu, nu îl are un om. Dar așa se spunea despre Platon. Acolo erau alți mari gânditori precum Sofocle, Uripide, oameni pe care noi i-am studiat la școală.

Deci orașul acesta era foarte important. Chiar în vremea în care Pavel a intrat în acest oraș, el nu mai avea faima aceea pe care o avea înainte. Pentru că orașul cu importanță mai mare în acea zonă, era Corintul. Și intenția lui Pavel era să se ducă la Corint de fapt. Dar s-a oprit în Atena ca să aștepte pe Timotei și pe Sila să vină și de acolo să plece împreună la Corint. De la Atena până în Corint sunt cam 100 km. Dacă ai mașină bună și mergi pe autostradă, faci o oră. Nu este o distanță prea mare, dar în acea vreme Corintul era centrul acelei zone care se numea „Peloponez” – acea peninsulă mare din Grecia.

Avem așadar a face cu un om și cu un oraș. Nu orice fel de om și nu orice fel de oraș. Un om al lui Dumnezeu care intra într-un oraș.

Să știți că faima cetății Atena în vremea aceea, nu era dată atât de mult de filozofia lor și de faima pe care au avut-o din trecut, ci de nelegiurile lor. Scriptura ne spune că era un oraș al lui Satan. Era o citadelă a idolatriei.

Pavel nu era în Atena ca turist, nu-și făcuse rezervare la Hotelul „Elada” din centrul Atenei ca să se ducă să viziteze Acropolisul și zonele acelea frumoase din Atena, ci el era acolo în trecere și să ducă mesajul învierii.

Ajuns acolo Pavel spune că pe când aștepta pe Timotei și pe Sila să vină, s-a dus să vadă ce este prin oraș. Lucrul pe care l-a șocat pe Pavel a fost mulțimea idolilor care se aflau în oraș.

Chiar și astăzi dacă vă duceți, mai sunt idolii aceia din acea vreme – zeitățile pe care grecii le aveau în panteonul acela al lor.

Scriptura ne spune că atunci când Pavel se uita, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli. Știți ce lecție învățăm noi din acest verset?

Dragii mei, uitați-vă la ce vremuri trăim astăzi. Era o vreme când dacă ai fi văzut o imagine imorală pe televizor, te-ai fi speriat, te-ai fi șocat. Nu era voie să existe pe televizor imagini imorale. Era o vreme când nu vedeai nici o revistă murdar afișată. Și astăzi, chiar dacă există o reglementare în privința revistelor pornografice, ei sunt obligați să acopere și să lase doar titlu. Dar un frate de aici ne-a spus că s-a dus și a văzut o revistă având imagini foarte expuse. L-a luat pe manager și l-a întrebat: „Aveți voie să puneți lucrul acesta? Eu sunt gara să reclam pentru că știu că nu aveți voie să puneți lucrurile acestea.”

Am fost de curând în București și am rămas șocat: pe un bloc de vreo 12 etaje, era un poster la fel de mare ca blocul – o femeie, mai puțină îmbrăcată decât dezbrăcată. Înțelegeți ce vreau să spun?

Dar ce se întâmplă în contextul acesta dragii mei? Nu ați observat că noi, încet, încet, devenim imuni? Încet, încet lucrurile care sunt expuse, deși ne deranjează la început pentru că este o așa mare abundență a lucrurilor stricate, începem să devenim insensibili la aceste lucruri și este foarte periculos. Lucruri care ne deranjau și cu privire la care ne mustra Duhul lui Dumnezeu când ne uitam la ele, sunt poate lucruri la care poate astăzi ne uităm și nu simțim nimic și zicem noi: „Păi nu mă ispitește, de aia mă uit.” Și trecem cu vederea; însă imaginea aceea să știți că nu este doar o imagine care este pe televizor și trece. Imaginea aceea se strecoară în minte și rămâne acolo zile și probabil ani de zile, îți tulbură mintea și diavolul are un sol al lui în mintea ta și stă acolo ca un țepuș și te ispitește tot timpul.

Ați remarcat probabil unii din dumneavoastră, dacă mergeți în centrul orașului Brașov, în fața primăriei, o expoziție de mozaicuri aduse de 2 ani pe care eu nu le-am observat când treceam pe lângă ele. Soția mea mi-a spus: „Sorin tu vezi ce sunt pe mozaicurile acestea?” M-am uitat și atunci am rămas surprins – pur și simplu pornografie: femei dezgolite care sunt expuse acolo în forma artei.

Mai târziu lângă această expoziție a apărut o statuetă care este exact la trecerea de pietoni, dinspre primărie înspre strada republicii. Este o statuetă care e goală și am remarcat că lumea încântată se duce, bărbații mai ales se pun lângă statuetă cât mai aproape de ea și își fac poze: soțiile le fac poze soților lor cu acea statuetă.

A apărut un articol într-un ziar, în care primarul orașului spune: „Suntem încântați de această expoziție din fața primăriei noastre. Suntem onorați că putem expune o astfel de expoziție.”

În momentul în care am trecut pe acolo, vă spun, prima dată când am zărit-o și eu, mi-am dat seama de un lucru: că nu mai văd lucrurile bine. Când soția m-a atenționat, mi-am dat seama că nu mai văd păcatul în mod clar. Atâta păcat este în jurul nostru că încep să nu-l mai observ. Și în momentul când mi-am dat seama de ce este expus, mi s-a întărâtat duhul în mine, exact ca și în Pavel și am zis: „Trebuie să luăm atitudine, trebuie să fim o voce că să spunem că așa ceva nu este firesc, nu este normal.”

Dacă acum este accesul acesta la imoralitate și imoralitatea este expusă în felul acesta, ce va fi peste 20-30 de ani, unde vom ajunge? Oare vom ajunge ca să vedem prin oraș oameni dezbrăcați? Căci pe plajele noastre treci și observi că nu mai este rușine absolut deloc.

Am fost o singură dată cu soția pe litoral și am luat decizia împreună ca să nu mai călcăm pe acolo: „Ne ducem în altă parte unde știm că nu este imoralitatea expusă fără rușine în felul acesta.”

Eram pregătiți să luăm atitudine, am discutat cu mai mulți slujitori de aici din Brașov, cum putem face o acțiune de protest. Șocul meu a fost să văd că slujitorii aveau o foarte mare rezervă pentru a face o acțiune de protest. Chiar unul dintre ei a spus așa: „Nudul în artă a existat întotdeauna și noi trebuie să fim conștienți că arta are alte conotații și degeaba ne vom duce să zicem ceva pentru că ei ne vor spune că asta este artă.” Și dacă vreți, în artă, nudul este acceptat.

Dragii mei, ne pierdem bunul simț! Se atrofiază în noi simțul care reacționează la păcat. Este ca și cum ceva te tot atinge, la început simți, dar pe măsură ce tot ești atins, simțul acela este ucis. Simțul acesta spiritual nu mai reacționează, suntem indiferenți față de proliferarea păcatului, suntem copleșiți de nelegiuire.

Vă aduceți aminte de Lot? Lot care era în Sodoma spune că era atât de necăjit de mizeria (morală) care era acolo, a sodomiților, încât în fiecare zi era încercat în duhul lui. Acest lucru ni-l spune Petru în a doua sa epistola: 2 Petru 2:7-8. Lot era sensibil, își chinuia sufletul acolo.

Dragii mei, eu cred că este foarte important să învățăm și să menținem simțul acesta activ și să luăm atitudine în momentul în care vedem păcat expus. Cel puțin să spunem: „Acesta este păcat și noi nu suntem nu suntem de acord cu așa ceva.” Dacă tăcem, tăcerea arată că este o complicitate la acțiunea respectivă. Dacă nu luăm atitudine, într-un fel am spune că suntem și noi de acord, însă spunem: „Noi nu suntem de acord!” Dar oare ce implică tăcerea aceasta?

Henry Martyn a fost un matematician celebru în Anglia și Dumnezeu l-a chemat. El a lăsat în urmă matematica, a lăsat în urmă cariera lui și s-a dus în Persia undeva prin anii 1700 ca să vestească Evanghelia și el a fost primul care a tradus biblia în limba persană. Când a ajuns în India (zona aceea era acoperită de Persia în acea vreme), a intrat într-un templu hindus și el mărturisește în memoriile sale șocul pe care l-a avut când a intrat în acest templu hindus. În acel templu, contrar așteptărilor sale, era un portret imens al lui Mahomed. Mahomed trebuia să fie într-o moschee islamică nu într-un templu hindus. Dar portretul acesta din moschee, îl avea pe Mahomed mare în picioare și apoi Henry Martyn spune: „În fața lui, plecat cu fața la pământ era un alt om. M-am apropiat să văd cine este și am rămas șocat și blocat să văd că era Isus Hristos care era plecat în închinare în fața lui Mahomed. Această imagine a stârnit o oroare nedescrisă în sufletul meu. Respirația mi s-a tăiat și abia mai puteam sta în picioare. Isus era dezonorat și acest lucru mă durea.”

Dacă aș fi întrebat: „De ce te doare?”, aș răspunde așa: „Dacă cineva îți scoate ochiul, e o durere fizică care se propagă în tot corpul și pentru că eu sunt una cu Hristos, când El este rănit, în egală măsură sunt și eu rănit.”

Omul acesta era sensibil la păcat. Dragii mei, astăzi Dumnezeu ne cheamă să fim sensibili față de păcat. Când cineva vine și mărturisește păcatul și spune: „Mă lupt, vreau să-l biruiesc”, vreau să vă spun că mă bucur, pentru că acest lucru arată sensibilitate și că Duhul lui Dumnezeu lucrează în acel suflet.

Așadar, iată impactul! Pavel vede această cetate plină de idoli. Prin urmare, avem un om al lui Dumnezeu într-o cetate a diavolului. Atunci când acest om al lui Dumnezeu duce mesajul Evangheliei, mesajul învierii, iată din nou cum Evanghelia intră în conflict cu niște puteri.

Vă aduceți aminte probabil, de mesajul de acum câteva săptămâni, unde l-am văzut pe Pavel intrând în orașul Filipi. Acolo am văzut și am învățat cum Evanghelia intra în coleziune cu puterea ocultismului. Fata aceea care era o sclavă și care era folosită de bărbații aceea ca să ghicească și să aducă profit acestor stăpâni de sclavi. Fata aceasta reprezenta puterea ocultismului. Evanghelia a venit, Pavel a certat duhul din fata aceasta și ea a rămas fără puterea aceasta. În conflict cu puterea ocultismului, puterea Evangheliei este mai mare.

Apoi urmează puterea financiară. Stăpânii aceia de sclavi care făceau bani, au pierdut afacerea pentru că Evanghelia pătrunsese în Filipi. Ei supărați s-au dus la autorități și au apelat la puterea civilă și politică și Evanghelia intra în coleziune cu puterea civilă și politică și din nou biruiește.

În final, temnicerul acela din Filipi care-i păzea pe Pavel și Sila, care au fost luați de oamenii din oraș și puși în închisoare, reprezenta puterea morții în păcat și a întunericului. Și omul acesta când aude Evanghelia și vede minunea aceea, cum Dumnezeu i-a scos din închisoare prin acel cutremur, se pocăiește, crede, este botezat și ajunge să fie un urmaș al lui Hristos.

Puterea Evangheliei intră în coleziune cu aceste puteri.

Când Pavel ajunge în Atena, puterea Evangheliei intră aici în coleziune cu alte două puteri. Mai întâi este puterea idolatriei, despre care ați auzit duminica trecută. O cetate plină, plin, plină de idoli. Iată că Pavel cu sensibilitate față de păcat, nu stătea cu indiferență, cu pasivitate la tot ce era acolo, ci el era sensibil. Pavel știa ce înseamnă păcatul și proliferarea păcatului în lume, știa că păcatul distruge și cetatea aceasta era năpădită de idolatrie.

Ca să înțelegeți cât de penetrat era orașul acesta Atena de idolatrie, gândiți-vă că până și numele orașului „Atena” este numele unei zeițe. Chiar și prin faptul că au pus numele orașului „Atena”, după o zeiță, arată cât de multe era infectat orașul acesta de idolatrie și ce tribut plăteau acești greci zeităților păgâne.

Aceasta este puterea idolatriei și Pavel este șocat de ceea ce vede. Ce observăm aici, este impactul pe care idolatria îl are față de Pavel, față de omul lui Dumnezeu și apoi urmează impactul pe care Pavel îl are asupra orașului. Aici vom vedea extraordinar cum Dumnezeu lucrează.

În vreme ce aștepta și i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli, Pavel nu s-a întors la hotel să stea și să zică: „Doamne, ce oraș stricat. Mă duc să mă închin, să nu mai văd nimic în jurul meu.”

Scriptura ne spune că „În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piață stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea” – Fapte 17:17. Ce îmi place aici la Pavel este că nu stă deoparte, nu stă pasiv, interacționează cu oamenii și stă de vorbă cu oamenii. Pavel a fost și omul care de câteva ori s-a ridicat și a proclamat în public mesajul lui Dumnezeu; și acela nu este un lucru ușor – să te ridici și să proclami în public mesajul lui Dumnezeu. Este o luptă, este un conflict spiritual, este o situație în care simți atacul celui rău. Însă Pavel avea puterea aceasta și îndrăznea ca să predice pe Hristos.

Ce observăm însă, este că în impactul acesta, Evanghelia are o putere extraordinară, neobișnuită. Pavel se duce și vorbește cu oamenii, interacționează cu ei, le vestește Cuvântul lui Dumnezeu. Când era în piață (agora), Scriptura ne spune că niște filozofi epicurieni și stoici, au intrat în vorbă cu el. O caracteristică a acestui oraș, o vedem în Fapte 17:21. Acest lucru este interesant.

Am fost, de pildă, împreună cu Bebe săptămâna aceasta în deltă. Ce credeți că fac oamenii din deltă? Sunt pescari! Și putem spune despre locuitorii din Mahmudia și din Dunavăț, că nu-și petreceau vremea cu altceva decât să pescuiască și să spună povești pescărești. Aceasta era preocuparea oamenilor.

La fel, atenienii aceștia, erau tot timpul cu urechile deschise, cu curiozitate să audă tot timpul ceva noi. Ce indică lucrul acesta oare, când ești tot timpul într-o goană după ceva nou? Când ești tot timpul într-o goană după ceva mai interesant? Acest lucru indică că lucrurile pe care le ai și le știi, nu te satisfac. De aceea vrei ceva mai mult.

Cei care au consumat droguri vreodată (probabil nu-i nimeni pe aici, sau poate unii ați fost curioși și ați gustat un pic și ați văzut ceva, cai verzi pe pereți) vă vor spune, că întotdeauna lucrurile încep de la doze foarte mici și la un moment dat aceste doze nu mai satisfac. Apoi ai nevoie de o doză mai mare și la un moment dat doza mai mare nu satisface și ai nevoie de un drog mai puternic.

Atenienii erau drogați cu idolatrie și erau drogați cu filozofie. Acesta era drogul pe care ei îl luau tot timpul. Astfel, nefiind satisfăcuți de ce știau până atunci, erau foarte curioși să audă ceva nou, să asculte ceva nou. Și dacă apărea cineva și zicea lucruri cunoscute, îi spuneau: „Dute de aici că pe astea le cunoaștem.” Dacă venea cineva cu ceva nou, imediat se adunau în jurul lui și erau curioși să audă ceva nou.

Iată, Pavel începe să vorbească cu oamenii aceștia. Prima dată filozofii aceștia vin cu atitudine arogantă și zic: „Ce vrea să spună palavragiul acesta? E tare în clanță!” – cum spun românii. Când au auzit că vestește pe Isus și învierea, au zis: „Pare că vestește niște dumnezei străini.”

Aici este interesant să vedem un lucru: puterea filozofiei! Ne-am uitat la puterea idolatriei și acum la uităm la puterea filozofiei – o putere reprezentată în acest context de filozofii epicurieni și stoici. Cine sunt aceștia?

Termenul de „epicurieni” vine de la „Epicur”. Acest filozof se născuse undeva în 342 î.Hr. și a lansat o filozofie la care s-au adăugat mai mulți urmași ai săi. Epicurienii erau atei, nu credeau că există un Dumnezeu care a creat lumea. Erau agnostici, respingeau orice zeitate  cu toate că se aflau în această citadelă a idolatriei și firește, cum ei nu credeau în nici o zeitate, era un contrast imens în gândirea lor și realitatea din Atena și se puteau deosebi foarte bine de toți ceilalți. Dacă nu credeau că există un Dumnezeu față de care ei trebuiau să dea socoteală, atitudinea lor era un senzuală, imorală și materialistă și trăiau cu dictonul „carpe diem” (trăiește-ți clipa), așa cum zicem noi românii „Să mâncăm și să bem că mâine vom muri! Astăzi frate, bagă pe foc, umple stomacul, fii fericit. Suflete mănâncă bea și veselește-te. Mănânc și beau cât trăiesc că dupa aceea mor și îmi astup groapa.”

Aceasta este gândirea epicuriană. Și astăzi sunt urmași ai lui Epicur și în România, să știți. Ei nu cred că există vreun Dumnezeu față de care vor da într-o zi socoteală.

Stoicii spre deosebire de senzualii aceștia epicurieni, erau la extrema cealaltă. Când se zice de stoicism, se vorbește despre abstinență, despre reținere. Stocii erau la extrema cealaltă și în privința credinței. Dacă epicurienii ziceau „Nu există zei și nu există Dumnezeu”, stocii ziceau „Totul este Dumnezeu” – ei erau panteiști. Adică mașina este Dumnezeu, lucrurile de aici din încăpere sunt Dumnezeu, eu sunt Dumnezeu, absolut totul este Dumnezeu. Vedeți ce gândire stricată?

Ei erau urmașii lui Zeno, care s-a născut în 340 î.Hr., foarte aproape de Epicur și numele lor poate trebuiau să fie „zenoiți”, dar numele lor era „stoici”. Acest nume venea de la faptul că acest Zeno stătea pe o prispă ca să învețe pe oameni filozofia lui și prispa aceea se numea „stoa” în greacă. De acolo și-au luat aceștia numele de stoici. Erau oameni care se abțineau de la multe lucruri, trăiau o viață austeră, o viață severă și se resemnau cu suferința din viață dar nu credea în înviere. Ei credeau că totul este Dumnezeu dar că nu există înviere.

În momentul în care oamenii aceștia au auzit ce spune Pavel și că vorbește despre înviere și despre Isus, trag concluzia că el vestește niște dumnezeu străini, de aceea, l-au luat și l-au dus în Areopag.

Foarte mulți greșesc când citesc cuvântul acesta și zic „Aeropag”. Dar nu este nimic cu „aer”, ci este Areopag. Areopagul era o platformă mai înaltă din orașul Atena, lângă piață (agora) și pe această platformă, elitele orașului se întâlneau. Termenul de „Areopag” vine de la „Ares” – dealul lui Ares – care era tot un zeu.

Acolo, Pavel spune de fapt că a fost luat și dus de filozofii aceștia ca să i se ceară socoteală: Fapte 17:19.

Unii cercetători, comentatori spun că Areopagul acesta nu era doar locul, ci ei spun că era de fapt un for, ca un tribunal, unde în locul acela analizau cazurile de natură juridică, religioasă. Și Areopagul acesta precum Sinedriul la evrei, era forul care avea grijă ca lucrurile să meargă bine. De exemplu, dacă cineva venea și vestea o altă religie, deseori era riscul să vestești o religie în detrimentul celorlalte religii și când făceai aceasta imediat erai acuzat de blasfemie și forul acesta te judeca pentru blasfemie.

Vă aduceți aminte cine a fost acuzat de blasfemie? Socrate! Filozoful Socrate a fost luat de Areopag, tras la socoteală și-i spuneau: „Băi, tu cu filozofia ta, sucești mințile tinerilor din Atena.” Filozoful Socrate a fost condamnat la moarte și omorât de acest for tutelar al Greciei și al Atenei, Areopagul.

Ce vedem aici, e că Pavel este dus în Areopag și i se cere socoteală. Pavel se ridică în picioare în mijlocul Areopagului și începe să vorbească.

Situația este interesantă pentru că Pavel se află în momentul acesta în fața elitelor orașului. Este ca și cum mă duc în București să vestesc învierea și ar veni după mine niște reprezentanți ai puterii și mă duc în Parlamentul României și mi se spune: „Ce credință ai tu?”

Dragii mei, ca eu să ajung în Parlamentul României și să vestesc învierea din morți, nu e un lucru ușor. Nu te invită oricine ca să te duci la tribuna Parlamentului și să zici: „Uite ce crede noi!” și să le vestești învierea. Pavel însă ajunge în fața acestui for important, în inima Atenei, în fața celor mai mari elite. Acolo când ajunge, se ridică în picioare și începe să le vestească Evanghelia.

Foarte pe scurt, în închiere, aș vrea să ne uităm ce mesaj duce Pavel acolo.

Desigur că acolo nu ai timp să începi să spui detalii. Ce trebuie să faci într-o situație ca aceea, este să faci o sinteză și să aduni tot ce știi și tot ce cunoști în câteva cuvinte și să le spui repede, că nu ți se dă microfonul pentru trei ceasuri.

Dacă citim cât a vorbit Pavel acolo, probabil 3 minute i-a luat să zică mesajul. În 3 minute Pavel trebuia să spună esența și el face astfel o sinteză. Aș vrea să vedem că mesajul acesta, în primul rând este o sinteză a revelației generale (am să vă explic că sună puțin teologic), apoi de acolo Pavel face o sinteză a revelației speciale și încheie cu o sinteză a escatologiei.

Sinteza revelației generale – ce este revelația generală? Revelația generală este modul în care Dumnezeu s-a descoperit în creația Lui și se revelează pe Sine prin creație și prin conștiința noastră. Nici nu ai nevoie de Scriptură ca să-ți dai seama că în spatele creației este un Dumnezeu. Până și în vremea aceasta matematicienii și chiar unii filozofi, uitându-se la creație, ei zic: „Stai domnule, că teoria lui Darwin nu funcționează, că el zice că totul a venit în existență în mod procesual, prin evoluție. Dar noi ne uităm că lumea aceasta, macro universul și micro  universul sunt atât de complexe că este imposibil să ajungi la așa ceva pe calea evoluției.”

Ochiul de pildă, dacă nu ai 5 sau 7 procese instantanee, nu se poate forma. Trebuie ca ochiul dintr-o dată să facă un salt și 7 procese să se pună împreună și să apară ochiul. Conform teoriei lui Darwin, ochiul a căzut din cer, așa pur și simplu. Însă nu funcționează astfel. Oamenii aceștia spun: „Există un design inteligent, un construct inteligent.”

Când te duci undeva în junglă și în mijlocul junglei găsești un motor, nu poți să spui că motorul acela este produsul evoluției, adică a apărut dintr-o dată: a apărut o țeavă prima dată, a intrat acolo la locul ei, apoi a plouat cu o elice cu niște pistoane și toate prin evoluție au venit și s-au așezat acolo și gata iată motorul. Este absurd! Nu se poate.

De aceea toată creația aceasta strigă și spune: „Există un creator!”

Și despre acest lucru le vorbește și Pavel, se ridică și spune: Fapte 17:24 – El este Creatorul. Pavel vine să vestească acest Dumnezeu, pornind de la o observație pe care a făcut-o în timp ce se uita la idoli. Pavel, uitându-se la mulțimea de idoli, a găsit acolo un altar, pentru un idol care zicea: „Unui Dumnezeu necunoscut.” Cum au avut grecii oare, altarul acesta, al unui Dumnezeu necunoscut?

Istoria ne spune că undeva cu vro 600 de ani înainte de a intra Pavel în Atena, în acest oraș a venit o epidemie. Epidemia nu înseamnă că începi numai să te scarpini, epidemia precum ciuma, decimează mii și mii de oameni. Și au murit foarte mulți oameni în cetate.

În vremea aceea, un om pe nume Epimede care era un om important al orașului, s-a ridicat și a spus: „Se pare că toți Dumnezeii pe care-i avem noi, nu sunt supărați pe noi, dar există un Dumnezeu supărat pe noi și de aceea a trimis epidemia aceasta”. Și el spune așa: „Ce vom face noi, este că vom lua o turmă întreagă de oi, o vom așeza pe Areopag (pe unde stăteau ei și conduceau) și-i vom da drumul prin oraș. Și turma cu spiritul de turmă merge împreună, nu se împrăștie. Turma aceasta se va duce prin oraș și deodată turma se va opri și se va așeza într-un loc. Acolo unde oile se așează, acolo ne vom duce și le vom tăia pe toate, le vom sacrifica. Vom măsura și vom vedea dacă există vreun zeu apropiat de locul acesta. Aceasta va fi o indicație că zeul acela este supărat pe noi și ne vom duce apoi cu toate jertfele la zeul acela.” Ei au dat drumul la turmă, turma s-a dus și s-a așezat undeva în zona cetății unde nu era nici un zeu. Atunci ei au ajuns în impas și și-au pus întrebarea cum să rezolve problema. Atunci Epimede a zis: „Există un zeu pe care noi nu-l cunoaștem și el este supărat pe noi. Așa că vom face sacrificiu în locul acesta, vom pune un altar și pentru că nu-l cunoaștem îi spunem: „Unui zeu (Dumnezeu) necunoscut.” La fel ca și cum vă duceți în cimitire și găsiți scris: „Mormântul soldatului necunoscut”, așa și aici s-a făcut altarul unui zeu necunoscut și pe acest altar au fost aduce sacrificiile.

Când Pavel a venit aici, a pornit de la altarul acela și el spune: „ Zeul (Dumnezeu) acesta pe care voi nu-L cunoașteți, eu am venit să vă spun cine este!” Și firește toți au rămas cu gura căscată, fiind foarte atenți. Și Pavel începe să spună: „El este Dumnezeu care a făcut lucrurile, El este Creatorul.” În momentul acesta el lovea atât în folozofia epicurienilor care ziceau că nu este nici un Dumnezeu, cât și în filozofia stoicilor care ziceau că totul este Dumnezeu.

În al doilea rând, Pavel continuă și le spune: Fapte 17:25. Al doilea lucru pe care Pavel îl spune în această sinteză a revelație generală este: „Vreau să vă mai spun ceva. Nu doar că El a creat toate lucrurile, vreau să vă spun că El este și proprietarul.”

Dacă unii după revoluție au intrat în viața imobiliară și au cumpărat, pornind de la niște oi, terenuri imense în București și au ajuns super bogați, oamenii aceștia trebuie să-și aducă aminte că proprietarul tuturor lucrurilor din această lume este Dumnezeu. Actele de proprietate pe care noi le avem, sunt temporare și nu au greutatea actului de proprietate pe care Dumnezeu îl are. Tot ce ai, dacă Dumnezeu vrea să-ți retragă, îți poate retrage într-o secundă.

Pavel le spune: „Fiți atenți! Dumnezeu este proprietar nu numai în sensul că El are pământul acesta, ci Dumnezeu este proprietarul vieții tale, a sufletului tău și a ființei tale. De aceea când El zice „Vreau înapoi sufletul acela”, acolo viața se oprește.”

Dumnezeu este proprietar. Când înțeleg lucrul acesta, nu mă mai doare capul și nu mă mai chinui în lumea aceasta cu întrebări și frământări: „Să avem, să acumulăm, să facem…” Dumnezeu este proprietarul și El are grijă ca să știe cum să administreze proprietatea. El este suveran peste toate lucrurile.

„Dumnezeul acesta” spune Pavel „nu este slujit de mâini omenești ca și când ar avea trebuință de ceva.” Vreau să vă spun că aceasta este o veste foarte rea și o veste foarte bună.

Vestea aceasta este foarte rea pentru religioșii care cred că trebuie să facă ceva, să-L îmbuneze pe Dumnezeu și la un moment dat oamenii aceștia spun: „Eu mi-am plătit datoria și tributul față de Dumnezeu. Eu am făcut ceva pentru Dumnezeu, nu ca alții.” Oamenii aceștia vor fi foarte dezamăgiți când vor fi în fața lui Dumnezeu și El le va spune: „Eu nu am avut nevoie de nimic, de absolut nimic din ceea ce tu ai făcut, crezând că facem un târg: Eu fac ceva pentru tine și tu acum ești obligat să-Mi plătești.” Oamenii zic: „Eu mi-am făcut datoria, eu am stat și am păzit lucrurile aceastea. Am dat la săraci, am făcut fapte bune și acum Doamne, eu vreau mântuirea. Eu mi-am câștigat dreptul, îmi plătești cu mântuire tot ce-am făcut.” Aceasta este o veste rea, faptul că Dumnezeu nu este slujit de mâini omenești.

Dar este și o veste bună! Știți pentru cine? Pentru omul care aude că este un păcătos, că chiar dacă este o persoană morală și are niște principii, el știe că nu are nici o șansă în fața lui Dumnezeu. În comparație cu ceilalți oameni, da, s-ar putea să fie o persoană morală, etică. Dar când stă în fața lui Dumnezeu, dacă vede sfințenia lui Dumnezeu, se aruncă cu fața la pământ și zice „Vai de mine, sunt pierdut!” Pentru omul care zice „Sunt pierdut”, aceasta este o veste bună. Nu trebuie să faci ceva ca să-ți căștigi mântuirea, ci trebuie să crezi. Să vii prin credință și să spui: „Doamne iartă-mă!”

În momentul în care credința aceasta este exprimată, Scriptura ne spune că odată cu faptul că Dumnezeu zice „Pentru că ai crezut în Fiul Meu care a murit pentru tine, tu ești declarat drept”, în acea clipă Dumnezeu ne schimbă inima, ne transformă și vedem că de ieri pe astăzi, ceva s-a schimbat. Dacă ieri îmi plăceau anumite păcate și găseam tot felul de scuze și justificări, astăzi păcatul mă arde ca un acid și sunt sensibil precum Pavel acolo în Atena. Nu mai pot trăi în păcat. Aceasta demonstrează că ceva s-a schimbat în ființa mea, înțeleg cum stau lucrurile. Dar nu numai că le înțeleg, dar am și puterea să lupt împotriva păcatului și când vine ispita nu mai sunt imun și pasiv, ci când vine ispita încep să lupt cu acea ispită și Dumnezeu dă puterea ca să avem biruință.

Așadar, Dumnezeu acesta este și proprietarul. Deci El este Creatorul, El este proprietarul și în final, Pavel spune că „Dumnezeu acesta a vorbit”. Dumnezeul acesta nu este numai transcendent, dincolo de creația aceasta. Dumnezeul acesta este și Dumnezeul implicat în creație, El este imanent – cum spun teologii – adică prezent în creație și vorbește.

Cuvântul spune în Evrei că Dumnezeu a vorbit prima dată prin Lege, apoi prin prooroci și la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul.

Încet, încet, Pavel trece de la sinteza revelația generale, a creației și a modului în care Dumezeu se descoperă în creație, la sinteza revelației speciale. Ce este revelația specială?

Revelația specială Îl are în centru pe Isus Hristos. Revelația specială spune că fără Isus Hristos nu este mântuire. „Bine, bine” vor spune unii, „dar cum rămâne cu cei din tribul Auca din Valea Amazonului?”

El se uită la creație, vede lucrurile ce-l înconjoară și zice: „Da, este un Creator, cred că este un Creator.” Și de la revelația generală își dă seama că există un creator. Revelația generală, chiar dacă-L descoperă pe Dumnezeu, nu are rolul decât să-L descopere pe Dumnezeu și să condamne oamenii. Dar când omul ajunge să înțeleagă gravitatea păcatului, el are nevoie de un Mântuitor și are nevoie de revelația specială a lui Dumnezeu.

De aceea Pavel continuă și spune: Fapte 17:30. Auziți cuvântul acesta „pocăiască”, care este disprețuit și folosit într-un sens eufemistic, batjocoritor.

Eu când am crescut, eram prin Ardeal și colegii strigau după mine: „Pocăit în fund cârpit” – batjocură. Imediat ce cunoști calea lui Hristos și te întorci cu pocăință la Dumnezeu și pentru că te-ai pocăit, înseamnă că ești un pocăit. Apoi imediat oamenii încep să te mitralieze cu vorbe batjocoritoare. Dar uitați-vă, Cuvântul spune că „Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni”, indiferent cât de moral și special ești, Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți… Isus Hristos, El este revelația specială a lui Dumnezeu.

Doar atât spune Pavel și face o sinteză mai mare aici proclamându-l pe Hristosul înviat din morți. Apoi tot în contextul acesta, Pavel spune: „Nu se termină totul aici, că-L cunoașteți pe Hristos. Da, Dumnezeu a descoperit un Om prin care puteți fi mântuiți, dar băgați de seamă că Dumnezeu a stabilit și o zi în care va judeca lumea după dreptate.” Și astfel Pavel anticipează marea judecată și face sinteza escatologiei spunând: „Trăiți voi cum trăiți, sunteți indiferenți poate, vă credeți grozavi poate, nu aveți nevoie de Hristos, nu aveți nevoie de Dumnezeu, dar va veni ziua aceea când veți sta față în față cu Dumnezeu.”

Sfințenia Lui va fi atât de mare încât ți se va umple fața de rușine, te vei pleca ca un pipirig, aducându-ți aminte că ți s-a vorbit despre pocăință, despre credință, despre întoarcerea la Hristos și ai fost indiferent.

Dragii mei, lucrurile acestea sunt serioase. În această sinteză a escatologiei, Pavel spune: „Dumnezeu L-a înviat din morți” și rolul lui Hristos prin învierea din morți este dublu. Pe de o parte El poate fi Mântuitorul, pe de altă parte El poate fi Judecătorul. Prin învierea din morți, Dumnezeu L-a făcut Domn și Judecător, L-a făcut Mântuitor și Judecător. Dar să știi că pentru tine, nu poate fi decât una. Dacă te pocăiești și vii la Hristos, El este Mântuitorul și te vei întâlni cu El în calitate de Mântuitor și va spune: „Vino rob bun și credincios, moștenește ce ți-am pregătit.” Dar dacă nu te întorci la Hristos, Îl vei întâlni în rol de Judecător și privirea ochilor Săi va fi atât de pătrunzătoare, încât în momentul în care-L vei vedea, toate păcatele tale îți vor veni în minte și nu vei spune nimic, pentru că știi că ești vinovat.

De aceea vreau să vă vorbesc într-un sens personal, pentru a înțelege că lucrurile acestea nu sunt de joacă, sunt vitale.

Frumusețea este că după ce Pavel a predicat mesajul acesta în care a vorbit despre Dumnezeu, în care a vorbit despre Hristos și despre judecată, în final Cuvântul zice: „Unii și-au bătut joc de el și au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.” La fel cum sunt unii astăzi, vorbești cu ei și le zici:

  • Vino la Hristos.
  • O sa vin la biserică…

Sau unii zic: „Dacă vreau să vin, o să te sun eu” sau „Nu am timp acuma, sunt foarte ocupat, nu am timp de discuțiile acestea, altădată!” Întotdeauna altădată. Cuvântul spune că Pavel a ieșit din mijlocul lor, apoi versetul 34.

Știți care este cea mai importantă stradă din Atena? Strada „Dionisie Areopagitul”. Omul acesta care a crezut mesajul, a lăsat în istorie o mărturie: că pentru el, Hristos în ziua aceea, a schimbat statutul din Judecător în Mântuitor.

Aceasta este șansa noastră astăzi dragii mei, ca să schimbăm relația noastră cu Hristos, din unii care suntem sub mânie, sub condamnare din cauza păcatului și Hristos este Judecătorul, s-o schimbăm în a fi iertați și mântuiți și Hristos devine Mântuitorul.

Incă un lucru frumos cu care aș vrea închei. Lumea aceasta este stricată, oriunde te duci și vrei să le vorbești despre mesajul mântuirii și al învierii, oamenii te privesc cu suspiciune sau își bat joc de tine în cea mai mare parte, totuși…!

Dragii mei tineri, studenți, care sunteți în campusul universitar și care încercați prin mărturia voastră în camerele voastre și prin mărturia verbală să le mărturisiți pe Hristos alături de misionarii de la „Alege Viața” și vă duceți zile și zile, poate ani și nu vedeți nici o schimbare, vreau să vă spun ceva: totuși! Totuși, Dumnezeu a mântuit și mântuiește.

Duminica viitoare vom avea botez nou testamental și vor fi botezați doi studenți. Doi studenți care l-au primit pe Hristos în ultima vreme, într-un an de zile: totuși.

Ce frământare este câteodată pentru cineva care investește și investește și parcă nu vezi nimic. Totuși, Dumnezeu are un plan.

Stați printre vecini, în bloc unde locuiți și încercați să le vestiți mântuirea și aceasta este spre binele lor.

Dacă în adunarea aceasta vor fi numai 5 suflete și 20 de ani am să slujesc la 5 oameni, o s-o fac cu bucurie. M-aș bucura să văd suflete iertate și mântuite pentru că este spre veșnicia lor. Vestești Cuvântul în bloc și vorbești mult, nu risipești, investești ore și ore și zile și parcă nu vezi nimic. Totuși, Dumnezeu face ca nici un cuvânt care vine de la El să nu se întoarcă fără roadă. Fie roadă spre mântuire, Hristos fiind Mântuitorul, fie roadă spre condamnare, Hristos fiind Judecătorul.

Nu mai vreau să vorbesc despre alții, vreau să vorbesc despre noi. În ce tabără te afli? În tabăra lui Dionisie Areopagitul și a lui Damaris sau în tabără celor care zic „Altădată”?

Le vorbești oamenilor despre credință, ei zic „Altădată”, le vorbești despre botez ca mărturie a credinței, ei zic „N-am nevoie, altădată”.

Dumnezeu își expune foarte clar pretențiile Sale pentru că El este proprietarul și are pretenții de la proprietatea Lui. De aceea ești invitat astăzi, dacă ești un urmaș al lui Hristos, să nu stai pasiv, ci să fii sensibil la păcat și să iei atitudine, să spui oamenilor care sunt în jurul tău, că trăiesc în păcat și sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeul acesta i-a creat și El este Proprietarul. Dumnezeul acesta este Dumnezeul care L-a trimis pe Hristos și care L-a făcut prin învierea din morți Domn, Stăpân și Judecător. Dragilor, chemați pe oameni la pocăință.

Cei care nu ați avut ziua aceasta a împăcării cu Hristos, sunteți chemați astăzi să schimbați relația. Din relația unui păcătos vinovat cum suntem toți și am fost toți, să treceți de la Hristos care este Judecătorul, la Hristos care este Mântuitorul. Când veți trăi experiența aceasta, veți vedea bucuria eliberării de vinovăție, bucuria eliberării de păcat și puterea transformatoare a învierii de a trăi viața deplină în Hristos și este o viață din care curg izvoare de apă vie, este belșug, este bucurie, este o realitate cu totul nouă. Căci cel ce este în Hristos este o făptură nouă.

Mă rog ca Dumnezeu să lucreze în inimile noastre. Mă rog ca aceste cuvinte să ne convingă, să ne transforme viața, să ne asigurăm că suntem în relație cu Hristos care este Mântuitorul nostru, căci nu știm ziua când vom închide ochii, când Proprietarul ne va chema înapoi sufletul și va fi prea târziu.

Fie ca Domnul să ne ajute pe toți. Amin!