Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

24 July 2015

Faptele Apostolilor 3:12-26 - Bebe Tomeci

Faptele Apostolilor 3:12-26

Data trecută am văzut că Petru și Ioan, cei 2 ucenici ai Domnului, la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază) au urcat către Templu, care era pe o colină, pe un munte. Și au intrat în zona Templului pe poarta Frumoasă. Acolo era un olog care era bolnav din naștere. Nu știu dacă ați avut ocazia să vedeți un olog, dar eu am avut un vecin care a avut scarlatină în tinerețe la vârsta de 10 ani și a rămas olog pe tot restul vieții. Am crescut cu el și îmi este foarte „viu” să înțeleg ce înseamnă un olog. Eu l-am prins olog, dar tatăl meu povestea că era sănătos și putea alerga, dar s-a îmbolnăvit și a rămas olog.

Acest olog era pus la poarta Frumoasă ca să cerșească și oamenii care urcau acolo, ducându-se spre Dumnezeu, având anumite nevoie, mila era mai mare și era o șansă mai mare pentru el să primească ceva. Petru și Ioan intrând acolo, îl vede pe acest olog; ologul cere de la ei, dar Petru spune (cel care lua inițiativa mereu): Fapte 3:6.

Aceasta este prima minune din Faptele Apostolilor; minunea se întâmplă și omul respectiv, ologul din naștere este vindecat. Cei 2 ucenici merg spre Templu și Cuvântul spune că s-au dus în pridvorul lui Solomon. Probabil că evreii creștini aveau un anumit loc în pridvor și ologul îi urmărea pe cei 2 sărind și lăudând pe Dumnezeu; era așa de fericit – puneți-vă voi în situația lui.

Și oamenii pentru că îl cunoșteau (gândiți-vă că ologul nu era un străin pentru ei), s-au strâns la ei, se întâmplase o minune și toți evreii veniseră spre acest loc unde erau Petru și Ioan, la locul unde se întâlneau evreii creștini.

Ceea ce am citit este predica lui Petru către ei. Aș vrea să ne uităm puțin să o analizăm și să vedem ce a vrut Petru să le comunice lor, ce ne comunică Petru nouă și ce principii de viață spirituală putem să luăm, legat de cine este Dumnezeu și ce trebuie să facem noi și ce putem noi învăța din acest text.

Deci, iarăși Petru plin de curaj, se ridică și are un mesaj către co-naționalii săi. Și el începe așa: „Bărbați Israeliți.” El se ridică dintre ceata aceasta a iudeilor creștini, se ridică înaintea lor și are un mesaj pentru ei și începe cu „Bărbați Israeliți” și el spune: „De ce vă mirați, de vă surprinde? Dumnezeul părinților noștri L-a făcut o autoritate pe Hristos, pe care voi L-ați răstignit, voi v-ați lepădat de El, El este o autoritate și în Numele lui Isus Hristos s-a făcut această minune.” Vedem că Petru avea curaj să spună: „Voi L-ați răstignit”, era destul de direct și le atribuia această vină a lepădării de Domnul Isus Hristos. Acum trebuie să înțelegeți contextul de atunci. Generația aceea a trăit timpurile acelea – nu era o generație următoare. Noi suntem practic la aproximativ 50 de zile după învierea Domnului Isus, e vorba doar de câteva luni. Acea generație știa foarte bine ce s-a întâmplat acum câteva luni. Era un fenomen care a fiert în Ierusalim. Petru spune că  minunea aceasta s-a produs datorită Domnului Isus Hristos.

Apoi trece mai departe și spune ca a fost profețit despre Isus. Isus nu este un fenomen întâmplător. Biblia susținea că trebuie să vină un profet, un prooroc ca și Moise. Și el încheie spunând că Dumnezeu L-a proslăvit, L-a ridicat pe Robul Său.

Haideți să desprindem câteva principii și să ne uităm la fiecare verset.

Versetul 12 – Petru face o subliniere foarte clară și învățăm ceva de aici. Spune așa: „De ce vă uitați cu ochii țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin cucernicia (sau evlavia) noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?” Cu alte cuvine Petru are un mesaj către evrei și mesajul este următorul: „Dumnezeu este slăvit și înălțat pentru minunea aceasta, nu noi.”

Care este principiul? Dacă Dumnezeu face chiar astăzi și acum minuni între noi (și El face să știți) oamenii nu au nici un merit; Dumnezeu vindecă, Dumnezeu mântuiește, Dumnezeu salvează, Dumnezeu face lucruri extraordinare, dar vreau să vă spun ceea ce Petru a spus generației lui: oamenii nu au nici un merit. Petru nu a vrut să fure din slava lui Dumnezeu.

Nici un pastor, nici un prezbiter, nimeni, chiar dacă Dumnezeu s-a folosit de el, nu este mai vrednic. Petru este foarte atent cu ei și spune: „Nu noi, ci Dumnezeu.” Tot timpul este această luptă în noi. În viață suntem mereu puși între noi, slava noastră și slava lui Dumnezeu. Deși știu lucrul acesta teoretic, vreau să spun că adesea cad la acest examen. Și anumite lucruri le fac pentru slava mea și Dumnezeu mă mustră în conștiința mea și realizez și îmi aduc aminte de acel verset: „Dacă faceți pentru ochii lumii, veți lua slava doar de la ei”. Dacă vreți slava lui Dumnezeu, faceți ca și cum nimeni să nu știe sau cunoaște.

Vreau să spun că anumite lucruri îmi este și rușine să vi le zic. Dar sunt adevărate. Există această luptă între slava mea și slava lui Dumnezeu. Și Petru aici în acest verset are nota 10, căci le spune evreilor: „Dragilor, nu este nici un merit în mine.” Dacă s-a întâmplat o minune este doar meritul lui Dumnezeu.

Așadar, dragilor, nu vă înălțați pe voi când Dumnezeu vă folosește pentru slava Lui. Nu vă înălțați; mai mult, nu înălțați voi pe alți oameni. Noi ca și congregație, ca și trup al lui Hristos, să nu ne ispitim înălțându-ne într-un mod rău, pentru că nu asta este plăcut lui Dumnezeu. Noi suntem până la urmă la acest nivelul acesta uman. Dacă trebuie cineva să fie înălțat, este Dumnezeu. În versetul 12, esența, țineți minte, este aceasta: Dumnezeu este înălțat, nu omul.

Petru nu este ca și papa de astăzi care toată lumea îl înalță, iese acolo în față și este așa bisericos, măcar de ar putea cineva să-i pupe mâna la papă. Vedeți contrastul? Petru spune: „Omul nu are nici un merit.” Măcar că papa nu mai face minunile care le-a făcut atunci Petru.

Dar ce se întâmplă, este că lumea va abuza întotdeauna. Și când spune lumea, spun și dintre noi. Pentru că păcatul este în noi și putem să cădem așa de ușor la acest examen mândriei, a lua din slava lui Dumnezeu, a ne ridica înaintea oamenilor.

Uneori, între creștini nu este o dorință de câștig materială, cât văd o dorință de câștig de faimă. Este această dorință care nu trebuie să o încurajăm și nu faceți nici voi în dreptul vostru. Asta ne învață Petru și asta a făcut el – slavă Domnului.

Apoi în versetul 13 mai vedem ceva, o altă lecție. Spune: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.” De unde a apărut aceast nume dat lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov? Cum este Dumnezeul nostru, noi ca și creștini? V-ați pus vreodată această întrebare? Cum este Dumnezeu? Putem răspunde în multe feluri dar un răspuns ar fi: Dumnezeu este nevăzut, noi nu-L vedem pe Dumnezeu; totuși știm că El este, știm că Și-a lăsat și Își lasă multe evidențe, este real. Totuși noi nu-L vedem pe Dumnezeu. Dumnezeu este, aș spune chiar misterios.

Dumnezeul nostru Își atribuie acest nume: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.” Ce vrea să le spună evreilor când Petru începe în versetul 13 astfel: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul părinților noștri”?

Aș dori să ne uităm puțin la câteva versete să vedem cum lucrurile au evoluat ca Dumnezeu să fie denumit „Dumnezeu lui Avraam, Isaac și Iacov”.

În Geneza 17:1-7, găsim cum Dumnezeu a făcut legământ cu Avraam. Ce înțelegem din aceste versete? Ce ne spune nouă despre Dumnezeu? Aș vrea să dau un exemplu să înțelegeți. Soția mea este aici; cum se numește ea? „Ani Tomeci.” Dar știți cum o chema înainte să se căsătorească? „Surpriză.” Dar de ce o cheamă Tomeci? Pentru că a făcut un legământ cu mine. Și în acest legământ ea a luat numele meu. Numele meu o reprezintă pe ea.

Vedeți? Așa este și cu Dumnezeu. Dumnezeu nu avea de a face până atunci cu Avraam. Nu-l chema „Dumnezeul lui Avraam.” Dar Avraam a fost un om deștept pentru cei din generația lui. A văzut că lucrurile acestea ale lumii, sunt lucruri care trec. El și-a înălțat ochii spre Ființa nevăzută a lui Dumnezeu. Și a avut o frământare, a vrut să știe mai mult, să cunoască pe El, pe Cel misterios, pe Cel tainic. Dumnezeu a văzut această frământare și l-a ales. Bineînțeles, alegerea lui Dumnezeu înseamnă și provocări. Și Dumnezeu l-a provocat pe Avraam: „Ieși de aici din familia ta, din siguranța ta și du-te într-o țară…” – care de fapt la început nici nu prea știa unde să meargă.

Avraam a fost gata să-L asculte pe Dumnezeu. Și vedem pas cu pas cum Dumnezeu îl provoacă, dar în același timp Dumnezeu îi descoperea mai mult din cine este El. I-a promis ceva, Avraam a vrut să împlinească mai repede, dar Dumnezeu i-a împlinit după 20 și ceva de ani ce îi promisese: un fiu cu Sara. Și este o minune pentru că Sara era foarte în vârstă. Avraam învață ceva despre acest Dumnezeu tainic și ascuns.

Știți ce învățăm de fapt din predica lui Petru? Că Dumnezeu este un Dumnezeu al relației personale. Un Dumnezeu cu care tu – chiar dacă este la nivel de națiune – trebuie să ai legământ cu El. Și Avraam și-a legat ființa lui de Dumnezeu – ce frumos!

Gândiți-vă ca valoare: între Avraam și Dumnezeu – valoarea a fost net diferită, foarte mare, infinit de mare – între un Dumnezeu etern și veșnic și un om (oricât de sfânt ar fi el ca și Avraam). Dumnezeu s-a lăsat cuplat cu un nume omenesc: „Dumnezeul lui Avraam.”

Cu cât mergem mai departe cu atât vedem că taina aceasta este și mai izbitoare. Dumnezeu face legământ și cu Isaac. În Geneza 26:1-5 vedem cum Dumnezeu i se descoperă. Tot timpul se accentuează acest lucru: „Sămânța ta va fi o mare binecuvântare pentru toate semințiile pământului.” Când s-a împlinit asta cu adevărat? În Hristos! Sămânța lor, născut din această genealogie a lor, a fost o binecuvântare și este o binecuvântare pentru toate națiunile pământului.

Geneza 26:24 – după acest verset vedem că Isaac a ascultat de Dumnezeu. Din nou o a doua generație – Isaac și-a legat numele de Dumnezeu și Dumnezeu a fost gata, l-a încercat și pe Isaac permițând acea secetă. Noi acum putem vorbi ușor de acea secetă. Dar gândiți-vă dacă v-ați pierde slujba, dacă ar fi război, o situație de viață și moarte – în aceste situații se vede de fapt credința. Noi stăm bine-mersi, asigurați, slujbe, confort ș.a.m.d. vorbind despre seceta lui Isaac. Înțelegeți? Când te pui într-o situație reală a vieții – între viață și moarte – atunci înțelegi de fapt că Isaac s-a încrezut în Dumnezeu. Dumnezeu l-a binecuvântat și Cuvântul spune că ogorul lui a dat produse de 100 de ori mai mult decât în mod normal. Ce vrea să spună textul este că Dumnezeu s-a legat și cu Isaac și a devenit „Dumnezeul lui Isaac”. Viața lui Isaac a fost perfectă? Nici viața lui Avraam nu a fost perfectă.

Haideți să ne uităm la viața lui Iacov. Când Dumnezeu a făcut legământul cu Iacov, ne surprinde așa de tare că legământul a fost făcut când Iacov a fugit, înșelându-l pe tatăl său, pe fratele său, a furat dreptul de întâi născut; și datorită acestor circumstanțe Esau a vrut să-l oamoare și a trebuit să fugă. Gândiți-vă ce rușine – chiar dacă îți iei ceea ce poate ți se cuvine, dar dacă îl iei prin furt este o rușine.

Sunt mai multe etape cu Iacov; el nu prea a înțeles de la început cine este Dumnezeu. Și el a făcut un fel de legământ, dar l-a făcut puțin condiționat: „Dacă Tu nu-mi vei binecuvânta, dacă nu mă vei aduce (vedem repetându-se expresia „dacă”) atunci Tu vei fi Dumnezeul meu.” Însă Dumnezeu nu a fost așa, ci El s-a dăruit pe sine lui Iacov în ciuda caracterului său rău și corupt. Dar Bunul Dumnezeu face lucrurile astfel încât El să fie glorificat. Și chiar după ce el fugea ca să-și scape viața, Dumnezeu se descoperă în somn – Geneza 28:13-15. Nu vedem nici o condiție, nici măcar nu-i spune „dacă vei face asta sau asta.” Legământul lui Dumnezeu a fost plin de har față de Iacov.

În Geneza 35, lui Iacov i se întâmplă o nenorocire, Dina este violată, familia lui era într-un mare risc, cei doi fii omorâseră o cetate din Canaan – deci filistenii puteau să-l omoare. Se duce la Betel, ca să-L caute pe Dumnezeu; era schimbat deja. Dumnezeu i se descoperă acolo: versetul 9-13. Dumnezeu care este sfânt, misterios și tainic a ales să se unească cu niște oameni slabi – dacă studiezi viața lor, vezi că sunt niște oameni slabi, supus greșelii, unii făcând greșeli foarte mari, au fost poligami. Stai și te întrebi de ce Dumnezeu a făcut asta, de ce i-a ales pe ei. Nu este cazul cel mai bun, dar ce ne arată pasajul este că în această relație, dincolo de greșelile noastre pe care le facem în viață, Dumnezeu a spus „chiar dacă ești și ai fost un om slab, Eu Mă leg de tine.”

Dacă mergem mai departe vedem cum i se descoperă lui Moise în Exod 3:6,13-15. Dumnezeu s-a identificat cu cel puțin 3 menționați de noi: Avraam, Isaac și Iacov. Apoi și Petru face o referință „Dumnezeul părinților noștrii” – la cine se referă el? Este și Dumnezeul lui Iosif, Dumnezeu lui Ezra, lui David, tuturor urmașilor – chiar și a lui Rut, care nu era din popor. Dar ea a făcut aceeși hotărâre în inima ei: „Dumnezeul tău, va fi Dumnezeul meu”; a fost această hotărâre în inima ei. Dumnezeul lui Rahav – care s-a temut de Dumnezeu și le-a spus „Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu”.

Noi vedem că Dumnezeu se leagă de cel care dorește să se lege de El. Ce să înțelegem din asta? Ce vrea Petru să ne comunice? Când Petru vorbește de numele lui Dumnezeu (în versetul 13 – „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”), evreii știau imediat la cine se referea; Dumnezeul cu care Avraam a umblat, Isaac și Iacov, Dumnezeu părinților noștrii. Citim în Vechiul Testament și ne bucurăm să vedem cum Dumnezeu a fost cu națiunea noastră, i-a salvat, i-a protejat și ne-a dat mari promisiuni că va veni Acel Mesia. Ei știau lucrurile acestea.

Care a fost intenția lui Petru? Intenția lui Petru a fost să le comunice evreilor, că în cele din urmă Dumnezeu este un Dumnezeu personal. Îl ai pe El ca Dumnezeul tău? Unde ești în această relație cu Dumnezeu? Poți să spui Dumnezeul meu? Și El să spuna „Dumnezeu vede”?

Revelația este închisă, dar să știți în cer cred că și noi vom fi menționați. Ceea ce vreau să prindem este acest lucru: Petru le transmitea evreilor „Chiar dacă suntem o națiune, nu uitați Dumnezeu este un Dumnezeu al relației.” – Slăvit să fie Domnul!

Ce le spune despre acest Dumnezeu al relației? Ce au făcut ei și ce a făcut Dumnezeu? Dumnezeu a făcut în Isus o autoritate, aceasta la comunică Petru. Dumnezeu a înălțat, a proslăvit pe Robul Său Isus iar apoi versetul 15. Deci nu este o filozofie, este un act real – „Dumnezeu L-a înviat, noi L-am văzut, noi suntem martori”.

Ce au făcut evreii? „L-ați dat în mâna lui Pilat, măcar că el dorea să-I dea drumul”. Ce vrea să spună aceasta? Nici măcar ca Pilat nu ați fost – L-ați dat. Când dăm noi ceva? Când considerăm că nu mai are nici o valoare. Când îți vinzi mașina? Când vrei să îți iei altă casă? Dai ceva atunci când crezi că nu mai are valoare, nu mai vezi o valoare în el, ai vrut să scapi de el. Mai mult, textul ne spune „v-ați lepădat”. Ca și cum ar fi vrut să fie clar o distanță între El și ei – simțeai că te înjosești dacă ai o legătură cu El.

Însă „voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Neptrihănit” – așa Îl numește Petru. – și ați ales un uciagaș. La cine se referă? La Baraba. Când Pilat a încercat să facă un fel de negociere cu ei, a spus: „Iată, este Paște. De ziua de Paște pot să vă eliberez un ucigaș, mi L-ați adus pe Isus ca un ucigaș dar eu pot să vi-L dau înapoi.” Și era un târg. Însă poporul a cerut să-i dea drumul lui Baraba.

„L-ați omorât pe Domnul vieții” – așa Îl numește Petru pe Isus.

Am fost weekendul trecut în Arad. Și am mers împreună de la București cu un prieten și am fost singuri în compartiment; am început să povestim (ne cunoaștem de 20 de ani) de părinții noștrii și am realizat că părinții noștrii au îmbătrânit, ai lui deja au murit și socrii spuneau că au căzut pe scări. Încet, încet, vorbind, am realizat realitatea morții. După această discuție am realizat că în fața morții ești singur, chiar dacă ai mulți prieteni și încă ai energie în tine, în fața morții ești singur.

Trebuie să ne pregătim de moarte. Voi fiind mai tineri, poate că nu vă gândiți prea mult la aceasta, la fel cum nici eu când eram de vârsta voastră nu mă gândeam așa mult. Dar înaintând în vârstă, realizăm că problema singurătății din viața noastră, trebuie să o umplem cu Dumnezeu, să avem acea siguranță, să ne pregătim de moarte. Vom muri – realizați asta?

„Domnul vieții” este numit Hristos.

În acest proces, pe măsură ce te apropii de această realitate vei observa că este groaznică. Uitați-vă la părinții voștrii. Dacă este ceva ce îi sperie este poate această stare de îmbătrânire, neputință și moarte pe care și noi trebuie să o înfruntăm – prin harul lui Dumnezeu – cu credință.

Gândiți-vă Hristos este numit „Domnul vieții”. Și în timp ce vorbeam cu prietenul meu a fost o atmosferă așa apăsătoare și apoi am realizat: „Măi, noi ne încredem în Dumnezeu, Îl avem pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne prindă fiorii morții sau fricii de moarte pentru că noi Îl avem pe Domnul vieții.”

Petru nu la întâmplare amintește aici „Domnul vieții.” „Voi L-ați omorât dar El era Domnul vieții, El a inviat.”

Ce vreau să reținem din aceste versete este că Dumnezeu a făcut din Isus o autoritate. Acest Dumnezeu care și-a legat numele de Avraam, Isaac și Iacov este un Dumnezeu personal, nu este un Dumnezeu al unei națiuni. El trebuie cu fiecare dintre noi să aibă o relație. Dar acest Dumnezeu care și-a legat numele de părinții noștrii credincioși, a ridicat în autoritate pe Hristos. „Voi L-ați dat, v-ați lepădat, L-ați omorât” dar Dumnezeu L-a înălțat, Dumnezeu L-a înviat; El este o autoritate în domeniul vieții. Hristos este singura autoritate în domeniul morții și al vieții.

Petru, după ce pictează acest tablou, se întoarce la realitatea cu ologul și spune: versetul 16. Prin credință în autoritatea vieții – Hristos Domnul – ologul este vindecat. Slăvit să fie Domnul pentru această nouă autoritate.

În versetele 17,18,19 vedem 3 pași. Petru până aici a vorbit de autoritatea Hristos, Domnul vieții, apoi prin credință în această autoritate ridicată de Dumnezeu, se întâmplă o minune – vindecarea.  Dar acum afirmă Petru afirmă ceva: versetul 17. Ce vrea să spună aceasta? Mai departe versetul 18. Cu alte cuvinte „Dumnezeu a avut un plan, voi nu ați știut ce faceți. Voi ați vrut să faceți rău, v-ați temut din motivele voastre, v-ați simțit în amenințare, nu L-ați înțeles pe Hristos, L-ați omorât. Dar de fapt a fost planul lui Dumnezeu, voi ați făcut ceea ce avea Dumnezeu în plan să faceți.” Înțelegeți? Aici este vindecarea minunea, dar Petru face câțiva pași în spate și ne desface larg această imagine și spune: „Dumnezeu a avut în plan ca Hristosul Său să pătimească.”

Dragilor, este un adevăr, greu de acceptat pentru noi și greșit înțeles de mulți alții. Hristos a pătimit, era chemat să pătimească, să fie omorât prin zdrobire, prin suferință.

Chemarea noastră ca și creștini este una a suferinței. Eu știu că putem spune oamenilor să vină la Hristos și probleme li se vor rezolva. Dar într-un anumit fel este greșit să spunem asta. Venirea la Hristos a cuiva nu înseamnă rezolvarea și împlinirea vieților, ci înseamnă de fapt mai multă ocară. Creștinismul în esență este o cale a suferinței și vrăjmașii vor fi prietenii tăi, pe cei din casa ta, din națiunea ta; nu te vor mai înțelege. Creștinismul este calea suferinței. Dumnezeu a avut în plan de la început ca Hristosul Său să fie înălțat, dar cum? Prin suferință. Tu vei fi înălțat într-o zi, dar cum vei ajunge acolo? Prin cruce, bineînțeles. Crucea nu este doar partea aceea de la iceberg pe care noi îl vedem. Ce implică crucea? Lepădarea de tine, de visele tale; trebuie să-ți iei crucea, să o îmbrățișezi. Și acolo de fapt, se dezrădăcinează eul tău, pentru că dușmanul tău ești tu însuți – dorințele tale, firea ta. Dumnezeu vrea să-l smulgă de acolo (eul) ca să-L pună pe Hristos în viața noastră. Hristos în viața noastră înseamnă cruce.

Ceea ce spune Petru în versetele 17 și 18 este următorul lucru: „Voi ați făcut rău, dar Dumnezeu a avut un plan mai larg și voi ați fost parte din planul lui Dumnezeu.” Dar se pune o întrebare. Sunt ei responsabili pentru ce au făcut? Deși planul lui Dumnezeu a fost ca ei să facă asta și ei au făcut asta. Sunt ei responsabili? Care este răspunsul? Da! Ei sunt responsabili pentru greșeala aceasta. Iar Petru le spune în versetul 19, „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu.” Îl vedem pe Petru fiind direct aici: „Pocăiește-te!”.

Dragilor, pocăiți-vă! Este singura șansă să scapi prin pocăință și credință. Întoarce-te spre Dumnezeu, nu mai fi focalizat spre tine, spre împlinirea ta, fericirea ta. Ci orientează-te spre cruce, și dacă suferi – și vei suferi – să știi că este o suferință care va ajuta să smulgă eul acesta, robia eului tău, ca să fie pus Hristos în noi.

Da, suntem responsabili să știți. Oamenii sunt responsabili chiar dacă sunt ignoranți, chiar dacă nu știu mesajul, chiar dacă nu înțeleg Evanghelia.

Am un cumnat, la București, a învățat bine, a fost și o persoană căruia Dumnezeu i-a dat har, este parlamentar și încerc să-i spun Evanghelia. Și știți ce îmi spune? „Nu mai vreau să-mi spui. Nu vreau să știu. Pentru că dacă știu, apoi sunt mai vinovat. Dacă nu știu, Dumnezeu nu mă va judeca așa grav.” Gândiți-vă cât de smecher este la nivelul acesta al gândirii. Dar de ce să nu știi? Oricum vei fi judecat. E ca și cum eu sunt orb și mă îndrept spre o prăpastie. Faptul că nu o văd, poate e mai puțină adrenalina, dar de murit tot vei muri. Dar dacă o vezi măcar ai șanse să te oprești. Aceasta este ideea. Mulți oameni trăiesc această viață ca un struț. Mai bine îmi bag capul în pământ și nu știu.

  • Ce vei face dacă mori?
  • Nu mă interesează, nu știu.
  • Dar, gândește-te, e viața ta.
  • Nu știu, nu mă interesează.

Dacă ai avea 1000 de euro și vrei să îi pui ca rezervă pentru pensie privată, unde te duci și îi pui? La prima bancă? Nu! O să te uiți pe internet vro câteva zile ca să alegi banca în care o să pui 1000 de euro. Dacă în aceste domenii ale bussines-ului, ale pieței (când te duci la cumpărături), știm să facem decizii între mai bine și mai rău. Noi facem deciziile acestea, însă în domeniul spiritual nu vrem să facem decizii. „Nu vreau, nu știu, nu mă interesează”. Nu ați întâlnit oameni de felul acesta? Sunt niște ignoranți, nu știu cine îi va trezi; eu pur și simplu nu pot să-i înțeleg pentru că testul sincerității (mulți se consideră sinceri) se va vedea atunci când se vor confrunta cu mesajul lui Hristos. Dacă răspunde cu „Da” pentru Hristos, persoana respectivă este sinceră cu ea însăși. Pentru că până la urmă, legea lui Hristos este o chestie de fair-play cu tine însuți și apoi cu ceilalți. Domnul să ne ajute să fim astfel de persoane!

Deci suntem responsabili după cum Petru ne arată în versetul 19. Am nevoie să mă întorc și să mă pocăiesc.

De la versetul 19 până la 26, Petru face câteva afirmații, mai grele de înțeles. Versetul 19b – la ce se referă vremurile de înviorare? Apoi el argumentează că profeții au spus, de la Samuel și încă de la Moise. Știți la ce s-a referit „vremuri de înviorare?” Se referă la timpul noului legământ, deși nu-l amintește; „vremurile de înviorare” mă duce cu gândul la faptul că ai intrat într-o amorțeală și nu te mai poți ridica. Și ai nevoie de un timp de înviorare.

Noul legământ a adus acest timp de înviorare. Și Petru le aduce argumnete că noul legământ este superior vechiului legământ. El nu intră în detalii. În cuvintele acestea el vorbește de noul legământ și vorbește din versetul 22 până în 26.

Petru în predica sa a urmărit câteva lucruri și anume:

  1. Dumnezeu trebuie să fie înălțat și nu omul, nu vă înălțați, nu furați din slava lui Dumnezeu și nu încurajați pe alții (în biserică mă refer) să fie înălțați, pentru că le faceți rău. Noi toți trebuie să ne smerim și să-I dăm slavă și glorie și înălțare lui Dumnezeu. Până la urmă El este sursa puterii, El dă vindecarea – poți tu să faci o vindecare fără Dumnezeu? Poți tu să naști pe cineva din nou? Nu poți să faci nici măcar lucrurile elementare. Deci Dumnezeu trebuie să fie înălțat, nu omul și mă refer în mod special Isus Hristos. Înălțați-L pe Hristos! El este autoritatea. Dumnezeu L-a înălțat să fie înălțat!
  2. Dumnezeu este un Dumnezeu personal. Dumnezeu tratează cu noi ca grup – Biserică. Dar în cele din urmă, vei rămâne tu și Dumnezeu și aduceți-vă aminte că ziua morții, clipa morții când va ajunge în dreptul fiecăruia vei fi tu și Dumnezeu. Pregătește-te, ia-L pe Dumnezeu personal, unește-ți numele cu Dumnezeu, cu Hristos; să poți să spui „Dumnezeul meu”. Să știi cât depinde de tine e să fii fidel, loial și să fii gata să te supui și să faci ce vrea Dumnezeu, chiar dacă ne este greu. Unește-ți ființa ta, numele tău cu Dumnezeu. Dumnezeu este un Dumnezeu personal, a lui Avraam, Isaac și Iacov.
  3. Noi trăim în baza noului legământ, noi nu mai trăim în vechiul legământ. Petru nu a adâncit ce înseamnă aici noul legământ, superioritatea și împlinirea ci el spune „Noi trăim în noul legământ și Hristos este împlinirea; iar cu sângele Lui noi de fapt am intrat în acest nou legământ.”

Aș mai adăuga un lucru. Curajul și oportunitatea de a vorbi despre adevărurile lui Dumnezeu. Petru putea să tacă. Însă el era persoana potrivită de a vorbi, pentru că el trecuse pe la poarta „Frumoasă”, el era implicat în vindecare. Apreciem dovada aceasta de curaj a lui Petru și oportunitatea. Când ai oportunitatea să stai în picioare și să vorbești pentru Dumnezeu tău, fă-o. Nu rata această oportunitate, fii curajos. Nu căuta tot timpul asta, nu fii băgăcios, dar cu siguranță Dumnezeu va da o oportunitate vieții tale. Stai în picioare cu curaj și dă o dovadă pentru Dumnezeul tău.

Domnul Dumnezeul nostru să ne ajute să trăim, să împlinim Cuvântul Lui, bucurându-ne de cine este El. Domnul să ne binecuvinteze. Amin!