Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

23 July 2015

Luca 1:26-38 - Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 1:26-38 – Sorin Prodan – Providența Brașov

Doresc să vă salut în Numele Domnului Isus Hristos, pe voi care sunteți în această zi împreună cu biserica Providența. Este așa cum s-a spus o zi specială, este 8 martie, ziua mamei. Am avut un ușor dezacord la început și ne-am gândit dacă este ziua femeii sau ziua mamei. Iată că se pierde precizia și nu mai știm odată cu mersul nostru înainte. Nu știu dacă cineva a căutat pe google să vadă de fapt în ce zi suntem; dar s-a convenit că este ziua mamei. Felicităm toate mamele!
Astăzi se întâmplă într-un mod providențial că este o potrivire între sărbătoarea aceasta națională (pentru că doar în România se sărbătorește în această dată; în alte țări este altă dată) și textul la care am ajuns în Evanghelia după Luca.
Astăzi ne vom uita la o femeie, la o mamă, care a fost de fapt mama Mântuitorului: la Maria. Ne vom uita și vom învăța câteva lucruri esențiale folositoare pentru umblarea noastră cu Dumnezeu și pentru ce Dumnezeu vrea să ne arate în această zi din Scripturi.
De regulă acest pasaj se citește în preajma sărbătorii nașterii Domnului Isus și poate o să sune puțin anacronic (nu la data obișnuită), dar întru-cât suntem în studiul acestei evanghelii vom merge înainte cu textele care vorbesc chiar despre nașterea Domnului Isus, în ciuda faptului că nu suntem în acest sezon al Crăciunului.
Cred că nu este cuvânt mai potrivit cu care să începem mesajul din această zi decât acest verset 37 care spune: „Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” Aceasta este convingerea cu care predic Evanghelia de fiecare dată, știind că fiecare cuvânt de la Dumnezeu, care merge spre inima unui om, este un cuvânt marcat de puterea lui Dumnezeu. Cuvântul acesta, venind spre inima ta, este un cuvânt care este pregătit să transforme viața ta. Dar Cuvântul acesta întâlnește voința pe care Dumnezeu ți-a dat-o. Și fie primești Cuvântul acesta, fie îl refuzi. Cuvântul primit, este cuvântul care cade ca o sămânță într-un pământ bun și care aduce roadă. Cuvântul refuzat este cuvântul care va sta la ziua judecății ca și martor împotriva respingerii care a fost făcut atunci când a fost predicat. „Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”
De aceea cu mare încredere predic acest cuvânt al Scripturii pentru că știu că este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este cuvântul meu, al unor preoți sau al unor oameni, ci este Cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a dat.
Mesajul acesta l-am predicat cred că în urmă cu un an și jumătate sau doi ani, când a fost sărbătoarea nașterii și acum a fost o provocare pentru mine să vin din nou la acest text și găsesc un alt mesaj. Pentru că mesajul este unul, eventual felul în care predicăm poate să fie diferit.
Dacă vă aduceți aminte, atunci ideea a fost că după o lungă perioadă de tăcere în istorie, cel puțin 400 de ani de tăcere, între ultimul profet al lui Dumnezeu, Maleahi și vremea în care îngerul Domnului se arată și vorbește preotului Zaharia și apoi Mariei, a trecut perioada aceasta lungă în care Dumnezeu nu a mai vorbit în istorie poporului Israel prin profeți, prin prooroci. Și a fost această tăcere de gheață, de piatră și deodată Dumnezeu sparge tăcerea aceasta și pregătește momentul în care Fiul Său va fi trimis în lumea noastră ca să desăvârșească mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei care vor crede. Există acest moment în istorie când Dumnezeu sparge tăcerea.
Atunci ne-am uitat și am înțeles din mesajul din acel moment, că evenimentul nașterii Mântuitorului a fost un eveniment divino-uman. Era implicată lucrarea lui Dumnezeu, era implicat cerul prin niște îngeri și printr-un cuvânt al lui Dumnezeu care venea spre om. Astfel nașterea era această operă care avea loc între partea divină și partea umană.
Comunicarea pe care Dumnezeu o făcea atunci omului, era o comunicare divino-umană. Și în orice act de comunicare este un mesaj care se transmite, este cineva care comunică mesajul și este cineva care primește mesajul.
În textul nostru vedem că îngerul Gavril este trimisul lui Dumnezeu care comunică mesajul, Maria este cea care primește mesajul și mesajul este cel care vorbește despre Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe această schemă a fost primul mesaj.
Dar de această dată, pentru că este și această zi specială, ne vom îndrepta privirea mai mult spre Maria, spre această tânără, despre care cercetătorii spun că era undeva la vârsta de la 13 până la 15 ani. Era foarte tânără. Maria nu era la 20 și ceva de ani, era o tânără, era de abia ieșită din adolescență. Și această tânără, foarte curând avea să devină mamă și nu orice fel de mamă: mama care aducea în lumea aceasta pe Mântuitorul lumii. Această tânără mamă se întâlnește cu o provocare foarte mare.
Și pentru mamele care sunt aici, trebuie să avem o notă de apreciere în această zi, pentru că rolul de mamă este din punctul meu de vedere, cel mai dificil rol care i s-a dat vreodată omului. Orice alt lucru îl poți face mult mai ușor și cu mult mai puține sacrificii. Rolul de mamă este rolul cel mai nobil care a fost dat între fiicele oamenilor.
Eu mă uit la soția și văd ce înseamnă să fii mamă. Îmi pun mâinile în cap și zic: „Dacă eu trebuia să fac ce face soția mea, dădeam faliment demult.”
De aceea, să știți, mamele trebuie apreciate și slujirea pe care ele o fac este una foarte, foarte dificilă.
Dar atunci când ne îndreptăm privirea spre Maria, aș vrea să vedem în această zi, prezența și persoana ei, dintr-un unghi ușor diferit, decât ce am văzut înainte. Nu doar ca pe un receptor al unui mesaj, ci pe Maria ca persoană.
Dacă am ascultat cu atenție textul, un lucru cred că devine foarte, foarte clar. Citind ce vorbește textul despre Maria, vedem o evidentă absență a ceea ce oamenii pot să numească măreție. Orice numim măreție, parcă nu se potrivește cu felul în care Maria este descrisă. Mai degrabă ceea ce vedem în descrierea făcută Mariei, este o simplitate. Maria o tânără dintr-o cetate neînsemnată, numită Nazaret, despre care mai târziu preoții au spus „Poate să iasă ceva bun din Nazaret? Ce, din Nazaret?” Este ca și cum ai spune astăzi „Ciorogârla”. Dintr-un sat, dintr-un cătun neînsemnat poate să iasă ceva bun? Hai că poate să iasă ceva bun din București, din Cluj, din Iași și din Brașov poate să iasă ceva bun. Dar dintr-un sat neînsemnat să iasă ceva bun? Și de acolo din satul acesta neînsemnat, iată se întâmplă că îngerul Domnului Gavril, este trimis la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David.
Descrierea este foarte simplă și este surprinzător de simplă. Și tot ceea ce învăluiește prezentarea Mariei în textul acesta și în toate textele din Scriptură, este o simplitate. Dar să știți ceva! Dumnezeul nostru prețuiește mai mult simplitatea decât ce oamenii numesc măreție. Pentru că acesta este modul în care Dumnezeu lucrează în lumea noastră: prin oamenii simplii, prin oameni neînsemnați, prin oameni care nu umblă după măreție. Dumnezeu nu selectează din lumea aceasta oameni care cred că au putere, că au capacitate, că au măreție, ci privirea lui Dumnezeu este îndreptată spre oameni simpli. În ordinea aceasta umană, oamenii care socotesc ceva grozav, ceva măreț și cei care sunt priviți, aplaudați, ridicați în slăvi, ei încep să se umfle în pene crezând că sunt grozavi. Dar Dumnezeu Își îndreaptă ușor privirea dinspre ei, spre alții, spre oameni simpli, spre o fecioară numită Maria.
Ne aducem aminte câteva cuvinte de altfel, că smerenia, simplitatea este ca un light motiv. Adică ca un subiect foarte important. Ne aducem aminte de ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în Epistola lui Iacov 4:6: „Dumnezeu stă împotriva celor mândrii, dar dă har celor smeriți.” Apoi, iarăși ne este cunoscut versetul din profetul Mica 6:8: „Ți s-a arătat omule ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” Dumnezeu prețuiește umblarea aceasta în smerenie și exemplele pot continua.
Dacă ne uităm de pildă la Domnul Isus, în dimensiunea Lui umană, ca și om pe acest pământ, putem să spunem că a fost ceva extraodinar și nemapoimenit în viața Lui? Nu, în dreptul Domnului Isus a fost ceva simplu.
De altfel, profetul Isaia care proorocea cu 400 și ceva de ani înainte de venirea lui Hristos, spunea așa: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.”
Ce altă descriere mai potrivită doriți pentru ceea ce oamenii pot să numească simplitate? În dimensiunea umană a lui Hristos, nu a fost absolut nimic măreț, ci a fost ceva simplu. Dumnezeu iubește simplitatea!
Vreau să vă spun că lecția pe care o putem învăța aici la observația aceasta, a descrierii simplității Mariei, este ceva ce vine în dreptul nostru. Nu încerca să fii sofisticat, nu încerca să te dai mare cu ce știi, cu ce ai, cu calitățile tale, cu frumusețea cu care o ai. Cum ai primit frumusețea aceasta?
Dacă stai și te uiți în oglindă și începi să te simți frumoasă, eu te întreb în ce fel ai obținut frumusețea aceasta? Dacă stai în oglindă și la un moment dat faci o mișcare și mușchiul se umflă, cum te simți? Poate vei zice că te-ai dus la sală și ai muncit, dar să știi că te puteai naște pricăjit și să muncești la sală 5 ani de zile și să nu fie nici un sfert din mușchiul pe care îl ai. Nu ai nimic care să vină din tine cu care să te poți lăuda.
Dacă avem ceva cunoaștere, Cuvântul ne spune în 1 Corinteni 8:2: „Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” Și atunci când cunoaște cum trebuie să cunoască, o să plece capul în jos și va zice precum un filozof: „Știu că nu știu.” Ce avem? Nu putem să ne lăudăm cu nimic. În noi înșine, în trupul acesta de moarte, vreau să vă spun că nu putem să ne lăudăm. Și când ne lăudăm, să știți că ne lăudăm cu ceva ce este dreptul lui Dumnezeu în viața noastră. Dacă avem ceva, avem prin harul lui Dumnezeu. Și dacă lucrul acela vrem să-l luăm și noi vrem să punem semnătura pe el, noi violăm dreptul de autor al lui Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu ne cheamă la simplitate. Și atunci când trăim în simplitate și în smerenie, Dumnezeu se bucură și este El Cel care ne ridică. Și nu ne ridică poate în ordinea aceasta umană. Pentru El suntem de preț în ordinea aceasta divină și îmi place să mă gândesc câteodată, că Dumnezeu se laudă cu noi, așa cum s-a lăudat cu Iov în fața diavolului: „L-ai văzut pe robul Meu, Iov? Nu este nimeni pe pământ ca el.” Nu te-ai bucura ca Dumnezeu să se laude și cu tine? Pentru aceasta, chemarea noastră este la o simplitate.
Simplitatea aceasta nu este una ușoară. Am avut ocazia să stau lângă oameni pe care alții îi socotesc mai mari. Și am văzut că printre oamenii aceștia mai însemnați între oameni, sunt 2 categorii. Sunt oameni care sunt foarte cunoscători, foarte inteligenți, frumoși și dintre ei sunt unii care imediat se dau mari și când ești în prezența lor parcă te simți stingher, nu te simți parcă în largul tău. Mai ales când persoana respectivă încearcă să se comporte într-un anumit fel.
Am fost în prezența unor personalități politice și am fost și în prezența unor personalități din lumea religioasă. Acum cei cu politica, treaba lor, că sunt cu politica, dar m-a deranjat foarte mult să văd că mai ales printre cei din lumea religioasă când stăteam în prezența lor, totul era așa foarte protocolar. Acum știți că față de anumite persoane religioase trebuie să te pleci, să le săruți mâna, dar aceasta este înțelegerea lor. Iar alții care chiar că sunt oameni de valoare, m-am mirat să-i văd că vin cu prietenie spre mine, că vorbeau cu mine, că își luau din timpul lor valoros și erau foarte accesibili. Firește că nici mie nu mi-a plăcut să fiu în prezența celor protocolari și să am acea teamă de a fi în prezența lor. Stați puțin că suntem cu toții oameni…! Da, ofer respectul de rigoare pentru cineva care poate a studiat și a muncit mult, dar nu-mi placea acea atitudine prin care mă făcea să mă simt mic și care parcă zicea: „Ia fă-mi loc! Acum că am venit, să-mi mi se facă un culoar aici!” Înțelegeți ce vreau să spun? Dumnezeu însă iubește simplitatea.
Revenind la portretul pe care îl vedem aici în dreptul Mariei, portret care este unul de o simplitate șocantă. Și toate textele de altfel din Scriptură, o descriu pe Maria în termeni simplii. Și Dumnezeu a intenționat să facă așa. Eu cred că nu a vrut să o plaseze pe Maria undeva departe de oameni, pentru ca și noi să ne putem identifica cu cineva ca Maria și să înțelegem că atât noi cât și ea, care a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii, că avea nevoie de harul mântuirii.
Maria nu putea să spună „Pentru că eu am purtat pe Mântuitorul în pântecele meu, am drepturi mai mari decât toți ceilalți oameni. Ia să mă plasați voi într-o categorie superioară și să începeți să-mi aduceți închinare.”
Vreau să înțelegem un lucru foarte bine. Scriptura ne spune că Maria este cea mai binecuvântată dintre femei. Așa ne spune Cuvântul! A avut acest rol de a purta în pântece pe Mântuitorul și Cuvântul spune că a fost cinstită și astfel și noi trebuie să-i dăm cinstea de rigoare. Așa cum dăm cinste și respect lui Petru, Ioan, apostolilor, Domnului Isus, la fel să-i dăm și Mariei.
În același timp însă, vreau să vă descriu puțin ce s-a întâmplat în istorie. Lucrul acesta nu s-a întâmplat nici în Scriptură, nici în primele secole. Apostolii nu au vorbit de Maria, încercând să o plaseze undeva foarte departe de oameni. Și nici părinții apostolici din sec. I, II și III. Abia prin sec. V lucrurile au început să se schimbe.
În anul 431 a avut loc un concilu la Efes. La acest conciliu, marea problemă pe care teologii din vremea aceea încercau să o înțeleagă era următoarea: cum Isus Hristos putea fi deopotrivă om și Dumnezeu, 100% om și 100% Dumnezeu. Dacă cu acel lucru până la urmă au căzut de acord, când au venit să discute despre Maria, care L-a născut pe Isus, au început să se scarpine și să zică: „Maria L-a născut pe Isus ca om? A purtat în pântece trupul Domnului Isus Hristos sau a purtat în pântece și divinitatea Domnului Isus?” Înțelegeți cât de dificilă era problema? A purtat umanitatea sau a purtat divinitatea?
Au fost unii, de pildă patriarhul Constantinopolului pe nume Nestoriu, care a spus: „Maria L-a născut pe Omul Isus, pe Fiul Omului.” În Evanghelia după Luca se accentuează foarte mult, expresia „Isus, Fiul Omului.” Ca reacție la această afirmație, a venit Chiril (cel care a inventat alfabetul chirilic pe care îl folosesc rușii – slavii în general) și a spus: „Nu! Dacă Isus este Om și Dumnezeu, Maria este „Theotokos” (născătoare de Dumnezeu).
Pentru unii, expresia aceasta „născătoarea lui Dumnezeu”, pentru unii a fost prea puternică. Poți să spui că L-a născut pe Dumnezeu?
De aceea unii au zis: „Hai să fim puțini mai reținuți și să zicem că a purtat trupul Mântuitorului care într-adevăr era și Dumnezeu. Dar să nu mergem așa departe și să zicem „născătoare de Dumnezeu.”
În sfârșit, în acel conciliu a câștigat Chiril. Și în toată istoria, Maria a fost numită „purtătoare de Dumnezeu.” Putem spune și lucrul acesta, dar unii au considerat că este mai prudent să rămână la a spune că este „născătoarea Fiului Omului” și să nu accentueze partea divină.
Nu atât de mult a fost o problemă acolo, cât ce s-a născut după aceea. Pentru că din punctul în care Maria a fost socotită „născătoare de Dumnezeu”, ea a început să fie înălțată tot mai mult și în perioada medievală s-a ajuns la niște excese, de stai și te gândești unde sunt aceste afirmații în Scriptură.
După această dată, numeroase biserici au fost închinate în numele Mariei. De asemenea, s-a vorbit și de virginitatea Mariei, că a fost pururea fecioară, cu toate că Scriptura arată foarte clar că a avut copii. Însă unii zic: „Stai puțin că acolo unde scrie „mama și frații lui Isus„ acolo de fapt erau verișorii.” Numai că problema este că Scriptura zice „frații.” Scriptura arată clar că Maria a avut alți copii. Chiar Iuda și Iacov se prezintă ca fiind frați ai Domnului Isus în epistolele lor.
În anul 600, Papa Grigore I, care a introdus liturghia în limba latină în partea de apus a Imperiului Roman, aduce și rugăciuni adresate Mariei. Cu aceasta, încet încet, s-a ajuns la a se stabili rolul Mariei ca și cea care poate să ierte păcatele și astfel fiind co-răscumpărătoare cu Hristos. Dragii mei, nu vă spun lucruri false! Informațiile sunt din documente foarte clare. Maria a ajuns să fie co-răscumpărătoare sau co-mântuitoare cu Hristos.
Mai târziu au apărut cântări adresate Mariei, apoi versuri, poezii. În anul 650 s-au adăugat sărbători în cinstea Mariei. Și noi avem sărbătoarea „Mariei mari”, „Maria mică” și încă câteva sărbători.
În sec. XI, apare acea rugăciune celebră „Ave Maria”, care mai târziu este combinată și cu „Rozariul”, acea salbă de mărgele, luând câte o mărgea și spunând toată rugăciunea: „Ave Maria, gratie plena.” Sau „Preasfântă născătoare de Dumnezeu…” Apoi mai iei o mărgea și continui rugăciunea.
În anul 1854, este introdusă prin dogmă învățătura zămislirii imaculate a Mariei. Cu alte cuvinte, acest lucru înseamnă că Maria s-a născut fără păcat. Pentru că teologii au spus: „Cum se poate ca o femeie păcătoasă să poarte în pântecele ei, trupul Mântuitorului și să nu-L infecteze cu păcatul din viața ei?” Atunci prin logica inversă s-a ajuns la a spune că Maria a fost născută fără păcat, chiar dacă a fost partea umană, partea bărbătească și femeiască în acea relație. Când Maria s-a născut, cumva Dumnezeu a protejat-o ca să nu ia păcatul ereditar din părinții ei. Și avem așadar dogma „nașterii imaculate”, fără păcat a Mariei.
Cu această dogmă, biserica ortodoxă nu este de acord, ci este o dogmă impusă de biserica catolică.
În anul 1925 (vă spun datele acestea ca să vedeți cât de târziu în istorie s-au pus niște dogme, niște învățături impuse în ultimă instanță) a început să se vorbească despre prezența în trup în ceruri a Mariei. Atunci ei și-au dat seama că au început să vorbească puțin cam devreme, pentru că nu aveau o bază în așa ceva. De aceea în 1950, conciliul Vatican 2 a stabilit că Maria nu a murit, ci că a fost înălțată la ceruri în trup asemnea lui Ilie sau Enoh, unde a fost încoronată ca împărăteasă a cerului. Din acea poziție, Maria din când în când în istorie a început să se arate.
Cunoașteți multe apariții de ale Mariei, de exemplu statuia care plânge la Fatima, în Portugalia se vorbește de acea celebră a Mariei cu pelerinaje ș.a.m.d.
Apoi au venit tot felul de denumiri care au fost folosite în adresarea Mariei: „Fiică a Tatălui”, „Maică a Fiului”, „Mireasă a spiritului”, „Maică a bisericii”, „Împărăteasă a cerului”.
În cartea de învățătură ortodoxă, pag 127, se spune: „Maria este mai presus de toate puterile cerești, mai cinstită decât heruvimii și mai mărită și fără asemănare decât serafimii, care a atins cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii între oameni.”
Cinstirea Mariei în bisericile tradiționale, nu este numită venerare, așa cum se spune că trebuiesc venerați sfinții care au fost canonizați în istorie și este supravenerată.
V-am spus de la bun început, nu există nici o intenție de denigrare, ci intenția este aceea de a o vedea pe Maria în lumina Scripturii, în acel mod în care Dumnezeu ne-a prezentat-o și să învățăm de la ea mai degrabă simplitatea pe care Dumnezeu o apreciază. Ce trebuie să vedem în Maria este mai degrabă harul acesta care i-a fost dat.
De altfel oamenii s-au legat de faptul că trebuie să ne închinăm Mariei. Sigur că întrebarea este următoarea: unde ni se cere nouă închinare înaintea Mariei? Și ei spun: „Uite, tocmai în textul acesta pe care l-am citit: „Îngerul a intrat la ea și a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har.”
Cuvântul acela „plecăciune” ne-ar indica că îngerul a venit și s-a plecat înaintea ei și s-a închinat. Problema este că cel care a tradus biblia aceasta a fost un preot, pe nume Dumitru Cornilescu. Și folosea limbajul foarte uzitat în biserica ortodoxă. Dar în greacă, în original, când citești cuvântul acesta, este „carey” care înseamnă „Salutare!”: „Te salut pe tine căreia ți s-a făcut mare har.” Și este o diferență mare între a saluta pe cineva și a te închina înaintea cuiva.
Apoi s-a spus că Maria și-a căpătat dreptul acesta de a fi obiect de închinare prin ceea ce era în ea. Ea s-a calificat printr-o neprihănire a ei, chiar să devină mama Domnului Isus prin faptul că scrie: „Plecăciune ție!” Și citirea aici, iarăși este una diferită de ce este în Scriptură. Acolo ei ar spune „Ave Maria gratie plena!” ce înseamnă „Plecăciune ție, cea plină de har!”. Dar textul nu spune „cea plină de har”, ci textul spune „căreția ți s-a făcut mare har. Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Acest lucru nu arată că ea are binecuvântarea în sine, ci că Dumnezeu i-a dat binecuvântarea aceasta.
Versetul 30: „Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” Totul ne indică faptul că Maria a primit binecuvântarea aceasta, Mariei i s-a dat binecuvântarea aceasta. Chiar și Maria, văzând excesul acesta în istorie, cred că ar spune: „Nu vă închinați mie, ci închinați-vă Dumnezeului Celui Atotputernic!”
Haideți să vă spun și ce se întâmplă pe de altă parte. Sunt oameni care spun că noi nu o cinstim pe Maria, lucru care nu este adevărat. Sunt și aceia care când spun o înjurătură, o pun pe Maria în toate înjurăturile lor. Unde să fie atunci dreptatea? Dreptatea este în Scriptură!
Remarcăm așadar această smerenie a Mariei, ca și parte umană a acestui act divino-uman al aducerii în lume pe Mântuitorul.
Acum este foarte interesant, că pe măsură ce înțelegem această smerenie și această simplitate umană, ne mutăm dintr-o dată la o măreție în cazul Domnului. Dintr-o dată vedem contrastul acesta între simplitatea umană și măreția divină. Când îngerul vine la Maria, îi spune: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.” Și iată descrierea despre Domnul Isus: „El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit… Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”
Acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea să ni-l spună: Uită-te la partea umană. Acolo trebuie să vezi smerenie și simplitate. Uită-te la partea divină, acolo trebuie să vezi măreția Domnului.
Chiar în imnul la care ne vom uita mai târziu, când îngerii au cântat la nașterea Mântuitorului, au zis: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”
Lasă gloria și slava lui Dumnezeu și lasă simplitatea și smerenia omului. Aceasta este ordinea pe care a stabilit-o. Când schimbăm lucrurile, atunci tendința noastră este să-l ridicăm pe om în slăvi, să-l canonizăm și astfel începem să diminuăm slava lui Dumnezeu. Nu ne mai preocupă această dorință de a contempla la măreția lui Hristos și vrem să punem tot mai mult accentul pe om.
Eu am crezut că se exagerează, că unii zic pretențios că Maria ar fi co-mântuitoare cu Hristos. Dar mi s-a întâmplat să fiu odată la biserica „Trei Ierarhi” din Iași, unde am intrat în biserică cu niște frați și ne-am adus acolo să vedem și unde este racla sfintei Paraschiva. În fața acelui sicriu era o coadă lungă și oamenii așteptau să treacă pe acolo și să-l atingă. Și era un alt grup de oameni, plecați pe genunchi, până la pământ cu fața (la fel cum vedeți că se închină musulmanii) înaintea acelui sicriu. La fiecare 5 minute era acest tânăr preot care avea un microfon lângă sicriul acela și spunea o slujbă de 5 minute. Eu l-am ascultat și am auzit deodată lucrul acesta: „Miluiește-ne pe noi preasfântă Paraschiva, căci nu avem altă nădejde de mântuire decât în tine.”
Vreau să vă spun că m-am cutremurat. Și eu cred că trebuie să fim atenți la ce spunem și ce facem pentru că nimeni nu poate lua dreptul de mântuire pe care numai Dumnezeu prin Hristos îl are. Cu toată cinstea și respectul pe care îl dăm Mariei, închinarea merge spre Dumnezeu. Ea dacă ar veni, ne-ar spune: „Așa să faceți, la El să mergeți, închinați-vă Lui!”
Așadar ne-am uitat la simplitatea umană și la măreția divină. Însă când vorbim de măreția aceasta divină, m-am gândit cum aș putea să vorbesc mai frumos, să încerc să ilustrez această măreție a lui Hristos.
Vă provoc! Haideți să vedem ce cuvinte am putea noi folosi din vocabularul nostru, uitându-ne la text. Haideți să aducem cuvinte care vorbesc despre măreția lui Hristos: „Măreție”, „Glorie”, „Sfințenie”, „Excelență”, „Maiestate”, „Atotputernicie”, „Noblețe”, „Autoritate”, „Vrednicie”. Cred că am putea merge și merge, până se termină vocabularul limbii române. Și când le terminăm, dacă suntem înțelepți, ne dăm seama că încă suntem departe, la ani lumină de ce cuvinte am putea folosi pentru a descrie gloria lui Hristos.
Singurul lucrul pe care îl putem face este să medităm la gloria lui Hristos! Faceți lucrul acesta și în rugăciune mediați la gloria lui Hristos! Se întâmplă ceva extraordinar când meditezi la gloria Lui. Cel puțin în dreptul meu, știți ce se întâmplă? Știți că nu sunt un om care plâng, rar mă vedeți plângând. Dar sunt momente când lacrimile curg din ochii mei, simțindu-mi micimea, dându-mi seama cât de grozav mă cred eu în relație cu alții, câtă dreptate am eu în relație cu alții și mă smeresc înaintea lui Dumnezeu.
Simpla meditație la gloria lui Hristos ne așează pe noi în simplitatea în care trebuie să fim. Așadar, am vorbit despre simplitate și măreție.
Foarte interesant este că atunci când îngerul vine la Maria și-i spune: „Maria, tu vei purta pe Fiul lui Dumnezeu… Sfântul care se va naște din tine…măreția va veni în pântecele tău”, Maria a început să se dea în spate și speriată spune: „Cum se va face lucrul acesta?”
Aici aș vrea să remarcăm încă un lucru. Atunci când măreția divină vine în contact cu simplitatea și fragilitatea umană, partea umană zice: „Dar cum pot prinde eu absolutul lui Dumnezeu, în nimicul în care sunt eu? Cum se face lucrul acesta?”
De pildă, când Dumnezeu a venit la Avraam, lângă stejarii lui Mamre, Dumnezeu îi spune: „Avraame, la anul pe vremea aceasta vei avea un copil.” Cred că lui Avraam îi tremurau deja mâinile de bătrânețe, avea 100 de ani. Din cort Sara a auzit acest lucru și a zis: „Cum? Eu? La 90 de ani să mai am pofte? Și bărbatul meu… uitați-vă! E uscat, e bătrân.” Și Domnul îi spune lui Avraam: „Sara a râs.” Când Sara vine cu mâncare, îi spune:
– Ai râs.
– Ba nu am râs.
– Ba da, ai râs.
Rațiunea nu funcționează când e vorba de revelație, este o problemă acolo. Dacă pui rațiunea să priceapă revelația, va apărea un conflict.
Mergând la un alt exemplu, la Moise, ne aducem aminte că Domnul i-a zis:
– Moise, tu vei fi cel care vei elibera poporul meu. Du-te la faraon…
– Cum? Eu la faraon? Dar eu sunt bâlbâit.
– Vrei să-ți arăt ceva? Ia toiagul din mâna ta și aruncă-l jos.
Îl aruncă și toiagul se preface într-un șarpe. Îl apucă de jos și toiagul revine la forma lui inițială. Domnul i-a mai dat alte semne, spunându-i: „Bagă-ți mâna în sân… leptră… scoate-o!” Și i-a dat semnele acestea. Și după ce îi dă toate semnele acestea îi spune:
– Du-te!
– Trimite pe cine vrei Doamne! E prea mare treaba asta!
Înțelegeți? Slăbiciunea aceasta umană în contact cu măreția divină!
De pildă, îngerul vine la Ghedeon și-i spune:
– Eliberează poporul, viteazule!
– Ce viteaz? Eu? Cum?
Uitați-vă la toate întrebările care apar acolo în Judecători: „Dar Doamne Cum?”, „Dar cu ce?”, „Dar cu cine?” Și Domnul îi spune: „Îți arăt eu cu cine.” El ia armata de 10000 și Domnul taie până la 300 și îi spune: „Cu aceștia vei merge!” Și din nou și pentru Ghedeon este greu să vadă măreția lui Dumnezeu venind înspre umanitate.
Vă aduceți aminte de pilda tânărului bogat? Tânărul bogat vine la Domnul și-I zice:
– Doamne vreau să te urmez! Cum să fac să moștenesc Împărăția cerurilor?
– Ai păzit poruncile?
– Să trăiți! Pe toate! Din pruncie!
– Da? Bine. Du-te vinde tot ce ai, dă săracilor și urmează-mă.
Tânărul a plecat capul și a plecat întristat. Și Domnul se întoarce spre ucenici și spune: „Adevărat, adevărat vă spun că este mai ușor pentru o cămilă să intre prin urechile acului decât pentru un bogat să între în Împărăția lui Dumnezeu!” Ucenicii spui apoi: „Atunci Doamne cine mai poate fi mântuit? Dacă nici acesta care a ținut toate poruncile cine atunci?” Vă aduceți aminte ce spune Domnul Isus? „Ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu.”
Omul în simplitatea lui nu se poate mântui, ci mântuirea este a Domnului și El o dă și schimbă viața omului.
Și Zaharia de altfel, cum am văzut în textul trecut, îngerul a venit și i-a zis: „Soția ta va rămâne însărcinată, va naște un fiu căruia îi vei pune numele „Ioan”. El va pentru tine o pricină de bucurie…el va fi cel care va pregăti calea.” Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân și nevasta mea e înaintată în vârstă. Nu prea merge! Da-mi un semn Doamne! O garanție!”
În toate aceste exemple, când Dumnezeu vine și spune „Se va întâmpla ceva mare, mare de tot”, omul începe să gândească cu mintea lui și nu pricepe revelația lui Dumnezeu. De aceea când revelația lui Dumnezeu vine, ar trebuie să lăsăm deoparte mintea noastră, capacitatea noastră și puterea noastră de a înțelege lucrurile și să facem loc revelației lui Dumnezeu.
Dar și Maria a zis „Cum se va face lucrul acesta?” Am stat și m-am gândit: „Oare din faptul că mintea ei nu putea cuprinde lucrul acesta, de aceea a pus întrebarea aceasta?” Părerea mea este că Maria pune întrebarea aceasta din simplitatea ei și spune: „Doamne, sunt prea simplă pentru o sarcină atât de mare.”
Aici este o lecție pe care aș vrea să o învățăm: când te simți prea mic pentru ceva atât de mare, ești persoana potrivită. Căci Dumnezeu nu te va folosi niciodată când tu vei simți că ești suficient de mare ca să poți face ceva. Dumnezeu va începe să te folosească când simți că ești prea slab, prea mic, prea neînsemnat, căci cu aceștia lucrează Dumnezeu.
Vă aduceți aminte ce spune Cuvântul în 1 Corinteni 1? Ce club are Dumnezeu? Dacă ne gândim la cluburile de fotbal, putem spune că jucătorii de acolo sunt cumpărați cu milioane de euro și te sperii când auzi ce sume sunt. Dar iată, clubul lui Dumnezeu care este Biserica (folosesc cuvântul acesta ca să înțelegeți cum stau lucrurile).
„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 1:26-29.
Maria era din categoria aceasta, folosită din perspectiva simplității ei.
La întrebarea aceasta, când Maria și noi am stat cu rezervă față de această măreție umană, care parcă ne copleșește, am spune: „Cum Doamne? Cum? Care este soluția?”
Dumnezeu nu zice ca profesoarele de matematică „Puneți-vă tărtăcuța la treabă. Ia gândește-te!” Atunci când revelația Lui vine și mintea mea nu o pricepe, El spune: „Duhul Sfânt și puterea Celui Prea Înalt!” Acesta este răspunsul la dilema mea: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri.”
Apoi, după aceasta, când Maria primește soluția la dilema ei, aici este momentul atunci când trebuie să dea răspuns la provocarea aceasta și Maria spune (aici este splendid să vedem ascultarea Mariei): „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.”
Ce trebuie să învățăm de la Maria, este simplitate și ascultare. Ce trebuie să învățăm de la Hristos, este să-L vedem pe El în toată măreția Lui și Lui să-I aducem toată închinarea! Pe El să-L lăudăm în mediația aceasta în care ne smerim și ajungem la simplitatea care ne caracterizează. Aceasta este proba credinței: dacă poți să-L lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să nu te ridic mai presus de ceea ce ești.
Aș vrea să închei cu aceste întrebări finale: care sunt limitările tale? Ce simți că este o limită în viața ta? Care sunt dilemele tale? Sunt mari, așa este? Poate te întrebi până când! Care sunt promisiunile făcute de Dumnezeu?
S-ar putea să fii surprins că nu le cunoști, pentru că ești prea ocupat ca să deschizi Scriptura și să vezi ce îți promite Dumnezeu. Apoi dacă faci lucrul acesta, cum răspunzi la provocările promisiunilor lui Dumnezeu? Citești câte o promisiune a lui Dumnezeu și zici: „Aa, nu! Asta nu e pentru mine! E pentru fratele de lângă mine.”
Răspunzi precum Maria „Facă-mi-se după voia Ta!”? Nu după voia mea! Când poți spune ca Maria, atunci dovedești credincioșie și ascultare față de Hristos.
Vei face lucrul acesta? Dumnezeu să ne ajute să urmăm pilda Mariei în simplitatea ei, în ascultarea ei și în răspunsul potrivit la provocările pe care Dumnezeu ni le face.
Încă o dată, apreciere pentru mame! Dumnezeu să vă binecuvinteze, ați crescut și continuați să creșteți copii, fii și fiice pentru Împărăția veșnică a lui Dumnezeu! Amin!