Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

10 April 2016

Luca 6:1-11 – Sorin Prodan – Teologia Sabatului - Partea III

Evanghelia după Luca 6:1-11 – Sorin Prodan – Teologia Sabatului – Partea III – Providența Brașov

Aș dori să ne amintim care sunt cele două fragmente despre care am vorbit în celelalte două mesaje. Un episod a fost cel în care ucenicii, fiind într-un lan de grâu, au smuls spice, le-au frecat în mâini și le-au mâncat. Reacția fariseilor a fost una imediată și fermă spunând că ucenicii au făcut ceva ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului. Domnul Isus reacționează, le dă un exemplu cum David a mâncat când a flămânzit din pâinile care erau puse înaintea Domnului. Și în final concluzia a fost că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.

Al doilea fragment este cel în care Domnul Isus vindecă un om care are mâna paralizată și în final întrebarea pe care el o adresează fariseilor și cărturarilor, este dacă este îngăduit să faci bine în ziua Sabatului sau să faci rău, să scapi o viață sau să o pierzi. Și Domnul Isus Hristos îl vindecă, reacția acestora la actul de vindecare fiind foarte interesat. Luca spune că „turbau de mânie.”

Dați-mi voie însă să citesc pentru această zi un fragment din Evanghelia după Ioan, de la capitolul 5. Acest fragment consider că este foarte potrivit pentru parcursul pe care îl facem în învățătura Scripturii despre Sabat sau ziua de odihnă.

Ioan 5:2-18: „În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.” El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.” Ei l-au întrebat: „Cine este Omul acela care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă”?” Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.”

Am citit și acest text pentru că Îl aduce pe Domnul Isus în confruntare cu păzitorii Sabatului (există cinci texte în Noul Testament de genul acesta). Am vrut să citesc acest text din Ioan pentru că acea frază finală este cheie. Isus dezlega ziua Sabatului! Și acest lucru aș dori să-l înțelegem astăzi. Dar pentru a înțelege bine ce înseamnă că Isus dezlega ziua Sabatului, a trebuit să ne ducem în Vechiul Testament și să observăm două mesaje în Vechiul Testament și doar unul în Noul Testament. Oare de ce? Răspunsul este simplu. Noul Testament nu pune accent pe Sabat așa cum pune Vechiul Testament. Concluzia este simplă: importanța Sabatului este capitală în vechiul așezământ, nu în noul așezământ. În vechea dispensație, în vechea rânduire, în vechiul legământ, Sabatul este central. Dacă Sabatul ar fi central și ar continua și în noul legământ, ar trebui să vedem cel puțin același accent ca și în vechiul legământ. Lucrul acesta însă nu-l vedem.

Totuși a fost nevoie să stăm mai mult acolo să înțelegem bine care sunt rădăcinile, ca apoi să ne uităm și să vedem rezultatele pe care le avem în Noul Testament. Incursiunea pe care am făcut-o în Vechiul Testament ne-a adus la câteva concluzii foarte importante.

În primul rând, întrebarea a fost următoarea: unde a fost instituit Sabatul? Și am văzut că Sabatul nu a fost instituit în creație. Deși ziua a devenit importantă pentru Dumnezeu (pentru că a sfințit-o, a pus-o deoparte, pentru că în acea zi S-a odihnit), Sabatul a fost instiuit după eliberarea poporului din Egipt, în timp ce se îndreptau spre Canaan, spre țara promisă, care avea să fie țara intrării lor în odihnă. De ce a fost instituit după ieșirea din Egipt? Pentru că tocmai Dumnezeu zisese: „Să țineți ziua Sabatului și să vă amintiți că ați fost robi. Ați fost robi în Egipt și Eu v-am eliberat și v-am adus la odihnă.” Acest lucru era foarte important.

Vreau să vă spun că acolo era o paralelă cu creația. Dumnezeu a lucrat șase zile și a șaptea zi S-a odihnit. Poporul a muncit pentru faraon 430 de ani, a fost eliberat și a intrat în odihnă. Instituirea nu o vedem nicăieri în creație. Nu citim nicăieri că Dumnezeu a zis: „Țineți ziua de Sabat.” Nu-l vedem pe Adam, nu-l vedem pe Avraam, pe Isaac și pe Iosif ținând ziua de Sabat. Au fost 2666 de ani în care Sabatul nu a fost impus.

După ieșirea din Egipt, ca Dumnezeu să le arate eliberarea lor din munca aceea, Dumnezeu zice în Exod 16: „Opriți-vă! Mâine este ziua de Sabat, este ziua Mea în care Eu M-am odihnit și odihniți-vă și voi.” Și apoi la Sinai Dumnezeu instituie prin Lege. Acolo este momentul în care Dumnezeu instituie prin Lege ziua de Sabat.

Deci lucrul acesta este clar. Ziua de Sabat a fost instituită la Sinai după eliberarea din Egipt.

Al doilea lucru important este că această zi a devenit semnul legământului între Dumnezeu și poporul Său. Dumnezeu spune: „Iată fac legământ cu voi.” Și semnul legământului, așa cum am dat exemplul cu inelul de logodnă și de căsătorie, este ziua ziua de Sabat. Concluzia la care am ajuns este că atunci când se termină legământul acela, atunci când Dumnezeu rupe legământul acela și-l finalizează, semnul legământului este anulat. Nu mai are nici o valoare, este anulat.

Poporul mai târziu s-a îndepărtat de Dumnezeu. În timpul împăraților, chiar a judecătorilor, poporul s-a depărtat, nu a ținut Legea lui Dumnezeu, în care erau practic termenii legământului dintre Dumnezeu și poporul Său. Și de aceea Dumnezeu duce în robie poporul. Apoi când se întoarce poporul, învățătorii lui Israel și-au dat seama de un lucru: „Am ajuns în robie pentru că am călcat poruncile lui Dumnezeu, că am călcat Legea și Sabatul. Am stat în robie atâția ani cât nu am respectat prevederile Sabatului, mai precis ale anilor sabatici.” Pentru cei 70 de ani sabatici pe care i-au încălcat, atâta a stat poporul în robie: 70 de ani.

Atunci învățătorii și rabinii au zis: „Hai să securizăm lucrurile, să facem ca să nu mai călcăm această zi și să riscă să ajungem din nou în robie.” Într-o porțiune a cărții de tălmăcire a cărții numite „Talmudul”, în secțiunea numită „Mishnah” sunt scrise 24 de capitole în care au pus legi și legișoare, ca să se asigure că poporul nu mai calcă ziua de Sabat. Acest lucru însă a împovărat foarte mult poporul, pentru că ziua aceasta în loc să fie o zi de odihnă și de bucurie, a devenit o zi de povară. Ce sa faci, ce să nu faci!

V-ați gândit și voi probabil câteodată dacă e bine să speli vase duminica sau nu. Dacă mă duc într-o altă în parte în țară, mă întreb dacă e bine că fac lucrul acesta sau nu. Dacă mă duc la cumpărături, iar mă întreb dacă e bine sau nu. V-au testat astfel de gânduri? Probabil că da. Acest lucru arată confuzia, arată că nu știm ce e bine să facem și ce nu e bine.

Acum ajungem în Noul Testament în perioada în care Domnul Isus vine și vorbește despre Sabat și face niște lucruri în ziua de Sabat care îi scandalizează pe acești învățători ai Legii care protejau Sabatul. Și Domnul Isus vine și le spune: „Eu sunt Domn și al Sabatului. Este bine să faci bine în ziua de Sabat și Eu sunt Cel care dezleg Sabatul.”

Această frază este capitală. Ce înseamnă că Domnul Isus dezlega Sabatul? Aici este o confuzie. Știți de ce? Pentru că cei care consideră că Sabatul este încă parte din datoria creștinului, se uită în toate textele în care Domnul Isus în ziua de Sabat se ducea la sinagogă și undeva scrie: „Isus se ducea după obiceiul Său în ziua Sabatului la sinagogă.” Astfel ei zic: „Vedeți? Acesta era obiceiul Domnului Isus, să se ducă la sinagogă de Sabat. Și acest lucru este normativ pentru toți creștinii.”

Ca să nu mai zicem, că dacă mergem la Faptele Apostolilor, sunt iarăși 5 texte pe care le avem acolo. Și am văzut că pe unde mergea Pavel se ducea în ziua de Sabat la sinagogă, „după obiceiul său”. Astfel unii zic: „Vedeți? Și Domnul Isus a ținut Sabatul! Și apostolii au ținut Sabatul! Ce mai doriți? Trebuie să-l ținem și noi.”

Aceasta este concluzia trasă de cei care se numesc „Sabatarieni”. Aceștia aș spune că se împart în două categorii: „sânbătarii” și „duminicarii”. Sânbătarii zic: „Trebuie să ținem Sabatul, dar trebuie să-l ținem sâmbăta că aceea e a șaptea zi.” Alții zic: „Sabatul este într-adevăr obligatoriu pentru creștin, dar s-a mutat. A sărit de sâmbătă, duminică. Și nu-l mai ținem sâmbăta, că Sabatul creștinilor este duminica.” Și atunci ei țin duminica, cam la fel cum țineau evreii sâmbăta. Diferența o face ziua.

De ce ținea Domnul Isus Sabatul? Dacă Domnul Isus a vrut să-l dezlege și să pună capăt Sabatului, de ce ținea Domnul Isus Sabatul? Parcă ne duce în confuzie. Dacă Domnul Isus a vrut ca, creștinii să aibă libertate, să nu mai țină o zi, să nu mai fie legați de niște reguli, de ce ținea El Sabatul?

Răspunsul este în Galateni 4:4: „Atunci când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege pentru ca să căpătăm înfierea.” De aceea Domnul Isus Hristos a ținut Sabatul, pentru că El era sub Lege, ca să ne poată elibera, să ne scoată de sub Legea aceasta, care ne condamna. El vine și Se naște sub Lege, păzește tot ce este în Lege, împlinește Legea. Singurul care a împlinit Legea, ca astfel să ne poată ierta pe noi cei care călcam Legea.

Acum logica este simplă. Dacă noi ar trebui să ținem Sabatul pentru că Domnul Isus Hristos a ținut Sabatul, atunci pentru că Domnul Isus Hristos a fost tăiat împrejur și noi ar trebui să fim tăiați împrejur. Pentru că Domnul Isus a făcut tot ce ținea de Lege, și noi ar trebui să ținem toată Legea. Însă astăzi nu e chiar așa.

Când trecem în Faptele Apostolilor, acolo există un moment extrem de important. Aici lucrurile încep să se schimbe. Aici apare o tranziție și să vă spun de ce.

Creștinismul a apărut printre evrei. Și evreii aceștia care au venit la Hristos și au îmbrățișat credința în Domnul Isus Hristos, continuau să țină Sabatul. Ei prețuiau ceea ce era în Vechiul Testament și ei continuau să țină Sabatul. Pavel a început să meargă și să predice Evanghelia la neamuri. Problema era că neamurile nu țineau Sabatul. Le predică Evanghelia, cei dintre neamuri vin la Hristos și Pavel le spune:

  • Dragii mei, Hristos este sfârșitul Legii.
  • Și ei fericiți: „Aleluia, L-am primit pe Hristos, Îl iubim pe Hristos! Acum nu mai trebuie să ținem nici o Lege nu?
  • Nu! Țineți Legea lui Hristos, învățătura Lui.

Pe urmele lui Pavel au început să meargă iudaizatorii aceștia, detașamente de farisei și ajungeau în Galatia, în Colose, în Efes, la Roma și le zicea acestora: „Pavel e greșit. Nici măcar nu e apostol. Dacă vreți să fiți mântuiți, voi trebuie să credeți în Hristos, să țineți Legea și ziua de Sabat.”

Astfel mulți fiind în confuzie, Pavel se duce la Ierusalim să lămurească problema. Acolo în Faptele Apostolilor 15, are loc adunarea fraților de la Ierusalim: primul conciliu de lămurire a problemelor. Acolo la primul conciliu încep discuțiile: „Trebuie să se păzească Legea sau nu? Trebuie să fim tăiați împrejur sau nu?” Astfel după mule discuții ajung la o concluzie. Au discutat frumos acolo, nu și-au scos ochii, nu s-au tras de păr, nu s-au îmbrâncit, au vorbit cu respect.

Noi trebuie să învățăm din acest lucru ce înseamnă să discuți lucruri de teologie în termeni cordiali, nu că înfingi degetele în ochii celuilalt și urli și țipi la el. Nu, ci frumos discuți lucrurile acestea.

În final trimit o scrisoare la toți unde scrie următoarele lucruri: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie.” Adică ce trebuie? Să țină Sabatul? Greșit! Aceasta ar fi fost prima cerință dacă era capital Sabatul în economia relației poporului cu Dumnezeu în noul legământ.

Cuvântul spune mai departe: „Adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”

Aceasta a fost concluzia. Nu s-a amintit nimic despre Sabat. Nu s-a spus: „Trebuie să ținem Sabatul. Atenție! Acesta este semnul legământului. Țineți-l!” Nu, nu mai era semnul legământului. Legământul fusese deja anulat și acum era perioada de tranziție.

Dar știți cum e? Când e o perioadă de tranziție, acolo se îmbină lucruri vechi cu lucruri noi. Și noi înțelegem bine ce înseamnă tranziția, când ne gândim la comunism și la democrație. Am avut vreo 20 și ceva de ani (și încă avem) în care ceva din comunism a rămas și a venit noutatea, s-a schimbat sistemul.

Problema este că unii încă iubesc comunismul: „Ce bine era atunci! Că ni se dădea praz, castraveți, usturoi, un apartament, o slujbă! Acum stăm pe stradă, suntem șomeri.” Înțelegeți? Când sunt tranzițiile acestea, poate să se nască confuzie.

Atunci sabatarienii se uită la această perioadă de tranziție și zic: „Vedeți? Ei țineau Sabatul. Lucrul acesta este pilduitor și normativ. Sabatul are caracter universal și permanent.”

Deci ne-am uitat la ce făcea Domnul Isus, că dezlega ziua Sabatului, ne-am uitat în Faptele Apostolilor în care nu s-a impus ținerea zilei de Sabat celor dintre neamuri, în timp ce etnicii evrei creștini, continuau să-l țină.

Aici era problema că în primele secole a fost o perioadă în care unii creștini țineau Sabatul și alții nu țineau Sabatul. Sunt evidențe în care unii creștini țineau ziua a șaptea, iar alții nu o țineau, ci se întâlneau în prima zi a săptămânii și celebrau împreună frângerea pâinii, erau în rugăciune și sărbătoreau învierea Domnului Isus.

Când ne ducem la epistole, aici dragii mei, de la ofensiva sabaterienilor, îi observăm că ei intră în defensivă. Aici încep să se apere. De ce? Pentru că Pavel începe să clarifice lucrurile. Haideți să vedem cum o facem.

Este extraordinar că studiem în perioada aceasta cartea Galateni. Acolo în cartea Galateni vedem cum Pavel explica faptul că Legea a avut un rol foarte important pentru o anumită perioadă. Acolo în ultima secțiune pe care am studiat-o, Pavel spune în capitolul 3 că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam și făcut o promisiune lui Avraam. Și această promisiune avea să se împlinească în Isus Hristos. Dar pentru că poporul a păcătuit, Dumnezeu vine cu un adaos mai târziu la Sinai și dă Legea. Și astfel există o perioadă în care poporul este sub Lege și Pavel spune: „Promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, nu putea fi anulată de un alt testament care venea la 400 și ceva de ani după el. Legea a fost dată ca un îndrumător spre Hristos.”

Deci Dumnezeu face promisiunea lui Avraam, apoi dă Legea și toată Legea este un îndrumător spre Hristos și Pavel spune în versetul 25: „După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.” Lucrurile sunt clare! Cine vine și spune că trebuie să ținem Legea, să vă duceți la Galateni 3:25 și spuneți: „A venit credința, noi nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Noi acum suntem sub un alt legământ. Și acesta este legământul harului, nu este legământul Legii. Noi suntem legați de Hristos, nu mai suntem legați de Lege și de Sabat. Noi suntem legați de Hristos și de odihna mântuirii.”

Acum pentru că Pavel vede că există confuzia aceasta între credincioși, își exprimă o dezamăgire în capitolul 4 și le spune: „Vedeți? Uitați-vă la voi: păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Vă țineți de vechile orânduiri. Vă țineți încă de lucrurile începătoare care au trecut și care s-au terminat. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”

Apoi ascultați ce spune Pavel, după ce lucrurile sunt clare, după ce înțelegem că Hristos este sfârșitul Legii, iată ce trebuie să înțelegem din Coloseni 2:16: „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”

Extraordinar! Aici Pavel vrea să spună că toate instituțiile acestea ale vechiului legământ erau umbre pentru ceea ce avea să se împlinească în Domnul Isus Hristos. Când a venit Hristos, avem împlinirea tăierii împrejur, avem împlinirea Sabatului, avem împlinirea oricărui lucru stipulat în Lege. El este jertfa, El este Marele Preot, în Hristos avem totul!

Și mă șochează când oamenii aceștia vin la noi și spun: „Sabatul! Legea!” Tot strigă și parcă nu ar citi ce spune Pavel în epistolele sale. Ba citesc și ei, dar interpretează altfel. Ei spun: „Stai, stai. Nu este vorba de legea ceremonială, ci este vorba de legea morală.” Și fac distincție între ceea ce Scriptura numește Lege: între decalog și restul. Însă nicăieri în Scriptură Pavel și Domnul Isus nu fac această distincție. Când Domnul Isus, Pavel și ceilalți vorbesc de Lege, vorbesc începând mai ales cu cele 10 porunci și despre restul, despre tot ce era în Lege. Hristos este sfârșitul Legii. Punct! Așa spune Luther: „Punct!”

Mai este un text pe care aș dori să-l citesc din Romani 14. Este tot un fel de reglementare a ceea ce trebuie să facem noi ca și creștini când este vorba de anumite lucruri sensibile precum mâncărurile, dietă, zile de sărbătoare, zile de Sabat ș.a.m.d. Romani 14 de la versetul 2: „Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.”

Adică este deranjabil dacă mie îmi place carnea de porc, să vină cineva să mă sâcâie și să-mi tot spună că el mănâncă zarzavaturi. Pavel spune: „Domnul să-l mângâie și să-l binecuvinteze cu zarzavaturile lui și, și pe celălalt care mănâncă carne de porc să fie binecuvântat și să-i cadă bine.”

Nu trebuie să ne judecăm. Romani 14:4-5: „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.”

Ce spune Pavel aici? Pavel oferă o soluție de împăcare pentru toată lumea și este următoarea: dacă crezi că trebuie să-ți acoperi capul la închinare și aceasta este încredințarea ta, acoperă-l. Dacă nu crezi lucrul acesta, nu-l acoperi. Ține-ți încredințarea cu toată baza teologică pe care o ai pentru tine, respectă-ți convingerile, dar nu te băga să-l judeci pe celălalt. Dacă îți acoperi capul, considerând că există bază teologică pentru aceasta, acoperă-l. Dar nu scoate ochiul celor care nu-și acoperă capul. Înțelegeți?

Legat de ziua de Sabat, dacă consideri că trebuie să ții o zi și trebuie să o ții sâmbăta sau duminica, ține-o! Dar nu scoate ochiul celui care nu o ține, pentru că el și-a găsit odihna în mântuirea lui Hristos și astfel își ea și el o zi din cele șapte să se odihnească, că trupul acesta are nevoie de odihnă. Prin creație Dumnezeu ne-a construit în felul acesta, să muncim un timp și apoi să ne odihnim. Și Dumnezeu a zis să lucrăm șase zile și una să ne odihnim, ca principiu practic de funcționalitate a vieții. Dacă ții ziua aceea, ține-o, dar nu te duce la alții și le spune: „Dacă nu țineți Sabatul nu sunteți mântuiți. Dacă nu țineți Legea nu sunteți mântuiți.” Acest lucru este foarte grav. Intri în contradicție cu învățătura lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Dacă nu ții ziua de Sabat, bucură-te și înțelege câteva lucruri în această zi.

Și aș vrea să mă duc mai departe și să vedem cum trebuie să ne raportăm noi la ziua de duminică, pentru că aici este problema și cred că suntem ușor în confuzie. De ce avem noi ziua de duminică? De ce ținem duminica?

Pentru aceasta deschidem la Evrei 3 și 4. Aici este foarte important să înțelegem ceva. Evrei 3 și 4 vorbesc despre ziua de odihnă sau de odihnă. Dar este foarte interesant modul în care autorul epistolei către evrei își construiește argumentul în întreaga carte. Iată ce spune autorul: „Dragi evrei, a venit Hristos, a venit Mesia. Și trebuie să înțelegeți ceva: că El este împlinirea a tot ceea ce voi ați așteptat sub formă de simboluri, de umbre, de ceremonii, de ritualuri ș.a.m.d. Totul este în Hristos!”

Dacă doriți să studiați cartea Evrei, cheia cărții Evrei este următoarea. Capitolul 1: Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu întrupat. Capitolul 2: Hristos este Căpetenia care suferă pentru poporul Său. Capitolul 3 și 4: Hristos este împlinirea Sabatului. Capitolul 5 și 6: Hristos este Preot după rânduiala lui Melhisedec. Capitolul 7 și 8: Hristos este Marele Preot. Capitolul 9: Hristos este împlinirea legământului. Capitolul 10: Hristos este Mesia Cel trimis. Capitolul 11: Hristos este obiectul credinței noastre. Capitolul 12: Hristos este Căpetenia și desăvârșirea credinței noastre. Capitolul 13: Hristos este jertfa.

Totul este Hristos! Totul se împlinește în Hristos! Prin urmare și odihna despre care evreii vorbeau și o țineau sub forma zile de Sabat, se împlinește tot în Domnul Isus Hristos.

Puritanii, cei care au trăit prin secolele XVI-XVII, au venit și au spus că de fapt noi trebuie să ținem încă Legea morală. Și întru-cât în Legea morală este și prevederea cu privire la ziua de Sabat, trebuie să o ținem și pe aceasta cumva. Ei au fost cei care au vorbit despre transferul de sâmbăta duminica și au numit duminica „Sabatul creștin.”

Care este înțelesul zilei de duminică? Ce vă spune cuvântul „duminică”? „Dominus Deus!” care înseamnă „Ziua Domnului!” La noi se spune „duminică”. La americani se zice „Sunday” care înseamnă „Ziua soarelui.” Și ce supărați sunte aceia care țin sâmbăta pentru că zic: „Voi în loc să țineți Sabatul Domnului, țineți ziua soarelui! Voi vă închinați la idoli, la soare, nu Domnului.”

Am fost în evanghelizare cu Virgil și o femeie a venit la noi și a zis: „Ați călcat ziua Domnului, ați călcat Legea lui Dumnezeu!” Ce supărată mai era și Virgil a zis: „Domnul să te binecuvinteze.”

Ce e cu ziua Domnului? Dragii mei, să nu vă supărați pe mine că vă spun, dar din punctul meu de vedere această numire este improprie. Știți de unde este numită așa? Din Apocalipsa 1:10: „În ziua Domnului eram în Duhul.” Întrebarea este următoarea: acea zi a Domnului în care Ioan era în Duhul care este? Duminica sau sâmbăta?

Sabatarienii adventiști vin și spun: „Citiți toată Scriptura și vedeți unde scrie că o zi este a Domnului.” Și într-adevăr le vom da dreptate pentru că dacă Dumnezeu zice că o zi este a Lui, aceea este ziua a șaptea.

Însă când Ioan scrie despre ziua Domnului, vreau să vă spun că este vorba despre escatologie, despre profeție. Și dacă vrem să înțelegem sintagma aceea „ziua Domnului”, știți unde trebuie să ne ducem? În profeți, care au vorbit despre ziua Domnului. Și ce este ziua Domnului în profeți? Când Zaharia, Isaia, Ieremia, când toți ceilalți vorbesc despre ziua Domnului, ce este aceasta? O zi de răzbunare! Este Apocalipsa! Este o zi în care Dumnezeu judecă lumea! Aceasta este ziua Domnului, ziua de judecată a lui Dumnezeu.

Cum s-a ajuns acum de la ziua de răzbunare la ziua de odihnă pe care s-o numim ziua Domnului? S-a ajuns printr-un artificiu interesant din Evrei 4. Aici lucrurile sunt profunde. Evrei 4:10: „Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

Puritanii au pus o întrebare aici. Jonathan Edwards, marele puritan, spune: „Cine intră în odihna Lui? Cine este acest „Cine”? El este Domnul Isus! El intră în odihnă și Se odihnește de lucrările Lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Când a intrat Domnul Isus în această odihnă? În ziua învierii!” Prin urmare ziua de înviere, devine ziua de odihnă, ziua Domnului.

Acum să-mi fie cu iertare, dar exercițiile acestea teologice pe mine nu mă satisfac pentru că nu avem explicit legat de un transfer al Sabatului, de sâmbăta duminica. Vreau să vă spun că cei care țin duminica și vor s-o țină ca sâmbăta, sunt liberi s-o facă. Dar nu au baze teologice. Nu au rațiuni teologice ca s-o facă. Atunci ce este cu duminica?

Noi ne uităm și citim în cartea Faptele Apostolilor că există două situații în care apostolul Pavel s-a adunat în ziua întâi a săptămânii la închinare cu poporul lui Dumnezeu. Apoi citim în Corinteni când zice să strângă ajutoare și să le pregătească pentru cei din Roma. Și acolo scrie: „În ziua întâi a săptămânii aduceți ajutoarele acestea, când veniți la închinare aduceți și ajutoarele acestea, să le adunăm pe toate și să le ducem la Ierusalim.”

Prin urmare, ce vedem este că încă din perioada apostolică, Biserica nou testamentală a început să se întâlnească la închinare în ziua întâi a săptămânii. De ce? Pentru că în acea zi Isus Hristos a înviat din morți. Lucrul acesta este capital! În acea zi Domnul Isus Hristos finaliza lucrarea și pentru toți cei care cred în El, are loc intrarea în odihna mântuirii. Și acest lucru este esențial.

Mai mult decât atât, știți ce s-a întâmplat în ziua întâi a săptămânii? S-a coborât Duhul Sfânt! A fost Cincizecimea în ziua întâi a săptămânii. Acestea sunt două lucruri extrem de importante. Atunci ziua întâi a săptămânii pentru creștini, a devenit o zi de celebrare și de bucurie.

Când noi venim în ziua întâi a săptămânii aici, nu venim pentru că vrem să ținem un Sabat dragii mei. Dacă venim aici, venim să ne închinăm lui Hristos. Venim să-L înălțăm pe Hristos pentru că El ne-a adus în odihna Lui! În sfârșit intrăm în odihna mântuirii. De aceea există o linie frumoasă în toată Scriptura despre adevărata odihnă. Care este aceasta?

Dumnezeu a creat și S-a odihnit, a intrat în odihnă după muncă. Poporul Său pe care l-a ales a fost muncit mult de Faraon în scalvie. Dumnezeu l-a scos, l-a dus în țara Canaanului și Cuvântul ne spune în Iosua că poporul a intrat în țară și s-a odihnit. Dar s-a odihnit cu adevărat? Nu ne spune cartea Evrei lucrul acesta, ci ne spune că dacă Iosua le-ar fi dat aceast odihnă, nu mai era nevoie de o altă așteptare a odihnei. Așadar Iosua i-a dus în mod fizic la odihnă, dar în final, ei nu au intrat în odihna lui Dumnezeu, în odihna spirituală a mântuirii.

Aici după cum vedeți, odihna fizică prefigurează odihna spirituală. În tot Vechiul Testament vedem că există o așteptare a intrării într-o odihnă, în odihna mântuirii. Și a venit Hristos! Și ne-a eliberat de sub domnia și robia păcatului. Și Hristos spune: „Veniți la Mine!” Nu zice: „Duceți-vă la Lege, țineți Sabatul ca să fiți mântuiți.” Ci zice: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da Sabat.” Așa scrie în original: „Eu vă voi da Sabatul!” Și oricine vine la Hristos intră în Sabat, în odihna mântuirii. Și am intrat prin credință în Sabat, în odihna mântuirii.

Dar aici este o mică problemă, pe care adventiștii o iau și spun: „Dar i-a uitați-vă ce scrie în Evrei 4:9: „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Vezi că rămâne o zi? Că rămâne o odihnă? De ce nu o ții?” Și tu vii și-i spui: „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat.” Nu zice „Rămâne o odihnă de Sabat.” Nu zice că „Rămâne o zi.” Versetul 7 spune că „El hotărăște din nou o zi”. Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat. Și tu vii și-i spui: „Vezi? Este ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu! Nu este de Sabat.”

Și simți că l-ai biruit. Dar vreau să vă spun că am studiat atent Cuvântul acesta și acel „ca” nu există în textul original. Scoateți-l de acolo! Atunci ce facem? Că rămâne o zi de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu! Da, rămâne o zi de Sabat, rămâne o zi de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu! În original scrie: „Rămâne sabatismos.” Rămâne un Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Atunci parcă am zice că trebuie să-l ținem și că trebuie să devenim baptiști sânbătari, că există din aceștia și au existat în istorie.

Dragii mei, ce vrea să spună autorul aici, este următorul lucru: noi am intrat în odihna mântuirii, am intrat în odihna de Sabat prefigurată de ținerea Sabatului în formă fizică pe tot parcursul vechiului legământ și suntem în odihna mântuirii. Dar odihna aceasta nu este desăvârșită, căci odihna noastră plenară este în Împărăție. De aceea, chiar dacă noi suntem în odihna mântuirii, nu suntem pe deplin. Suntem deja, dar nu încă.

De aceea și pentru cei din noul legământ rămâne încă o odihnă care este înaintea noastră. După cum Iosua i-a dus pe cei din poporul Său în odihna din Canaan, dar nu au intrat în odihna spirituală a mântuirii, la fel este și pentru noi. Am intrat în odihna mântuirii, dar parcă încă așteptăm ceva.

Și nu vă pot spune de câte ori eu cu soția terminăm ziua frânți și spunem: „Slavă Domnului suntem mântuiți! Dar când vom scăpa de toate acestea? Doi ani nu am dormit bine.”

Dragii mei este bucurie că am intrat în odihna mântuirii, dar încă înaintea noastră rămâne un Sabat pe care îl vom trăi deplin, o odihnă pe care o vom trăi deplin când vom fi cu Domnul Isus Hristos în ceruri. Abia aștept ziua aceea, abia aștept să mă bucur și să vedem acea odihnă desăvârșită pe care Domnul ne-o va da când vom fi împreună cu El.

Aș vrea să închei doar cu câteva întrebări. Ai experimentat tu odihna mântuirii? Este o întrebare importantă. Căci Sabatul acela pe care evreii îl țineau sâmbăta și pe care îl țin adeventiștii astăzi sâmbăta, această ținere nu vorbește decât despre intrarea noastră în odihna mântuirii. Dar vreau să te întreb: ai intrat tu în odihna mântuirii? Căci dacă nu ai intrat în odihna mântuirii, dragul meu poți să ții un milion de Sabate cu carne și fără carne, cu zarzavaturi și fără, să te duci o milă sau jumate, poți s-o ții ca la carte, căci ai ratat totul! Absolut totul!

Te ții de Lege? Te ții încă de Lege? Vrei să ții Legea? Fii cu luare aminte, căci dacă te bagi sub aceasta, trebuie să ții toată Legea! Te bagi sub blestemul Legii și vei fi mântuit doar dacă o ții pe toată.”

Dar vreau să te mai întreb ceva: te bucuri tu și celebrei cu adevărat învierea lui Hristos? Când vii aici și cânți, când vii aici și te rogi, celebrezi cu adevărat? Sau ești încă obosit dragul meu? Obosit poate de orele târzii în care ai stat să te uiți la filme până la 3-4 dimineța și vii aici orbecăind și gâfâind! Sau ai muncit toată săptămâna și nu te-ai oprit un pic să ridici ochii spre ceruri și să zici: „Doamne, slavă Ție! Vai, ce frumos sunt acești copaci înfloriți! Vai, ce frumos cântă păsărelele! Vai, ce frumoasă e căldura!” Dar nu! Ci tragem și tragem, îi dăm a treia, a patra, a cincea, a șasea, rupem cutia de viteză. Și ești obosit, nu ai bucurie, nu te bucuri cu adevărat de odihna mântuirii, nu o celebrezi. Înțelegi tu ce este adevărata celebrare a învierii? Te odihnești în această realitate? Sau ești încă împovărat? Dacă ești împovărat, Hristos te invită: „Vino, tu truditule și împovăratule, și îți voi da odihnă.” Lasă facebook, lasă filmele, lasă twitter! Veniți, odihniți-vă în Hristos!

Și aș mai adăuga o întrebare: ai echilibrul să te oprești și tu din când în când, după șase zile de muncă și să te odihnești? Eu abia aștept ziua aceea. Pentru mine nu poate fi duminica, că trag duminica de mă rup tot. Dar lunea, este Sabatul meu și mă bucur împreună cu familia.

Preaiubiților, Sabatul din Vechiul Testament era o umbră. Hristos a venit și a împlinit umbra aceasta și El este realitatea aceasta. Te invită în ea, te invită să fii iertat, eliberat, mântuit și să trăiești bucuria odihnei. Dar și dacă o trăim, mai avem ceva înainte: rămâne pentru noi un Sabat, o odihnă ce va fi împlinită acolo în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Până atunci să-L celebrăm pe Hristos în ziua învierii și să ne bucurăm că ne-a dat Duhul Sfânt prin care avem viață și trăim. Iar dacă alții vin să vă bage degetele în ochi, nu răspundeți cu aceeași piatră, tratați-i cu dragoste, îngăduiți-i, căci sunt cei mai slabi dintre noi. Amin!