Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

27 July 2015

Faptele Apostolilor 18:12-22 - Bebe Tomeci

Faptele Apostolilor 18:12-22

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această posibilitate să ne apropiem de Cuvânt și aș vrea să încep să citim Cuvântul care Dumnezeu ni l-a dat pentru astăzi; se găsește în cartea Faptele Apostolilor 18:12-22.

După cum știți, noi ca și Biserică, am început un studiu al cărții Faptele Apostolilor și credem că fiecare Cuvânt de la Dumnezeu are o învățătură pentru noi, ca și Biserica lui Hristos. Dacă am predica la întâmplare, cu siguranță nu am lua astfel de texte să săpăm în Cuvântul lui Dumnezeu și să înțelegem ce vrea Dumnezeu să ne comunice, să înțelegem inima Lui.

În acest pasaj care l-am citit, Dumnezeu ne vorbește și vom vedea care sunt ideile care Dumnezeu ni le transmite prin Cuvânt. Dar aș vrea să ne aducem aminte ceea ce s-a predicat în ultima duminică, legat de pasajul de mai înainte.

Deci noi suntem în Corint, cu istoria pasajului; Pavel a venit să predice Evanghelia; a plecat din Atena pentru că nu a găsit o deschidere așa de mare; filizofia atenienilor era atât de mare, astfel încât Dumnezeu l-a purtat spre Corint și prin harul lui Dumnezeu, Pavel a putut să rămână mai mult de un an și 6 luni.

După obiceiul său, Pavel a intrat în sinagogă și a predicat Evanghelia Domnului Isus Hristos, dovedind că Isus este Mesia. Dar în Fapte 18:6 vedem rezistența evreilor; este un tablou, ca un șablon (am văzut acest șablon și în alte pasaje) – evreii s-au împotrivit Evangheliei.

Fapte 18:6-7 – Pavel a continuat să predice Evanghelia și asta a făcut timp de un an și 6 luni; și mulțumim lui Dumnezeu că în ciuda slăbiciunii lui personale, în ciuda opoziției evreilor, să știți că Evanghelia a biruit și a câștigat inima celor din Corint.

Această biruință și acest succes al Bisericii în această perioadă, a dat naștere unor sentimente de invidie în inima iudeilor. Succesul Bisericii a adus în inima iudeilor, celor care au respins Evanghelia, invidie.

Haideți să ne uităm care sunt câteva idei care noi le găsim în pasajul în care l-am citit. Noi am putea să împărțim acest fragment în două părți:

1) De la versetul 12 la 17 – vedem opoziția evreiilor și ceea ce ei au făcut cu robul lui Dumnezeu, Pavel. De fapt sunt 2 personaje importante în această secțiune. Este vorba de Galion, este un cârmuitor, un guvernator local, și în el vedem perceperea omului politic vizavi de fenomenul religios ca și astăzi de altfel; și apoi celălalt grup este vorba de grupul pe care Scriptura îl numește „grupul iudeilor”, care ca un gând (vedem unitatea lor în acest spirit al invidiei), se unesc, îl iau pe Pavel, îl aduc în fața guvernatorului, acuzându-l că tot ceea ce se întâmplă în învățătura lui Pavel (învățătura creștină), este împotriva Legii.

Acum cum să înțelegem cuvântul „Lege”, „Al Legii”? Sunt mai multe interpretări, dar cu siguranță, acuzația lor era că ei tulbură legea civilă, aduc o tulburare. Pentru că dacă ar fi fost vorba de legea evreiască, nu s-ar fi dus la Galion, să ceară lumină și direcție în asta. Dar ei creștinii erau acuzați, că prin învățătura lor, creștinii tulbură legea civilă și în mod special poate statutul special al iudeilor. Ei se bucurau de o anumită libertate, era o religie recunoscută în Imperiul Roman de atunci.

Galion respinge să ia parte la acuzația care i se aduce lui Pavel și când înțelege că era vorba despre o neînțelegere, el îi respinge, îi alungă de acolo și vedem o altă nedreptate a lui Galion, când iudeii îl iau pe Sosten și-l bat, el nu face nimic. Vedem pur și simplu cum Galion, într-un sens acceptă o călcare a legii civile de atunci – nimeni nu putea să bată fără un pretext pe cineva – și totuși el ca guvernator, îngăduie acest lucru.

Comentatorii spun că neamurile aveau o anumită aversitate față de evrei și dacă ei aveau probleme unul cu altul, nu se băgau așa de mult. Alții spun că pur și simplu era o indiferență a lui Galion față de ceea ce se întâmpla.

2) Pasajul următor de la 18 la 22, ni-l prezintă pe apostolul, fratele nostru, Pavel. Cuvântul spune că după un anumit timp, după acest eveniment, aparent fără un motiv, Pavel se hotărăște să meargă în Siria; este însoțit de Acuila și Priscila (care probabil afacerea lor suferea din cauza aceste dispute între evrei); și în drumul lui spre Siria, alături de acest cuplu ajung la Efes și acolo ni se descoperă ceea ce Pavel a făcut. Pavel merge la sinagogă, stă de vorbă cu iudeii care aparent erau în contrast cu iudeii din Corint; erau prietenoși, l-au rugat să rămână mai multă vreme la ei. Pavel îi refuză amabil, dar el pregătește terenul pentru o nouă vizită în Efes. Apoi călătorește ajunge în Cezareea, de la Cezareea la Ierusalim (nu e foarte departe) și apoi merge în Antiohia din Siria.

Partea aceasta este finalul celei de-a doua călătorii a lui Pavel. Încercăm să-l disecăm, încercăm să intrăm cât mai adând posibil în ceea ce s-a întâmplat ca să putem înțelege ceea ce Dumnezeu are pentru noi.

În prima parte așa cum vă spuneam, este vorba de revolta evreilor față de Pavel, față de creștini.

Acum ce putem învăța ca și principiu de viață, ca și un element spiritual în viața noastră de credincioși ?

Ne uităm la acest guvernator Galion și vedem iresponsabilitatea lui și într-un anumit fel, detașarea lui față de lucrurile religioase. Poate mulți dintre noi nu vom ajunge niciodată guvernatori, așa că poate nu este atât de important pentru noi. Atunci grupul celălalt, iudeii, care dintr-o anumită motivație, simțire, ei nu numai că își proclamă dezaprobarea lor față de învățătura lui Pavel, ci ei fac ceva mai departe. Îl iau pe Pavel și încearcă să-l acuze într-un mod nedrept ca el să fie pus sub legea civilă, sub interdicția legii civile. Dar Dumnezeu nu a îngăduit aceste lucruri.

Care este principiul? Ce vedem dincolo de această întâmplare? Care credeți că este de fapt lecția de viață pe care noi putem să o învățăm?

Ca și reprezentat al speciei umane, (sunt om ca și voi), eu cred că dincolo de lucrurile astea noi putem să învățăm legat de invidie, invidia spirituală. Vedeți, evreii până la urmă au spus: „Noi nu suntem de acord”, și Pavel a ieșit din sinagogă și învăța pe oameni în afara sinagogii. Dar ei nu s-au mulțumit cu acest statut de a proclama ceea ce ai au vrut, ci ei pur și simplu au vrut să înăbușe această mișcare creștină.

Dragii mei, invidia, este lucrul cu care eu mă confrunt și voi vă confruntați. De fapt invidia este o fațetă a păcatului uman. Prima crimă care se produce în istoria umanității, se produce din cauza invidiei. Cain și Abel, aduc fiecareo jertfă Domnului. Dumnezeu privește cu plăcere la Abel, dar la Cain nu. Și atunci spune că „mânia și invidia în inima lui Cain începe să fiarbă”. Dumnezeu îi atrage atenția, dar Cain nu înțelege de pericolul acestui păcat, invidia. Și la prima ocazie ridică mâna împotriva fratelui său, și-l omoară.

De fapt invidia este o realitate a vieții noastre umane. De aceea Legea lui Dumnezeu o reglementează. Una din legi spunea: „Nu râvni la ogorul fratelui tău, nu râvni la casa fratelui tău, nu râvni la soția fratelui tău și la ce are el.” Oare de ce spune Dumnezeu asta? Pentru că El știa de realitatea naturii noastre căzute. De aceea Legea, existența aceste Legi ne pune în fața acestei realități spirituale a invidiei. Să știți că evreii au căzut în această capcană a invidiei și ce au făcut ei a fost că au luptat împotriva lui Pavel și împotriva lui Dumnezeu.

Acum, poate spunem „Eu nu am această problemă așa de gravă”, dar este ușor să spunem „Eu nu sunt în categoria evreilor”, „Eu nu sunt în pielea lui Cain”; poate că poți să spui asta. Dar știti ce? – legat de invidie. Noi putem să afirmăm ușor anumite cuvinte, dar realitatea și adâncimea emoțională a lor, atunci este testul cu adevărat al acestor lucruri.

Vă spun, ca și credința, când noi spunem  „Eu am credință”, e ușor să afirmăm; „Eu am credință în Dumnezeu” – cât te costa să ai credință în Dumnezeu ?

Haideți să ne gândim în felul următor: suntem un vecin al lui Isaac, este foamete în țara noastră și am cal, am animale și calul meu cel mai frumos moare pentru că nu am ce să-i dau. Muncesc ogorul meu, îl semăn și aștept să am o recoltă. Dar sunt vecin cu Isaac, întâmplător, și în toamnă și Isaac face același lucru, așteaptă recolta. Isaac recoltează de 100 de ori mai mult față de mine. Cum este inima mea față de Isaac? Credeți ca eu sunt atât de neutru să spun „Nu este nici o problemă Isaac, că tu recoltezi de 100 de ori mai mult decât mine”?

Pilda Domnului Isus legat de cei invitați să muncească în via stăpânului. Nu a fost nici o problemă, nici măcar cu zăduful zilei. Problema a apărut atunci când a început stăpânul să-i răsplătească pe cei invitați în via lui. Și a început cu cei de la urmă, și când a început să le plătească la fel, cei din urmă nu au spus „Vai, cât de greu a fost…”. Ei nu au avut acolo problemă cu munca din timpul zilei. Ci au avut o problemă „De ce ei primesc mai mult ca noi?”

Vedeți problema aceasta este legată de inima noastră, invidia. Invidia este o realitate a noastră. De unde pornește sau care este o bază care, deși noi nu o proclamăm, este adevărată? Vreau să va spun ceva. Noi când lăsăm inima noastră să fie invidioasă față de aproapele nostru sau ceea ce se întâmplă în jurul nostru, noi mergem sau acceptăm un adevăr  chiar subconștient. Și știți care este acest adevăr? Adevărul sau Dumnezeu este proprietatea mea: „Eu am drept, nu el”, „Mie mi se cuvine, nu lui”.

Vreau să vă spun un lucru, la care, cred că dacă noi medităm și rămânem, luptăm să rămânem în el, eu cred că ne va ajuta să avem o perspectivă corectă legat de această atitudine a invidiei.

Adevărul, nu este monopolul meu. Dumnezeu nu este monopolul meu. Noi putem să spunem: „Dumnezeul meu”. Dar să fim foarte atenți când spunem: „Dumnezeu este al meu”.

Uitați-vă în jurul nostru, uitați-vă în jurul dumneavoastră, cum anumite confesiuni, anumite chiar națiuni pun drept de stăpânire și proprietate asupra lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun de la început. Biserica Providența nu are nici un drept de monopol asupra lui Dumnezeu. Noi nu avem drept de stăpânire asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu. Adevărul este în El și El este Dumnezeu.

Dar noi plecăm de la această premiză că eu am acest monopol. Plecând de la asta, ar trebuie să avem o aplicație legat de faptul că adevărul nu este monopolul meu, Dumnezeu nu este monopolul meu.

În primul rând este relația mea, sau relația noastra ca evanghelici, cu celelalte culte și cu poate alte grupări care au probleme întradevăr, teologice greave. Cum mă raportez eu față de ei? Și aș zice: nu te duce în direcția aroganței. Cu alte cuvinte, nu suntem superiori pentru că cunoaștem adevărul și nu putem folosi adevărul pentru a face lucruri rele sau violente.

Evreii, în cazul nostru au spus: „Adevărul este la noi, și ca atare acest adevăr ne permite nouă să-l acuzăm pe Pavel și să facem chiar lucruri rele moral.” De ce îl băteau pe Sosten? Deci ei foloseau răul, spunând: „Adevărul este la noi și adevărul ne dă dreptul să-l pedepsim pe el”. Este greșit. Ei au căzut în această capcană, crezând că ei au monopol asupra adevărului și asupra lui Dumnezeu. Nu suntem superiori și nu putem folosi adevărul pentru a face lucruri rele, violente.

Apoi, competiția umană, nu are de-a face cu intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus spunea: „În casa Tatălui Meu, sunt multe locașuri.” Vedeți, chiar și aici în Biserică, se creează o anumită ierarhie între noi. Și putem fi invidioși unii față de ceilalți: „Oare de ce nu am eu darul fratelui? De ce nu am eu darul lui Sorin? Lui Viorel? De ce?” Și nu numai la neutru spun „De ce?”. De fapt este mai mult în spatele acelui „De ce?”. „Eu merit, mie mi se cuvine”.

Dragii mei, competiția umană, nu are de-a face cu intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

Când eram student am participat cu studenții și țin minte că s-a jucat o piesă de teatru. O echipă foarte inimoasă de studenți din Republica Moldova. De fapt erau 2 studenți din Republica Moldova; au ieșit în față și au jucat o scenetă pentru noi. Dar vă spun, acea scenetă încă o văd. Deși sunt probabil 15 ani, sau poate mai mult. Unul era cu o căciulă în cap, îngenunchiat, striga la Dumnezeu: „Doamne, nu mă lăsa. Doamne dă-mi pâine, am 5 copii. Doamne ajută-mă.” Și era disperat și striga la Dumnezeu. Celălalt era un om care îi mergea bine afacerile și era în picioare și se mai uita la el în disperarea celuilalt și el spunea: „Doamne îți mulțumesc că afacerile merg bine. Te rog mai dă-mi afaceri ca acestea.” Și dintr-o dată iarăși, celălalt striga în disperare: „Doamne, te rog ai milă de mine, am copii, nu am ce să le dau de mâncare”. Mai striga și omul nostru de afaceri. La un moment spune: „Hei, omule, uite, am auzit ce te rogi. Ia 100 lei și lasă-L pe Dumnezeu să asculte rugăciunea mea.”

Competiția umană – acel bussines man, credea că Dumnezeu e prea ocupat cu omul ăsta și atunci el a zis: „Hai că fac eu ceva pentru tine. Tu lasă-L pe Dumnezeu să-mi răspundă la nevoia mea.”

Dragii mei, Dumnezeu este un Dumnezeu care ne răspunde fiecăruia și să știți, succesul unuia nu ar trebui să mă amenințe pe mine. Dacă el are succesul, văd că Dumnezeu binecuvântează, nu ar trebui să mă simt într-o zonă a nesiguranței. Deși aici putem tentați să ne simțim și să gândim. De ce? Pentru că Dumnezeu poate în același timp să fie pentru toți. El este nelimitat în capacitatea Lui de a relaționa cu noi. Și să nu lăsăm mintea noastă, gândurile noastre să ne afecteze ci să lăsăm ca binecuvântarea Lui să mă afecteze pe mine.

Și știți că vă vorbesc, nu ca cel care doar a citit, ci vă vorbesc ca un om care m-am confruntat cu ispita aceasta. 20 de ani am lucrat ca misionar         și ridicam suport și uneori vedeam anumite oportunități sau alții care poate mergeau înaintea mea, și luau înainte să ajung eu. Și am simțit această tentație a ispitei să fiu invidios, să fiu gelos.

Dragii mei, Dumnezeu ne cheamă să fim altfel. Dumnezeu de fapt ne cheamă să fim asemeni lui Pavel.

Nu vă lăsați în această mentalitate a unui monopol de adevăr prin care credem, că noi avem adevărul, și noi îl administrăm și dacă este o problemă cu tine îți tragem una, pentru că noi deținem monopolul.

Dumnezeu și Adevărul este în Sine, Stăpân. Noi suntem „ai Adevărului”. Noi nu-l deținem. Să avem smerenie, să nu mergem spre latura aceasta a aroganței, pentru că de fapt este ceva ce nu se potrivește cu armonia, cu caracterul lui Dumnezeu, cine este El. Și competiția umană, să nu o lăsăm în viața noastră.

Vreau să ne uităm puțin la inima lui Pavel. În versetul 18, zice: „Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint.” Deci nu a plecat imediat după aceste evenimente. Probabil el a continuat să învețe. Evreii neputând să facă mai mult, pur și simplu au strâns din dinți, dar nu au putut să facă mai mult. Totuși vedem că Pavel își dorește să schimbe direcția puțin – dorea să ajungă în Ierusalim. Nu este foarte clar, de ce a vrut asta, nu se spune Cuvântul. Dar noi credem, așa cum am afirmat, că fiecare lucru, fiecare amănunt pe care Duhul Sfânt prin Luca, ni-l descoperă este un element important. Pavel a simțit că el trebuie să plece. și această hotărâre a pus-o în practică.

Dar vreau să vedeți atitudinea lui Pavel. Unde merge el? El merge spre Siria, dar ce face el în drum spre Siria? El merge prin Efes. Acum nu știm dacă el a intenționat asta, dacă corabia a avut o descărcare acolo, nu știm toate lucrurile acestea. Dar Cuvântul spune că atunci când Pavel ajunge în Efes, el merge în sinagogă.

Dragii mei, vă mărturisesc, că noi, ca și oameni, după ce primim o palmă de la cineva, ai grija a doua oară, nu te mai duci.

Eu am avut o experiență. Eram în Timișoara și era imediat după revoluție. Și 2 oameni au venit la mine, să le cumpăr niște șampoane. Ei spunea că au muncit, au descărcat un camion, și pentru că nu aveau cu ce să-i plătească, le-a dat șampoane. Și aveau nevoie de bani. Îmi dădeau șampon și eu le dădeam bani. Mai de milă, mai de nevoie, am zis „Bine, dă-mi un șampon”, îi dăm banii. Când ajung acasă, ce credeți că am găsit în cutie? O pastă de ceva, dar numai șampon nu era. Era un fals.

Apoi venind cu mașina altădată, prin zonele acestea lungi ale României, drumul se repara, mai stăteam la semafoare, și în zonele acelea veneau oameni să ne vândă diverse lucruri. Credeți că mai aveam îndrăzneala să iau lucruri așa doar pe vorbele lor?

Noi imediat ca oameni, prin experiențele noastre punem niște prejudecăți. Pe de o parte sunt experiențe de viață care ne fac mai maturi și nu mai suntem creduli, dar în același timp, vă spun, noi cădem și în niște prejudecăți mult mai adânci, trecem mai departe decât ce este normal.

Uitați-vă la inima lui Pavel, omul care nu s-a uitat la invidia evreilor, nu s-a uitat la cât a suferit din partea lor. Și el i-a căutat mai departe pe evrei.

Unde se duce el? Se duce direct în sinagogă, luptă cu emoțiile lui, vizitează sinagoga și pregătește de fapt relația cu ei, pentru a treia călătorie misionară.

Dacă nu s-ar fi dus la ei, poate nu ar fi avut a treia călătorie misionară. Noi știm că centrul de greutate este în Efes și prin lucrarea lui, a stat acolo 2 ani de zile, Dumnezeu a ridicat o Biserică care pentru câteva sute de ani a stat în picioare ca un far pentru Asia Mică.

Uitați-vă la inima acestui om care a știut să nu lase prejudecățile vieții ci să facă voia lui Dumnezeu.

Filipeni 1:27 aș zice că este crezul lui Pavel pe care-l găsim și în Galateni 2:5. „Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos”, acesta era crezul lui Pavel.

Dragii mei, chemarea pentru noi este să trăim într-un chip vrednic de mesajul, de adevărul Evangheliei și de aceea el nu s-a lăsat copleșit de emoții și experiențele acestea. Pavel nu s-a închis, nu a devenit mofturos, nu a devenit selectiv, ci el a știut că mesajul Evangheliei este în acord cu a nu privi la fața oamenilor ci a merge la orice neam, chiar și la evrei, care în mod constat respingeau Evanghelia și predica Evanghelia.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a dat acestui om, și este un exemplu pentru mine, pentru noi ca și Biserică, un om care a continuat să fie foarte hotărât în a trăi adevărul Evangheliei în cele mai mici aspecte ale vieții.

Vreau să te întreb, care sunt prejudecățile tale? Au pus stăpânire pe tine? Ai luat hotărâri prin aceste prejudecăți? Dacă ne uităm la Galion, omul cu prejudecăți, el a avut o prejudecată față de oamenii aceștia religioși și nu și-a asumat cu brio responsabilitatea lui. A îngăduit ca Sosten să fie bătut în fața lui, și să nu-i peste.

Pavel, omul care și-a biruit aceste emoții, aceste tentații ale ispitei, a spus: „Eu merg din nou la sinagogă și vestesc Evanghelia.”

Revenind ca și o concluzie, vedem cum evreii, grupul evreilor, cad în această ispită și sunt așa de invidioși pe succesul Bisericii, și atunci ei caută orice oportunitate să facă ca să fure din succesul Bisericii. Dar vedem pe Pavel, un reprezentant lucrării Duhului Sfânt, îl vedem cum se ridică deasupra emoțiilor umane și face voia lui Dumnezeu, merge mai departe și predică Evanghelia. El ajunge în Ierusalim și apoi din Ierusalim, probabil dă un raport Bisericii din Ierusalim și de acolo merge în Siria, în Antiohia. Și astfel închide acest traseu, a doua călătorie a lui Pavel și probabil se întâlnește din nou cu Biserica, și probabil dă un raport la fel ca la sfârșitul primei lui călătorii.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste lecții și acum noi ca Biserică, provocările ne stau în față și nouă ca și lor. Probabil ca Biserică minoritară nu suntem în această poziție, dar putem fi disprețuitori și cu ceilalți care sunt mai mici ca noi, sau oameni diferiți ca noi.

Haideți să nu avem această atitudine de aroganță și nici să cădem în această capcană a competiție umane, crezând că Dumnezeu este proprietatea mea și doar a mea.

Dumnezeu să ne binecuvinteze. Amin !