Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

10 November 2019

Luca 11:29-32 - Sorin Prodan

Luca 11:29-32 – Sorin Prodan – Biserica Creștină Baptistă Providența

Fragmentul pe care l-am citit aduce în atenția noastră un tablou care era foarte obișnuit pentru vremea în care Domnul Isus a fost pentru lucrarea Sa pământească. Pe unde mergea Domnul Isus, avea un impact fenomenal. Iar deseori Scripturile, în Evanghelii, menționează că mulțimile se adunau în jurul Lui: „Noroadele se strângeau cu grămada.” (versetul 29)

Exista o mobilitate în vremea aceea, în lipsa mijloacelor de transport pe care noi le avem astăzi. Însă oamenii călătoreau dintr-o parte în alta pe jos, sau cu animalele și este remarcabil faptul că la propovăduirea Mântuitorului Domnului Isus, mulțimile erau gata chiar să părăsească casele lor, satele lor, orașele și să meargă într-o altă zonă unde proclama Domnul Isus Evanghelia.

Cunoaștem că erau situații de criză adesea, întru-cât erau mulțimi foarte mari. De pildă, Scriptura ne spune că la un moment dat erau cam 5000 de oameni, doar bărbați (fără femei și copii). Se pare că numărul total era de vro 20000, adunați undeva pe un câmp unde Domnul Isus predica și acolo El le-a cerut ucenicilor să-i hrănească. Și s-a întâmplat acea minune că au fost hrăniți toți aceștia care erau acolo.

Cert este faptul că mulțimile Îl căutau. Acum, din punctul nostru de vedere, atunci când există un fenomen de masă, atunci când ne uităm din punct de vedere demografic că există un impact al unui om undeva, printr-un mesaj sau o reformă pe care o facem, de regulă noi calificăm situația aceea ca un succes.

Cu toate acestea, este șocant să vedem că pentru Domnul Isus, termenii pe care noi i-am folosit nu sunt deloc aceeași. Se pare că Domnul Isus nu era chiar așa impresionat de mulțimi, precum noi am fi impresionați de mulțimi. Astăzi când ne mai întâlnim cu alți slujitori și mai vorbim despre lucrările din bisericile noastre, stă pe limbă întrebarea aceea: „Dar câți vă adunați?” Este un fel de indicator pentru dinamica unei biserici, cam câți oameni se adună într-o biserică. Și adesea calificăm succesul unei biserici, în funcție de cantitate, de cât de mulți oameni se adună în locul acela.

Scriptura ne spune foarte clar că Domnul Isus nu evalua mulțimile și nu asocia mulțimile cu un succes al lucrării Sale. Este interesant ce citim în Evanghelia după Ioan, la început (capitolul 2:23-25), când Domnul Se duce la Ierusalim, la sărbătoarea Paștelor: „Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.”

De altfel, dacă ne uităm la mulțimea aceasta mare de noroade, imaginați-vă o grupare de oameni, noroade multe, adunate cu grămada. Este interesant limbajul lui Luca. Dar din toată grămada aceasta, haideți să vedem realmente ce avem acolo.

Episodul acesta este o continuare a ceea ce s-a întâmplat nu cu mult timp înainte. Domnul Isus vindecase un om care era mut. Muțenia nu era doar o situație fizică. Scriptura ne spune că acel mut era de fapt posedat de un demon care se manifesta prin faptul că i-a luat vorbirea. Era un bolnav care avea un drac și era mut. După ce a ieșit dracul, mutul a grăit și acum uitați-vă vă rog ce se întâmplă în mulțimea aceasta adunată cu grămada.

Prima reacție despre care am vorbit într-un mesaj anterior, este că noroadele s-au mirat. Prima reacție este umirea, mirarea, șocul. A doua reacție: „Unii zicea: „El scoate draci cu Beelzebul, domnul dracilor.” Este o reacție de acuzare, de asociere a lucrării Domnului Isus cu activitatea demonică. A treia reacție o vedem în Luca 16:11: „Alții ca să-L ispitească, îi cereau un semn.” Nu era suficient ceea ce au văzut în vindecarea aceea, nu a fost suficient mulțimea de semne pe care El le-a făcut înainte. Alții îi cereau un semn.

Am văzut că la fiecare dintre aceste reacții Domnul Isus le răspunde. Celor care L-au acuzat de blasfemie, că El scoate draci cu ajutorul lui Beelzebul, domnul dracilor, El le răspunde: „Satan nu se poate submina pe el însuși. Nu-și poate ataca el împărăția, să se scoată pe sine și să se elimine. Este anormal, nu este logic.”

Celor care erau acolo și doar căscau gura și se mirau, ascultau adevărul și într-un fel adevărul curățea mizeria din capul lor, acestora Domnul le răspunde prin acea imagine a duhului care pleacă, după ce omul este curățit, și bântuiește prin locuri fără apă; și pentru că nu găsește o altă locuință, se întoarce și găsește casa aceea curată. Și intră în ea aducând alte șapte duhuri mai rele decât el și starea omului ajunge mai rea decât a fost înainte. Răspunsul acesta este pentru cei care sunt doar într-o audiență, spectatori, dar nu răspund la adevăr. Se miră, văd lucrarea puternică a lui Dumnezeu, dar nu răspund și nu vin în direcția adevărului. Și aceștea se expun la duhurile necurate.

În al treilea rând, Domnul răspunde la cei care Îl ispiteau și Îi cereau un semn din cer. Acestora le spune că le va da un semn, dacă vor. Oamenii aceștia nu fuseseră mulțumiți cu semnele pe care le-au văzut. Ei vroiau un semn din cer.

Vedeți dragii mei, era acolo o mulțime adunată. Dar ce avem în mulțimea aceasta? Majoritatea erau oameni care erau buluc adunați acolo, fără să aibă nimic în inima lor față de Domnul Hristos și față de adevăr.

Așadar lecția pe care o învățăm aici, este să fim atenți la mulțimi. Mulțimile nu sunt un indicator pentru succes. Astăzi, deși se caută prin diverse metode să se crească biserica, riscăm adesea să vedem că acea creștere este una nenaturală.

În urmă cu mai mulți ani a apărut în România o carte, care a devenit un „Best seller”, adică o care foarte bine vândută în mediile evanghelice și nu numai. Cartea avea titlul: „Biserica: o viziune, o pasiune.” Autorul este Rick Warren, din Statele Unite. Acest om a scris cartea aceasta ca rezultat al unui succes al lui în Statele Unite. S-a pus și el să planteze o biserică și a ajuns în foarte scurt timp la mii și mii de oameni care se adunau. A intrat în așa numita categorie a bisericilor uriașe („mega churches”). După ce Rick Warren a scris cartea, toată lumea vroia să folosească metodologia pe care el a aplicat-o acolo, pentru a reproduce sau a replica modelul acela chiar în alte culturi. Unii au reușit, iar alții nu au reușit și au fost frustrați.

Când am fost și eu la studiile de master, am avut un curs despre creșterea bisericii și a trebuit să citesc cărți despre creșterea bisericii și despre metode de creștere a bisericii. Nu am nimic împotriva dorinței de creștere a bisericii. Cine nu-și dorește să crească biserica? Toată lumea! Toți ne-am bucura să vedem mai mulți oameni venind la Domnul. Toți ne-am bucura să fie arhipline bisericile evanghelice și să se construiască alte clădiri sau să se închirieze. Problema este că adesea, efortul de creștere a bisericii părăsește direcția biblică și recurge la metode umane în a avea rezultate bune: „Să fim practici, să fim pragmatici.” Astfel se face că metodele acestea nu mai au bază biblică, ci mai degrabă au o bază psihologică. Foarte multe manevre și metode de manipulare a mulțimilor.

Este aproape același lucru care se întâmplă cu efortul celor care studiază legumele și fructele, de a le produce în masă: să faci ca, cartofii să crească de 10 ori mai repede decât creșteau înainte. Merele, perele, totul să crească într-o veselie. Atunci se intervine prin metode de inginerie genetică sau prin fertilizatori artificiali, chimici, în a stimula creșterea. Ei bine, ce se întâmplă în lume și ceea ce rezultă în producție de masă nesănătoasă care ne distruge corpul și bagă în noi boli și cancer, așa se întâmplă adesea în biserică. Oamenii, dorind să aibă mulțimi și noroade care se strâng cu grămada, folosesc metode umane, artificiale, fertilizatori nebiblici, ca să aducă mulțimile la Hristos (zicem noi). Rezultatul este o masă de oameni care zic că vin să se închine lui Dumnezeu, dar de fapt sunt departe cu inima de Dumnezeu. Pe aceștia Domnul Isus i-ar pune în categoria celor care sunt fie oameni care caută minuni (ceva supranatural), dar nu Îl caută în mod necesar pe Hristos, adevărul, pocăința și credința.

Metodele acestea sunt multe. De pildă, unii zic așa: „Metoda care nouă ne-a adus succes, a fost să cunoaștem audiența țintă și s-o atragem prin împlinirea nevoilor lor.” Ce a făcut acest om despre care am vorbit mai devreme și care a scris cartea respectivă, a fost să se ducă în comunitate și să-i întrebe: „Cum v-ar plăcea vouă să fie biserica? Cât de lungă să fie predica?” Cineva a zis  „20 de minute”. A notat acolo și a văzut că 80% doreau o predică de 20 de minute. „Cum vreți să fie închinarea prin cântare? Dar rugăciunea? Programul de copiii?” Și așa mai departe. În final a făcut o evaluare și a zis: „Aceasta este nevoia mulțimii și eu am să vin să livrez ceea ce oamenii au nevoie. Eu răspund nevoii mulțimii.” Și a avut succes, pentru că oamenii aveau nevoie de lucrurile acestea și el a răspuns nevoilor. Alții au zis: „Dacă dezvoltăm grupurile mici, vom vedea în final că însumându-le și adunându-le împreună, avem o rată mare de creștere.”

Alții au spus: „Nu mai funcționează astăzi cu metodele vechi. Gata, suntem într-o perioadă post modernă. Noi trebuie să gândim ca oamenii astăzi și să aflăm metode post moderne, ca astfel folosindu-le să avem o mulțime, noroade adunate cu grămada.”

Alții au spus: „Știți ce de fapt creează un fenomen de masă? Experiența! Să avem experiență cu Dumnezeu. Să stimulăm zona aceasta a experiențe. Prea multă cunoaștere obosește. O predică care se adresează doar minții omului obosește și oamenii nu au chef să asculte poate un mesaj consistent de o oră.” Atunci se face efortul acesta de a stimula experiența. Prin ce? Prin tot felul de fenomene supranaturale: „Să vorbim în alte limbi, să avem vedenii, să avem proorocii.” Și nu sunt împotriva acestor lucruri pentru că le vedem în Scriptură. Dar când accentuăm ceva în detrimentul Scripturilor și al Cuvântului, în dorința de a avea mulțimi, riscăm foarte mult.

Da, poate vom avea mulțimi. Și eu am văzut dragii mei biserici de te speriai când intrai în clădirile acelea, biserici de tip stadion. Pur și simplu te lua o emoție, de ziceai: „Extraordinar ce este aici!” Dar Domnul Isus s-ar fi uitat la toți aceștia și ar da din cap într-un fel supărat și dezaprobator: „Nu este ceea ce vedem cu adevărat.” Omul se uită la ce izbește ochiul, dar Dumnezeu se uită la inimă.

„Cum navigăm prin toate metodele acestea? Metode în dorința de a avea noroade și mulțimi?”, își punea întrebarea un om al lui Dumnezeu, pe nume Mark Dever. Iată ce consemnează el într-o carte despre biserică, pe care chiar acum o studiez cu bucurie: „Cuvântul zidește Biserica. Puterea noastră nu constă în grupuri mici sau în împlinirea nevoilor unei audiențe țintă, în folosirea programelor de evanghelizare potrivite, în folosirea unor scenete amuzante, în creearea unor locuri de parcare (în America unii nu se duc la biserică că nu au loc de parcare) sau în orientarea lucrărilor noastre înspre post modernism. Puterea noastră stă în mesajul nostru unic, adică în Evanghelie. Nu în inovațiile noastre. Ca atare, metoda noastră principală trebuie să fie aceea de a comunica acest mesaj, unei audiențe cât mai largi. Biblic vorbind, aceasta înseamnă că noi trebuie să o predicăm cu credincioșie, îndemnând fără teamă la pocăință și credință, ca singurile lucruri care pot aduce mântuirea. Numai această Evanghelie conține teologia care trebuie să dicteze metodele pe care să le aplicăm în lucrarea noastră.”

Așadar Domnul Isus Hristos care a venit ca mesager al lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu, Unsul, Mesia, El a venit să propovăduiască Evanghelia. Nu a venit să atragă mulțimi. Șocant este și felul în care El le vorbește acestor oameni. Noi dacă am avea probabil mulțimea aceasta de noroade adunate, cum am zice? „Bine ați venit, ne bucurăm că sunteți aici!” Ne-am freca mâinile, zicând: „Oau, câți au venit! Extraordinar! Slavă lui Dumnezeu!” Și Domnul Isus nu se uită la noroadele acestea și nu le zice „Bun venit! Mă bucur că ați venit din Cana și din Tiberiada!”, ci le zice: „Neamul acesta este un neam viclean. El cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.”

Este o adresare aspră. Nu-i menajează deloc. Le-o spune verde în față, dar desigur fără să elimine dragostea, pentru că Domnul îi iubea pe aceștia. Dar Se întâlnea cu o mulțime care Îl ura și nu-L suporta. Veneau să-L asculte și să vadă ce mai face și în loc să se plece recunoscând autoritatea Lui dumnezeiască, mulțimea refuză și cere un semn din cer, unul decisiv. Și Domnul spune acestui neam că este viclean.

Termenul este aspru pentru că este folosit adesea pentru Satan (Satan este viclean). În Evanghelia după Matei în expunerea paralelă, scrie: „Neamul acesta este un neam viclean și preacurvar.” Este chiar mai aspru răspunul Domnului aici.

Dar oare la ce neam se referea Domnul Isus? Oare se referea la Israel în general? Am putea spune că da. Pe parcursul istoriei, Dumnezeu adesea a spus: „Neamul acesta este unul încăpățânat, este întors cu spatele la Mine”, „Neamul acesta este un neam răzvrătit. Cât să-l mai suport?” Și din când în când Dumnezeu venea cu judecată și cu disciplină peste el.

Se referă oare la evrei în general? Sau se referă la generația aceasta care a văzut cele mai mari minuni pe care omenirea a putut să le vadă vreodată? Și cu toate acestea, neamul acesta care are privilegiul de a-L avea pe Dumnezeu întrupat în mijlocul lor, neamul acesta își întoarce spatele la El. „A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit” (adică neamul Lui). Domnul Se referă la această generație privilegiată, care a văzut o mulțime de lucrări, dar nu s-a pocăit.

Nu era prima generație răzvrătită la o cotă maximă, dar în lumina a ceea ce ei au văzut, trebuiau să se fi pocăit de mult și să nu mai ceară alte semne. Într-un fel generația aceasta seamănă parcă cu generația lui Moise, care a văzut și ea multe semne și minuni. Ce zice Dumnezeu despre generația aceea? Cum o caracterizează? „O generație extrem de încăpățânată”. Iată ce spune în Psalmul 95:10-11, despre generația din timpul lui Moise, care era un prototip al lui Hristos: „Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta şi am zis: „Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.” De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!” Aceasta a fost generația lui Moise.

Mai târziu vedem alte generații, în timpul profeților, care au fost ca niște bombe de hidrogen aruncate de Dumnezeu în mijlocul poporului. Veneau, anunțau judecata lui Dumnezeu și cu toate că era această judecată iminentă peste capul lor, au rămas încăpățânați. Dacă s-ar fi pocăit precum ninivenii, Dumnezeu s-ar fi căit de răul pe care vroia să-l facă și le-ar mai fi dat o șansă. Dar erau încăpățânați.

Dragii mei, avem chiar aici în texul nostru, expresia cea mai bună a acestei generații încăpățânate. Un mut vindecat și cu toate acestea, ei cer un semn și vor minuni.

Pavel vorbise despre caracterul evreilor. Ce era caracteristic la evrei? Poate în vremurile noastre moderne am zice că bișnița, camăta. Însă în vremea aceea, Pavel vorbește despre evrei, când le scrie corintenilor în prima epistolă, în capitolul 1: „Iudeii cer minuni.” Acesta era profilul evreilor. El vrea minuni, el vrea experiență. Adesea nu-l interesa adevărul, ci îl interesa să vadă ceva spetaculos.

Aici este un pericol dragii mei, de a fi expus adevărului și de a nu fi convins cu absolut nimic din ce constituie adevărul. Nu vi se întâmplă să fiți adesea într-o situație conflictuală și indiferent că vezi în cel cu care ești în conflict că are dreptate într-un fel, ambiția de a câștiga conflictul respectiv, te duce până acolo încât nu mai primești adevărul, care este în fața ochilor tăi? Și preferi să mergi înainte în încăpățânare, nimic nu te mai convinge.

Aceste generații, Dumnezeu le-a dat nenumărate dovezi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Petru când s-a ridicat în ziua Cincizecimii să predice mulțimii adunate în Ierusalim, le-a spus de la bun început: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” Ce tragedie! Acestor nesătui de semne din cer, acestora le spune: „Vreți un semn? Am să vă dau un semn decisivi”, Domnul știind că nici semnul acesta nu-i va convinge: „Nu vi se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.”

Întrebarea în fața noastră este aceasta: ce este acest semn al proorocului Iona? Oare când au auzit evreii aceștia că li se va da semnul proorocului Iona, au știut imediat despre ce este vorba? Poate intuiau, căci știau experianța lui Iona.

În Evanghelia după Matei 12, autorul adaugă și încearcă să explice ce este aceasta: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” Acesta este semnul proorocului. Dar ce mi s-a părut interesant este că Luca exprimă puțin diferit și zice: „Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot așa și Fiul Omului va fi un semn pentru neamul acesta.” Așadar Iona în sine a fost un semn și la fel ca el care a fost un semn pentru niniveni, Isus devenea un semn pentru neamul acesta.

Și într-adevăr nu este prima oară când ni se spune că El avea să devină un semn. Vă aduceți aminte când Maria, mama Lui, L-a dus a opta zi la tăierea împrejur în Templu la Ierusalim, Simeon, un prooroc al Domnului care era în Templu și aștepta venirea Unsului, L-a văzut, L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum Doamne, sloboadă pe robul Tău Stăpâne după Cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta.” Apoi se întoarce spre Maria. Și Cuvântul spune: „După ce i-a binecuvântat, a zis Mariei, mama Lui: „Iată Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel, și să fie un semn care va stârni împotrivire.” Domnul Isus era un semn pentru toată generația și neamul acela răzvrătit, încăpățânat și tare la cerbice. Pentru aceștia Domnul era un semn și semnul era cel al proorocului Iona.

Am stat să mă gândesc bine ce însemna semnul proorocului Iona. Ne aducem aminte că Iona a fost ridicat de Dumnezeu într-o vreme grea pentru Israel. La scurtă vreme după moartea lui Elisei, proorocul Domnului, care a făcut multe minuni în Israel ca urmaș al lui Ilie, Ioas împăratul care îl mai ascultat din când în când, s-a dus și a jelit pe Elisei. A murit și Ioas și în locul lui a venit Ieroboam, nu cel dintâi care a deschis linia domniei în Israel, ci Ieroboam al doilea.

Era vremea aceea în care în partea de nord est era o putere care se ridica și devenea tot mai stabilă în zonă. Era împărăția Asiriei. Asirienii începea din partea de nord să lanseze atacuri împotriva lui Israel și erau raidurile acestea care de regulă se soldau cu pătrunderea unor detașamente rapide, de forță rapide, nimicirea unei cetăți și luarea în robie a celor care erau în cetate. Erau duși la Ninive, marea și puternica cetate care stăpânea toată zona aceea, pe care istoricii o numeau „Conul de aur.” Iona era dintr-o cetate numită „Gat-Hefer” (2 Împărați 14:25).

Domnul l-a ridicat în vremea aceea și prin el a trimis cuvânt împăratului, că Dumnezeu simțea durerea poporului. Ieroboam se ridică cu o armată, se duce și recucerește o parte din cetăți. Dar între Israel care era o mică împărăție și Asiria care era o putere mare, era un conflict permanent. Evreii se temeau de moarte de asirieni și ei vroiau să asimileze întreagul regat al lui Israel. Iuda era mai greu de cucerit, pentru că avea alianță cu Egiptul și era sub hegemonia Egiptului. Dar ei știau că Israelul era o pradă ușoară, așa cum Republica Moldova, poate fi înghițită de Rusia imediat.

Acum însă, Iona este chemat de Dumnezeu să se ducă la Ninive și să pronunțe judecata lui Dumnezeu și să-i anunțe că vor fi nimiciți de Dumnezeu. Eu sunt misionar, dar dacă aș fi pus în pielea și papucii lui Iona, aș vrea să vă spun că nu cred că mi-aș lua bilet pe vapor, ci bilet de avion spre America. M-aș duce în direcția opusă, în mod natural. Cum să te duci la dușmanii tăi de moarte? Te gândești că nici bine nu intri în cetate și te-au executat, poate că la doi sau trei reușești să le spui ce îți zice Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat cu Iona și el se duce într-o direcția opusă, iar Domnul intervine și-l oprește. Știți ce se întâmplă, cum este aruncat în mare de către marinari și un monstru marin vine și-l înghite.

Știți care a fost cartea din Scriptură care a fost cea mai contestată de-a lungul vremurilor? Cartea Iona. Oamenii nu au putut concepe că așa ceva s-a putut întâmpla. Și unii care au vrut să rămână undeva în parametrii aceștia, au zis: „Nu-i chiar așa, înțelegem noi greșit cartea Iona.” Ce mai hazlie interpretare, mi s-a părut aceasta: „Atunci când Iona a spus marinarilor că el este problema, marinarii au văzut că o altă corabie se apropia și corabia respectivă avea forma unui mare pește care avea gura căscată înainte.” Și l-au transferat pe Iona din corabia lor în cealaltă, fără să spună acelora ce mare pacoste era Iona pentru ei. Și Iona a fost înghițit de corabia aceea, iar un comentator spunea: „Ca să accepți o asemenea interpretare și să o înghiți, ar trebui să ai o gură mai mare decât balena care l-a înghițit pe Iona.” Am mai citit și alte interpretări, unde am observat ideea aceasta că Iona nu a fost de fapt înghițit de un monstru marin și apoi aruncat pe mal.

Totuși Cuvântul ne spune că așa s-a întâmplat. Această balenă l-a înghițit. Și Iona a fost în burta peștelui trei zile și trei nopți. La fel cum el a fost a colo trei zile și trei nopți, Fiul Omului va fi în pântecele pământului trei zile și trei nopți! Și ce se întâmplă acolo?

Cei mai mulți dintre noi credem până în momentul acesta, că Iona a stat în pântecele peștelui și s-a rugat acolo trei zile și trei nopți. Dar dacă aceasta ar fi înțelegerea noastră, vreau să vă spun că înțelegerea nu ar fi consistentă cu ce a spus Domnul Isus, că el, Iona, va deveni și este un semn care echivalează cu așezarea trupului Mântuitorului în pântecele pământului. Vreau să vă spun că până ieri eu am crezut că Iona a fost viu în burta peștelui. Și ieri am descoperit, și cred că rămân la această convingere, că Iona a murit în burta peștelui.

Știți de ce vă spun lucrul acesta? Deschideți vă rog la cartea Iona. După ce Iona este aruncat, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că a fost înghițit de acel pește și de acolo el s-a rugat. Dacă aveți Scriptura, urmăriți cu mine pasajul. Problema, din punctul meu de vedere, este a faptului că Dumitru Cornilescu avea această înțelegere că pe parcursul celor trei zile și celor trei nopți a fost viu în pântecele peștelui și astfel traduce cu nuanțările de rigoare.

Dați-mi voie să citesc din noua traducere a bibliei (NTR), de la capitolul 2:2: „Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peștelui.” Era viu cu adevărat. Problema este că peștele deabia îl înghițise. Și când te înghite un pește nu stai să te uiți pe youtube, strigi înaintea Domnului „Ai milă de mine!”, strigi imediat acest lucru. Iona nu s-a rugat după trei zile. Când Iona a văzut unde a ajuns, nu a stat trei zile și să zică „Măi, cam rău am ajuns, fără lumină, fără apă, fără mâncare.” Nu, ci s-a rugat imediat când a fost aruncat în mare: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul şi El mi-a răspuns; din pântecul Locuinţei morţilor am strigat după ajutor, şi Tu mi-ai auzit glasul.”

Spuneți-mi, ce om ajunge în Locuința morților fără să moară? A ajuns Lazăr în sânul lui Avraam fără să moară? A ajuns bogatul în Locuința morților fără să fi murit? Cuvântul în ebraică este „Din Șeol am strigat către Domnul.” Nimeni nu ajunge în Șeol fără să moară. „Din pântecul Locuinței Morților am strigat după ajutor și Tu mi‑ai auzit glasul. Mă aruncasei în adânc, în inima mărilor, și curentul de apă mă învăluise.” Și el descrie acum momentul aruncării sale în mare și momentul înghițirii: „Toate talazurile și valurile Tale treceau peste mine. Ziceam: „Sunt alungat dinaintea ochilor Tăi.” Începea să se pocăiască Iona, știa ce înseamnă degetul lui Dumnezeu. „Totuși, mă voi uita din nou la Templul Tău cel sfânt! Apele mă împresuraseră până la gât, adâncul mă învăluise, iar algele se înfășuraseră în jurul capului meu. Coborâsem până în străfundurile munților, și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie! Dar Tu, Doamne, Dumnezeul meu, mi‑ai scos viața din groapă!” Și acum ascultați încă un argument: „Când mi se scurgea sufletul din mine (adică când trăia momentul morții și simțea că se sufocă acolo și moare), mi‑am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.”  Și Iona a murit.

Și după trei zile balena l-a scuipat și pe țărmul mării era un om mort. „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: „Scoală-te!” În ebraică este „Cumi!”, adică „Ridică-te!” Și Domnul îl învie din morți. Și Iona devine un semn. După ce iese de acolo, se duce la Niniveni cu trupul lui ars de sucul gastric și consumat după trei zile de moarte în pântecele acestui pește. Când l-au văzut oamenii s-au dat în spate. Așa ceva nu vezi în fiecare zi. Și cetatea s-a îngrozit. Probabil Iona le-a spus experiența morții sale de trei zile și trei nopți în pântecele peștelui și cum Domnul l-a chemat. Și cum el a fost încăpățânat și a fost pus în moarte și adus la viață ca să-i salveze pe ei. Și ninivenii și-au dat seama: „Nu este de joacă cu acest Dumnezeu. Dacă nu ne pocăim, Dumnezeu ne va târâ în moarte cum l-a târât și pe Iona.”

De aceea dragii mei, eu cred că este mult mai consistentă această interpretare. În plus un alt argument îl vedem în 1 Corinteni. Ce spune Pavel? „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o… V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;” Și întrebarea exegeților este: unde în Vechiul Testament ni se spune de învierea a treia zi după Scripturi? Nicăieri, decât în cartea Iona. Și ca să fie consitentă Scriptura și să fie o reprezentare profetică în imagine, nu în vorbă, Iona trebuia să fi murit și să fie trei zile mort în pântecele peștelui și apoi să fie înviat de Domnul să ducă Cuvântul și să-L proclame.

Aici este într-adevăr o consistență biblică. Așa se face dragii mei că Domnul Isus devine semn precum Iona, semnul propovăduitorului într-un neam încăpățânat și semnul Celui care va coborî în mormânt și va fi înviat a treia zi. Dacă Cuvântul și învierea Domnului Isus Hristos nu convinge pe cineva, nimic nu-i mai poate convinge. Acest lucru a spus și Avraam bogatului: „Dacă nu vor crede Scripturile, nu vor crede chiar dacă un mort ar învia și li s-ar arăta.”

În final, Domnul Isus le spune: „Voi, neam încăpățânat, veți ajunge în ziua judecății și veți avea niște martori ai acuzării acolo.” O împărăteasă care a venit de la capătul pământului, auzind despre înțelepciunea lui Solomon, a dorit să vadă înțelepciunea pe care o avea de la Dumnezeu. A venit, a cercetat și s-a convins. A fost mirată și entuziasmată, astfel luând înțelepciune de la Solomon. Bărbații din Ninive, la care s-a dus Iona înviat din morți, mâncat de sucul acela gastric, au răspuns propovăduirii lui și bărbații aceștia, majoritatea din ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona și ei vor fi în ziua judecății mântuiții care îi vor acuza pe evreii care nu au primit propovăduirea Domnului Isus.”

În concluzie dragii mei, avem în fața noastră o atenționare serioasă. Această atenționare privește păcatul nepăsării. Știți ce păcat este acesta? Dumnezeu în bunătatea Lui ne dă har peste har, descoperire peste descoperire, libertate de închinare, și cu toate acestea noi stăm într-un soi de lenevie și nepăsare. Aceste este păcatul nepăsării. Pentru cel care este convins în fel și chip și nu răspunde adevărului lui Dumnezeu, se vor scula martori ai acuzării în ziua judecății și îi va condamna. De aceea este imperios necesar dragii mei, căci atâta vreme cât se spune „astăzi” să nu vă împietriți inima, cum Israelul și-a împietrit inima la Masa și Meriba și despre care Dumnezeu a spus: „Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta.”

Vreau să vă spun că vor fi oameni care se vor duce în ziua judecății, după ce ei s-au convins că patruzeci de ani, ei au umblat cu Dumnezeu și Îi vor spune: „N-am proorocit noi în Numele Tău patruzeci de ani? Nu am scos noi draci în Numele Tău patruzeci de ani?” Și Dumnezeu ar spune: „Patruzeci de ani M-am scârbit de tine. Patruzeci de ani ai fost într-o stare de indiferență față de Mine. În tot ce făceai îți construiai tu o imagine și un imperiu al tău în care erai centrul atenției. Nu am fost Eu Adevărul pentru tine, nu am fost Viața pentru tine. Pentru tine era importantă faima ta. Și te-ai folosit de Numele Meu ca să-ți zidești tu faima.” Mulți vor auzi lucrul acesta în ziua aceea.

Dar pentru noi dragii mei, oare nu este un avertisment? Câți dintre noi nu stăm în fața marilor adevăruri ale Scripturii parcă indiferenți? Mă gândesc la tineri care sunt în biserici și pentru ei este mai interesant ce este pe youtube și pe internet, decât Cuvântul lui Dumnezeu. Mă gândesc la voi dragii mei copii, care veniți la adunarea Domnului uneori târâți de părinții voștri, să fii în poporul lui Dumnezeu și să auzi un verdict final „Nu te-am cunoscut niciodată”, ci dimpotrivă, să auzi „M-am scârbit de toate căile tale.”

De aceea avertismentul acesta este atât de clar în cartea Evrei, capitolul 3, unde autorul reproduce episodul acela în care Dumnezeu spune: „Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.” Chiar dacă sunteți în mulțimea cu grămada și dă bine să fiți în Casa lui Dumnezeu, și puteți spune că sunteți pocăiți și că ați fost botezați, băgați de seamă să nu fie acolo o inimă necredincioasă. „Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Mă rog dragii mei ca Dumnezeul nostru Atotputernic să ne atenționeze cu privire la căile noastre, căci căile noastre pot să fie ca și căile acestui neam, tare la cerbice, încăpățânat, care umbla să vadă semne și minuni, dar inima lor era departe. De aceea le spunea prin proorocul Osea: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Pentru că M-ați lepădat, și Eu am să vă lepăd ca preot al Meu.” Este o lepădare dragii mei. Și această lepădare este asemnea acelui efort al unui părinte de a-și ridica copilul, de a-l convinge, de a-l ajuta până când la un moment dat zice: „Dute în treaba ta și în căile tale!”

Acest lucrul îl vedem scris și în cartea Romani 1: „Pentru că nu L-au onorat pe Dumnezeu, nu L-au cinstit și nu I s-au închinat, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate.”

Textul acesta din Luca ne aduce în atenție pericolul nepăsării, al indiferenței, al indolenței, să ai parte de așa ceva și să stai într-o lălăială, într-un creștinism comod, căldicel, lenos, lânced, fără viață. Centrul de greutate să fie poate proiectul, cariera, banii, faima, plăcerea, trupul și toate acestea, în loc să-L vedem pe Hristos ca semn pe care Dumnezeu ni l-a dat, asemenea lui Iona, care a intrat în moarte și a fost adus la viață. Fiul a murit și a înviat pentru noi, ca noi, cei care trăim, să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru noi. Amin!