Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

25 July 2015

Faptele Apostolilor 9:1-22 - Sorin Prodan

Vom citi în această seara din Faptele Apostolilor 9:1-22. Este un pasaj mai lung însă este o extraordinară prezentare a schimbării vieții unui om, care a ajuns să fie cel mai mare apostol, apostolul neamurilor – Pavel apostolul.

Am ajuns cu această excursie a noastră în cartea Faptele Apostolilor la capitolul 9. Locul acesta unde am ajuns este un punct în care au loc două schimbări majore în dinamica aceasta a evenimentelor din cartea Faptele Apostolilor.

Mai întâi am văzut că Evanghelia a început să fie vestită, proclamată în Ierusalim și pentru o vreme tot ce s-a întâmplat în termeni de proclamare și întoarcere la Hristos, a avut loc în Ierusalim, în capitala Israelului.

Dar a venit momentul când acest Saul din Tars a început să sufle amenințare și să genereze o prigoană puternică, o persecuție puternică împotriva creștinilor și toți creștinii în afară de apostoli au plecat din Ierusalim și s-au împrăștiat în cetățile de prin împrejurimi, s-au dus înspre Samaria, chiar mai departe.

Astfel prima schimbare la care ne-am uitat și pe care am observat-o este trecerea Evangheliei și a proclamării din Ierusalim, spre Iudeea și Samaria și chiar mai departe, spre marginile pământului.

A doua schimbare pe care am văzut-o a fost faptul că în Ierusalim, întoarcerea la Hristos și marile convertiri au fost în masă. Vă aduceți aminte de Petru care a predicat Cuvântul! Scriptura ne spune că 3000 de oameni s-au întors la Hristos în ziua aceea și au fost botezați.

După aceea, un alt mesaj este proclamat și numărul celor credincioși se ridică aproape la 5000. Astfel numărul de oameni care au început să meargă pe această cale despre care vorbește Faptele Apostolilor s-a extins la câteva mii.

Însă are loc o schimbare. Și am văzut în mesajul anterior, că dacă până în punctul acesta ne uităm la convertiri în masă, la mulțimi de oameni care ascultă Evanghelia și se întorc la Hristos, sunt botezați și devin parte din Biserică, de data aceasta începem să ne uităm la un număr de convertiri individuale, la persoane individuale care se întorc la Hristos.

Prima persoană la care ne-am uitat a fost acest famen din Etiopia, acest ministru de finanțe al împărătesei Candace a Etiopiei care lucra acolo în administrația din Etiopia. El venise la Ierusalim să se închine și în drum spre Etiopia, omul acesta îl întâlnește pe Filip evanghelistul, aude mesajul Evangheliei și se întoarce la Hristos și este botezat.

A doua convertire individuală și al doilea exemplu la care ne vom uita în această seară este Saul din Tars. Și vom continua după aceea uitându-ne în capitolul 10 la sutașul Corneliu.

Observați schimbarea aceasta? Mai întâi au fost convertiri în masă iar acum ne uităm la câteva persoane care au fost convertite în mod individual.

Am citit acest fragment din Fapte 9 și speranța mea este că toți ați fost atenți la ce s-a citit. Aș vrea să am 3 observații înainte de ne uita la textul propriu zis.

Prima observație – mântuirea nu este inițiativa unui om ci este inițiativa lui Dumnezeu. Doar din lectura acestui text putem vedea că nu Saul a fost acela care a început să caute calea aceasta, ci Dumnezeul suveran intervine în viața lui Saul într-un moment cu totul și cu totul neașteptat de el.

Primul principiu care aș vrea să-l înțelegem cu toții de aici, când este vorba de mântuirea unui om, nu este omul care începe să-L caute pe Dumnezeu. De aceea se confirmă cuvântul Scripturii din Iona 2:9 – „Mântuirea vine de la Domnul!” Dumnezeu este Cel care se angajează în căutarea, găsirea și răscumpărarea omului din păcatele sale. Aceasta este prim observație.

A doua observație – cine s-a uitat la Saul și la viața lui ar fi putut să spună: „Niciodată omul acesta nu se va întoarce la Hristos. Așa ceva nu se poate!” De ce? Pentru că Saul Îl ura pe Hristos. Când auzea numele Isus, în el începea să se întoarcă totul pe dos. Cum putea un om care lupta în mod direct împotriva lui Isus să se întoarcă la El vreodată? Niciodată! Dacă cineva ar vedea o poză de a lui Saul din Tars, mai târziu apostolul Pavel, cineva ar fi pus o etichetă mare și ar fi scris: „Im-po-si-bil!”

Cu toate acestea, al doilea principiu pe care-l vom învăța astăzi este că nu există păcătos prea mare pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Acest lucru ne dă nouă o încurajare astăzi! Dacă simți o încărcătură de păcate în viața ta, dacă simți mustrare în conștiința ta și ești mereu și mereu urmărit de această teamă și vinovăție, adu-ți aminte că nu există păcătos prea mare pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Nu există păcat prea mare pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu cunoaște inima și viața ta și la fel cum l-a cunoscut pe Saul, care deja se califica pur și simplu ca un criminal, Dumnezeu a iertat și păcatul lui.

Aduceți-vă aminte că Dumnezeu poate să ierte. Dacă avem sentimentul că Dumnezeu nu poate să ierte anumiți oameni, vreau să vă încurajez să vă uitați la această experiență pe care a trăit-o Saul. Uitați-vă la Saul și ne vom mira probabil de ce oameni a mântuit Dumnezeu. Când se va termina viața aceasta și vom fi în Împărăția lui Dumnezeu, ne vom mira de persoanele mântuite de acolo. Cineva, un om înțelept, a spus: „Ne vom mira că vom vedea oameni pe care nu am crezut că-i vom vedea. Apoi ne vom mira că nu vom vedea pe cei care am crezut că vor fi în Împărăție. Iar apoi cea mai mare minune va fi că ne vom mira noi înșine că suntem acolo în Împărăția lui Dumnezeu!”

A treia observație (pe care am mai specificat-o și în alte mesaje) este faptul că până acum ne-am uitat în aceasta carte a Faptelor Apostolilor și am văzut că este plină de minuni, de vindecări, de oameni care sunt aduși la viață, sunt înviați, minuni peste minuni. Dar cea mai mare minune, minunea minunilor, este mântuirea unui om.

Nu există minune mai mare pe pământul acesta (dacă aici între noi am avea darul acesta al facerii de minuni și am face minuni și am vindeca oameni, am fi probabil tentați să zicem: „Minunea aceasta e mai mare decât cealaltă”) decât aceea când un om vine, ascultă Cuvântul, se pocăiește, se întoarce la Hristos și începe să umble pe cale cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare minune!

Aș vrea să vă spun dragii mei, că mântuirea este o experiență care are loc în viața unui om într-un moment punctual din viața lui. Adică omul se naște, începe să trăiască, iar undeva în parcursul acestei vieți, dacă aude Cuvântul și se întoarce la Dumnezeu și primește Cuvântul în inima lui, într-un moment punctual din viața lui, omul acela este mântuit.

Prin urmare aș vrea să înțelegem un lucru foarte important. Ați auzit adesea că cei mai mulți oameni consideră că mântuirea este pur și simplu ca o urcare pe o scară. Și pe măsură ce omul urcă și trece prin viață, urcă pe această scară care este o îmbinare între credință și fapte, o colaborare sau o complementare între credință și fapte. Și practic omul acesta dacă are credință și tot face mai multe fapte, urcă tot mai sus. Dar niciodată în urcarea aceasta, el nu știe dacă a ajuns în punctul acela în care se califică ca să fie mântuit. Dacă îl întrebi: „Tu ești mântuit? Ești împăcat cu Hristos? Ești împăcat cu Dumnezeu? Ai păcatele iertate? Vei fi mântuit când vei sta în fața judecății lui Dumnezeu?”, omul acesta ridică din umeri și spune: „Nu știu! Dumnezeu știe!”

Dimpotrivă, adesea se spune despre cineva care afirmă „Eu sunt mântuit, eu L-am primit pe Hristos în viața mea, eu m-am împăcat cu Dumnezeu și când voi trece de aici, dincolo, eu voi fi în cer cu Hristos!”, că este mândru. La asemenea declarații anumiți oamenii se uită și spun: „Asta este aroganță. Asta este mândrie! Cum adică poți tu să afirmi tu lucrul acesta?” Cu toate acestea Scriptura ne arată foarte clar că în timpul vieții omul poate trăi experiența aceasta a nașterii din nou, despre care Domnul Isus Hristos spune: „Nimeni dacă nu are experiența aceasta a nașterii din nou, nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu!”

Și episodul pe care noi l-am citit astăzi este un episod în care vedem o naștere din nou. După cum nașterea fizică în istoria aceasta a avut loc într-un momentul punctual, la fel și nașterea spirituală, nașterea din nou, trebuie să aibă loc într-un moment punctual.

Mai mult decât atât, dacă aș întreba pe cineva cum are loc o naștere, persoana respectivă nu va veni să spună: „Nu știu, habar nu am cum are loc o naștere, doar că îți vezi copilul în brațe!”

Nu este chiar așa. Mai ales femeile care au trăit experiența aceasta și au fost în sala de naștere îmi pot spune în detaliu cum a avut loc naștere. Și eu am fost în sala de naștere când a născut soția mea. Se întâmplă ceva acolo, sunt niște lucruri. Există o pregătire, sunt aduse monitoare, sunt așezate tot felul de ustensile și toată lumea este pregătită pentru momentul când are loc nașterea. Apoi începe travaliul și chiar dacă este puțin neplăcut și probabil este puțin impudic, se întâmplă ceva acolo.

Ei bine, nașterea din nou, cea spirituală, are câteva elemente pe care dacă nu le vezi acolo, îți poți pune un semn mare de întrebare, dacă nașterea aceea a fost una autentică. Aș vrea ca uitându-ne la experiența lui Saul, să putem vedea și noi care este tiparul mântuirii, care este tiparul nașterii din nou. Dacă cineva este întrebat: „Cum se naște un om din nou?”, să știi începând din ziua de astăzi care sunt elementele care compun nașterea din nou.

Am să vi le spun pe toate, de la început până la sfârșit, să nu vă speriați că dacă sunt mai multe și mesajul este așa de lung pe cât sunt aceste elemente.

Tiparul care compune nașterea mântuirii este format din cel puțin 7 elemente: contextul (există un moment când Dumnezeu te ia de undeva și începe să lucreze în viața ta), contactul, confruntatea, convingerea, convertirea, consacarea și comuniunea. Cine a fost atent a putut să observe că toate încep cu litera „c”. Poate nu este întâmplător! Haideți să ne uităm la experiența lui Saul.

Contextul. Cuvântul ne spune în versetul 1 că „Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului.” Ce înseamnă lucrul acesta? Esta ca și cineva suflă, iar ce iese de acolo din gura lui Saul este numai amenințare. Din gura lui Saul nu putea să iasă ceva bun, era doar amenințare. După cum un om nu se poate răbda să nu înjure și tot ce iese pe gură este doar cuvinte stricate și buruienoase, tot astfel Saul ajunsese atât de infectat de acest spirit al răzbunării pe creștini, încât Cuvântul folosește metafora aceasta superbă: „sufla amenințare și ucidere”.

O altă expresie pe care am văzut-o în capitolul 8, spune: „Saul făcea prăpăd în Biserică” și „sufla amenințare și ucidere”. Dragii mei, în aceste 2 metafore se surprinde acțiunea unei persoane care este mânată de un zel fără granție. Întrebarea care ni se ridică aici, pentru că Saul din Tars era un om învățat, un om educat, crescuse la picioarele lui Gamaliel, omul acesta care era un om titrat, cum putea să ajungă să se gândească la niște acțiuni criminale și să înceapă o campanie furibundă de prigonire a creștinilor? Cum se putea întâmpla lucrul acesta?

La fel de bine ca și Adolf Hitler, un om la fel de învățat care a scris o carte uimitoare (și dacă-i citești cartea poți să vezi că era un om inteligent). În 1945 un om inteligent s-a putut ridica pe scena istoriei ca să capteze o întreagă națiune cu acel duh demonic care era în viața lui și să așeze această națiune a Germaniei împotriva tuturor națiunilor pământului și să ucidă 6 milioane de evrei. Faptul că un om este inteligent și educat, nu-l scutește de niște porniri criminale care sunt în viața lui.

Saul sufla încă amenințare și ucidere împotriva copiilor Domnului. Aș vrea să ridicăm aici o întrebare. Practic în această imagine, eu cred că se surprind toate formele de acțiune religioasă și războialele care au pornit pe baza ideologiei religioase. Ne amintim aici despre cruciade, de pildă, sau de inchiziție. În numele religiei au fost uciși mii și mii de oameni. Șiiții pe de altă parte în mediul islamic lupă împotriva suniților, există o tensiune continuă; auziți mereu despre protestanți și despre catolici în Irlanda, cum se bat între ei. Când a fost războiul din Kosovo, am văzut că a fost o luptă continuă între ortodoxi și catolici.

Toate războaiele acestea care sunt născute din ură religioasă, sunt surprinse în imaginea aceasta: Saul care era un om religios, un om educat și care s-a pornit în numele religie și în numele convingerilor sale, să facă prăpăd, să sufle ucidere și amenințare în Biserică.

De aici, dragii mei învățăm următorul lucru: nu contează cât de puternice sunt convingerile pe care le avem, deoarce, câteodată în numele convingerii respective, noi putem să acționăm în mod greșit.

Am citit nu de mult o carte de a lui Ravi Zacharias care spune: „Poți ajunge să faci o pledoarie pentru bunătate, atât de acerbă și atât de hotărâtă încât să abandonezi orice formă de bunătate. În numele bunătății, abandonezi bunătatea. În numele iubirii, abandonezi iubirea. Și în numele religiei, abandonezi pe Dumnezeu și devii un criminal!”

În contextul acesta Dumnezeu intervine în viața lui Saul. Ura de factură religoasă este, a fost și va fi întotdeauna în istorie și a adus pe mulți oameni în confruntări, certuri; adesea în familii pot să fie oameni care să lupte unii împotriva altora. Eu cred dragii mei că trebuie să avem convingeri puternice, să promovăm convingerile acestea, dar niciodată nu cred că trebuie să ajungem să ne urâm unii pe alții, din cauză că am avea o părere sau alta. Trebuie să spunem adevărul în dragoste!

În momentul în care ai abandonat dragostea – poți să ai cel mai mare adevăr din lumea aceasta – nu vei face decât să sufli amenințare și ucidere în jurul tău.

Am văzut așadar contextul, haideți acum să ne uităm la contact, la primul contact. În tiparul acesta al nașterii din nou, există un context din care te ia și Dumnezeu știe unde te afli. Probabil te afli într-o situație în care nu ți-ai imaginat că mai poate fi făcut ceva cu viața ta; acolo te află Dumnezeu.

Adesea Dumnezeu ne află în cele mai adânci gropi ale vieții noastre. Adesea Dumnezeu ne află în cele mai adânci păcate ale vieții noastre. Atunci când de acolo parcă nu mai vedem nici o speranță, parcă am vrea ca viața noastră să se termine, de acolo Dumnezeu vine și ne ridică, în contextul acela ne află Dumnezeu.

Versetul 3-4 – acesta este contactul. Aș vrea să înțelegem din nou ceva. Contactul acesta nu este sub nici o formă inițiat de om. Dacă adesea mulți oameni spun: „În urmă cu mai mulți ani am început să-L caut pe Dumnezeu.”, într-un fel este adevărat. Pare să fie aici din perspectivă umană, faptul că noi am început să-L căutăm pe Dumnezeu. Dar înțeleptul Augustin spune: „Înainte ca eu să Te caut pe Tine, Tu m-ai găsit!”.

Versetul din Romani 5:8 ne arată un lucru clar. Căutarea noastră poate să înceapă la un momentu dat, dar să nu uitați un lucru. Înainte ca să înceapă căutarea noastră din punctul acela, înainte în trectul nostru ne-a căutat Dumnezeu.

De aceea frate și soră, din ziua când ați auzit mesajul Evangheliei, să știți că a fost un context, a fost o pregătire și contactul acela a venit în urma căutării lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat în viața voastră și așa s-a întâmplat în viața mea.

Adam este acela care a strigat: „Doamne, unde ești?” ? Nu, ci Dumnezeu l-a strigat pe Adam. După ce a căzut în păcat, Adam s-a ascuns, iar Dumnezeu a venit și a spus: „Adame, unde ești?”

Ecoul acestei întrebări a mers în istorie și vine mereu și mereu, și poate vine și în dreptul tău în seara aceasta și-ți spune numele și te întreabă: „Unde ești, unde te afli?”

Contactul acesta are loc prin 2 elemente, ne spune Scriptura.

Primul element: a strălucit o lumină din cer și Cuvântul spune că el „a căzut la pământ și a auzit un glas”. O lumină strălucitoare și un glas puternic care i-a vorbit!

Aș vrea să vă spun ceva! Atunci când are loc primul contact, se întâmplă ceva. Dar nu aș vrea să crdem că întotdeauna experiența aceasta care am citit-o despre Saul, trebuie să fie normativă. Adică dacă eu nu aud un glas, dacă eu nu văd o lumină strălucitoare, atunci Dumnezeu nu a venit să lucreze în viața mea. Aceste experiențe nu trebuie să fie normative. Da, într-un fel sau altul ar trebui să se regăsească în viața noastră. Când se întâmplă contactul acela, ar trebuie să existe o experiență care indice faptul că Dumnezeu a început să lucreze în viața noastră.

Iată contactul: o lumină strălucitoare și un glas care-i vorbea și-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”

Și aici vine confruntarea. Saul era angajat să se ducă să prindă creștinii din Damasc, capitala Siriei, să-i lege și să-i ducă la Ierusalim, Saul care probabil când auzea numele Isus, se răscolea totul în inima lui. Și în momentul când l-a văzut pe Ștefan omorât, s-a trezit duhul acesta al lui Haman din trecut și a început să prigonească creștinii în scară largă.

Omul acesta este confruntat de această dată într-un mod incredibil. Tocmai cu Cel pe care Îl prigonea: „Saule pentru ce Mă prigonești?” Și Saul încurcat (Cuvântul ne spune că și-a pierdut vederea în urma acelei străluciri puternice) el spune: „Cine ești Tu Doamne?” Aici își dă seama într-o secundă că aici este ceva supranatural: „Cine ești Tu Doamne?” a răspuns el. Și Domnul i-a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești!”

Aici probabil Saul ar fi putut spune: „Dar eu nu Te prigonesc pe Tine. Eu prigonesc niște creștini nenorociți!”

Frumusețea aici dragii mei, este că Hristos se identifică cu cei prigoniți. Hristos se identifică cu tine. Și dacă din cauza credinței tale vei trece prin încercări în viață și oamenii își vor bate joc de tine pentru că ești un copil al lui Dumnezeu credincios, nu uita că nu-și bat joc numai de tine, ci își bat joc și de Domnul Isus Hristos!

Dacă ei ar putea să audă vocea aceea cerească, ar auzi același lucru: „De ce Mă prigonești? Tu nu prigonești doar pe creștini, tu Mă prigonești pe Mine!”

Aceasta este confruntarea și Domnul spune: „Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș!” – o altă metaforă foarte frumoasă. Ce dorea să comunice metafora aceasta?

Eu am lucrat la țară, și s-a întâmplat ca să facem ceea ce noi numim arace. Aracele sunt niște șanțuri unde se pun cartofii. Calul mergea înainte și cineva ținea calul de căpăstru și-l trăgea și îi dădea o direcție bună să meargă drept; cel care stătea în spate ținea plugul și avea undeva într-o parte a plugului un bici și dacă calul se oprea, îl atingea ușor cu biciul acela și calul continua să meargă. Am văzut pe alți oameni care foloseau un bici și atingeau întotdeauna calul ca să mențină ritmul, să nu meargă prea încet sau prea tare, ci să mențină ritmul.

În vremea aceea, țepușul acesta era practic un băț, care era ascuțit la o parte și așezat la o anumită distanță de animal. Și când animalul de tracțiune (cal sau catât) era în ham și omul trebuia să lucreze cu el, nu-și permitea să stea să se relaxeze ori de câte ori vrea calul, altfel se oprea munca. Țepușul acesta fiind la o anumită distanță față de animal, dacă calul mergea mai încet imediat țepușul acela începea să-l lovească în picioare. Sau dacă boul nu vroia să tragă cum trebuie, omul împingea țepușul acela și-l determina să meargă mai departe.

Se întâmpla câteodată că animalul se enerva foarte tare. Am avut și vaci am avut și cai, iar dacă un cal se enerva, trebuia să te ții bine. Dacă erai în căruță, trebuia să te rogi să nu zbori.

Mi s-a întâmplat odată să pun hamul pe cal, și pentru că avea o rană de care eu nu știam cât de severă este, în timp ce-i puneam hamul pe cap, calul a început să sară cu picioarele în față spre mine și eu debea am reușit să sar în iesle. Dar calul a sărit și el cu picioarele în iesle și a început să dea cu picioarele și a fost la un milimetru de mine. M-am tras pe un colț al ieslei, el a venit spre mine, dar nu a mai putut să ajungă. Altfel praf m-ar fi făcut!

Câteodată animalele acestea se enervau și în nervii aceia începeau să dea mai tare și dădeau de 5,6 ori. Tot ce reușeau să facă nu era nimic altceva decât să se rănească mai tare. Nu răneau țepușul, ci se răneau pe ele însele.

Saul ce nu-și dădea seama, este că Dumnezeu deja pusese hamul pe el. Dumnezeu vroia să-i dea o direcție și să-i spună: „Pe aici să mergi Saule! Până acum ai mers unde ai vrut tu, în direcția în care ai vrut tu, dar de azi înainte, drumul tău este pe aici.” Și Saul habar nu avea că Dumnezeu era în spatele lui care ținea țepușul.

Din clipa aceea, dacă Saul ar fi spus: „E o nebunie, e o iluzie, am avut epilepsie!” sau să se ridice de jos și să zică cum mulți cercetători au spus: „A fost o nălucă, o epilepsie, o cădere a lui Saul!”

Dacă Saul s-ar fi ridicat și ar fi zis: „Eee, nu a fost nici o voce, ci o halucinație în mintea mea!” și ar fi mers mai departe, problema ar fi fost țepușul. Dădea cu piciorul în țepuș și îl avea permanent pe Dumnezeu în spatele lui.

Aș vrea să vă spun ceva aici dragii mei. Dumnezeu a intervenit în viața mea. Și din ziua aceea vă spun, am fost atras de lume, mai venea ispita, dar de fiecare dată când încercam să gust ceva din lumea aceasta, simțeam țepușul acela. Vă spun că dacă Dumnezeu pune mâna pe viața voastră și schimbă viața voastră și vă naște din nou, de fiecare dată când un păcat vine în viața voastră vă lovește ca un țepuș și doare. Aceasta este o dovadă foarte, foarte clară că ești cu adevărat născut din nou.

În ziua de astăzi, uită-te la ce păcate faci. Dacă păcatele pe care le faci nu te mustră și nu te apasă, aș vrea să-ți spun că ești încă mort în păcatele tale în lumea aceasta. Dar dacă păcatele acestea te ard ca un acid sau te înțeapă ca un țepuș, deja Dumnezeu este în spatele tău și-ți dă o direcție bună. Chiar dacă este rău câteodată țepușul acela și chiar dacă mustrarea Domnului, poate venită prin frați de-ai tăi și prieteni, nu-ți place (simțiți cât de rău este să spună cineva adevărul), acela este un țepus bun dragii mei. Dumnezeu vă ține în ritmul bun al umblării pe calea Lui. Aceasta este așadar confruntarea.

Acum Cuvântul spune: „Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne ce vrei să fac?” Aici este deja convingere. Păcatul lui Saul este expus și Saul nu zice: „Stai Doamne, eu sunt un om cucernic, eu fac parte din Sinedriu, eu sunt o personalitate importantă!” (se pare că făcea parte din Sinedriu, pentru că Scriptura spune că el și-a dat votul). Domnul Isus i-a spus păcatul din viața lui, că e prigonitor, criminal și aici nu este nici o opoziție, lucru care indică faptul că Saul este convins în momentul acela, că Cel pe care-L prigonea întradevăr era Domnul Isus Hristos.

Odată ce este convins, vine și convertirea. Trântit la pământ, cu nasul în pulberea pământului, Saul care fusese până atunci un om mândru și care a crezut că dacă va începe campania aceasta va câștiga un credit în Sinedriu (probabil ajunsese să fie cunoscut de toți din Sinedriu și din sinagogi și se spunea: „Acesta este zelosul Saul!”), de data aceasta uitați-vă la Saul trântit, prăbușit acolo în pulberea pământului. Acolo este schimbat total.

Saul din Tars asemenea împăratului Saul din vechime, în ziua aceea a primit o altă inimă.

Vă aduceți aminte că Scriptura spunea despre împăratul Saul că într-o secundă a primit o altă inimă. Și acest Saul din Tars într-o secundă a primit o altă inimă.

Aș vrea să vă spun aici un lucru foarte important. Când are loc această naștere din nou, nu este ceva doar la nivelul teoriei. Când are loc această naștere din nou, Dumnezeu îți schimbă inima. Aceasta înseamnă ecoul noului legământ anunțat prin profetul care spune: „Voi lua din tine inima de piatră și o voi schimba cu o inimă de carne. Voi pune în tine Duhul Meu, un duh nou și te voi face să umbli pe căile Mele!” Cum? – țepușul!

Atunci când omul are o inimă nouă, își poate da seama că ieri când era încă necredincios, când era fără Hristos, iubea păcatul și justifica păcatul, acum cu această inimă nouă urăște păcatul. Nu mai poate să trăiască în păcat, iubește copii lui Dumnezeu, dorește să meargă în mediul în care Dumnezeu îi poate vorbi și-L poate asculta pe Dumnezeu! Aceasta este convertirea adevărată!

În această convertire, un lucru extrem de important pe care trebuie să-l înțelegem, este că Dumnezeu folosește instrumente. După cum în convertirea mea, în nașterea mea din nou, Dumnezeu a folosit niște oameni, la fel și în experiența ta personală Dumnezeu a folosit niște oameni.

Cuvântul ne spune că în mântuirea lui Saul, l-a folosit pe Anania. Aici este ceva excepțional dragii mei! Dumnezeu se duce la Anania și-i spune: „Scoală-te și du-te pe ulița care se cheamă „Dreaptă”. Acolo este Saul din Tars, se roagă. Du-te acolo!” Anania săracul, buimac încă, poate din timpul somnului, începe să articuleze câteva cuvinte și să zică: „Doamne, cum să mă duc acolo? Am auzit că omul acesta ucide creștinii și a venit la Damasc!”

Anania care era un ucenic al Domnului, era probabil pe lista lui Saul, era probabil primul acolo. Este ca și cum cineva i-ar fi spus unui evreu: „Scoală-te, dute la Hitler și spune-i că zilele lui sunt numărate.” Sau pe vremea veche să zică Duhul Domnului unui frate: „Scoală-te dute la Ceaușescu și spune-i să se pocăiască de păcatele lui!”

Nu era ușor lucru, vă dați seama! La fel și Anania a avut această reținere să se ducă, însă s-a dus. Ceea ce învățăm din această lecție, este că nu trebuie să disprețuim niciodată un suflet. Oricât de rău ar putea să fie omul acela, nu disprețuiți un suflet. Din persepctiva noastră umană, vedem doar răutate, vedem păcatul din iața lui. Dar din perspectiva lui Dumnezeu, Hristos a murit pentru sufletul acela! Hristos a vărsat sângele pentru păcatele pe care omul acela le face.

Dacă cineva ar întreba: „Ai vrea să-l vezi pe Ceaușescu în rai?”, cred că ți-ar veni greu, chiar ca și credincios să zici: „Da, aș vrea!” Unii au zis: „Pe el aș vrea să-l văd, dar pe ea să nu o văd pe acolo!” Sau alții ar putea răspunde: „Da, sigur, aș vrea să-l văd că pun mâna pe el și praf îl fac! Chiar aș vrea să-l acolo, să nu fie în dincolo, ca să-l pot prinde!”

Niciodată nu disprețuiți un suflet. Dumnezeu iubește pe fiecare. Și aceasta este convertirea!

După convertire, următoarul lucruru care dovedește că acea convertire, acea naștere din nou este autentică, este consacrarea. Și aici sunt două mari întrebari care apar: „cine ești?” și „ce să fac?”

Dragul meu, dacă în această seară te identifici probabil pe acest drum al Damascului ca și Saul, adică ducându-te într-o direcție greșită, trăind în păcat și nefiind împăcat cu Dumnezeu, două întrebări trebuie să te duci să-ți pui în seara aceasta. Dute în camera ta și spune: „Doamne, cine ești Tu Doamne Isuse?” și „ce să fac?”

După ce Saul a fost convins, că Isus este într-adevăr Hristosul și în clipa aceea Dumnezeu i-a dat o altă inimă, el este gata să spună: „Ce să fac?” Este luat și dus în cetatea, începe să se roage, începe să postească, începe să strige după milă. Elementele acestea nu vezi la un necredincios. Este o consacrare totală în acel act al pocăinței și al împăării cu Dumnezeu. „Ce să fac?” – aceasta este consacrarea.

În sfârșit după ce Anania, se duce, se roagă, pune mâinile peste el, apoi este botezat. După cum putem observa, este important ca în parcursul acesta al apropierii de Dumnezeu, (după ce un om este născut din nou, după experiența aceea), trebuie să aibă loc experiența botezului. Nu așeza carul înaintea calului, nu pune vagoanele înaintea locomotivei.

Prima experiență este credința și pocăința, nașterea din nou și apoi urmează botezul. Toată Scriptura vorbește de așa ceva și nu este cazul să mai insist.

Pavel a fost botezat, s-a umplut de Duhul Sfânt și a mâncat și a prins iarăși putere. Cuvântul ne spune că a mai rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc și acolo a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Hristosul – versetul 22.

Saul din Tars a început să aibă această relație cu credincioșii din Damasc și mai târziu cu credincioșii din Ierusalim și să se ducă la neamuri în această comuniune atât cu Hristos cât și cu ucenicii.

Acesta este tabloul care caracterizează un om născut din nou. Toate cele 7 elemente pe care le-am urmărit compun această experiență a nașterii din nou sau a convertirii. Această experiență formată din acești pași este ceea ce noi numim regenerare sau naștere din nou. Această naștere din nou alături de o altă experiență pe care Scriptura o numește îndreptățire sau justificare (adică în momentul în care ți-ai pus încrederea în Hristos), Dumnezeu te declară drept înaintea Lui. Îți iartă păcatele datorită lui Hristos, căci păcatele tale sunt luate și ispășite pedepsite în crucea lui Hristos și ești declarat drept înaintea lui Dumnezeu.

Poate vei spune: „Stai puțin, că eu continui să mai păcătuiesc!” Așa este, dar nu în mod voit, nu în mod constant, ca un stil de viață, ci ca un accident. Dar experiența aceea a declarației de dreptate, a justificării sau îndreptățirii, este ca și cum tu ai fi o foaie neagră, plină de păcat și peste foaia această neagră, neprihănirea lui Hristos este așezată datorită credinței tale. Iar când Dumnezeu se uită la tine, nu mai vede vinovăția și păcatul din viața ta, ci vede neprihănirea lui Hristos. Iar păcatul acela, datorită credinței și pocăinței, este luat de Hristos asupra Lui și astfel ești iertat.

Cele două experiențe regenerarea sau nașterea din nou și justificarea sau îndreptățirea, compun cu adevărat opera mântuirii noastre.

Eu am trăit experiența aceasta și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a venit în viața mea, m-a confruntat, m-a convins de păcat, mi-a schimbat inima, m-a născut din nou, m-a așezat în comunitatea celor credincioși și astăzi am păcatul iertat. Nu există bucurie mai mare sau împlinire mai mare decât să știi că păcatul este iertat – „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și cu păcatul acoperit!”

Dumnezeu să-ți deschidă ochii să poți vedea lucrarea aceasta măreață a lui Dumnezeu. Și dacă ai trăit experiența aceasta, bucură-te și laudă-L pe Hristos. Dacă nu ai trăit experiența aceasta, caută și roagă-te ca Dumnezeu să vină în viața ta și să-ți schimbe inima și vei fi cu adevărat o făptură nouă – „Toate cele vechi s-au dus și iată că toate lucrurile s-au făcut noi” – așa cum spune Cuvântul! Amin!