Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

23 July 2015

Luca 1:1-4 - Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 1:1-4 – Sorin Prodan – Providența Brașov

Astăzi este o zi specială, nu pentru că este o sărbătoare anume, ci este o zi specială pentru că astăzi vom așeza o bornă kilometrică. Vom așeza borna cu kilometrul 0 și vom porni într-un drum care nu știu cât o să dureze, vom porni într-o nouă aventură, într-o nouă excursie. Îmi place să folosesc termenii aceștia când este vorba de explorarea universului revelației lui Dumnezeu, când intrăm să descoperim ce Dumnezeu ne-a dat prin Sfintele Scripturi. Această excursie nouă o vom face în Evanghelia după Luca.

Când am terminat cartea Faptele Apostolilor, am simțit o bucurie și o întristare. Vă spuneam că sunt ca acel împărat din basmele românești care cu un ochi plânge și cu unul râde. De data aceasta privesc totul cu o mare anticipație și bucurie, pentru că vom intra în această excursie în spațiul revelației lui Dumnezeu.

Întru-cât tema cărții Evangheliei după Luca este legată de Domnul Isus Hristos, imaginați-vă ce ne așteaptă! Ne așteaptă popasuri extraordinare în care ne vom uita la Domnul Isus Hristos, la persoana Lui, la lucrarea Lui pe care a făcut-o, la caracterul Lui.

Speranța mea este că atunci când vom termina cartea Luca, vom fi mai mult asemenea lui Hristos. Dacă aceasta nu se va întâmpla, tot efortul pe care îl vom face prin această carte, cel puțin în dreptul unora, va fi inutil, va fi o pierdere de vreme.

De aceea, încă de la început, aș vrea să vă provoc într-un fel cu această anticipație frumoasă, ca excursia aceasta pe care o vom face prin cartea Luca să fie una în care să vă doriți pas cu pas, capitol cu capitol, pasaj cu pasaj și verset cu verset să vă asemănați mai mult asemenea lui Hristos.

Dacă predicile vor fi bune și vă veți bucura de ele și la nivel mental, și la nivel emoțional, slăvit să fie Domnul! Dar dacă vor fi zile când poate trupul meu va fi obosit, mintea mea nu va fi atât de proaspătă și limbajul nu mă va ajuta prea mult să articulez bine mesajele, încercați în fiecare așezare a noastră în fața unui text din Scriptură, să veniți cu întrebarea aceasta: ce vrea să-mi arate mie Hristos din El? Cum mă pot eu asemăna mai mult cu El? Dacă veți face aceasta, de fiecare dată veți câștiga ceva. De fiecare dată, veți pleca de aici cu ceva nou și cu inima schimbată.

„Cât de necesar este să trecem printr-o carte a Scripturii?” mă veți întreba. Unii veți pune întrebarea: „Nu va fi un exercițiu prea greu pentru noi? Să trecem prin cartea Luca? Vor fi probabil 3 ani cel puțin, în care vom face această frumoasă excursie! Nu ți se pare plictisitor? Tot în Luca, tot în Luca, tot în Luca?”

Unii probabil că au avut sentimentul acesta când am trecut prin cartea Faptele Apostolilor, nu știu. Eu nu m-am plictisit deloc. Pentru mine fiecare fragment, fiecare pasaj care stătea înaintea mea era o provocare. Îl abordam cu întrebarea „Ce ai să-mi spui Doamne aici? Ce vrei Tu să spui bisericii Providența din acest pasaj?”

Îmi place să folosesc două metafore când este vorba de a ne apropia de Cuvântul lui Dumnezeu sau în a da răspuns întrebării „Cum trebuie să ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu?”

Poate unii dintre voi vă aduceți aminte de metafora „muntelui”.

Muntele poate fi abordat în două feluri și poate cel mai calificat dintre toți de aici, care să ne spună cum e pe munte, este Florin fără îndoială. Îl cunoaștem ca un pasionat al muntelui și ne poate spune cum putem merge.

Eu m-am uitat la felul în care oamenii se duc la munte. Unii se duc la munte sub forma picnicului. Își pregătesc mâncarea, își așează totul frumos în mașină, niște pături, un aparat de radio sau casetofon; și se duc, intră cu mașina spre „Trei brazi”, înspre zona Predeal. Ajung la destinație, nu conduc prea departe și se așează acolo pe o pajiște frumoasă lângă un râu și se bucură de aerul proaspăt ozonat al muntelui, de susurul râului și mănâncă bucuroși ascultând muzică, toată lumea e fericită, se joacă voley, un badminton ș.a.m.d. Și se bucură! Și se uită și văd piscurile frumoase și mărețe ale munților!

În vremea aceasta în timp ce ei se bucură de munte, pe lângă ei, pe lângă forestier trec tineri și grupuri de turiști echipați cu rucsaci, cu bocanci, cu echipament de munte, pentru că ei vor face o drumeție până în vârful muntelui. Efortul lor va fi evident diferit, va fi mult mai mare decât al celor care stau la picnic, însă și răsplata efortului lor va fi pe măsură.

Cine face bine și cine face rău? Dacă punem această întrebare, evident răspunsul nu este: „Aceia care se duc în vârful muntelui, ei sunt aceea care știu să petreacă un timp la munte.” Desigur, acum ei vor zice: „Dacă vrei să te duci la munte, dute la vârf de munte.” Ceilalți care sunt la picnic, zic: „Stai liniștit omule și bucură-te și tu de viață, nu te chinui până îți rupi picioarele și faci beșici în tălpi. Stai aici și te bucură de munte!”

Cine au dreptate? Și unii și alții! Sunt beneficii și într-un fel și în celălalt. Există bucurii și beneficii în felul în care te raportezi la munte în forma picnicului și bucurii când te duci  pe vârful muntelui și când ajungi sus după tot efortul de 8, 9, 10 ore de urcare și vezi piscurile acelea, numai 5 minute să stai acolo, ești pe deplin răsplătit!

Așa putem aborda Scriptura! Atunci când avem predicare din diverse pasaje ale Scripturii, acestea sunt mai mult forma „picnicului” și ne bucurăm de ele și sunt necesare, pentru că avem nevoie și de momente de tihnă. Avem nevoie și de momente în care trebuie să ne hrănim bine, nu numai să alergăm și să mergem în forță înainte. Avem nevoie de momente când trebuie să zidim părtășia. La picnic, întărești relațiile, stai aproape și te bucuri de anumite părți ale experienței muntelui și acest lucru este o binecuvântare.

Pe de altă parte când faci efortul acesta de urcare și te duci, și te duci, ai șansa aceasta să ajungi în niște puncte și să vezi niște piscuri pe care ceilalți nu le pot vedea, pentru că stau numai la poalele muntelui.

Așa văd eu abordarea Scripturii, fără a încerca să spun că există un avantaj sau un dezavantaj, să încerc să pun una în detrimentul celeilalte. Propunerea mea este să mergem înainte abordând Scriptura atât din punctul de vedere al trecerii printr-o carte, cât și din punctul de vedere al așezarii în fața anumitor texte. Prin urmare, vom alterna: vor fi duminici în care vom predica din Luca, vor fi duminici în care vom predica din alte texte. Chiar eu am să mă opresc, în funcție de diversele necesități ale bisericii și vom răspunde la necesitățile imediate și urgente din alte texte ale Scripturii.

Când începem să parcurgem aceasta carte, vreau să știți că ne așezăm rucsacii în spinare, că ne băgăm picioarele în bocanci și începem o călătorie lungă. Dar este o călătorie care ne va răsplăti pe deplin.

A doua metaforă pe care îmi place să o folosim, este metoda „dietei”. O dietă bună, este o dietă variată, o dietă în care asistentele și doctorii ne vor spune că trebuie să conțină 3 elemente de bază: proteine, glucide și lipide. Acestea trebuie să le ai acolo. Dacă îți plac doar glucidele, nu o să dezvolți normal. Poate o să-ți pice dinții mai repede și nu o să fie bine. Trebuie să ai un echilibru. Trebuie să consumi și proteine, și lipide, și glucide ca să ai o dietă echilibrată.

Vreau să înțelegem că nici nu vom merge pe linia a ceea ce trebuie: „Vom mânca numai zarzavaturi. Așa mânca Daniel! Dacă Daniel a mâncat așa și era rotofei și rumen la față, atunci numai salate mâncăm!” Ci ne vom bucura de hrană consistentă, fără a ne priva și de ce ne place. În felul acesta aș dori să mergem înainte.

Evanghelia după Luca, este cea mai cuprinzătoare evanghelie dintre cele 4, cea mai comprehensivă, cea mai vastă. Motivul pentru care am ales această evanghelie din acest punct de vedere, se justifică. Mai mult, fiind obișnuiți deja cu stilul lui Luca de a scrie, ne este ușor să facem o tranziție spre această evanghelie.

Alegerea acestei evanghelii, vreau să vă spun că nu este la întâmplare. Am început cu Faptele Apostolilor, cam la un an de zile după ce ne-am format ca biserică. Scopul atunci când am ales Faptele Apostolilor, a fost acela de a ne așeza în fața unei cărți care ne învață despre identitatea și despre lucrarea Bisericii. Faptele Apostolilor ne-a purtat prin multe locuri și ne-a învățat foarte multe lucruri despre Biserică.

Odată ce am învățat ce este Biserica și ce trebuie să facă, avem nevoie de un model. Și modelul nostru este Domnul Isus Hristos, este persoana Lui, lucrarea Lui și învățătura Lui. Din Evanghelia după Luca, aceasta vom învăța. Ne vom uita la modelul pe care noi ca biserica nou testamentară trebuie să-l urmăm.

În general când începem o nouă carte, cercetătorii se opresc să vadă cine este autorul cărții, cine este destinatarul cărții, când a fost scrisă cartea, care este tema și structura cărții ș.a.m.d.

Aș vrea ca să ne oprim câteva momente la aceste lucruri înainte să citim primul fragment din Evanghelia după Luca.

Autorul cărții – cine este autorul Evangheliei după Luca? Răspunsul este simplu și vom zice „Luca, pentru că așa scrie: Evanghelia după Luca.” Problema este că în manuscrisul original, această denumire, Evanghelia după Luca, așa cum a apărut mai târziu, nu există. Și dacă nu există, atunci unii spun că nu putem ști cu siguranță dacă Luca este cel ce a scris această evanghelie sau este altcineva. Mai târziu prin sec. I cineva a zis: „Cred că Luca a scris-o” și așa i-a pus numele: Evanghelia după Luca.

Aș vrea să încercăm să vedem câteva elemente. Eu cred că Luca este autorul acestei evanghelii. Ce mi se pare mie foarte interesant, este discreția lui Luca. De ce nicăieri nu a scris astfel: „Am găsit cu cale, eu Luca, prea alesule Teofile, să-ți scriu scrisoarea aceasta.” Ce ușor ne-ar fi fost nouă dacă Luca și-ar fi strecurat pe undeva numele, dar nicăieri nu și-a pus numele. S-a ascuns parcă în spatele acestor două masive lucrări pe care le-a scris: Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor. Și ne-a lăsat pe noi să intuim dacă este el sau nu.

Numele său apare în cartea Faptele Apostolilor începând cu capitolul 16, unde foarte interesant se schimbă lucrurile. Până în capitolul 16, Luca povestește despre ceilalți și vorbește la persoana a III-a: „Ei s-au dus”, „Așa au făcut”, „Așa a fost prigoana”, „Așa au fugit într-o parte și în alta”. Dar când ajungem în capitolul 16, acolo unde Pavel trece prin Derbe și Listra și merge apoi în Iconia, Pavel are o vedenie în Troa și versetul 9 spune: „Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”

Aici este o schimbare între versetul 9 și 10: „După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” De aici Luca începe să spună: „Noi ne-am dus aici, ne-am dus dincolo” și astfel el se introduce în poveste.

Este foarte interesant că de acolo îl vedem pe Luca prezent din capitolul 16 până în finalul cărții Faptele Apostolilor.

Pavel, cel cu care Luca a călătorit, îl pomenește în epistola pe care o scrie bisericii din Colose: „Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate” – Coloseni 4:14. Aici mai aflăm ceva despre Luca, faptul că este doctor, că avea o slujbă aparte.

Cei care s-au uitat la Evanghelia după Luca, au văzut că ea a fost scrisă într-un limbaj elevat, al unui om cultivat. Foarte des în Evanghelia după Luca, el folosește termeni medicali. Acesta este un alt indiciu că Luca este cel care ar fi scris această Evanghelie.

Aș vrea să mai vedem un alt element tot din această epistolă. Coloseni 4:10: „Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine), Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.” Apoi trece și spune de Epafra, apoi de Luca și de Dima.

Aici face o diferență în echipa lui de misiune, între cei care erau tăiați împrejur și care nu erau tăiați împrejur, lucru care ne spune că Luca, autorul cărții Faptele Apostolilor și al evangheliei, era un convertit dintre neamuri. Luca nu era evreu.

De aceea când cercetătorii s-au uitat și au văzut cum scrie Luca evanghelia, au observat că el o scrie mai mult pentru neamuri, ca neamurile să înțeleagă cum stă treaba cu Hristos. Matei scrie pentru evrei. Luca scrie pentru neamuri. Matei accentuează dimensiunea divină a lui Hristos. Luca accentuează dimensiunea umană a lui Hristos.

Mai este o mențiune a lui Pavel despre Luca când se referă la echipa lui în Epistola către Filimon. Filimon 23, 24: „Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.” Luca a rămas cu Pavel, a plecat din Cezarea de unde Pavel fusese arestat și s-a dus până la Roma și a rămas mereu, mereu lângă Pavel. Acest lucru ne aduce aminte că Luca a trecut prin acel naufragiu când corabia s-a sfărâmat și era să moară și el. Luca acesta era un om dedicat și îmi place să ne uităm la o carte scrisă de un om dedicat.

Însă cea mai frumoasă mențiune pe care o face Pavel despre Luca se află în 2 Timotei 4:9-11: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine.” Iată până unde rămâne Luca!

Nu este frumos să ne uităm la acest personaj și să învățăm de la el acea dedicare de care el a dat dovadă? Să știți că sunt multe lucruri pe care vrem să le facem, dar obosim. Să ne aducem aminte de Luca care s-a dus cu Pavel și a rămas lângă Pavel până el a plecat la Mântuitorul său. Acesta este Luca!

Cel căruia Luca îi scrie această Evanghelie, este un om pe nume Teofil. În versetul 3 din capitolul 1, spune: „Am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile.” Numele „Teofil” îl mai găsim și în cartea Faptele Apostolilor la capitolul 1, în versetul 1: „Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.” Aici am învățat tema de bază: „Ce a început Isus, Biserica continuă.”

Este clar că avem o legătură evidentă între Fapte Apostolilor și evanghelie, prin faptul că sunt adresate aceluiași destinatar și ambele ne fac referință una la cealaltă. Astfel ne putem da seama că aceste 2 cărți au același autor și când ne uităm la dinamia lor, intuim că Luca este autorul acesta.

Teofil este destinatarul. Dar cine este el? Cine am putea gândi că este Teofil? Nu avem absolut nici o altă informație despre Teofil, decât numele lui din Luca și din Faptele Apostolilor.

Însă în evanghelie vedeți că Luca folosește un apelativ: „Am găsit și eu cu cale preaalesule Teofile.” Un astfel de apelativ se folosea numai atunci când te adresai unei persoane de rang înalt, unei persoane cu o poziție socială foarte importantă.

De pildă, dacă eu mă duc și am audiență la președintele României, firește că dacă sunt acolo, nu cred că aș folosi măcar nici apelativul „Domnule Klaus Iohannis” pentru că nu este normal. Apelativul pe care l-aș folosi ar fi „Domnule președinte” sau „Excelența voastră domnule Klaus Iohannis” pentru că știi că este vorba de cineva, cu o poziție importantă, de rang important. Noi românii trebuie să recuperăm respectul pentru cei așezați în dregătorii, pentru că la acest capitol suntem dezastru.

Așadar, Luca folosește acest apelativ: „Preaalesule Teofile.” În felul acesta, „Teofil” fiind un nume latin roman, ne putem gândi că el este tot dintre neamuri, este tot un roman cum a fost și Corneliu, care și el L-a primit pe Hristos și a fost convertit. La fel și acest Teofil de viță nobilă, un aristocrat roman care cunoaște despre Dumnezeul evreilor și care probabil s-a întors la credința evreilor, primește această evanghelie.

Dar mai este ceva ce mi-a plăcut. Teologii au spus că s-ar putea să nu fie o persoană. S-ar putea ca acest nume „Teofil”, să fie de fapt un personaj colectiv. Pentru că „Teofil” este compus din „teos” și „filos” ce înseamnă „iubitor de Dumnezeu”. Astfel teologii au spus că Luca a scris și evanghelia și Faptele Apostolilor iubitorului de Dumnezeu. Este posibilă și varianta aceasta, ca Luca să fi scris fiecărui iubitor de Dumnezeu și să folosească termenul acesta general.

Acum lucrurile sunt împărțite în acest caz. Eu înclin să cred că este o persoană, pentru că folosește apelativul acela „preaalesule” și nu aș sugera că este vorba de acel personaj colectiv. Acesta este destinatarul.

Cât despre data la care a fost scrisă evanghelia, sunt mai multe opțiuni. Două sunt însă principale. Unii au zis că evanghelia a fost scrisă mai timpuriu, undeva la începutul anilor 60. Alții au zis că evanghelia ar fi fost scrisă undeva spre anii 75-85 mai târziu. Însă foarte greu ne putem da seama când a fost scrisă evanghelia cu siguranță. Dacă am vrea să intuim, trebuie să știm că sunt două evenimente care au avut loc în sec I și care au fost foarte importante pentru evrei: marea prigoană a lui Nero împotriva creștinilor din anul 65 și căderea Ierusalimului în anul 70. Cei ce au cercetat Evanghelia după Luca, s-au uitat să vadă dacă nu cumva Luca a făcut vreo mențiune la cele două mari evenimente.

Dacă scrii ceva, câteodată mai pui și ce a fost foarte important în viața națiunii. Dar nu există nicăieri în evanghelie informații despre prigoana lui Nero și nici despre căderea Ierusalimului. Acest lucru a făcut pe cei mai mulți să zică că este datată mai timpuriu, undeva la începutul anilor 60. Dar toate aceste lucruri sunt importante într-o anumită măsură, ca să ne familiarizăm puțin cu ce carte avem noi de-a face.

Cu acestea fiind spuse, am încheiat partea care în anumite cărți este pe sute de pagini și este foarte mult dezbătută într-o parte și alta.

Haideți să citim primul fragment din Evanghelia după Luca 1:1-4: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.”

Acesta este prologul sau introducerea. În limba greacă, este o singură propoziție de la primul cuvânt până la ultimul. Prologul acesta, spun cei care s-au uitat atent la felul în care a fost scrisă evanghelia, este diferit de toată evanghelia pentru că acest prolog este scris într-o limbă greacă elenistă elevată, foarte înaltă. Luca, ca un doctor cu cultură și cu eleganță în scriere, a introdus evanghelia aceasta folosing limba greacă modernă din vremea aceea. Restul a fost scris în limba poporului, care se numea „koine” la vremea aceea. Astfel toată evanghelia a fost scrisă pentru înțelesul tuturor. Dar această introducere a fost specială și el a folosit stilul cum se introducea în orice scrisoare importantă din vremea aceea trimisă unui demnitar cu o introducere foarte specială și cu cuvinte foarte alese.

Însă nu stilul este foarte important, ci ce scrie Luca este foarte important.

În acest scurt fragment, vedem în primul rând cauza pentru care el a scris evanghelia. În al doilea rând vedem scopul pentru care a scris evanghelia și în al treilea rând vedem modalitatea prin care el a scris evanghelia. Haideți să le luăm pe rând.

Cauzele pentru care Luca scrie această Evanghelie sunt:

  1. Luca scrie pentru că mulți s-au apucat să facă o istorisire. Versetul 1: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi.”
  2. Versetul 2: „După cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului.” Cei care au văzut evenimentele i le-au încredințat și de aceea le-a scris, căci le-au fost încredințate.

În vremea aceea erau foarte multe istorisiri despre ce a făcut Domnul Isus. Și circulau dintr-o parte în alta. Acum când cineva povestea ceva de genul „Eu am fost în Gadara și L-am văzut cum a scos demoni dintr-unul care ieșea din morminte”, cel ce auzea povestea aceasta se ducea la următorul și cum este omenește o umfla puțin. După ce auzeau și aceia povestea, o dădeau mai departe și o mai umflau și ei puțin. Și de la povestea inițială pe cale orală și transmisă din gură în gură, povestea ajungea nu știu unde că au fost eliberați 10 demoni care au ieșit din morminte, că demoniacul i-a rupt pe toți și ieșeau tot felul de povești și de variante care nu mai semănau unele cu altele deloc. De aceea Luca zice că e nevoie de o sistematizare, este nevoie de o găsire a unui numitor comun în toate poveștile acestea, că altfel nu mai știm ce este adevărat și ce este fals.

Așadar cauza lui Luca este că mulți s-au apucat să facă o istorie amănunțită și apostolii care au fost martori oculari ni i-au încredințat.

Luca nu spune că cei care s-au apucat să facă istorisirile n-ar fi făcut bine. Observați că nu spune că ei ar fi deformat adevărul sau că ar fi spus alte lucruri neadevărate. El spune că ei s-au apucat să facă, dar la fel și el ca și ceilalți s-a apucat să scrie o istorie.

Scopul pentru care Luca scrie această scrisoare lui Teofil, se găsește în versetul 4: „Ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai. Să poți cunoaște adevărul, baza, temeinicia, siguranța. Că nu sunt povești din acestea inventate, că nu sunt o plăsmuire a minții, că sunt lucruri adevărate și noi le-am auzit de la oameni care le-au văzut cu ochii lor și le-au trăit ei înșiși. De aceea îți scriu Teofile, să poți cunoaște temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.”

Modalitatea în care Luca face lucrul acesta, este în primul rând printr-o cercetare atentă și el spune: „Am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul.” Luca nu s-a apucat să i-a hârtia sau pergamentul și să înceapă să scrie: „În vremea lui Irod… Să mă gândesc… Oare ce a spus ăla din Cana? Aa, da a zis că era un preot numit Zaharia. Dar oare Zaharia l-o fi chemat? Cred că da. Hai scriu Zaharia din ceata lui Abia. Dar oare Abia o fi? Lasă să fie Abia…”

Nu așa a scris Luca această evanghelie. El s-a dus și a început să cerceteze și când a auzit de la 25 de persoane că acest Zaharia era din ceata lui Abia, a zis: „Era din ceata lui Abia!” Și s-o fi dus și la cronicile evreilor și a găsit că Zaharia era din ceata lui Abia. Luca făcea lucrare de istoriograf și cercetare obiectivă, nu plăsmuire a minții.

În al doilea rând, modalitatea prin care Luca scrie această evanghelie este prin expunere. El spune: „După ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele.” Una după alta le-a pus Luca, în ordine cât a putut el de bine.

Deci prologul vorbește despre cauză, despre scop și despre modalitatea în care Luca a scris evanghelia. Astfel ajungem la concluzie.

Ce învățăm noi din prologul acesta? Până acum ne-am uitat numai la istorie, la autor, la destinatar, la dată la care a fost scrisă, am învățat cum abordăm Evanghelia după Luca, dar ce învățăm noi din prologul acesta?

Primul lucru pe care îl învățăm din acest prolog este să fim atenți ce credem. Am să vin în dreptul tău, cu următoarea întrebare: „De ce crezi tu ceea ce crezi?” Toată viața voastră mizați pe această credință. Este o întrebare mare!

În general, când pui întrebarea aceasta oamenilor, primești cel puțin 3 răspunsuri:

  1. Eu cred ceea ce cred pentru că este adevărat.
  • De ce crezi doctore, că ficatul este în partea dreaptă?
  • Pentru că am tăiat cadavrul și am văzut că acolo este.
  • Ai tăiat cadavrul, ai deschis și ai văzut că este acolo! Adică ai făcut un experiment pe baza unor evidențe și a unor observații și ai văzut că ceea ce se spune în cărțile de anatomie, corespunde cu adevărul.

Există argumente bazate pe evidențe și fapte care corespund adevărului. De aceea eu pot spune că, cred ceea ce cred, pentru că este adevărat, este testat, este empiric.

  1. Eu cred ceea ce cred pentru că așa vreau eu.

De ce crezi tu ceea ce crezi?

Pentru că noi putem crede tot felul de lucruri. Credem că Mihai Viteazul a fost cel care a unit cele 3 Principate Române. Că ieri la 24 ianuarie a fost Cuza care a unit Țara Românească cu Moldova. Credem lucrul acesta? Îl credem pentru că scrie în cărțile de istorie și noi le credem. Credem că Vlad Țepeș i-a tras pe mulți în țeapă. Credem că în 1889 a fost revoluția.

  • Tu când ai fost născut dragul meu?
  • În 90’!
  • Atunci de crezi că în 89’ a fost revoluția? Ai văzut-o tu cu ochii tăi? Nu ai văzut-o. Dar eu am văzut-o, eu cred și tu ai încredere în mine. Sunt multe alte evidențe. Vezi și găurile de pe blocuri și zici: „Într-adevăr a fost o revoluție!”

Dar putem crede și alte lucruri. Câți dintre voi credeți în extratereștrii? Ridicați mâna! Acum nu îndrăznește nimeni, dar dacă vă întreb pe fiecare în parte, toți credeți în extratereștrii.

Odată am avut o discuție teologică cu câțiva care cred serios în extratereștrii. Aceasta este treaba lor!

Sau poți să crezi că noi suntem materialul de studiu, cobaii unei civilizații de pe altă planeta. Și sunt oameni care cred lucrul acesta. Dar dacă îi întreb de ce cred lucrul acesta, în lipsa evidențelor, ei vor spune: „Pentru că așa vreau eu.”

Întâlnești situația aceasta când te duci și discuți cu oameni care sunt în afara adevărului Scripturilor, oameni care sunt în diverse mișcări sectante. Le arăți din Cuvânt adevărul, le demonstrezi, le arăți foarte clar și le spui: „Omul acela care a proorocit de 3-5 ori că vine Isus mai întâi în 1844, apoi 1914 ș.a.m.d., a fost un prooroc fals. De ce crezi lucrurile acestea?” Mai ales că nu are nici o evidență, nici o dovadă. El cred pentru că așa vrea el. Și dacă aceasta vrea, ce poți să-i faci? Dacă unul crede că el Mihai Viteazul, ce poți să-i faci dacă el vrea să creadă asta?

Dar mai există un lucru care depășește evidențele sau părerile personale.

  1. Eu cred ceea ce cred pentru că este revelat, este descoperit. Și a fost descoperit nu de oricine, a fost descoperit de Dumnezeu.

Când ajungem la credința care se bazează pe revelația lui Dumnezeu, depășim nivelul acesta uman al argumentelor bazate pe fapte și pe evidențe, deși credința creștină le include și pe acestea. Dar ai nevoie pe lângă acestea, de ceva mai mult. Ai nevoie de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să-ți pună în inimă convingerea că tot ce a scris Luca printr-o cercetare amănunțită și tot ce a aflat de la oameni care au văzut evidențele acestea, este adevărat și astfel să poți crede! Pentru că nu este ușor de crezut ceea ce scrie aici. Numai Duhul Sfânt ne poate face să credem și ne poate lumina.

De aceea este foarte important dragul meu să știi foarte bine de ce crezi ceea ce crezi, mai ales când vine vorba de lucrurile care țin de credință.

A doua lecție pe care o învățăm din prologul acesta, este faptul că Cuvântul scris este important, nu tradițiile orale care circulă, cum că Domnul Isus s-a dus în India și a făcut acolo yoga și că a fost căsătorit cu Maria Magdalena și au avut copii care supraviețuiesc și sunt pe undeva prin Franța. Toate bălăriile acestea pe care le inventează un scriitor din sec. XXI ca să facă bani, vin și se lovesc de evidențe istorice foarte puternice.

Cuvântul scris este necesar și vital! Mai ales când este vorba de Cuvântul scris al lui Dumnezeu! Și sunt tot felul de obiecții aici.

Întâlnești oameni care atacă Cuvântul lui Dumnezeu în mod constant. Atacă în primul rând faptul că este autoritar, că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și spun: „Oamenii au scris-o. S-a trezit unul să scrie o poveste și a zis că e Cuvântul lui Dumnezeu”

Discutam recent cu un doctor neamț și încercam să-i vestim Cuvântul. Avea un spirit zeflemitor de genul: „Lasă-mă cu Scriptura, că toți au scris acolo ce au vrut și biserica le-a pus împreună ca să controleze lumea aceasta și s-o subjuge.”

Acesta este un atac la autoritatea Scripturii și la faptul că Scriptura aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu.

O a doua obiecție este lipsa de încredere în autenticitatea Cuvântului. Aici se ridică nu atei, ci se ridică adesea unii care zic că sunt creștini și încep să zică: „Dar stai puțin că de fapt este multă mitologie în cartea aceasta. Hai să începem noi să separăm ce este mit de ce este realitate. Și fac lucrul acesta de nu mai știi nimic.” Pur și simplu cine zice că biblia este plină de mituri și de interpolări, adică strecurări a unor povești neadevărate în Scriptură, sfârșește prin a nu mai crede nimic din ce spune Scriptura și ajung oameni imorali care duc în rătăcire pe mulți.

Așadar autenticitatea Scripturii este contestată. Dar la fel este și interpretarea. Tot acest doctor cu care am vorbit, zicea: „Scriptura este una, interpretările sunt o mie!” Și într-un fel așa este pentru că fiecare o interpretează într-un fel sau altul. De aceea noi trebuie să venim împreună la Cuvânt și să lăsăm Cuvântul să ne spună ce este adevărat. Nu tradiția, nici fel de fel de păreri ale oamenilor, deși le studiem și vedem dacă merg pe duhul Scripturii și astfel ne este revelat Cuvântul.

A treia lecție pe care o învățăm, este o lecție a smereniei dragii mei. Aceasta o învățăm în primul rând de la Luca, care nu și-a pus semnătura cu numele pe fiecare pagină și să zică: „Eu, Luca am scris capodopera aceasta!”

Să știți că aceasta este o lecție bună pentru noi cărora ne place să ne punem semnătura pe ce facem. Dacă vrem să facem ceva grozav, o facem poate de multe ori ca lumea să știe ce facem și ce realizăm noi: „Hai să-i sunăm pe cei de la Pro TV să vină să mă filmeze și să vadă oamenii ce grozav sunt eu.” Sau dacă scriu o carte, să o scriu eu fără autor? „Nu se poate, doar am muncit 5 ani pe cartea aceasta.”Și adesea numele autorului este mai mare decât titlul de 3 ori, să vadă cine a scris și astfel pui acolo: „Profesor, doctor, academician…”

Însă Luca, este foarte discret, nicăieri nu-și menționează numele. Cuvântul este important! „Oamenii trebuie să-L cunoască pe Hristos să fie mântuiți! Nu pe mine, Luca. Eu sunt un instrument în mâna lui.”

În al doilea rând, învățăm lecția smereniei de la cei care au văzut evenimentele cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului. El nu folosește niște termeni foarte pompoși ca să flateze și să ridice. El spune că acești oameni au slujit Cuvântul. Dacă mie îmi spune cineva că sunt slugă, poate mă deranjează. Dar iată că acest cuvânt este folosit cu privire la apostoli. Au ajuns slujitori ai Cuvântului.

Învățăm de la Luca și de la apostoli, o smerenie, o discreție. Și astfel să-L înălțăm mai mult pe Hristos, prin ce facem noi. Să știți că suntem foarte des ispitiți ca să facem lucruri ca să ne vadă ceilalți. Dacă facem ceva deosebit, cumva încercăm să ne facem văzuți.

Dacă vine colecta, de pildă, și bagi mâna în buzunar crezând că ai 10 lei și constați că sunt de fapt 50 sau 100 de lei, te lupți și te întrebi: „Pun sau nu pun?” Dacă sunt 100 de lei și îi pui, ispita vine ca să-i pui în așa fel ca să vadă măcar cel din stânga sau din dreapta cu coada ochiului și să zică: „Ia uite, 100 de lei! Mi-e rușine să mai pun 1 leu. Ce să fac eu cu un 1 leu?” Sau de exemplu, faci curățenie și vrei să fii observat. Înțelegeți? În multe feluri ispita aceasta vine.

Ce trebuie să învățăm, este o anumită discreție. Dacă vrem să-L înălțăm pe Hristos, vom face lucrurile cu o anumită discreție.

Ultima lecție pe care o învățăm este pasiunea pentru cercetare. Uitați-vă la Luca dragii mei, la omul acesta care după ce a călătorit cu Pavel și a ajuns într-un naufragiu și Pavel a fost omorât, Luca care putea să facă bani mulți cu doctoria lui și cu talentul lui de doctor, el spune că se pune cu trudă să cerceteze cu de-amănuntul să întrebe, să facă cercetări și să le scrie unele după altele. Ce efort!

Scrii tu o astfel de scrisoare de 24 de capitole? Cui i-ai scris tu o scrisoare așa lungă? Poate numai atunci când ai avut nevoie de bani ca să te mai descurci cumva. Cui scrii e-mailuri așa lungi astăzi? Nimănui! Dar iată, Luca face un efort fenomenal ca să studieze și să cerceteze. Și noi avem totul de-a gata. O, dacă am face și noi o pasiune măcar a cercetării a ceea ce ni s-a dat din partea acestor oameni inspirați de Dumnezeu.

Cuvântul acesta este inspirat de Dumnezeu, este autoritar, este infailibil (fără greșeală în adevărul pe care-l spune), este revelat de Dumnezeu. Sunt tot felul de termeni care sunt folosiți, unul fiind termenul „inerant.” Faptul că Cuvântul este inerant, înseamnă că în manuscrisele originale, Cuvântul este fără greșeală. Dacă mai târziu, transmițându-se prin copiști s-a mai strecurat câte o greșeală pe ici, pe colo, aceasta e altceva. Dar faptul că el este inspirat și infailibil în adevărul pe care-l spune, ne este suficient. Și în final Cuvântul este suficient. Nu ne mai trebuie nouă filozofia lui Kant, lui Schopenhauer și Hegel, și Martin heidegger și a altor filozofi ca să ne completăm noi înțelegerea cu privire la viață. Cuvântul este suficient!

Dacă am face noi o pasiune pentru Cuvânt! O, ce mult mi-aș dori ca pe măsură ce facem călătoria prin cartea Evanghelia după Luca, să fiți prinși de pasiunea cercetării Scripturilor! Împreună cu mine, care am să fac eforturi foarte mari ca să scot din fiecare pasaj bogățiile textului, să forez adânc ca să pot să aduc Cuvântul acesta, m-aș bucura să vă apropiați de Cuvântul acesta cu bucurie și să faceți poate pentru următorii ani, obiectivul acesta: „Dacă studiem împreună Evanghelia după Luca, haideți să o facem bine. Haideți să o citim de mai multe ori, să ne uităm la text. Dacă am scăpat o predică, o pot asculta de pe internet apoi. Ca astfel să pot merge înainte și când se termină evanghelia, să am imaginea de ansamblu și învățătura, s-o stăpânesc și s-o știu și eu.” Aceasta e pasiunea pentru cercetare!

Așadar, fii atent cu privire la ceea ce crezi. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte important. Pentru că sunt tot felul de povești care circulă și vor fi oameni care vor veni să-ți zică: „Am avut o vedenie, Domnul ți-a zis să faci așa și așa…” Și dacă neglijezi Cuvântul, ești pe un teren foarte, foarte instabil.

În al treilea rând, să avem smerenia să-L înălțăm pe Hristos care este tema centrală a Evangheliei după Luca. Și să facem în final din evanghelia aceasta ținta cercetărilor și preocupărilor noastre sfinte pentru următorii ani. Sunteți gata? Haideți să mergem înainte! Amin!