Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

24 July 2015

Faptele Apostolilor 7:1-50 - Sorin Prodan

Faptele Apostolilor 7:1-50

Mă bucur pentru toți cei care ați venit în seara aceasta să vă închinați. Noi suntem făcuți de Dumnezeu ca să Îl căutăm și dacă aceasta căutare nu este orientată în mod corect și dacă această căutare nu se îndreaptă spre Dumnezeu, toate celelalte forme de căutare sunt un eșec total. Oamenii își risipesc viața în căutări inutile, încearcă să dozeze în viața lor valoare din lucrurile acestei lumi și niciodată nu sunt satisfăcuți; pe când, alături de toate ofertele acestea din viață, se află oferta cea mai mare care are greutate veșnică. Nu este o ofertă doar pentru o vreme din viață sau pentru o viață, ci este o ofertă pentru o eternitate.

Cei care ați venit în această seară aici, presupun că după logica mea, că sunteți orientați într-o căutare corectă. Este căutarea aceasta după Dumnezeu, căutarea Feței lui Dumnezeu care se manifestă în Cuvântul care ne este revelat în Scripturi.

După o pauză de câteva duminici, ne întoarcem la cartea Faptele Apostolilor. Am început această excursie de ceva luni de zile și am hotărât să ne uităm cu atenție în Cuvântul lui Dumnezeu și să intrăm în profunzimea descoperirilor și tainelor lui Dumnezeu care ne-au fost lăsate în Scripturi.

Cartea Faptele Apostolilor, am văzut că ne spune că ce a început Hristos, ce a început Domnul Isus Hristos, continuă Biserica – adică cei răscumpărați de Domnul Isus. Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Împărăției, Biserica continuă să propovăduiască Evanghelia Împărăției.

Acum când ajungem la capitolul 7, ne întoarcem în sala de judecată. Nu suntem întâia dată, nici a doua oară în sala de judecată, ci suntem a treia oară. Nici nu am parcurs 7 capitole și de 3 ori intrăm în sala de judecată – lucru care ne spune ceva. Că atunci când Evanghelia este propovăduită, te întâlnești destul de des cu sala de judecată, cu oameni care nu acceptă mesajul, oameni care sunt vehemenți împotriva mesajului și destul de des te întorci la judecata oamenilor.

În seara aceasta vom vedea un om care stă pentru întâia dată în sala de judecată. Până acum, Petru și Ioan au fost de două ori. Și acum Ștefan, un diacon, se află și el în fața soborului de preoți, în fața judecătorilor lui Israel.

Am văzut în ultimul mesaj din Fapte 6 că Biserica a ajuns atunci într-o stare de criză, de frământare, s-au izbit de o problemă – trebuiau să rezolve o problemă administrativă și Duhul lui Dumnezeu a îndemnat pe apostoli, să aleagă 7 diaconi. Și printre aceștia a fost și diaconul Ștefan.

Ștefan apare pe scena slujirii în Biserică și intră în slujirea Bisericii, într-o vreme de frământare, într-o vreme de tensiune, de probleme. Este destul de curajos să intrii în forma slujirii atunci când sunt probleme. Mult mai frumos este atunci când totul e aranjat, când totul e în regulă, să intrii în lucrarea lui Dumnezeu. Dar adesea Dumnezeu te cheamă în lucrare în vreme de furtuni, în vreme de frământări, de necaz. Nu sta deoparte când vezi frământare și probleme, așează-te pe genunchi, slujește celorlalți, fă pasul acesta și îndrăznește să intrii în lucrarea lui Dumnezeu.

Scriptura ne spune că Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult și mulți din Ierusalim, chiar o mare mulțime de preoți (Fapte 7:6), veneau la credință. În vremea Domnului Isus, foarte puțini oameni îmbrăcați în haine preoțești se întorceau la credință, fiindcă se temeau. Nicodim a venit la Domnul Isus noaptea, să nu fie văzuți de ceilalți. Și era o teamă pentru că erau dați afară din Sinedriu și cine știe ce alte probleme apăreau. Dar de data aceasta la predicarea apostolilor și diaconilor și a altor credincioși, preoții se întorceau la credință. Ierusalimul era cu susul în jos, Sinedriu nu mai putea să gestioneze situațiile acestea nemaîntâlnite până atunci. Cu Profetul din Nazaret, mai reușeau ei să facă ceva, dar acum mișcarea aceasta a urmașilor lui Hristos, să răspândit atât de mult, încât mii de oameni se întorceau din Ierusalim și din împrejurimi la credință. Ierusalimul era acum tulburat într-o formă mult mai vastă decât fusese înainte și Domnul Isus chiar anunțase vremurile acestea spunând „Voi veți face lucrări mult mai mare decât am făcut eu.” Și acum vedem cum se întâmplă această lucrare extraordinară a lui Dumnezeu.

Aș vrea să evidențiez un lucru remarcabil, legat de Ștefan, care îmi place foarte mult. Ștefan este chemat și ales să fie diacon. Și omul acesta era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod și predica Cuvântul (Fapte 6:8).

Adesea în biserici, se apreciază într-un mod atât de greșit slujirea și nu de puține ori oamenii se uită la pastor sau la cel care predică ca fiind vârful piramidei. În anumite biserici, sunt niște amvoane foarte mari făcute – când te duci în față trebuie să urci vreo 7 trepte până ajungi acolo sus și sunt acolo niște jilțuri imense de parcă sunt regele și regina acolo înaintea poporului. Și uneori este o procesiune prin care se merge la amvon. Mi s-a întâmplat să merg în astfel de biserici și să trebuiască să slujesc altfel.

Am fost odată într-o biserică în care, dacă mă uitam în sus mi se făcea rău de înălțime, sau de micime, dacă mă uitam în jos mi se făcea rău de înălțime – așa distanță era între amvon și mulțime.

Pastorul nu este vârful piramidei, dragii mei. Pastorul este slujitorul celor din Biserică, el este chemat la slujire, el este chemat să aibă grijă de turmă. Cel care predică, nu predică ca să-și atragă faima și aplauzele celor din adunare și la sfârșit să vină frații să-i zică „Frate, ce predică ai tras!”. Nu! Cel care este predicator, este chemat să aducă Cuvântul lui Dumnezeu și mare este responsabilitatea pe umerii lui.

Partea care îmi place și o iubesc foarte mult este că mă uit la Ștefan și văd că omul acesta care este diacon (și la care probabil unii s-ar uita și ar spune că nu este linia I în slujire, ci linia a II-a sau a III-a) era plin de har, de putere, făcea minuni și semne în norod și predica fraților de rămânea șocat tot Ierusalimul. Astfel de diaconi are nevoie biserica Providența. Și mă rog ca Dumnezeu să ridice diaconi care să nu aibă sentimentul niciodată că sunt clasa a II-a sau a III-a în slujire, ci că sunt clasa I-a, după cum sunt toți oamenii lui Dumnezeu. Dar să fie oameni, capabili să predice Cuvântul, să fie plini de har și de putere și să facă Dumnezeu prin ei, semne și minuni în popor. Avem nevoie de diaconi și trebuie să ne rugăm pentru aceasta.

Așadar Ștefan apare pe scena slujirii, predică Cuvântul, niște oameni dintr-o sinagogă nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului care vorbea prin Ștefan. Atunci oamenii aceștia plini de mânie și de invidie, cu mult resentiment, au pus la cale niște oameni (cum se mai întâmplă și astăzi când se mai face câteodată Evanghelizare într-un loc sau altul  și se angajează niște oameni neisprăviți, poate niște bețivi ai satului) care să zică: Fapte 6:11 – o mărturie mincinoasă.

Fapte 6:12 – și cu aceasta ne întoarcem în sala de judecată. La fel cum a fost ancheta și procesul Domnului Isus Hristos în care au adus niște martori mincinoși, la fel se întâmplă și aici cu Ștefan, aducând două acuzații – Fapte 6:13 – cuvinte de hulă împotriva locașului sfânt (Templul) și cuvinte de hulă împotriva Legii. Fapte 6:14 – oamenii aceștia vorbeau ca și cum Hristos este viu. Cu acuzația aceasta, marele preot se uită la Ștefan (Fapte 6:15) și fața lui li s-a arătat ca o față de îngeri. Nici nu știu cum a fost acest lucru, dar probabil că a fost ceva asemănător cu momentul în care Domnul Isus când a fost prin în grădina Ghetismani a spus:

  • Pe cine căutați?
  • Pe Isus din Nazaret!
  • Eu Sunt.

Și în clipa aceea când L-au văzut, Cuvântul ne spune că au căzut la pământ. A fost un moment revelatoriu.

Fața lui Ștefan înaintea Sinedriului strălucea ca o față de înger. Și atunci marele preot se uită la el (probabil cu o anumită emoție dar și cu intenția de a-și arăta autoritatea) și spune: „Așa stau lucrurile?” Și de aici începe răspunsul lui Ștefan pe care l-am citit. Este de fapt un rechizitoriu, un răspuns la întrebarea care i s-a pus, dar aș vrea să observați un lucru absolut superb. Acuzatul care sta în boxa acuzaților, ajunge să fie procuror și să-i acuze pe cei care-l acuzau. În momentul în care ajungem în versetul 51, după toată explicația pe care Ștefan a dat-o făcând recurs la istorie, din versetul 51 (și vom citi acest fragment), Ștefan e ca și cum întinde mâna și spune: „Voi sunteți de fapt vinovații, cei care stați înaintea lui Dumnezeu în momentul acesta și Dumnezeu este gata să vă judece.” Haideți să ne uităm mai întâi la răspunsul lui Ștefan.

Este un răspuns interesant. Nu știu câți dintre voi, dacă ați fi arestați pe stradă pentru că predicați Evanghelia și sunteți luați și duși la tribunal, sunteți așezați în fața judecătorului și judecătorul vă întreabă: „Așa este?” Și răspunsul vostru să înceapă cu dacii și romanii, cu războaiele din 105-106 și apoi să vorbiți de Transilvania și de Țara Moldovei – adică să treceți prin toată istoria. Nu știu care ar recurge la un astfel de răspuns. Dar Ștefan, începe să prezinte toată istoria lui Israel. La un moment dat acolo în versetul 50 sunt „…”, ceea ce îmi spune mie că povestea lui a fost mai lungă.

Încă un lucru interesant. În cursul relatării istoriei lui Israel, nimeni nu a intervenit să zică ceva. Nimeni nu s-a băgat să zică: „Stai mă așa, ce ne spui tu nouă toată înșiruirea de neamuri, toată istoria aceasta.” Nimeni nu a intervenit, dovadă că Duhul lui Dumnezeu era peste Ștefan și felul în care vorbea Ștefan era atât de captivant încât toți au rămas cu gura căscată.

Probabil nu a fost nici un rabin până atunci să spună istoria lui Israel atât de clar, atât de profund, atât de bine articulat. Ștefan a început să povestească istoria. Probabil le-a și plăcut într-un fel, pentru că ei se simțeau poporul ales și Ștefan spunea cum Dumnezeu a lucrat în istoria acestui popor.

Acum, dacă ar fi să predic toate versetele acestea, ar trebuie să le predic în câteva mesaje. Dar voi avea o abordare puțin diferită a textului.

Aș vrea să ne depărtăm puțin și vedem istoria lui Israel în ansamblu. Probabil întrebarea pe care trebuie să o așezăm la textul acesta este: „De ce oare Ștefan recurge la a povesti istoria lui Israel ca și apărarea înaintea Sinedriului?” De ce recurge la acest lucru? Care a fost de fapt motivul care a stat în spate? Eu mă gândesc că în momentul în care Ștefan a început să povestească toată istoria lui Israel, el urmărea ceva. Erau câteva lucruri pe care el urmărea să le comunice celor care stăteau înaintea lui. M-am uitat și am citit textul de vro câteva ori și mi-am dat seama că sunt câteva lucruri care sunt foarte clar subliniate în textul acesta.

Dacă vom urmări puțin textul vom vedea că Ștefan începe de la Avraam, trece prin perioada patriarhilor – Iosif, Iacov – apoi trece la perioada lui Moise la care insistă mai mult începând cu versetul 20, vorbește apoi despre David și despre Solomon. În versetul 50 sunt acolo 3 puncte „…”. Nu știu, poate o fi intrat în perioada împăraților, profeților, nu știu, probabil. Pare că textul ne spune că el a vorbit mai mult. Dar face acest recurs la istorie și este uimitor să vedem cum el reproduce istoria, cum povestește istoria, povestind despre oameni și nu doar despre oameni ci și despre Dumnezeu.

Și uitați-vă vă rog cu cine începe Ștefan. Ștefan a răspuns: versetul 2. Ștefan începe cu Dumnezeu și aș vrea să ne uităm apoi că în fiecare secțiune din istorie pe care o prezintă Ștefan, în discursul său Dumnezeu este arătat ca fiind Cel care mișcă istoria înainte, Cel care duce lucrurile înainte.

Haideți să ne uităm pentru câteva momentele la Avraam – versetul 2. I-a spus să iasă din țară – versetul 4. Versetul 6 – Dumnezeu anunța 400 de ani de robie care vor veni, apoi a făcut legământul cu Avraam din care s-a născut Isaac, apoi Iacov și din Iacov s-a născut Iosif care a fost vândut de frații lui – versetul 9. Apoi lucrurile continuă, mâna lui Dumnezeu a fost și cu Iacov. Versetul 17 și apoi vine Moise. Se naște Moise și când el a intervenit să ia apărarea unui evreu asuprit de un egiptean, Cuvântul spune: versetul 25 și Moise a trebuit să fugă în pustie și s-a dus la muntele Sinai (versetul 30) unde a văzut un rug aprins – versetul 31. Apoi versetul 35.

Putem continua dragii mei în modul acesta. Ce vedeți aici? Istoria pe care Ștefan o prezintă, este istorie în care se împletește voia suverană a lui Dumnezeu cu situații care se întâmplă în planul uman.

Prima lecție pe care o învățăm (sunt multe lecții în acest capitol) este faptul că Dumnezeu este suveran în istorie, Dumnezeu este suveran peste planurile mari ale istoriei și Dumnezeu este suveran peste planurile mici ale istoriei și în detaliile istoriei.

Nu de mult, am fost la o conferință în care un predicator foarte bun a spus că Dumnezeu este cel care rânduiește istoria. Și așa este. Dar el spunea că Dumnezeu se află în controlul istoriei și determină doar evenimentele mari ale istoriei: un război, o situație de schimbare politică într-o țară, un împărat care se ridică, altul care este coborât sau executat – și doar aici lucrează Dumnezeu. Dar undeva în planul al doilea, la nivelul vieții noastre obișnuie, omul ia decizii, și în funcții de deciziile acestea el merge în viață. Omul este liber, Dumnezeu este suveran, dar numai aici sus, la etajul superior dar la etajul acesta inferior al vieții obișnuite, libertatea noastră conlucrează cu suveranitatea lui Dumnezeu și istoria merge înainte. Așa să fie oare?

C.S. Lewis, un autor remarcabil din literatura engleză spunea că „Dumnezeu lucrează în istorie până la punctul la care fiecare particulă de praf care există pe pământul aceste este văzută de Dumnezeu și traiectoria acelei particule de praf este determinată de Dumnezeu”.

Unii preferă să zică că Dumnezeu este doar undeva deasupra. Și aici la nivelul nostru, oamenii sunt cei care decid ce se întâmplă. Alții spun că Dumnezeu acoperă în controlul și suveranitatea Lui întregul spectru al existenței; totul este văzut și cunoscut de Dumnezeu. Dumnezeu este suveran în istorie.

Ce ne arată Cuvântul aici, în capitolul 7, este că Dumnezeu este peste tot. În Psalmul 139, psalmistul întreba: „Unde mă voi duce departe de Fața Ta? Dacă ma voi urca în înălțimi, Tu ești acolo, dacă mă voi duce în adâncul mării și acolo ești!”

Sunt unii teologi care spun: „Dacă aș avea posibilitatea să mă duc în iad, Dumnezeu este Cel care controlează și situațiile acolo.” Nu poți scăpa de Dumnezeu nicăieri, El este peste tot.

Deci prima lecție pe care o învățăm din felul în care povestește Ștefan istoria, este că Dumnezeu este la cârma istoriei și la cârma vieții tale.

Care sunt aplicațiile pentru acest punct? Care sunt aplicațiile din această lecție?

Prima aplicație ar fi legată de felul în care tu îți spui povestea. Vi se întâmplă câteodată să fiți în situații în care să poveștiți ceva din viața voastră? Cred că foarte des, fiecare din nou, în fiecare săptămână spunem ceva legat de viața noastră. Cum spui povestea aceea? Sau dacă vrei să-ți poveștei viața?

Să spunem că ți se întâmplă să cunoști un prieten, fiind în legături foarte strânse cu el și începi să-i povestești lucruri din viața ta. Cum îi spui povestea vieții tale? Dacă ești student în camera de cămin, se schimbă generația, ești student în anul 2, treci în anul 3, cei din anul 4 cu tine din cameră, s-au dus acasă și îți vin 2 colegi noi; vor să afle despre tine. Cum le spui povestea vieții tale?

Când Ștefan a fost tras la răspundere, primul cuvânt pe care l-a rostis a fost acesta: „Dumnezeul slavei.” Știți de ce este important acest lucru și această aplicație? Pentru că sunt oameni cărora le este rușine să se identifice cu Hristos. Sunt oameni cărora le este rușine să spună că sunt urmași ai lui Hristos și că blazonul care a fost așezat pe viața lui, este Dumnezeu, că aparține lui Dumnezeu.

În Isaia 44, spune că „va veni vremea când oamenii vor spune: „Al Domnului sunt”, și se vor identifica cu Numele Domnului!”

Întrebarea pe care ți-o pune Dumnezeu în seara aceasta este următoarea: „Îți este rușine să te identifici cu Mine? Ai curajul să spui povestea vieții tale, arătând că toate evenimentele din viața ta sunt coordonate de Mine?” Dacă te duci să iei un loc de muncă, când vor afla cei care te vor angaja că ești copil al lui Dumnezeu? Sau când ar trebuie să afle că ești copilul lui Dumnezeu? Spuneți-mi.

  • La angajare!
  • Nici măcar atunci, ci din CV. Din CV ar trebui să se vadă. Acolo unde scrii hobby-uri și alte lucruri, acolo să zici care este cel mai important lucru din viața ta.

Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu în fața oamenilor, în fața autorităților, trebuind să le spun, un lucru sau altul. Și am plecat de acolo și apoi a fost o mâhnire pe viața mea pentru că a fost o ocazie extraordinară să-L mărturisesc pe Hristos și n-am făcut-o.

Ștefan, în fața judecății, nu-i este teamă să-L mărturisească pe Hristos, să spună că toată istoria aceasta este în mâna lui Dumnezeu. De ce oare Ștefan era acolo calm, liniștit, relaxat, având îndrăzneală să le spună tuturor, de ce? Pentru că știa că Dumnezeu ține istoria aceast în mâna Lui.

Îmi amintesc de o mărturie a fratelui Iosif Țon, în care se afla în anchetă și anchetatorii au sărit ca niște lei pe el să-l devoreze cu întrebări și cu tot felul de lucruri. Ca răspuns la toată presiunea aceea care se făcea pentru a i se trage mărturii din gură, Iosif Țon le-a răspuns următorul lucru: „Orice ați face, nu puteți să faceți nici mai mult nici mai puțin decât ce Dumnezeu a rânduit! Oricât v-ați strădui să-mi faceți rău, nu-mi veți face mai mult rău decât Dumnezeu a rânduit, dar nici mai puțin!” Și atunci când știi că Dumnezeu controlează istoria și că a așezat niște lucruri în viața ta, când te afli în situația de a da mărturie, Cuvântul spune „să nu vă fie teamă!” Cuvintele pe care trebuie să le spuneți, vi se vor da de câtre Duhul Sfânt și veți putea să fiți o mărturie.

Dragii mei, îndemnul Cuvântului astăzi pentru noi, este acesta: ori de câte ori aveți posibilitatea să spuneți ceva, nu povestiți prea mult despre voi, ci povestiți despre El. Povestiți despre Cel care este Ctitorul vieții voastre, despre Cel care a așezat lucrurile în viața voastră într-o ordine și Cel care va rânduit zilele vieții până în momentul acesta. Dacă nu veți face lucrul acesta, veți reda o istorie falsă.

Dacă sunt dintre voi care ați studiat istoria României înainte de revoluție, vă aduceți aminte ce frumoasă era? Era extraordinară! Poporul român, era cel mai viteaz popor care a existat pe pământul acesta vreodată! România era o țară multilateral dezvoltată – nici nu știu cum se traduce termenul acesta – însă cred că era dezvoltată din toate punctele de vedere. Istoria noastră era o istorie fabuloasă, de viteji, de oameni care au cucerit, care i-au bătut pe turci de i-au zvântat, care au avut numai eroi și eroi. Aceasta era istoria noastră.

A venit revoluția și istoricii, s-au uitat și și-au dat seama că toate manualele de istorie care sunt în școli, sunt manuale cu o istorie mitizată; o istorie care nu este corectă, nu este obiectivă. Atunci au fost câțiva istorici care s-au ridicat și au spus: „Trebuie să rescriem istoria!”

Unul dintre ei, Constantin Giurăscu, s-a apucat de a scris o istorie de vreo 5-6 volume; un altul, profesorul Murgescu, a scris câteva cărți despre demitizarea istoriei și a spus: „Noi trebuie să îndreptăm istoria, pentru că nu este chiar așa cum s-a scris pe acolo!”

Mie îmi plăcea să citesc acea istorie pentru că era foarte frumoasă, numai eroi, eroine și războaie câștigate și totul era frumos.

Apoi a urmat un proces prin care adevărul istoric era recuperat și ei au zis: „Acum vă putem pune în mâinile voastre o istorie corectă. Luați acum manualele acestea de istorie, sau luați câteva volume de istorie scrise și citiți-le!”

Întrebarea pe care eu aș aseza-o înaintea acestor scrieri, care se doresc a fi obiective, este aceasta: Redau cu adevărat istoria în mod corect? Eu aș spune următorul lucru: chiar dacă încearcă să redea evenimentele în mod corect, ceva lipsește acolo, lucrul cel mai important. Nu veți citi în nici o carte de istorie, cuvântul „Dumnezeu” și noi spunem că suntem un popor creștin, 99% suntem creștini – numai niște atei care au mai rămas de pe vremea lui Ceaușescu, fosilizați, spun că nu sunt creștini. Iar dacă noi suntem o națiune creștină cum ne spunem istoria?

Istoria noastră, este o istorie din care lipsește Dumnezeu. Și dacă este o istorie din care lipsește Dumnezeu, este și un prezent din care lipsește Dumnezeu.

De aceea, dragii mei, chiar dacă cărțile de istorie, nu-L așează pe cărțile de istorie pe prima pagină (nu este Dumnezeu nici pe ultima pagina și nici între prima și ultima pagină), noi suntem chemați să recuperăm realitatea aceasta. Iar în mărturia noastră și în viața noastră, să arătăm că Dumnezeu este în cârma istoriei.

A doua aplicație se referă tot la faptul ca Dumnezeu este suveran. Și dacă este suveran peste evenimentele mari și spunem că este suveran și peste detaliile vieții noastre, întrebarea este: de ce atunci când trec prin situații de criză mă panichez într-un hal fără de hal încât nu mai știu ce e cu mine?

Dacă Dumnezeu este în controlul istoriei, tragediile și problemele prin care trec în viață, ar trebui să fie văzute tot prin optica aceasta, tot din perspectiva aceasta. Și atunci când treci printr-un necaz, ar trebui să te oprești ți să-ți aduci aminte, că Dumnezeu este Cel ce rânduiește zilele vieții tale, că Dumnezeu este Cel ce așează în fiecare zi din viața ta ceva care ți se bun sau ți se pare rău. Iov spunea: „După cum primim binele din mâna lui Dumnezeu, să nu primim și răul?” Dar și răul acela în ultimă instanță slujește unui bine pe care nu-l vedem probabil în ziua aceea.

Ce ne spune Cuvântul în Romani 8:28? Cu alte cuvinte, viața ta, este o țesătură în care binecuvântările sunt amestecate cu situații grele din viață, pentru ca Dumnezeu să aducă un bine mai mare în viața ta. Și când ajungi în momentul de încercare, lecția aceasta te învață: nu te panica, ai credință! Și pune-ți întrebarea: „Oare ce vrea Dumnezeu să facă prin situația aceasta?”

Să vă dau un scurt exemplu. În urmă cu o lună de zile, am făcut și eu o gafă ca tot românul să trec pe trecerea de pietoni în timp ce erau pietoni care se apropiau de zona de axul de centru al drumului. Dar grăbit fiind ca orice om din ziua de astăzi, am văzut breșa, am văzut spațiu suficient și am tăiat-o după mașina care era înaintea mea. Mașina cealaltă fiind mai sprintenă s-a dus mai repede (nici nu a apucat poliția să-i facă semn să stea în loc), dar eu cu o mașina mai mare am fost oprit de poliție și mi s-a suspendat permisul de conducere pentru o lună de zile. Necaz mare! Pentru că săptămâna trecută, era programat cu bilet de avion cumpărat dinainte de suspendarea permisului să merg să iau o mașină pentru lucrare și o mașină pentru familie. Și am așteptat ani de zile să putem să rezolvăm problema aceasta.

Ei bine, ce mă fac eu fără permis acuma? Cum să-mi mai rezolv problemele? I-am explicat omului… mi-a spus omul că-i pare rău. Dar că-i pare rău că nu-i pare rău, mi-a suspendat permisul. Și am rămas fără permis. A fost o frământare și am zis: „Doamne, de ce a venit necazul acesta peste mine tocmai acum? Nu a putut veni mai târziu sau mai repede?” M-am dus la comandant și i-am zis:

  • Domnule, vă dau zilele acestea care mi le-ați dat, 15 zile, să le dau până când intră suspendarea în efectiv în vigoare. Luați-le acestea 15 zile, suspendați-mi carnetul de pe acum, să-l pot recupera mai repede.
  • Nu se poate schimba legea!

Era comod omul, nu a vrut să mă ajute!

Și cu aceasta a trebuit să iau pe cineva cu mine și într-o bună zi mă aflam într-un loc în care un frate de aici din Brașov mă vede (eu îl cunoșteam doar așa din vedere) și vine să mă salute. El se ocupa de făcut acte, cu lucruri din acestea și-i spun:

  • Frate, uitați, dați-mi un sfat. Trebuie să mă duc să iau o mașină, două, dacă se poate, sfătuiți-mă ca să nu greșesc.
  • Și cum vrei să faci?

Și începe să-mi pună întrebări și-mi spune:

  • Băiatule te duci într-o junglă în pantofi și cravată și tu habar nu ai că trebuie să iei cu tine sabie și să te pregătești bine, că acolo nu te duci așa, crezând că toți sunt cinstiți. Nu abordezi bine.
  • Dar ai putea veni cu mine?
  • Vin frate, hai gata!

Și uite așa vine omul acesta cu mine și mă poartă în câteva locuri și le știa perfect; de 20 și ceva de ani făcea acest business și le știa mărunt pe toate. Și Domnul m-a binecuvântat să luăm 2 mașini: cele mai bune din toată Germania cred. Dacă nu aș fi pierdut permisul, nu aș fi cunoscut pe omul acesta și sunt convins că veneam de acolo cu 2 hârburi nu cu 2 mașini bune. A fost harul lui Dumnezeu.

Și mai târziu când începi să lucrurile acestea, parcă îți vine să zici: „Băăăi și 3 luni de îmi lua permisul, eram mulțumit!”

Lecția aceasta este importantă: dacă crezi că Dumnezeu este suveran peste evenimentele istoriei și peste detaliile din viața ta, când vine încercarea în viața ta, stai și întreabă-L pe Dumnezeu: „Doamne ce vrei să faci cu situația aceasta din viață?” Și vei vedea că Dumnezeu în scurt timp îți va descoperi ce intenție a avut prin necazul pe care l-a adus în viața ta.

Deci prima lecție: Dumnezeu este suveran în istorie, în macroevenimentele și microevenimentele ale istoriei.

A doua lecție. Vedeți cum Ștefan descrie istoria? Merge haotic și prezintă evenimentele în mod haotic? Nicidecum! Este o ordine și o direcție în care el o prezintă, ca să ajungă la un moment dat să spună în felul acesta – versetul 37. Despre cine este vorba? Despre Domnul Isus. Moise a făcut o proorocie, că va veni un prooroc mai mare ca el și tot norodul avea să asculte de Proorocul acesta – de El să ascultați.

A doua lecție pe care o învățăm din acest discurs al lui Ștefan este aceasta: istoria are un scop și toate evenimentele din istorie se aliniază acestui scop. Nimic din istoria aceasta nu se duce într-o direcție fără sens, ci toate lucrurile sunt aliniate unui scop sau unui plan pe care Dumnezeu și l-a făcut înainte de întemeierea lumii acestea. Și apoi când te uiți mai atent la planul acesta și vrei să vezi cum merge, descoperi deodată că epicentrul acestui plan este Domnul Isus Hristos. Dumnezeu a construit istoria aceasta ca să facă din Hristos nordul gordian al istoriei (precum spun oamenii de cultură). Toată istoria se așează în Hristos. Oamenii din Scriptură Îl numeau „Piatra din capul unghiului.” Adică era făcută construcția aceea într-o formă circulară, apoi veneau cu pietrele și le puneau rând pe rând și ajungeau în punctul în care trebuia pusă cea mai importantă piatră, pentru că piatra aceea susținea toată clădirea; acolo era totul. A fost istoria dinainte de Hristos, a venit Domnul Isus Hristos și a venit apoi istoria de după Hristos, și toată istoria se așează în acel punct; acolo este locul geometric al istoriei noastre – în Hristos.

Aplicația din acest punct. Cum te uiți la istorie și cum te relaționezi la istorie știind că Hristos este centrul istoriei? Și aș spune pentru viața mea și pentru viața ta, aplicația pentru acest principiu este că istoria își împlinește scopul în tine și tu îți împlinești scopul în istorie doar dacă Hristos este epicentrul vieții tale. Dacă Hristos nu este în viața ta, în centrul vieții tale, dragul meu, Dumnezeu spune că nu ești un vas de cinste folositor Stăpânului. Dar dacă Hristos este în centrul vieții, gândurilor, planurile tale, atunci calificativul pe care Dumnezeu îl așează în dreptul tău, este: „Bine rob bun și credincios. Ai fost credincios în puține lucruri, vei fi așezat peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău.”

Și revin la un principiu pe care l-am amintit într-un mesaj anterior. Adesea oamenii operează cu imaginea aceasta legată de viața omului și unde Hristos se află în viața lui. Și ei spun că sunt creștini, în care Hristos este în centrul vieții lor și este centrul gândurilor, a dorințelor lor, a vieților și a familiilor lor. Dar sunt alții care spun că există creștini în Hristos nu se află în centrul, este undeva mai la periferie. Imaginea aceasta din perspectiva Scripturii este greșită. Nu se poate ca să existe un creștin adevărat în care Hristos să nu fie în centrul vieții lui. El nu se mai numește creștin atunci. Cred că l-aș numi pseudo-creștin. Nici nu l-aș numi creștin, poate creștin nominal, doar cu numele.

Hristos trebuie să fie în viața ta, în centru. Viața fără Hristos, dragul meu, este o viață inutilă. Încearcă, dar va fi prea târziu. Sfârșitul îți va spune că ai risipit toată viața ta, când Hristos trebuia să fie în centrul vieții tale.

Și a treia lecție cu care vom încheia acest discurs istoric al lui Ștefan, este legată de pasajul din versetele 51-53. După ce Ștefan redă istoria aceasta, ajunge la versetul 50 spunând: „N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…” Nu este Dumnezeu suveran peste tot? Și de la versetul 51, Ștefan se schimbă din poziție de acuzat în poziție de acuzator.

Știu că nu am citit acest pasaj de la 51-53, dar aș vrea să-l citim acum. Ștefan îi acuză cu mult curaj. Avea dreptate și cred că Duhul lui Dumnezeu le-a arătat în momentul acela câtă dreptate avea Ștefan în cuvintele sale. Dar ceea ce vedem aici, ce a urmărit Ștefan în tot discursul acesta a fost următorul lucru: Dumnezeul slavei s-a arătat lui Avraam, i-a făcut o promisiune și în toată istoria aceasta, Dumnezeu s-a ținut de cuvânt. În centrul promisiunii Sale era Hristos, Fiul Său, care avea să vină să ridice păcatul lumii și să răscumpere un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Dumnezeu s-a ținut de cuvânt, a fost credincios promisiunii Sale.

Apoi Ștefan le arată acestor netăiați împrejur cu urechile și cu inima că în loc ca ei să fie credincioși lui Dumnezeu, ei întotdeauna s-au împotrivit. Nu a fost nici un moment în care poporul acesta să fi zis: „Intrăm acum într-un spațiu în istoria noastră în care ascultăm de Domnul.” Ci Ștefan spune: „Întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt.”

Și a treia lecție este aceasta: Dumnezeu este credincios făgăduinței Sale dar omul este mereu împotrivitor. Aici din nou aplicația ne așează în fața credincioșiei lui Dumnezeu. Mă doare inima când mă gândesc cât de credincios a fost Dumnezeu cu mine. A mers înainte ani de zile cu răbdare, dragoste, îndreptându-mă, tolerându-mi nebuniile, fiind credincios promisiunii Sale, că ceea ce El a răscumpărat va păstra în harul Său, în bunătate. Vă mărturisesc că-mi este rușine să mă gândesc la câte falimente au fost pe parcursul acestui drum.

Întrebarea care apare astăzi este următoarea: Unde stai în relație cu planul lui Dumnezeu? Te aliniezi planului lui Dumnezeu sau te împotrivești planului lui Dumnezeu?

Și eu cred că, din când în când, noi ar trebui să ne facem acest test, această analiză, să ne oprim, introspectiv să ne uităm la viața noastră și să ne uităm la planul lui Dumnezeu. Arhitectul ne-a dat planul în Scripturi. Și să ne uităm la Scriptură și să ne uităm dacă noi ne aliniem planului lui Dumnezeu. Și dacă vrem să vedem că suntem aliniați voii lui Dumnezeu, trebuie să ne recunoaștem în aceasta Scriptură și că viața noastră reflectă această carte. Că-n orice situație suntem, nu facem rabat de la ce ne spune Dumnezeu aici. Și atunci demonstrăm prin cuvinte și prin viața noastră că întradevăr Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. Demonstrăm apoi că Hristos este în centrul vieții noastre și ne aliniem prin ascultare asemenea lui Avraam, Isaac, Iacov, Moise și toți ceilalți, ne aliniem planului lui Dumnezeu. Nu zădărnicind planul lui Dumnezeu ci grăbind venirea lui Hristos.

Mă rog dragii mei să ne aducem aminte că Dumnezeu stă la cârma istoriei, El este căptianul; nu cum spunea cineva: „I am the captain of my life” – eu sunt căpitanul vieții mele. Nu sunt eu căptianul vieții mele, ci Dumnezeu este căpitanul vieții mele și eu trebuie să-I spun: „Să trăiți!”, să nu comentezi, ci să asculți de El. Și atunci El va fi întradevăr în viața mea și Își va împlini planul. De fapt planul lui Dumnezeu se împlinește oricum, indiferent dacă tu te aliniezi planului Său sau nu, planul lui Dumnezeu se împlinește. Dacă prin ascultare tu mergi și faci voia Lui, vei fi binecuvântat. Dacă prin ascultare mergi într-o direcție greșită, să știi că și în direcția aceea planul lui Dumnezeu se va împlini în viața ta dar nu în sensul binecuvântării, ci în sensul blestemului.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne atingă inima să ne cerceteze, să ne aducă aminte ce har ni s-a dat în Hristos. Și asemenea lui Ștefan, om plin de Duhul Sfânt,de credință și de putere, să mărturisim și noi cu mare îndrăzneală, oriunde, și în fața autorităților dacă este cazul, spunând povestea noastră, povestea vieții noastre cu intenția de a-L reflecta pe Hristos, Dumnezeul nostru! Amin!