Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

15 September 2019

Luca 11:14-23 - Sorin Prodan

Luca 11:14-23 – Sorin Prodan – Biserica Creștină Baptistă Providența

„Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.” Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer. Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul? Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi. Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte.”

Textul citit ne aduce din nou în fața unei realități mai puțin cunoscute de credincioșii din vremurile noastre. Este vorba în mod evident de realitatea și de activitatea demonică. Spun că este mai puțin cunoscută această realitate, pentru că civilizația și vremea în care noi trăim este atât de încărcată de tehnologie și de lucruri care parcă nu sunt compatibile cu această realitate a lumii demonice. Tocmai aici este pericolul, să credem că apariția tehnologiei avansate nu ar mai fi compatibilă cu această realitate a existenței lui Satan și activității sale.

Scriptura are un număr însemnat de texte care vorbesc despre existența lui Satan, existența demonilor și o activitate puternică a acestei împărății. Acesta trebuie și ar trebui să fie un argument convingător pentru a accepta această realitate.

Îngăduiți-mi să fac două observații de la bun început. Vedeți, noi evaluăm starea poporului lui Dumnezeu (de pildă când ne uităm la Israel și apoi la Biserică) de multe ori în funcție de contextul politic în care a trăit. Dacă au fost regi, împărați, președinți care au fost în favoarea poporului lui Dumnezeu, noi cumva spunem că a fost o vreme bună pentru poporul lui Dumnezeu pentru că politic și poate economic, poporul lui Dumnezeu a dus-o mai bine într-o anumită țară sau într-o anumită regiune de pe pământ. Sau dacă a fost un dictator care a luptat împotriva poporului lui Dumnezeu, noi facem legătura între acel om care a avut putere politică și socială și starea poporului lui Dumnezeu.

Însă vreau să vă spun dragii mei că Scriptura evaluează diferit lucrurile. De pildă, dacă ne gândim la cartea Daniel, Cuvântul ne spune că la un moment dat a venit un cuvânt profetic la Daniel care l-a tulburat foarte mult. Daniel s-a hotărât să postească trei săptămâni viz a viz de această descoperire pe care a avut-o. Cuvântul spune: „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.” Daniel s-a rugat și a postit cu jale înaintea lui Dumnezeu, în fața realității descoperite în mod profetic. Cuvântul spune că „la un moment dat un înger al Domnului a venit și l-a atins, iar Daniel a simțit o frică pentru că genunchii au început să-i tremure.” Îngerul acesta i-a spus: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți-ai pus inima să înțelegi și să te smerești înaintea Domnului Dumnezeului tău și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum.”

Daniel a auzit în mesajul profetic că vin niște oameni puternici pe pământ, care vor fi niște dictatori vare vor decima poporul lui Dumnezeu. Dar iată ce spune îngerul Domnului: „Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă 21 de zile și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo lângă împărații Persiei.” Cu alte cuvinte îngerul Domnului spune: „Realitatea pe care tu o vezi aici pe plan terestru, este o realitate care este dictată, determinată de o luptă la un alt nivel. Este o luptă a căpeteniilor care sunt în locurile cerești, este o luptă pe care omul nu o vede cu ochiul lui, dar ea este în sfera cerească. Iar rezultat acestei lupte are o determinare directă pe pământ.”

La fel stau lucrurile și cu Iov, robul lui Dumnezeu. Iov se află în suferință la un nivel extrem. Este lovit, într-o singură zi își pierde toate averile, își pierde slujitorii, își pierde copiii, apoi vine și suferința fizică. Nevasta lui îi spune: „Bleaste-mă pe Dumnezeu și mori. Și ai terminat! Ți s-a sfârșit suferința.”

Ceea ce nu înțelegea nevasta lui Iov este că undeva dincolo de lumea văzută, era o negociere. Satan a venit înaintea lui Dumnezeu și l-a cerut pe Iov. Dumnezeu a zis: „Ți-l dau, dar doar până la un anumit nivel. Nu te atinge de viața lui.” Diavolul a început să-l lovească puternic. Iov spunea doar atât: „Domnul a dat, Domnul a luat. Numele Lui fie binecuvântat.” Iov nu înțelegea tot mecanismul în care se află, dar știa un lucru: dacă rămâne fidel lui Dumnezeu, El îl va binecuvânta.

Ceea ce noi vedem astăzi pentru că Cuvântul ne-a fost revelat, este că la nivelul acela al îngerilor se dădea o bătălie pe viață și pe moarte. Iar Iov trăia realitatea aceasta a bătăliei cerești.

Saul, un demnitar și împărat, la un moment dată a început să fie muncit de un duh străin. Pentru că era tulburat, a chemat pe cineva să-l liniștească. Iar David a fost adus lângă împăratul Saul. Când cânta David din harpă, duhul lui Saul se liniștea. Dar ce era aici de fapt? Nimic altceva decât o pregătire că Saul era eliminat din fața Domnului, iar David era adus să conducă poporul lui Dumnezeu.

Lucrurile acestea nu se vedeau la nivel terestru, dar toate erau coordonate de undeva de la un nivel de sus, de la tronul lui Dumnezeu.

De altfel dragii mei, drama căderii în păcat nu a fost un accident doar aici pe plan terestru. Cuvântul ne spune că Satan a fost în grădină, a ispiti-o pe Eva, iar Eva nu a ascultat cuvântul poruncit de Dumnezeu și l-a făcut și pe bărbatul ei pe Adam să mănânce. Astfel împreună au călcat porunca lui Dumnezeu. Înțelegeți ce vreau să spun?

Noi ne uităm și spunem: „Johannis este favorabil credincioșilor.” Nu știu cât de favorabil este. Dumnezeu îi cunoaște inima și nu s-a arătat atât de favorabil, având poate chiar cuvinte de blam. Ne uităm la USR și vedem că urmează agenda politicii europene și că vin vremuri grele pentru poporul lui Dumnezeu. Dar dragii mei, aici nu este vorba de Iohannis și de USR. Aici este vorba de căpetenii, și îngeri și demoni care luptă împotriva poporului lui Dumnezeu. Realitatea aceasta trebuie să o înțelegem înainte de a vedea efectele luptei cerești aici pe pământ.

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar când ne spune în Efeseni 2 că toți cei morți în păcatele lor, de fapt trăiesc „după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.”

Dragul meu, dacă nu trăiești după voia lui Dumnezeu, dacă nu ești pe calea lui Dumnezeu și nu ești convins că ești un copil al lui Dumnezeu, în mod automat ești un copil al neascultării, un fiu condus de dumnezeul veacului acestuia. Este un duh care te stăpânește și un duh care te face să umbli în tot ceea ce faci tu.

Iar pentru cei credincioși, Cuvântul spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Când înțelegi realitatea aceasta lucrurile se schimbă.

Atunci când ești lovit de un om, atunci când ești înșelat de un om, atunci când ești agresat de un om, atunci când ești furat de un om, înțelegi că dincolo de intenția lui și de succesul lui, este cineva care dorește să te lovească. Este diavolul! Fie este el însuși în persoană, fie este un duh care a fost trimis de diavolul ca să lucreze împotriva ta.

Aceasta este prima observație: să nu fim furați doar de realitatea terestră, de realitatea pământească, ci să vedem realitatea cerească în care diavolul se angajează să lupte împotriva copiilor lui Dumnezeu pe de o parte și de a ține în întuneric pe cei care sunt în necredință pe de altă parte.

În al doilea rând, citind Evangheliile, este greu să nu observăm frecvența ridicată cu care apar cazurile de posesie demonică. Acest lucru l-am mai subliniat într-un mesaj anterior din cartea Luca. Noi suntem în această carte și vreau să vă spun că aici descoperim cele mai multe cazuri în care Domnul Isus interacționează cu posesia demonică și Își arată puterea Lui dumnezeiască, care Îl califică pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Din cele 15 cazuri care apar în toate evangheliile, aici în cartea Luca ne sunt prezentate 10 cazuri.

Dincolo de aceasta, observăm că în perioada în care Domnul Isus a fost pe pământ, activitatea demonică a început să fie foarte intensă. Gândiți-vă de pildă la perioada Vechiului Testament și încercați să vă amintiți câte cazuri de posesie demonică vedeți acolo. Am pomenit de Saul, pe muntele Carmel vedem iarăși o imagine în care profeții lui Baal erau posedați de demoni și se închinau demonilor lui Baal. Și poate mai vedem câteva cazuri: 4 sau maxim 5 cazuri în perioada Vechiului Testament. Apoi vine Domnul Isus și dintr-o dată, Cuvântul consemnează cazuri pe care le descrie în detaliu.

Pe lângă aceasta, avem versetele că în fiecare zi Domnul Isus Hristos vindeca oameni și scotea demoni. Deci activitatea Lui la un moment dat crește exponențial în ce privește cazurile de posesie demonică.

După aceea vedem în perioada apostolilor o scădere. Nu mai sunt atât de multe cazuri ca în perioada Domnului Isus. Iar în perioada post-apostolică nu mai sunt la fel de multe cazuri.

Este firesc să ne punem întrebarea: cum se explică această creștere exponențială a activității demonice în perioada Domnului Isus? De ce oare sunt atâtea cazuri? Și parcă găsim o abundență pe care o aflăm în Evanghelii.

Sunt mai multe răspunsuri și oamenii s-au frământat cu aceasta, mai ales teologii. De ce oare? Am selectat trei răspunsuri, ca și o sinteză a aceea ce a fost dat ca răspuns. Primul răspuns spune așa: „Frecvența și intensitatea activității demonice este aceeași pretutindeni și oricând. Când Domnul Isus Hristos a venit, El doar a expus această realitatea demonică cu puterea Lui, să o demaște și să lovească cu putere în ea.”

Cu alte cuvinte diavolul lucrează peste tot, pretutindeni și în fiecare caz cu aceeași intensitate. Acesta este primul răspuns.

Al doilea răspuns: „Influența și puterea cu care lucrează Satan este diferită. În anumite locuri și în anumite vremuri lucrează cu mai multă putere. În altele nu lucrează cu o intensitate atât de mare și în anumite locuri nu lucrează cu o putere atât de mare.”

Observați diferența dintre cele două răspunsuri? Astăzi oamenii se uită și nu prea îl văd pe Satan lucrând și mulți zic: „Astăzi suntem o civilizație avansată. Lăsați-ne cu ideile acestea din evul mediu, cu demoni, draci, Satana ș.a.m.d. Acestea erau povești inventate de biserică ca să-i sperie pe oameni să vină la ei la biserică și să cotizeze.”

Aș dori să vedem un al treilea răspuns și acesta ne obligă să intrăm puțin într-o învățătură mai delicată care se numește escatologie, adică lucrurile care privesc sfârșitul vremurilor. Acesta este răspunsul: „Satan este legat pentru o mie de ani și în consecință, de la înviere și până la a doua Lui venire, El nu mai are putere. Acum este vremea Bisericii, este vremea neamurilor, când Cuvântul lui Dumnezeu se răspândește pe tot pământul pentru că Satan este legat.”

De unde vine acest răspuns? Din cartea Apocalipsa 20:1-3: „Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.”

Cei care consideră că această legare a lui Satan a avut loc la biruința Domnului Isus pe cruce prin înviere, cred că aceasta s-a întâmplat ca să nu mai înșele neamurile și ca Evanghelia să se ducă la neamuri, iar Biserica să se răspândească de la evrei spre neamuri.

Nu vrea să vă încurc, pentru că atunci când intrii în escatologie, în învățătura despre vremurile din urmă, unii sfârșesc prin a încura mai mult pe oameni decât să-i descurce. Alții au un talent fenomenal ca să se joace precum jongleur-ul care pune în uimire pe oameni și știu să lege evenimentele și să-i țină pe toți cu gura căscată. Îmi este teamă să jonglez în felul acesta.

Haideți să evaluăm cele trei răspunsuri. Pe de o parte Satan lucrează pretutindeni cu aceeași intensitate. Și ne punem întrebarea: este adevărat? Unii ar spune că așa este: „Credeți că Satan s-ar pune să doarmă pe o ureche și pe unii să nu-i încerce la fel de mult?” Aceștia spun că Satan lucrează peste tot și pretutideni la fel. Alții spun că nu este adevărat, ci că „el lucrează mai puternic în anumite vremuri și în anumite locuri. Locul acest se vede cu ochiul liber.” Iar alții spun: „Satan este legat, slavă lui Dumnezeu că este în adânc, pecetluit cu lanțul cel mare, iar Evanghelia merge spre neamuri. Suntem acum în vremea Bisericii, a neamurilor.”

Care dintre cele trei răspunsuri credeți că este bun? Pentru că fiecare răspuns parcă are un miez de adevăr. Iar dacă stai să-l explici pe fiecare în parte, simți că acela este răspunsul adevărat.

Haideți să încercăm să le evaluăm și să începem cu ultimul răspuns: Satan este legat pentru o mie de ani. Această doctrină vine din direcția unui curent teologic care se numește „amilenism”. Ce este acesta? Sună ceva cu mileniul, așa cum am citit din Apocalipsa că este vorba de o mie de ani. Care este ideea aici? Există credincioși în Biserica Domnului care cred că noi trăim acum vremea Bisericii, după care Domnul Se va întoarce și va stăpâni pe pământ o mie de ani, adică un mileniu. După cei o mie de ani în care El va stăpâni cu Biserica răscumpărată, va veni sfârșitul în care toți cei morți vor învia și va fi marea judecată. Aceasta este ideea existenței unui mileniu exact de o mie de ani. Cei care cred acest lucru, se numesc „premileniști”. Adică Biserica trăiește în perioada dinaintea mileniului, iar apoi va urma un mileniu de o mie de ani, după care va fi judecata și starea eternă.

La această opțiune vin credincioși care spun: „Nu! Când citim în Apocalipsa 20 despre cei o mie de ani, nu trebuie să înțelegem o mie de ani literali, ci trebuie să înțelegem simbolic! Pentru că toată cartea Apocalipsa este o carte încărcată de simbolism.” Iar aceștia spun că perioada de o mie de ani, este o perioadă lungă pe care o consideră ca fiind perioada Bisericii, care începe cu învierea Domnului Isus și până când va veni Domnul Isus Hristos. În această perioadă, amileniștii consideră că este perioada în care diavolul este legat în adânc și nu mai înșeală neamurile.

Mai există un alt curent care se numește „postmilenismul” și care consideră că va fi o perioadă în care Biserica va avansa și că mileniul s-a încheiat odată cu apariția Bisericii. Aceștia consideră că mileniul a fost în vremurile grele din istorie, dar s-a încheiat și că noi suntem în perioada postmileniului, perioadă în care Biserica crește, va umple pământul până când Domnul Isus Se va întoarce și va instaura Împărăția.

Ce fel de credincios ești tu? Premilenist? Amilenist? Sau postmilenist? Nu știu dacă v-am încurcat deja, am încercat să le explic cât mai simplu.

Haideți să încercăm să ne gândim puțin. Este Satan legat în momentul acesta? Avem noi sentimentul că Satan este legat în adânc și pecetluit pentru o perioadă lungă de timp? Este destul de greu să vedem această realitate, cu toate că sunt multe lucruri interesante pe care le propun cei care se numeste „amileniști”, însă iată ce citim noi în Scriptură în 1 Petru 5:8-9: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.”

Acum dacă Satan este legat și pecetluit, presupunerea mea este că aceste cuvinte nu mai sunt pentru noi. Cum ar fi putut spune Petru acest lucru, dacă Satan a fost legat la înviere și aruncat în adânc? Pentru că Petru a scris cartea lui după ce s-a înălțat la cer. Și el a scris cartea către cei credincioși răspândiți prin diaspora. Înțelegeți? Nu prea pare să aibă sens că diavolul este legat. Am citit Efeseni 6:12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”  Dacă am crede că Satan este legat, nu prea ar avea sens.

Ba mai mult, ia ascultați ce spune Pavel lui Timotei, pe care îl pregătește pentru lucrare în 1 Timotei 4:1: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.” Cum poate fi o activitate demonică de înșelare și de rătăcire atât de mare, dacă diavolul este legat?

Pentru mine, cu toată dragostea și aprecierea pe care o am pentru cei care îmbrățișează amilenismul, nu prea pare să aibă logică, faptul că acum Satan este legat și pecetluit în adânc. Așadar, această variantă, cel puțin în ce mă privește, nu este plauzibilă.

Haideți acum să ne uităm la celelalte două variante. Satan lucrează peste tot și pretutindeni cu aceeași intensitate și putere? Sau lucrează variabil?

Satan ar dori să lucreze cu aceeași putere întotdeauna și peste tot, dar el este limitat în intenția lui malefică. De unde știm? Din cartea Iov și cartea Daniel, unde observăm că Dumnezeu a stat cu Satan, care a venit să pârască, pentru că el este „pârâșul”, „acuzatorul”, asta înseamnă Satan. Dumnezeu a spus: „Bine, ți-l dau pe Iov să-l testăm, dar până la un punct.” În cartea Daniel, Mihail s-a luptat 21 de zile și a biruit. Iar când Mihail a biruit, acolo s-a pus o graniță și Satan nu a mai avut aceeași putere să lucreze cum a vrut el. Da, Satan ar vrea să lucreze cu aceeași intensitate și putere oricând și oriunde, dar el limitat.

Aș mai adăuga un lucru aici. Când Biserica Domnului Isus este puternică, Satan este slab. Dacă într-un loc apare Cuvântul Evangheliei și biserica crește și se întărește, Satan nu are ce să facă și pleacă. Petru ne spune: „Împotriviți-vă lui tari în credință și el va fugi de la voi.” Auziți? Nu spune că se va retrage, ci că el va fugi. Aceasta este realitatea.

Când Domnul Isus a venit pe pământ (și putem înțelege de ce atunci activitatea demonică a fost atât de intensă) El a invadat împărăția diavolului. Acest lucru este explicat în textul citit astăzi: „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.”

Nu știu cum apare în traducerile voastre, dar în general când referința este la Domnul Isus Hristos, cuvântul se scrie cu majusculă. De exemplu, la El, se scrie cu „E”. Aici ar fi trebuit astfel: „Dar când vine peste el Unul…” Pentru că Domnul Isus demonstra că El a venit și este mai tare decât Satan. Omul cel tare și bine înarmat își păzește casa și averile îi sunt la adăpost. De la creație până la venirea Domnului Isus, Satan a fost puternic.

Pe pământ exista poporul Israel ales de Dumnezeu. Dar când îl analizezi, vezi că a fost un popor răzvrătit, un popor pe care Dumnezeu a trebuit să-l disciplineze mereu și să aducă neamuri străine peste ei să-i disloce și să-i trimită în altă parte. Ce putere avea Cuvântul lui Dumnezeu în vremurile acelea? O putere mică! Nu că Cuvântul nu ar avea putere în El Însuși, dar atunci era unul tare și bine înarmat care își păzea casa și averile îi erau la adăpost.

Toate națiunile Moabul, Egiptul, Asiria, Persia, Roma și altele, toate aceste națiuni erau averile lui Satan. Iar poporul Israel era doar o rămășiță din tot poporul acela. Dar a venit Unul mai tare decât Satan, l-a biruit și i-a luat prăzile. Ce sunt prăzile? Poporul lui Dumnezeu care a fost dăruit Fiului de către Tatăl dinainte de întemeierea lumii. El a venit să-Și ia ce este de drept al Lui. A luat prăzile și a dat o lovitură de moarte diavolului.

Dar aș spune următorul lucru, atenție: l-a lovit pe diavolul în așa fel încât el nu va mai avea niciodată putere de a reveni în statutul în care a fost înainte. De ce? Pentru că Biserica s-a răspândit pe tot pământul și Evanghelia s-a dus peste tot, la toate neamurile și este vestită astăzi pe tot pământul. Satan nu mai poate să subjuge națiuni întregi și să le țină așa cum îi ținea pe moabiți, pe asirieni, pe sodomiți și pe alții în vremea aceea. Acum puterea este în mâna Hristosului.

Este evident că atunci când Domnul Isus Hristos a venit a produs o mare pagubă în sfera stăpânitorului lumii acesteia. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Vă aduceți aminte că am citit în Luca 10, că la un moment dat Domnul Isus a trimis pe cei 70 de ucenici și le-a dat putere asupra duhurilor și să vindece oamenii. Când cei 70 s-au întors plini de bucurie, ei au zis: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău!” Iar Isus a făcut apoi următoarea declarație: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer.” Domnul Isus a dat putere Bisericii ca să poată lupta împotriva lumii demonice și să o biruiască. Un lucru extraordinar!

Când ne uităm la perioada Bisericii, aceasta este una în care practic Satan pierde teren tot mai mult. Luptă Satan în vremurile acestea? ”Ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” Are el puterea pe care o avea înainte să vină Domnul Isus? Nu mai are puterea aceea, pentru că la cruce Domnul Isus i-a dat o lovitură decisivă, apoi a dat putere Bisericii să lupte împotriva acestei împărății a diavolului. Și să biruiască! Nu doar să lupte.

Acum în perioada Bisericii, când Biserica a fost puternică a biruit, iar când a fost slabă a intrat în defensivă. Uitați-vă la perioada apostolică, o perioadă intensă, credincioșii mureau ca martiri în Coloseum și în teatrele romane și stăteau fermi pentru credință.

A venit însă perioada Evului Mediu, începută deja de la Constantin cel Mare de prin anii 325 care a ținut aproape 1000 de ani. În această perioadă Biserica s-a încurcat cu statul, s-a logodit cu statul, s-a căsătorit cu statul, a vrut să aibă putere pe pământ, s-au ridicat papi și patriarhi care au vrut să fie peste puterea politică, iar Biserica a slăbit foarte mult. Pe ici și pe colo mai erau câte un pâlculeț de credincioși care rămâneau fideli Scripturilor. Dar a venit tradiția bisericească și biserica s-a instituționalizat, a devenit o putere politică și financiară și diavolul a început apoi să mărșăluiască. Gândiți-vă la Evul Mediu cât de întunecat a fost așa cum o spun unii istorici (dincolo de realizările cunoscute). Dar apoi a venit Reforma și a început să cucerească și să dea lovituri diavolului, iar țările din Europa Centrală și de vest au început să se întoarcă la Evanghelie. Apoi Evanghelia s-a dus în America și această țară s-a fondat pe bazele Bibliei. Iar din America au plecat mii de misionari. La fel și din Anglia, au plecat misionari care s-au răspândit pe tot pământul.

Iar după perioada Reformei a venit și Iluminismul în Europa, spre sfârșitul anilor 1700-1800. Iluminismul a dat o lovitură puternică Bisericii, a zăpăcit-o pe continentul European și a început raționalismul, liberalismul și iarăși diavolul a început să avanseze. Dar a venit perioada misionarilor ca William Carey și alții care au făcut misiune și au cucerit teritorii pentru Împărăție.

Înțelegeți dinamica aceasta? Acolo unde Biserica este puternică, Satan este slab. Acolo unde tu ești puternic ca și credincios în trupul lui Hristos, Satan este slab. Dacă în casa ta nu păzești Cuvântul lui Dumnezeu și nu îl ții la loc de cinste, cine credeți că va veni? Va veni diavolul pentru că el sta și dă târcoale. Gândește-te la casa ta, care cineva îți tot dă târcoale.

Când pe mine m-a furat cineva, am constatat că nu m-a furat în ziua aceea. Că proiectul era început de ceva timp. M-a studiat, mi-a cunoscut programul, a văzut când plec, când vin, a văzut cum închid ușa ș.a.m.d. Așa dă târcoale diavolul, ne studiază fiecare mișcare, îți vede punctele slabe, vede unde poate să intre în crăpătură și va acționa fără discuție.

Acum, când Isus a început să proclame Evanghelia și să vindece și să scoată demoni, El marca acest moment ca fiind momentul venirii Împărăției: „Dacă Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit până la voi.”

Oamenii au văzut puterea aceasta. Ei nu au contestat puterea Domnului Isus, să știți. Ei au văzut o putere și au rămas uimiți. Au văzut cum Isus agresa domeniile demonice. Cuvântul ne spune în multe locuri că oamenii au fost cuprinși de spaimă și zicea unii către alții: „Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurat și ies afară!” (Luca 4). În Luca 8:35 scrie: „Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.” Oamenii au preferat mai degrabă să-L roage pe Isus să plece de la ei. Ei vroiau porcii.

Textul pe care noi l-am citit nu se concentrează atât de mult pe ceea ce am vorbit până acum, pe anatomia aceasta a lucrării și activității demonice, nici pe actul de scoatere a demonilor în sine, nici pe mutul care a vorbit, ci se concentrează pe reacția oamenilor la ce s-a întâmplat. Dacă ne uităm atent la textul citit, vom vedea cel puțin trei reacții.

Prima reacție în versetul 14: „Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.”

A doua reacție este o acuzare, că este în complicitate cu diavolul și astfel El are putere să scoate demonii. Versetul 15: „Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”

Iar a treia reacție, versetul 16: „Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.”

Așadar sunt trei reacții: mirare, acuzare și ispitire. La toate acestea trei Domnul Isus răspunde. Știți ce ar fi putut să facă? În fața acestor oameni Isus ar fi putut răspunde: „Sunteți pierduți și iremediabili.” Și să plece de acolo. Dar El le răspunde, să vadă că nu au dreptate. Iar în primul rând răspunde celor care Îl acuză de complicitate cu diavolul. După care răspunde celor care s-au mirat. Căci sunt oameni care se miră, dar nu fac nimic. Și răspunsul la această acuzare o vom vedea în mesajul următor. Acum ne vom concentra doar pe acuzarea aceasta.

Sunt oameni care vin la adunare, se miră de cât de extraordinar au cântat, de ce rugăciuni puternice au auzit, se miră de Cuvântul predicat, au venit au fost expuși și curățiți puțin de Cuvânt. Știți ce se întâmplă cu aceștia? Cuvântul spune că „duhul necurat când iese dintr-un om se duce și umblă și se întoarce. Și dacă îl găsește curat, aduce șapte demoni.” O expunere la adevăr, doar o mirare, dar respingerea adevărului comportă consecințe: va fi mai rău. Nu poți rămâne în neutralitate, să vii la adunare, te uiți, evaluezi și pleci cum ai fost. Vor veni draci mai mulți peste tine.

Și ultimul răspuns referitor la cei care au cerut un semn din cer după ce au văzut evidența aceasta clară, Domnul Isus le răspunde: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.”

La răspunsuri ne vom uita în mesajul următor, dar astăzi, pentru că timpul nu ne permite, ne vom uita la prima acuzare și anume: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.” Cu alte cuvinte, în fața unei evidențe la care ei nu putea spune nimic, le-a ieșit pe gură că El este de la diavolul.

Știți cine a adus acuza aceasta? Fariseii. Înțelegem lucrul acesta din Evanghelia după Matei, unde este redat același episod și unde Cuvântul spune în Matei 9:32-34: „Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”

Cine este domnul dracilor? Satan. El este împăratul tuturor demonilor. De ce se menționează „Beelzebub”? Ați mai auzit de acest cuvânt? S-a mai auzit în 2 Împărați 1:1-2: „Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus, în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.” 2 Împărați 1:6: „Ei i-au răspuns: „Un om s-a suit înaintea noastră şi ne-a zis: „Întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis şi spuneţi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”

Cu alte cuvinte, în loc să se ducă la Dumnezeu să-L întrebe, se duce la Baal-Zebub și îl întreabă pe el, făcându-l dumnezeu. Evreii au început să asocieze această separare între Dumnezeul lui Israel și un dumnezeu străin ca fiind diavolul în persoană. Așadar să știți un lucru, diavolul este cel care stăpânește peste toate lucrurile sale și peste demoni. Evreii mai târziu au zis: „El este Baal-Zebub, el este stăpânitorul.” Practic fariseii, când L-au acuzat pe Domnul Isus știți de ce L-au acuzat de fapt? De vrăjitorie. Că El face ca și robii lui Faraon vrăji pe care oamenii le văd și lucrează cu puterea diavolului. Această ofensă era un foarte gravă pentru că era o ofensă capitală.

Dragii mei, acuza aceasta nu era doar blasfemie, era de-a dreptul ridicolă. Și ca să demonstreze cât de ridicolă era această acuză, Domnul Isus folosește două argumente care să arate că este lipsită de logică.

Primul: dacă diavolul face front comun împotriva Împărăției lui Dumnezeu, ce logică ar avea ca diavolul să se scoată pe el însuși? Care ar fi logica ca diavolul să lupte împotriva lui însuși, când este vorba de lupta cu Împărăția lui Dumnezeu? „Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?” (Luca 11:17-18) Cum poate Satan să lupte împotriva lui însuși? Este lipsit de logică.

Iar în al doilea rând Isus spune în Luca 11:19: „Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.” Ei acceptau practica aceasta de scoatere de demoni de la alții care erau în Israel și nu îi contestau. Niciodată nu se duceau la ei să zică: „E diavolul aici!” Ci dimpotrivă ziceau „Slavă lui Dumnezeu!” Dar în cazul Domnului Isus, pentru că aveau prejudecata aceasta împotriva Lui de la bun început, orice ar face, orice ar predica și orice minune ar înfăptui, ei spunea că nu este de la Dumnezeu și acest lucru îi punea într-o mare inconsecvență.

Firește, argumentele nu contau pentru farisei. Prejudecățile lor cu privire la Isus, pe care Îl considerau un apostat, erau atât de mari încât nu mai ascultau nici ce spune și nu mai conta nici ce face. Aceasta vreau să vă spun că este starea cea mai gravă în care se poate găsi un om. Când, în ciuda evidenței Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda existenței Bisericii care trăiește pe calea lui Dumnezeu și este lumină în lumea aceasta, un om zice „Nu, Darwin are dreptate. Nu există Dumnezeu.”, starea aceasta este calificată de Domnul Isus într-un text paralel, ca fiind păcatul împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se poate ierta nici în veacul acesta și nici în cel viitor. Cu alte cuvinte cel care primește evidențe nenumărate iar în sinea lui omul spune că sunt povești, omul acesta este într-o necredință atât de profundă, încât el este practic irecuperabil. Nu mai poți face nimic cu el. Păcătuiește împotriva Duhului Sfânt care vine să-l convingă de vinovăție, de judecată și de neprihănire.

Vreau să închei cu câteva aplicații. Prima: activitatea demonică este reală. Satan există, el are o armată puternică, el lucrează peste tot și pretutindeni, ar dori să lucreze la fel, dar este limitat. Dacă biserica Providența este o biserică puternică, diavolul nu va avea putere aici. Dacă noi ca și credincioși individuali suntem puternici, diavolul nu are loc în casa noastră. Dacă mintea noastră este concentrată la Scriptură, diavolul nu are loc în mintea noastră. Dacă inima noastră este dăruită lui Hristos, diavolul nu va găsi loc unde să vină el și șleahta lui de demoni.

Pe de altă parte, să fim atenți să nu mergem la extrema unde să extrapolăm totul și să vedem în orice situație un demon, să considerăm pe oameni demonizați aproape pentru orice. Dacă un om strănută și are o răceală, este un demon al răcelii peste el. Dacă s-a împiedicat și a căzut, a fost un demon al împiedicării peste el. Astfel să cădem în ideea aceea de eliberare și să stăm tot timpul să scoatem demoni și să avem exercițiu de exorcizare în fiecare duminică și de fiecare dată când suntem la rugăciune. Nu cred că trebuie să fie așa, mai ales acolo unde se află Biserica, pentru că unde este Biserica acolo există protecție. Dacă ești în Împărăția lui Dumnezeu ești protejat. Aceasta nu înseamnă că nu ești influențat și ispitit. O, ba da, diavolul dă târcoale și caută să te înghită, să te lovească și să te ispitească. Dar nu este vorba de posesie, ci de agresiune. Însă activitatea demonică este reală și luptăm cu ea.

În al doilea rând, acolo unde sunt oameni care într-adevăr sunt sub putere în formă de posesie, există vindecare. Dumnezeu a dat Bisericii în primul rând darul deosebirii duhurilor și a dat Bisericii darul vindecării. Oamenii care se roagă înaintea lui Dumnezeu și cer vindecare, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, El va vindeca. Planul este al lui Dumnezeu. Noi putem să ne rugăm pentru vindecare fără probleme. Și vreau să vă spun o veste bună, că există vindecare. Nu există ideea aceasta că eu sunt rob, sunt prins și nu am cum să scap.

În al treilea rând, observați că după ce Domnul Isus demască ridiculitatea acestei acuze, că El scoate demoni cu ajutorul domnului dracilor, Domnul Isus în final subliniază și atrage atenția unui adevăr fundamental în versetul 23: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea. Și cine nu adună cu Mine, risipește.”

Când evidențele sunt atât de clare în fața ochilor tăi și stai deoparte și nu vii să-L reunoști pe Cel ce are putere asupra omului tare (diavolul) și nu vii să fi eliberat de puterea aceea, rămâi sub domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează în tine. Acolo ești. Ce vrea să spună Domnul Isus aici „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea”, vrea să spună: „Dacă nu ești cu Mine, nu ești neutru.”  Dacă zici „Domle’, nu am cu nimeni nimic. Dacă tu vrei să crezi asta, foarte bine, te apreciez, îți respect opinia, respect-o și tu pe a mea”, este cazul în care un astfel de om este împotriva lui Hristos.

Cu alte cuvinte Domnul Isus sublinia foarte clar: nu există neutralitate. Ori ești de partea lui Hristos, ori ești împotriva lui Hristos. Poți să fii tu un om civilizat, educat, frumos, poți să ai maniere, poți să zici că nu-L înjuri pe Dumnezeu, că nu ai nimic cu Hristos. Însă nu este adevărat, ești împotriva Lui. Nu ești al Lui? Ești împotriva Lui! Nu aduni cu El? Risipești! Și vei da socoteală pentru risipa aceasta. Neutralitatea este de fapt respingerea, păcat care este capital, este hula împotriva Duhului Sfânt.

Dragii mei haideți să luptăm, pentru că cel care luptă de partea lui Hristos, știți ce garanție are? Că este biruitor. Cel care a intrat în tabăra lui Hristos, știți în ce tabără a intrat? Nu într-o tabără mai puternică, ci în tabăra învingătorilor. Dacă ești al lui Hristos, ești în tabăra celor care înving și conduc bătălia spre a fi câștigat întregul război.

De fapt așa trebuie sa privim: un mare război în care sunt bătăli pe ici, pe colo. Ați auzit de Hitler, care a fost angajat într-un război cu toată lumea și i s-a dat lovitura de moarte în Leningrad, într-o bătălie decisivă care a schimbat soarta războiului. Apoi au venit americanii, debarcând în Normandia și aceasta a fost o altă lovitură puternică. Și de acolo Hitler a fost numai și numai în defensivă. Așa este și cu Satan. I s-a dat lovitura puternică la cruce și i s-a dat lovitura puternică în ziua Cincizecimii când a venit Duhul Sfânt și de atunci Satan se retrage din ce în ce mai mult până când va fi nimicit cu desăvârșire. Iar în acțiunea aceasta de ofensivă este cel care se află în tabăra lui Hristos. Ceilalți nu sunt în neutralitate, ci stau și Îl acuză pe Domnul Isus că este cu diavolul.

Domnul să aibă milă și să lucreze și în cei care sunt de partea celor biruitori, dar și în cei care astăzi sunt confruntați cu adevărul și să vină la pocăință, ca să nu mai stea în cursa diavolului în care sunt prinși și întunecați în mintea lor. Amin!