Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

23 July 2015

Faptele Apostolilor 2:1-21 - Sorin Prodan

 

În urmă cu mai mulți ani am fost invitat să predic într-o adunare mai mare, de câteva sute de credincioși, și am fost rugat să merg la amvon împreună cu un alt slujitor și să slujim împreună. Rânduiala în acea adunare era că cei care predică să se ducă unde era acel amvon, să îngenuncheze, să ceară har și putere de la Dumnezeu să poată predica și apoi slujba continua.

Prin urmare m-am dus împreună cu această persoană și am îngenunchiat și în slăbiciunea pe care o simțeam, m-am rugat și L-am implorat pe Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu să mă ajute și să-mi dea cuvânt pentru oameni.
Nu-mi mai aduc aminte dacă mesajul a fost un mesaj cu impact, dacă am simțit că am predicat bine sau dacă după ce s-a terminat slujba am avut sentimentul că într-adevăr a fost un mesaj plin de putere. Dar în acea adunare printre oameni se afla o persoană care a urmărit toate gesturile cu foarte mare atenție: când ne-am dus la amvon, când am îngenuncheat, când ne-am rugat și apoi restul evenimentelor pe parcursul slujbei. După slujbă am dus acea persoană acasă cu mașina și am inițiat un dialog cu persoana aceasta, discutând despre lucrurile privitoare la Dumnezeu și la credință. Și discuția a început să alunece puțin într-o direcție mai tensionată și, la un moment dat, persoana aceasta mi-a spus cu un soi de ironie și cu o tentă de batjocură în cuvintele lui: „Eee, v-ați dus și voi acolo și v-ați rugat lui Dumnezeu și ați cerut Duhul Sfânt. Totul este o iluzie! Vă rugați la o himeră, nu există așa ceva!” Și a fost o ispită puternică care a venit înspre mine în acel moment, pentru că drept este că atunci când m-am dus și m-am rugat, n-a explodat nimic, n-am simțit nici o emoție care să mă fi pătruns ca un fior, ca un mister care să mă fi prins în momentul acela și ridicat în slăvi, ci totul a decurs relativ normal. Și când această persoană a spus „Tot ce faceți voi acolo în adunare, credința voastră în Dumnezeu, rugăciunea voastră ca Duhul lui Dumnezeu să vină și să vă umple, este o iluzie, ceva în mintea voastră doar.” Am încercat în cuvinte clare să-i spun că nu este o iluzie ci este o realitate. Dar pe măsură ce încercam să conving persoana aceasta, îmi dădeam seama că eram în situația unui om care îi vorbea unui orb despre frumusețea tablourilor lui Rembrandt, sau încercam să-i vorbesc unui surd despre frumusețea muzicii lui Bach sau Bethoveen. Nu pricepea nimic, nu înțelegea absolut nimic! Tot ce-i spuneam și tot ce s-a întâmplat acolo în adunarea aceea, pentru el a fost total străin. Nu credea că există Dumnezeu, nu credea că există un Duh Sfânt care lucrează în viața oamenilor. Și mi-am pus întrebarea atunci „cum aș putea să vorbesc acestui om ca să poată pricepe”.

Aceeași întrebare m-a urmărit în cursul acestei săptămâni când pregăteam mesajul. A apărut în mintea mea, sub altă formă întrebarea: „Cum aș putea să vorbesc oamenilor care vor auzi Cuvântul acesta în așa fel ca ei să creadă în Duhul Sfânt și să aibă parte de experiența aceasta?”

M-am gândit că, pe de o parte, aș putea să vin să vă spun experiențe din viața mea, experiențe uimitoare, experiențe în care Duhul lui Dumnezeu a coborât, m-a copleșit și a lucrat cu putere. Aș putea să vă povestesc o experiență în care m-am rugat pentru cineva și persoana a fost vindecată și fără să exagerez. Dar dacă v-aș povesti toate experiențele acestea probabil unii ați ridica doar privirea și ați fi mirați de astfel de experiențe. Dar mi-am dat seama că nu aceasta este calea corectă de a vorbi despre Duhul lui Dumnezeu. Pentru că nu experiența este cea care califică realitatea ci este Cuvântul lui Dumnezeu. Și mi-am dat seama că cel mai bun lucru ca să vă conving despre realitatea puterii și lucrării Duhului Sfânt este să vă predic Cuvântul așa cum este.
Nu experiențele subiective au menirea de a convinge pe oameni, ci este Cuvântul care este obiectiv și este revelația lui Dumnezeu pentru noi. Dacă credem acest Cuvânt și El pătrunde în inima noastră, vom avea parte de coborârea Duhului Sfânt, de umplerea noastră cu Duhul Sfânt, de pecetluirea noastră cu Duhul Sfânt și apoi restul lucrării pe care Duhul Sfânt o face în viața noastră.

Textul care a fost citit astăzi din Fapte 2, relatează experiența venirii Duhului Sfânt în această lume într-o formă diferită decât a fost în istorie, de la începuturi în creație, când Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor și era prezent în actul creației, apoi în cursul istoriei când Duhul a venit și a coborât peste împărați sau profeți. De data aceasta, Duhul lui Dumnezeu se cobora peste această lume și începea o nouă etapă în istoria umanității, etapă care este numită de Scripturi „zilele din urmă”. Coborârea Duhului Sfânt sau Rusaliile, iniția etapa aceasta din istorie numită „zilele din urmă”. Și din vremea aceea până în ziua de astăzi noi trăim în aceste zile din urmă.

Aș vrea ca împreună să ne uităm la textul care a fost citit și mai întâi să vedem fenomenul, cum s-a întâmplat, cum a avut loc această coborâre a Duhului Sfânt în această lume. Apoi în al doilea rând ne vom uita la explicația acestui fenomen pe care o face Petru în cazul de față. Oamenii nu au înțeles, nu au priceput ce s-a întâmplat, au văzut fenomenul, au înțeles că este ceva real unii dintre ei, alții și-au bătut joc și pentru că a fost confuzia aceea, Petru este cel care dă explicația. Deci avem fenomenul, explicația și în al treilea rând ne vom uita la implicațiile pentru Biserica din vremea aceea și pentru noi astăzi. Așadar haideți să ne uităm mai întâi la fenomen.

FENOMENUL

Cuvântul ne spune că ziua în care s-a coborât Duhul Sfânt a fost ziua Cincizecimii. Am stat și m-am gândit dacă aceast a fost o coincidență fericită că Duhul lui Dumnezeu a venit exact în ziua Cincizecimii, sau în istoria răscumpărării, Dumnezeu a pregătit această zi ca momentul în care se coboară Duhul lui Dumnezeu să fie ziua în care evreii sărbătoreau ceea ce ei numeau Sărbătoarea Săptămânilor?
Vă invit să deschideți cu mine în cartea Levitic 23 (nu vom citi, ci doar ne vom uita). Acest capitol prezintă sărbătorile: Sabatul, Paștele, Sărbătoarea întâiului rod, Rusaliile, Anul nou, Ziua ispășirii și Sărbătoarea Corturilor.
Dacă ar fi să ne punem câteva întrebări, de pildă: evreii au sărbătorit Paștele an de an din momentul în care au ieșit din Egipt – le-a fost poruncit acest lucru. Mai târziu când vine Domnul Isus în această lume pe pământ, Scriptura ne spune că El a fost răstignit, când? De Paște. A fost oare o coincidență că momentul în care Hristos a fost răstignit, a fost sărbătoarea în care evreii sărbătoreau Paștele? Nu! Tot era planificat. De ce? Pentru că acel miel care a fost jertfit la ieșirea din Egipt și apoi toți mieii care au fost jertfiți de-a lungul istoriei ce făceau? Nu făceau decât să prefigureze pe Mielul lui Dumnezeu care avea să vină și să ridice păcatul lumii.
Apoi după ce au sărbătorit Paștele care era o analogie pentru venirea lui Hristos în lume urma în rândul sărbătorilor, sărbătoarea întâiului rod. Cine a fost întâiului rod? Domnul Isus Hristos prin învierea lui din morți – a fost întâiul rod.
După aceea era sărbătoarea care urma de la Paște – se numărau 7 săptămâni și ultima săptămână care a fost a șaptea, a devenit săptămâna săptămânilor, respectiv săptămâna care se încheia cu a cincizecea zi de la Paște – Cincizecimea. Cuvântul ne spune acolo despre sărbătoarea Rusaliilor că era Sărbătoarea primelor roade. Asta sărbătoreau evreii de Sărbătoarea săptămânilor, sau Ziua Cincizecimii: Sărbătoarea primelor roade.
Dacă facem recapitulare vedem: Sărbătoarea Paștelor îl prefigura pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Sărbătoarea întâiului rod Îl prefigura pe Hristos în învierea Lui din morți și Sărbătoarea Rusaliilor ce prefigura? Cei care erau primii, care au primit Duhul Sfânt. Și astfel, din momentul acela, Biserica lui Hristos a început să-și facă drum în istorie.
De altfel, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că tot ce a fost în Vechiul Testament, a fost doar umbra lucrurilor viitoare. Ce înseamnă lucrul acesta? Să luăm un copac, de exemplu. Umbra unui copac este o realitate, însă nu este realitatea în sine. Umbra copacului indică spre copacul în sine. Toate sărbătorile, toate ritualurile, toate rânduielile care erau pe paginile Vechiului Testament nu făceau decât să arate spre realitatea care se împlinea în Hristos.
De data aceasta ne uităm la realitate. Sărbătoarea Rusaliilor pe care evreii o sărbătoreau în vechime, trimitea la primele roade ale jertfei lui Hristos. De altfel, acolo se împlinea și profeția din Isaia 53 care spune: „Va vedea rodul muncii sufletului Său și Se va înviora”.
Deci, nu este o coincidență! Ziua aceea nu este o coincidență. A fost un plan al lui Dumnezeu care în istoria răscumpărării, se împlinea în mod profetic.
Versetele 14 – fenomenul acesta are loc instantaneu, „deodată a venit din cer”. Din cer a venit realitatea aceasta. Știți ce îmi spune mie cuvântul acesta? Îmi spune că Dumnezeu era în control în tot ce se întâmpla acolo. Oamenii aceia nu s-au așezat pe genunchi și să înceapă să facă tot felul de ritualuri ca la un moment dat să cadă într-o transă și să simtă că au pierdut controlul realității și că trupul lor a fost preluat de ceva străin, de niște duhuri străine.

Cuvântul ne spune că în timp ce ei erau împreună în același loc, din cer vine Duhul lui Dumnezeu, îi umple și ei încep să vorbească în alte limbi cunoscute pe pământ în vremea aceea în așa fel încât toți care erau acolo au înțeles foarte bine ce se întâmplă.

REACȚIA

Care este reacția? Uitați-vă în versetul 5 : Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. De ce oare se aflau ei acolo? Erau veniți la sărbătoare, pentru că Sărbătoarea Rusaliilor era una dintre cele trei mari sărbători în Israel în care se cerea un pelerinaj la Ierusalim. Ei trebuiau să meargă o dată pe an la Ierusalim. Evreii care se aflau răspândiți în diaspora evreiască din vremea aceea, trebuiau să se ducă la Ierusalim. Și de aceea erau întruniți la Ierusalim oameni din diverse etnii care, fie erau evrei care se împrăștiaseră în timpul istoriei, fie erau din alte etnii, dar care se convertiseră la iudaism. Acești oameni cucernici din toate neamurile din versetele 9-11, văd fenomenul acesta, se uită cu uimire, au auzit sunetul, mulțimea adunată a rămas încremenită și fiecare din aceste etnii îi auzeau pe acești oameni peste care se coborâseră Duhul Sfânt vorbindu-le în limba lor nativă. Nu este uimitor?
Dacă eu la un moment dat aș începe aici în timp ce predic, să predic într-o altă limbă, ați fi șocați. Prima dată, v-ați speria. Dar la un moment dat să zicem că un chinez ascultă și el mă aude pe mine vorbind în chineză. Nu ar fi șocant pentru el știind că eu niciodată nu am învățat limba aceasta? Ar fi șocant! Așa a fost pentru oamenii aceștia la Ierusalim. Oamenii aceștia i-au auzit pe ucenici vorbind într-o limbă perfectă: partă, egipteană, cretană, libiană sau arabă. Vorbeau arabă fără accent evreiesc, toți îi auzeau vorbind în limbile lor. Evident era ceva cu totul și cu totul neobișnuit.

Și acum haideți să privim la reacție – versetele 12-13. Dragii mei ce s-a întâmplat acolo nu este altceva decât ce se întâmplă astăzi în zilele noastre. Noi suntem aici o mână de oameni care Îl căutăm pe Dumnezeu (că altfel nu am fi prezenți în acest loc). În timp ce noi suntem aici și oameni de pe aici de prin împrejurimi știu că suntem adunați în locul acesta, unii dintre ei, poate sunt uimiți, se uită și cumva înțeleg că îl căutăm pe Dumnezeu. Alții, indiferent de ce se întâmplă aici, fie că ei consideră a fi bun sau nebun, ei își vor bate joc și vor disprețui lucrurile lui Dumnezeu. Și așa s-a întâmplat în toată istoria și așa se va întâmpla până va veni Hristos.
Oameni care se vor uita la lucrările pe care le face Dumnezeu și unii vor fi uimiți, dar indiferenți în continuare, iar alții își vor bate joc, chiar dacă lucrarea lui Dumnezeu este evidentă în fața ochilor lor. Acesta a fost fenomenul
Haideți acum să ne uităm la explicație.

EXPLICAȚIA

Era necesară o explicație acolo. Versetele 14-15 – la evrei, al treilea ceas din zi era ora 9 dimineața. La ora 9 dimineața nu sunt beți oamenii aceștia. Versetul 16 – Aceasta este o împlinire a unei profeții făcute de proorocul Ioel în care și voi credeți că a fost un prooroc.
Din nou ce văd eu aici, este că Petru face apel la revelație, nu la experiență. El nu încearcă să le spună „Măi oameni, lucrul acesta e așa și așa, a venit Duhul Sfânt, noi am simțit, nu am mai fost sub controlul nostru, ați văzut limbile”. El nu încearcă să explice nimic din asta. El nu se duce la experiență, ci el se duce la Cuvânt și spune „Aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel.”
Cu alte cuvinte, când este vorba de Dumnezeu și de lucrarea Duhului Sfânt, trebuie să respectăm un principiu și principiul este acesta: experiența trebuie să se alinieze revelației și nu invers. Căci sunt mișcări în ziua de astăzi care trăiesc fel de fel de experiențe și apoi vin și spun: „Și tu trebuie să experimentezi ce experimentez eu. Dacă tu nu vorbești în limbi, nu ai Duhul Sfânt. Dacă tu nu proorocești, nu ai Duhul Sfânt.” Este acest lucru după Cuvânt? Nu! Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că sunt diferite daruri. Toți vorbesc în limbi? Nu! Toți proorocesc? Nu! Deci Cuvântul este foarte clar.
Atunci când noi ne îndreptăm către expriență și luăm experiența ca și standard sau ca element normativ, înseamnă că lăsăm Cuvântul deoparte. Noi, prin urmare, când vedem o experiență trebuie să ne punem întrebarea: „Este aceasta ce a fost spus prin proorocul? Este aceasta ce a fost spus prin apostolul Pavel? Se aliniază experiența aceasta la Cuvântul lui Dumnezeu?” Căci dacă nu se aliniază, îmi pare rău, poți să te dai peste cap, poți să vorbești în 50 de limbi deodată; căci dacă acea experiență nu este după Cuvânt, acea experiență nu este calificată de Cuvântul lui Dumnezeu. Deci trebuie să rămânem în Cuvântul lui Dumnezeu.
Versetele 17-20 – aceasta a spus proorocul Ioel. Profetul Ezechiel a spus că atunci când Dumnezeu va inaugura Noul Legământ, El va pune Duhul Lui în fiecare persoană care intră în Noul Legământ și Duhul acesta îi va face pe aceștia să împlinească Legea lui Dumnezeu. Și ei vor putea împlini Legea pentru că Duhul va fi în ei. Apoi a venit Ioan Botezătorul și au venit evreii la el, că predica așa de bine și îi uimea pe toți, și l-au întrebat: „Tu ești acela pe care noi îl așteptăm?” Și Ioan a spus: „Nu sunt Acela. Eu vă botez cu apă, dar după mine vine Acela care vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” Și a venit Domnul Isus și când a venit vremea să se ducă a zis: „Nu vă întristați. Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac și anume Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi pentru că nu-L vede.”
Știți ce m-a uimit când pregăteam mesajul? M-am gândit că astăzi voi vorbi despre Cineva prezent cu noi aici. Și mă întrebam cum să vorbesc ca să-L cinstesc, să nu-L necinstesc, pentru că e cu noi aici. Nu-l vedem. Dar lumea aceasta nu-L vede și nici nu-L cunoaște. Dar Cuvântul spune: „Dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.”
Ioan 15:26, 16:8 – „când va veni El” – se referea la o persoană, o personalitate. Duhul lui Dumnezeu devine în momentul în care vine un avocat pentru noi, un paraclet, unul care stă pentru noi și unul care este împotriva lumii. Și dovedește în termenii unui procuror, lumea aceasta înaintea lui Dumnezeu vinovată pentru înțelegerea greșită care o are față de păcat, pentru neprihănirea aceasta religioasă – neprihănirea și judecata o dovedește vinovată înaintea lui Dumnezeu. Acesta este Duhul Sfânt.
Domnul Isus a stat după înviere cu ucenicii și le-a spus: „Stați aici în Ierusalim până când Dumnezeu își va împlini făgăduința, căci voi nu după multe zile veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Și ce se întâmplă în ziua Cincizecimii este împlinirea profețiilor, pornind de la Ioel, Ezechiel, Ioan Botezătorul, cuvintele Domnului Isus, că Duhul lui Dumnezeu va veni și va boteza Biserica, adică o va cufunda în realitatea Duhului Sfânt. Și aici se schimbă totul și ne vom uita la schimbările care au avut loc după aceea.
Când Duhul lui Dumnezeu vine în viața unei persoane, El dă călăuzire, daruri și dă roade acelei persoane. Toate acestea trebuie să se regăsească în viața unei persoane.
Acum când este vorba despre darurile Duhului Sfânt, sunt convins că mulți dintre voi cunoașteți frământarea care există legat de anumite daruri. Mai există astăzi ce a fost acolo în Faptele Apostolilor? Mai există astăzi cuvânt profetic din partea lui Dumnezeu prin oameni? Mai există astăzi vorbire în limbi sau darul vindecării? Cu alte cuvinte, mai există darurile acestea și astăzi?
Dați-mi voie să vă spun care este convingerea mea personală. Am studiat cartea Faptele Apostolilor și studiind această carte și uitându-mă la toată tensiunea care este astăzi între anumite mișcări religioase, am văzut că sunt două poziții de extremă și o poziție care încearcă să împace lucrurile.
O poziție de extremă este aceea care așează raportul între darurile miraculoase și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu într-un raport de exclusivitate. Cu alte cuvinte spune așa: când Cuvântul lui Dumnezeu a fost încheiat, când revelația lui Dumnezeu în formă scrisă s-a încheiat, nu mai avem nevoie de o parte din darurile spirituale. Nu mai avem nevoie de vorbiri în limbi, nu mai avem nevoie de proorocire, de vedenie, de vindecare ș.a.m.d. Acolo s-au încheiat darurile acestea și ei spun că se exclud. Cuvântul exclude aceste daruri.
La cealaltă extremă sunt cei care pun un raport de necesitate și spun: nu ai voie să predici din Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu ești botezat cu Duhul Sfânt, dacă nu vorbești în limbi, dacă nu ai vedenii, dacă nu ai vindecări. Ești obligat să le ai pe toate acestea ca să te califici să poți predica Cuvântul lui Dumnezeu – nici nu ești mântuit.
Uitându-mă în Cuvântul lui Dumnezeu în Fapte și mai departe și chiar în istorie, am văzut ceva extraordinar. Am văzut că uneori, Cuvântul lui Dumnezeu este predicat și nu are loc nici o minune. Nu se exprimă nici un dar acolo și oamenii primesc Cuvântul, se întorc și sunt mântuiți. Am văzut alte situații în care Cuvântul nici nu este predicat. Cineva din Iope este adus la viață din morți și oamenii zic: „Extraordinar, aceasta este puterea lui Dumnezeu.” Și se pocăiesc. Și am văzut multe alte situații în care Dumnezeu face o minune, este predicat Cuvântul și oamenii se întorc la Dumnezeu.
Și concluzia mea personală este aceasta: așa cum a fost în Faptele Apostolilor, a continuat să fie și în istorie. Raportul între manifestarea darurilor spirituale și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu se află într-un raport de complementaritate. Nu se exclud, nu întotdeauna cer să fie prezente, ci uneori, la libertatea de lucrare a Duhului Sfânt sunt prezente sau nu sunt prezente. Aceasta cred că este poziția corectă din Scriptură și din istorie. Uneori Duhul lui Dumnezeu lucrează cu putere și se întâmplă o minune și atunci când este predicat Cuvântul oamenii se întorc. Alteori Cuvântul este predicat iar oamenii se întorc fără minuni și semne; alteori sunt făcute semne și minuni și nici nu mai este predicat Cuvântul, iar Dumnezeu lucrează cu putere. Deci complementaritate.
Aș dori să închei astăzi cu mesajul cu următorul lucru: care sunt implicațiile pentru Biserică atunci și pentru noi astăzi?
În primul rând sunt 4 lucruri pe care aș vrea să vi le spun în termenii implicațiilor: prezența Duhului Sfânt, permanența Duhului Sfânt, providența Duhului Sfânt și potența Duhului Sfânt.

  1. Prezența Duhului Sfânt

Am început a vă spune că experiența mea cu Duhul Sfânt a fost contestată de acea persoană. Și astăzi chiar aici în prezența noastră, ne-am putea întreba, nu este o iluzie oare? Vorbim de Duhul Sfânt, spunem că este prezent. Dar nu cumva încercăm să ne inducem noi ideea că există un Duh Sfânt? Nu încercă noi ca să ne îmbătăm cu apă oare? Este real? Este o prezență reală sau este ceva imaginar? Cum o vezi în viața ta? Cum este Duhul Sfânt în viața ta? Este doar o noțiune din Scriptură? Este prezent, este real în viața ta?
Dacă aș pune următoarea întrebare:
– Frate pastor, aveți curent aici în clădire?
– Avem.
– Dar unde e?
– Pe fir.
Nu-l vedem, dar există. Nu-l pot prinde în mână dar îi simt efectul – bag degetele în priză și veți vedea… Deci există! Nu credeți că există? Uitați-vă, daca nu am avea curent, nu am putea pune video-proiectorul în funcțiune; dacă nu am avea curent, la ce rost ar fi becul acela? Dacă nu ar fi curent, becul ar fi doar de ornament.
Unii au spus că Duhul Sfânt este doar o putere, nu este o persoană și este greșit, pentru că Domnul Isus a spus: „El va veni, El vă va învăța, El va fi cu voi, El vă va călăuzi.” Deci Duhul Sfânt este o persoană. Și când vorbesc despre o persoană, cineva ar trebui să mă întrebe: „Sorin, soția ta există?” Și eu să spun „Nu știu, nu știu dacă există.” Nu v-ați uita ciudat la mine? Ea să fie aici lângă mine cu copilul și eu să vă spun „Nici nu știu dacă există”. Păi cum nu există dacă este cu mine în casă și avem un copil? Este ceva real!
Duhul lui Dumnezeu este o persoană reală. Și cine poate spune despre aceasta, este doar cine a primit Duhul lui Dumnezeu în viața lui. Căci Duhul începe să schimbe. Oare cine îmi spune „Nu face asta”? Oare cine îmi spune „Du-te și vorbește cu femeia aceea căci e necăjită.” Și eu spun: „Doamne, dar nu prea vreau, îmi este rușine”. Și Duhul mă împinge și dacă vreau să mă întorc, îmi spune: „Du-te și vorbește.” Este o călăuzire. Cine mă mustră oare? Sunt toate iluzii? Este ceva real! Când un om Îl primește pe Hristos în viața lui, primește Duhul Sfânt.
Cuvântul spune că în momentul în care Duhul a venit la Rusalii, de acolo s-a inițiat o nouă etapă în care Duhul lui Dumnezeu nu mai venea și pleca cum s-a întâmplat în vechime (venea peste o persoană și apoi se depărta). Din momentul acela, trecem la a doua implicație.

  1. Permanența Duhului Sfânt

Aceasta este frumusețea, că atunci când Duhul lui Dumnezeu este dată unei persoane, Duhul rămâne în persoana aceea. Deschide-ți vă rog la Fapte 2:39. Deci promisiunea că Duhul va veni și va rămâne, era pentru evreii de atunci care s-au pocăit în ziua aceea, pentru copii lor și pentru cei din Fieni de astăzi, în oricât de mare număr îi va chema Domnul.
Efeseni 1:13-14 – când ai crezut în Hristos, Duhul lui Dumnezeu a venit și a pus ștampila. E ca și cum ar spune: „Cu pecetea aceasta, persoana aceasta este a Mea”, și Duhul ca prezență în ființa mea este o garanție că Dumnezeu îmi va da viață veșnică pe care El a promis-o.
1 Corinteni 3:16 – El nu vine ca un vizitator, când și când. El a venit, „și-a pus mobila, și-a pus masa, și-a pus totul în viața noastră.” El deja locuiește, este rezident în ființa noastră.

  1. Providența Duhului Sfânt

Fapte 2:24 – Știți ce îmi spune acest verset? Că nu eu sunt cel care Îl manipulez pe Duhul lui Dumnezeu. Întotdeauna El este Cel care face lucrarea cum o dorește El. Și avem și alte texte.
1 Corinteni 12:7 – Nu eu o iau, ci Duhul mi se dă. Ce pot face eu mai mult, decât să-L primesc? Mai departe versetul 11 – Duhul Sfânt este suveran. El Își face lucrarea. El este prezent și El acționează după cum voiește. Nu sunt eu cel care dictez ci este Duhul Cel care dictează în viața mea.
1 Corinteni 12:28 – Dumnezeu a rânduit, nu eu, nu eu sunt cel care zic „Eu vreau să fiu apostol. Mie îmi place să fiu învățător.” Dumnezeu este Cel care rânduiește.
Cu alte cuvinte, din toate aceste pasaje, ca implicație, aș vrea să înțelegem următorul lucru: nu noi suntem cei care manipulăm pe Duhul lui Dumnezeu.
Am participat în adunări, care ei cred că pot să declanșeze lucrarea Duhului. Și sunt oameni care spun: „Dacă stai și te rogi un anumit timp și dacă mai vine cineva lângă tine și te scutură și-ți mai zice niște cuvinte în ureche, atunci se întâmplă ceva. E o garanție, îți spun eu că așa se întâmplă. Du-te la stăruință.”
Dragii mei, stăruința este bună, dar nu în termenii în care eu forțez pe Duhul Sfânt să vină și să facă ce vreau eu. „Domle’! Trebuie să vorbesc în limbi.” Și atunci te duci și faci tot felul de lucruri că trebuie neapărat să vorbești în limbi ca să fii calificat de ceilalți și să fii omologat și acceptat de ceilalți. Nu găsim așa ceva în Scripturi. Știți ce găsim? Găsim următorul lucru: deși Cuvântul spune că ni se dă, că Duhul este Cel care lucrează, că Dumnezeu este Cel care rânduiește, asta nu trebuie să ne ducă la concluzia că noi trebuie să fim total pasivi. Ne punem pe scaun și zicem: „Doamne, dacă vrei să faci Tu ceva, fă! Eu stau aici pe scaun.” Nu! Cuvântul ne spune în 1 Corinteni 14:1 – „Umblați după daruri.” Căutați-le! Ceea ce ne duce la următorul punct.

  1. Potența Duhului Sfânt

Ce trebuie eu să fac este următorul lucru: nu pasivitate, ci căutare; nu manipulare, ci stăruință de a avea puterea lui Dumnezeu. Dacă El vrea să o dea, o va da. Dacă nu, nu sunt eu cel care zic că trebuie să-mi dea neapărat, ca atunci când cineva mă vede că am făcut ceva extraordinar să zică: „Aah! Acesta este un om sfânt!” Nu dragii mei.
Cuvântul vedem că compară Duhul cu vântul, care nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Dar ce pot face eu, e să pun morișca în calea Duhului și Duhul unde bate acolo cu mare mare putere  – eu nu pot să dau drumu la intensitatea Duhului.
Haideți să vă dau o temă de casă. Mâine aici la Fieni, tema voastră e să faceți vântul să bată cu 50km/h. Dacă puteți face asta, vă dau un miliard de euro. Dar nu puteți face asta. Dar știți ce puteți face? Puteți așeza moara în direcția vântului. Și în momentul în care vântul vine și începe să învârtă, începe rotorul să meargă, începe dinamul să producă putere, curent; și cu cât bate mai tare, cu cât am așezat eu mai bine lucrurile în direcția vântului, este lumină mai mare cu putere mai mare.
Cu alte cuvinte, așa cum fratele Khraw ne-a spus, noi trebuie să ne așezăm în spațiul revelației lui Dumnezeu. Să ne așezăm acolo unde Duhul lui Dumnezeu vine și bate și începe să producă efect în viața noastră.
Duhul lui Dumnezeu este în viața noastră, locuiește în noi, dar intensitatea la care lucrează – nu aș vrea să fiu imprudent spunând acest lucru – depinde de noi, dar într-un fel este adevărat. Dacă ne așezăm la dispoziția lui Dumnezeu, El poate face lucrări mari în viața noastră.
Erau toți împreună în același loc, se rugau, stăruiau și Dumnezeu le-a dat binecuvâtarea în virtutea promisiunii Sale, nu pentru că ei au încercat să-L manipuleze pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu promisese. Și Dumnezeu ne promite că dacă noi vom sta la dispoziția Lui El va face lucrări mari în viața noastră. Duhul lui Dumnezeu va fi atât de real în viața noastră, încât nu vom mai avea nici cea mai mică îndoială: „Oare este un Duh în viața mea sau nu este?”
Când El este prezent, El este real. Și este real prin roadele care le produce în viața noastră și prin darurile pe care le produce. Și trebuie să ne rugăm să fim echipați cu toate darurile duhovnicești ca să putem sluji cât mai bine lucrarea Împărăției Domnului Isus Hristos. Amin!