Biserica Creștină Baptistă Providența Brașov

Providenta Brasov

1 August 2016

Luca 6:27-36 - Sorin Prodan - Predica de pe munte - Partea III

Evanghelia după Luca 6:27-36 – Sorin Prodan – Partea III – Providenta Brasov

De o bună perioadă de timp biserica noastră este într-un proces de construcție a unei noi locații și acum ori de câte ori merg acolo pe șantier să văd care sunt progresele șantierului, constat că mă întorc acasă murdar. Oricât aș încera să evit zonele care mă expun la a mă murdări, nu pot. Fie este ciment care mi se pune pe pantaloni, fie este var sau pete de fier ruginit. Și ajung acasă și trebuie să îmi schimb hainele, cu toate că eu am crescut la țară și deseori le schimbam o dată pe săptămâna. Mașina noastră de spălat funcționează pe foc continuu și nu atât de mult datorită mie, cât a băieților mei. Și cred că nu sunt singurul, știți ce înseamnă lucrul acesta.

Dar este o realitate pe care o experimentez. Este o expunere și o consecință a acestei expuneri. Cu toții venim dintr-o săptămâna în care am fost expuși la tot felul de medii. Unii dintre noi probail am fost expuși la un mediu mai puțin poluat de păcat. Alții am fost expuși însă la un mediu foarte, foarte viciat de realitatea păcatului. Și unii dintre noi am trăit în intervalul acesta de timp într-un mediu infectat de păcat. Vreau să înțelegem că păcatul are natura aceasta de a ne compromite, de a ne murdări. Nu putem să stăm prea multă vreme departe de păcat dacă suntem undeva în mediul în care păcatul este puternic.

De aceea ori de câte ori venim în Casa lui Dumnezeu și suntem expuși la Cuvântul lui Dumnezeu, acest lucru este absolut necesar pentru noi. Vă îndemn pe toți cei care sunteți în locul acesta aici, nu neglijați Casa lui Dumnezeu. Nu stați departe de Casa lui Dumnezeu. Ori de câte ori există o posibilitate sau o ocazie a poporului lui Dumnezeu de a veni și de a se așeza în fața Scripturilor sau la rugăciune, folosiți timpul acela, pentru că acela este timpul în care noi ne branșăm la adevărul lui Dumnezeu, la Evanghelia veșnică și Dumnezeu ne dă o putere supranaturală de a lupta cu păcatul și de a ne ține neîntinați de lume.

Consider că venirea noastră în Casa lui Dumnezeu și expunerea Cuvântului lui Dumnezeu sunt vitale pentru noi! Pentru că săptămână de săptămână noi trăim în realitatea aceasta a unei lumi căzute, a unei lumi corupte. Trăim într-o țară și într-un sistem strâmb. Oricât am comenta și oricât am critica, să știți că acest sistem nu se va îndrepta.

Este drept ce spune înțeleptul Solomon: „Ce este strâmb, nu se poate îndrepta în lumea aceasta.” Și toată călătoria aceasta până la sfârșitul vieții noastre, va fi o călătorie în care ne vom uita în stânga și în dreapta și vom vedea lucruri strâmbe și păcate.

În ziua aceasta mă gândesc în special la cei care trăiesc într-un mediu mult, mult mai poluat de păcat decât mediul în trăiesc eu. Uneori mie îmi vine mai ușor. Și mă aflu câteodată într-o contradicție: trebuie să predic unor oameni, dar recunosc că timpul meu este undeva fie în studierea Scripturilor, fie în a consilia pe cineva. Și mă aflu câteodată într-un mediu mai protejat decât ceilalți cărora le predic. Nu putem să ignorăm realitatea aceasta: faptul că lumea aceasta stricată și coruptă încearcă să ne modeleze mintea noastră după tiparul ei.

De aceea este extrem de important ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în Romani 12 și ne reamintește această realitate și acest deziderat pe care trebuie să-l avem cu toții: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Ce trebuie să se schimbe în viața noastră săptămână de săptămână, nu sunt hainele noastre, nu este ceva de natură fizică, textilă, ci este mintea noastră. Pentru că mintea aceasta este permanent expusă la învățătura sistemului și lumii căzute. Aici este valoarea așezării noastre zilnice, adică zi de zi, la lumina pe care Dumnezeu ne-o dă în Sfintele Scripturi.

Un Psalm ne spune atât de frumos: „Prin lumina Ta vedem lumina.” Niciodată nu vom vedea lumina adevărată, autentică, dacă ne expunem la lumina lumii acesteia, la sistemul de gândire al lumii acesteia. Niciodată nu vom putea cunoaște lumina adevărată.

Am făcut această introducere pentru că suntem în studiul nostru la un segment important din învățătura Domnului Isus și anume „predica de pe munte”. De câte ori vin la textul predicii de pe munte, sentimentul meu este că trebuie să urc un munte. Pentru că această învățătură este atât de măreață, atât de înaltă și atât de uimitoare, încât eu cred că orice om de bun simț nu poate să stea indiferent față de ce spune Mântuitorul în această predică. Dar cu toții știți că atunci când urcați un munte, cu toate că este greu sau foarte greu, atunci când ajungeți sus, de acolo vedeți lucruri pe care puțini oameni le văd.

Îmi aduc aminte când am fost în prima mea călătorie de concediu în Grecia, la Paralia Katerini, o zonă recunoscută. Această localitate de litoral nu este departe de Muntele Olimp, muntele celebru din mitologia greacă. Și mi-am zis: „Mă duc să urc Olimpul!” M-am avântat eu în această expediție și mi-am dat seama după vreo opt ore de mers, că urcatul pe Muntele Olimp nu este o experiență plăcută. Era o zi toridă și urcușul era unul pe o pantă foarte mare. La un moment dat corpul meu nu mai făcea față și rămăsesem și fără apă.

În cele din urmă am reușit să ajung pe vârful cel mai înalt de pe Muntele Olimp. Vă mărturisesc că acel ceas în care am stat pe vârful Muntelui Olimp, a meritat tot efortul de a urca până acolo. Pentru că atunci când urci pe munte, când ajungi pe vârful unui munte, poți să vezi foarte, foarte departe.

Atunci când suntem în predica de pe munte, urcăm pe un munte al gloriei și al măreției învățăturilor și de acolo putem să vedem foarte departe.

Am început studiul predicii de pe munte și ne-am uitat la fericiri, cine este fericit și cine este blestemat. În Evanghelia după Luca, Domnul Isus așează fericirile în contrast cu niște blesteme spunând: „Ferice de voi care sunteți flămânzi, care plângeți, care sunteți prigoniți de oameni” și „Vai de voi bogaților, vai de voi care sunteți sătui, vai de voi care râdeți acum, că voi veți plânge.” Apare contrastul acesta și din acest prin fragment din predica de pe munte, am tras câteva concluzii și vreau să le reamintesc.

Prima concluzie: modul de gândire al lumii este în totală contradicție cu gândirea lui Dumnezeu. Chiar dacă uneori pare că ceea ce spune lumea în filozofia sau psihologia ei este bine și atractiv, vreau să vă spun că în esență este total diferit. În aparență lucrurile pot să se asemene, în esență însă lucrurile sunt complet, complet diferite. Lumea gândește într-un fel despre sărăcie și într-un alt fel despre bogăție, despre foamete și satisfacție, despre întristare și bucurie, despre ce înseamnă popularitate și ce înseamnă respingere. Întotdeauna lumea va gândi într-un mod care se potrivește gândirii lumești, fără Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu însă, are o totală altă gândire.

A doua concluzie pe care am tras-o din acest fragment a fost că fiecare experiență majoră a vieții, a fost confiscată de dușmanul lui Dumnezeu, Satan, și a fost pervertită. Luați orice experiență, de pildă dragostea sau experiența creșterii copiilor, sau experiența libertății, experiența cunoașterii sau experiența fericirii, fiecare experiență diavolul a pervertit-o, a murdărit-o, a sucit-o. Și nu mai este acea experiență pe care Dumnezeu a proiectat-o pentru ființa umană.

Iar a treia concluzie a fost că viața unui adevărat ucenic, trebuie caracterizată de toate trăsăturile pe care Domnul Isus le arată în predica de pe munte.

De aceea invitația pentru a continua studiul nostru în predica de pe munte, eu sper să fie atractivă pentru fiecare dintre noi. În această zi aș dori să continuăm să ne uităm la următorul fragment: „Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.”

Când citesc fragmentul acesta, vă mărturisesc că parcă sunt speriat. Cine dintre noi poate spune că împlinește cuvintele acestea? Nu aveți sentimentul că suntem așa de departe de ce ne spune Domnul Isus în aceste cuvinte?

Vă aduceți aminte de porunca despre care spune Domnul Isus că este cea mai mare poruncă? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți? Cine poate ridica mâna de aici și să spună că L-a iubit pe Dumnezeu măcar o secundă cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea? Sau măcar o secundă să iubim pe aproapele nostru cum ne iubim pe noi înșine? Sau să iubim pe vrăjmașii noștri și să facem bine celor ce ne urăsc?

Dragii mei, acest lucru este im-po-si-bil, dacă inima noastră nu este transformată. Dacă inima cu care noi ne naștem în lumea aceasta, o inimă afectată de păcat, dacă inima aceasta nu este schimbată de Domnul Isus și nu ni se dă o inimă nouă, atunci este imposibil să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele și vrăjmașul nostru.

Învățătura aceasta a Domnului Isus este atât de neobișnuită pentru oamenii din lumea aceasta, pentru că oamenii din lumea aceasta L-au urât pe Domnul Isus și ne urăște și pe noi datorită acestei învățături. Și cu toate că învățătura aceasta ne îndeamnă pe noi spre bine, spre a iubi chiar și vrăjmașii, rezultatul și reacția lumii la ceea ce noi dorim să se vadă în viața noastră, respectiv ascultarea de Domnul Isus Hristos, este ură. Și te trezești dintr-o dață în fața lumii acesteia care te urăște, provocat sa iubești. Este total nenatural.

În primul rând lucrul pe care îl vedem aici este caracterul autoritar al acestei învățături. Iată ce spune Domnul Isus: „Dar eu vă spun vouă care Mă ascultați!” Despre cine este vorba aici? Despre cineva care aude? Eu cred că este ceva mai mult, că este vorba de cineva care ascultă, adică se supune Domnului Isus Hristos. „Vouă vă spun,” spune Domnul Isus, „nu spun lumii acesteia care poate aude învățătura aceasta.” Dar nu ascultă în sensul de a urma învățătura aceasta. „Vouă astăzi vă spun celor care Mă ascultați, celor care Mă urmați, vouă vă spun lucrurile acestea.”

Vreau să te întreb în această zi dacă faci parte din categoria aceasta, ai celor care Îl ascultă pe Domnul? Îl asculți tu pe Domnul Isus? Îl asculți tu pe Domnul Isus în fiecare zi? Îl asculți pe Dumnezeu în momentele dificile și critice ale vieții? Sau este vorba mai degrabă de o ascultare selectivă, ocazională? În multe aspecte ale vieții poate îl ascultăm pe Dumnezeu, dar în alte aspecte ale vieții, ni se pare că a-L asculta pe Dumnezeu, este contraproductiv. Ni se pare că a-L asculta pe Dumnezeu înseamnă o mare pierdere. Îl asculți tu pe Dumnezeu întotdeauna?

Haideți să luăm câteva domenii. De pildă modestia. Cu toții știm în principiu ce este modestia. Putem să dăm definiții foarte bine și putem să arătăm niște poze cu persoane modeste în ce privește îmbrăcămintea de exemplu. Și cu toate că în principiu cunoaștem ce înseamnă modestia, întotdeauna reprezintă o provocare pentru ambele sexe în a se îmbrăca într-o manieră care indică în mod clar modestia.

Care este ispita? Ispita apare întotdeauna în a ne uita la ceea ce este la modă, ceea ce este de ultimă oră și ceea ce atrage în ultimă instanță privirea. Și dintr-o dată apare frământarea în inima mea, dacă mă așez pe o linie care este modestă sau nu. Și apare provocarea și decizia de a rămâne în mod clar conștient în perimetrul care este numit „modestie” și nu risc absolut nimic, sau să intru într-un perimetru în care riscurile sunt foarte mari. De ce voce voi asculta? Voi asculta de vocea lumii care dă o linie modei? Sau voi asculta de vocea lui Dumnezeu prin care nu risc absolut nimic?

Haideți să ne gândim la creșterea copiilor. Astăzi se anunța că la Codlea familia Bodnariu a venit împreună cu copii. Familia Bodnariu caută un loc aici în Brașov și vrea să se mute la Brașov. S-a și căutat printre unii care stau deja într-un anumit loc. Cu toții cunoaștem istoria familiei Bodnariu și extraordinara experiență prin care Dumnezeu a ascultat rugăciunile poporului Lui și astăzi toți copii familiei Bodnariu sunt din nou în sânul familiei.

Totul a pornit de la problema disciplinării copiilor. Am fost și eu intervievat de o televiziune locală și mi s-a pus întrebarea legată de disciplinarea copiilor, cum trebuie să aibă loc disciplinarea copiilor. Și știți bine că vorba aceea românească „cuiul lui Pepelea”, este legată de forme fizice de disciplinare sau eliminarea completă a lor.

Ce spune Scriptura? Ea spune foarte clar: „Nu cruța nuiaua, pentru că astfel dezlipești nebunia de pe inima copilului.” Aici vreau să vă spun că este o coleziune enormă între cei care vin și spun că orice formă de disciplină fizică este abuz și alternativa cealaltă care spune că disciplinarea fizică (nu abuzul) în dragoste și măsurat, este deosebit de utilă. Eu cred că sunt persoane între noi care se mișcă ca un pendul dintr-o parte în alta, văzând câteodată că pare să fie mai atractiv ce se spune în general, că orice formă de disciplinară fizică trebuie eliminată. Iată un alt domeniu foarte sensibil! De cine asculți? Trebuie să iei o decizie în ultimă instanță.

Și Domnul Isus spune: „Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați.” Nu știu dacă înțelegeți ce vreau să spun. Noi putem merge mult, mult mai departe cu tot felul de domenii din viață. În fiecare zi dragul meu, ești așezat la linia de despărțire între gândirea lumii și învățătura Domnului Isus Hristos. Această frază trebuie să vină în mintea noastră în fiecare zi: „Dar Eu vă spun vouă, celor care Mă ascultați.”

În fiecare zi, în domeniul în care lucrezi, ești forțat probabil să faci compromisuri, în orice formă. În fiecare zi diavolul încearcă să ne facă să păcătuim, iar Domnul Isus Hristos ne cheamă la integritate: „Dar Eu vă spun vouă, celor care Mă ascultați!” Adu-ți amine de autoritatea Domnului Isus și ia decizia să mergi pe această linie a ascultării de Dumnezeu. Va fi mare binecuvântare pentru tine.

Acesta este caracterul învățăturii, este un caracter autoritar. Învățătura Domnului Isus Hristos nu vine ca o ofertă: „Dacă vrei, asculți. Dacă nu vrei, nu asculți.” Domnul Isus Hristos spune: „Ascultă!” Chiar din vechime există acest ecou al cuvintelor pe care le-a rostit Dumnezeu: „Shema Israel!”, însemnând „Ascultă Israele!”

A doua trăsătură a învățăturii Domnului Isus pe care o remarc aici, este caracterul radical al învățături. Este radicală învățătura Domnului Isus? „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l.” Cred că nu este greu de tras o concluzie. Această învățătura este una radicală.

În comparație cu tot ce gândește lumea și modul în care lumea spune cum să trăiești sau cum să reacționezi, ce spune Domnul Isus Hristos este cu totul radical!

La un moment dat Domnul Isus Se uita la un tânăr care a venit să-L întrebe ce să facă ca să moștenească viața veșnică. Și ce-i spune Domnul Isus? „Vinde tot ce ai, dă săracilor și urmează-Mă.” Și tănârul ce a făcut? Scriptura spune că a plecat capul și a plecat mâhnit. Iar Domnul spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că este mai ușor pentru o cămilă să intre prin urechile acului, decât un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Vă aduceți aminte care a fost reacție ucenicilor în acel moment? Ucenicii au zis: „Cine poate intra atunci în Împărăția lui Dumnezeu?” Și Domnul le spune: „Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu.”

Această expresie se potrivește foarte bine acestui text. Toți am trage concluzia că este imposibil. Această învățătură este radicală, dar ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu.

Acum apare o întrebare, cu care vreau să vă spun că mi-am frământat mintea toată săptămâna și nu am ajuns încă la o concluzie. Se mai întâmplă cu predicatorii, că trebuie să predice și m-am rugat până în ultima clipă ca să-mi descopere Domnul. Cuvântul spune „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.”

Este o întrebare pe care vreau să o lansez și vreau să vă gândiți la ea. Cum trebuie noi să împlinim învățătura aceasta? În mod literal? Adică exact cum spune Domnul Isus aici? Dacă ai avea o mașină și ți-ar spune cineva: „Dă-mi mașina!”? Dacă vine cineva și zice „Dă-mi casa ta și tu pleacă.” ce ai face? Cuvântul spune: „Celui ce cere, dă-i!”

Aici a fost o provocare pentru mulți comentatori. În predica de pe munte sunt mai multe învățături, iar marea provocare este următoarea: trebuie să o împlinim întocmai? „Dacă vine cineva să te bată, nu reacționa.”

De aici s-a născut mișcarea pacifistă care au spus: „Noi nu mergem la armată, nu ne ducem într-un război nici de atac, nici de apărare. Sub nici o formă nu reacționăm.” Dacă vine cineva în casa ta și îți ia pe rând familia, îți omoară nevasta și copii, tu trebuie să întorci și celălalt obraz.Astfel s-au născut multe extreme.

Aș vrea totuși să-mi exprim punctul de vedere. Eu cred că Domnul Isus vrea să ne ducă la principii. În vechime (pentru că vedeți e o comparație: „Dar Eu vă spun…”) se spunea „Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi.” Știți cum iau mulți învățătura aceasta din Vechiul Testament?

Cineva face rău unei persoane, iar aceasta scoate sabia și-l omoară. Dacă cineva îți zgârie mașina și știi că e vecinul din bloc. Și într-o bună zi, cu cheile tale te duci pe lângă mașina lui și în sinea ta zici: „Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi.”

Problema este că nici Dumnezeu în Vechiul Testament când a dat Legea, nu a dat-o cu caracterul acesta. Știți ce a vrut Dumnezeu să spună? Dacă cineva te-a prejudiciat, ok, dinte pentru dinte, dar nu mai mult. Știți de ce? Ființa umană coruptă vrea mai multă răzbunare.

Uitați-vă la filmele cu titlul „Răzbunarea”. Cineva vine, dă foc la o mașină și răzbunarea apare atunci când proprietarul mașinii i-a o mitralieră și-l ciuruie tot pe cel vinovat. Adică răzbunarea se duce mai departe, ca să-ți dea satisfacția: „Oau! S-a răzbunat bine de tot.”

Dar Dumnezeu spune „dinte pentru dinte” ca să oprească ființa umană de a merge mai departe decât o proporție echilibrată între prejudiciu și actul răzbunării. „Să nu mergi mai departe”, spunea Dumnezeu.

Domnul Isus vine acum și spune: „Dar Eu vă spun.” Și întoarce complet paradigma și spune: „Iubește pe vrăjmaș”. Principiul din spate este următorul: nu fii răzbunător! Tu ai o inimă la fel ca inima lui Dumnezeu. Domnul spune „Uită-Te la Mine”. Și când stătea pe cruce, vrăjmașii Lui scrâșneau din dinți, râdeau, Îl batjocoreau: „Dă-Te jos de pe cruce.” Iar Domnul Isus Se ruga pentru ei, zicând: „Tată iartă-i, căci nu știu ce fac.” La această inimă te cheamă Domnul Isus, să nu fi o fire răzbunătoare, ci să întorci răul care ți se face, printr-un bine.

Ați auzit de romanul „Idiotul” pe care l-a scris Fyodor Dostoyevsky? Idiotul acesta era un prinț pe nume „Myshkin”. El era un om bolnav de epilepsie și era și bogat, pentru că era prinț. Și toată lumea își bătea joc de el. În fiecare act de bătaie de joc, prințul acesta reacționează cu bunătate. Dacă cineva vroia să-i facă rău, el dimpotrivă îi făcea bine. La un moment dat cineva vroia să-i fure averea și prințul l-a prins. Știți ce a făcut? I-a dat-o pe toată și a rămas fără nimic. Oamneii se uitau la el și ziceau: „Omul ăsta este idiot!” De ce? Pentru că el nu acționa cum acționează lumea. Orice i se făcea omului acestuia, el se comporta cu bunătate. Și astfel l-au numit „idiot”.

Acum nouă cum o să ne zică lumea, dacă urmăm învățătura aceasta? Din punctul de vedere al lumii, suntem cei mai mari idioți! Provocarea însă pentru noi este mare, știți de ce? Pentru că în fiecare zi de miști într-un mediu în care cineva se uită la tine și te crede bleg, moale: „De ce nu bea el cu noi? De ce nu se distrează el cu noi? De ce nu vine și el la femei?” ș.a.m.d.

Dragul meu, adu-ți aminte că ești o creatură total diferită de lumea aceasta. Dacă nu ești în categoria aceasta, Dumnezeu te invită să intrii în binecuvântata Împărăție care este total diferită de lumea aceasta.

Da, recunosc, învățătura Domnului Isus are un caracter radical, dar nu absurd. Acest caracter radical se potrivește foarte bine Împărăției cerurilor, dar nu se potrivește deloc Împărăției lumii.

Mergând mai departe, Cuvântul spune: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Uitați-vă la tot ce ne spune Domnul Isus aici și observați caracterul practic al învățăturii Domnului Isus. Învățătura Lui are un caracter practic, nu este doar o filozofie înaltă pe care o ascultăm și ne mirăm.

Dați-mi voie să vă dau un exemplu. În anii școlii la București, când eram la facultate, m-am dus la cursurile unui om de cultură, un gânditor foarte cunoscut și doi ani de zile am participat la cursurile sale. A predat un curs despre Martin Heidegger și despre lucrarea „Ființă și timp” și un alt curs despre cartea lui Constantin Noica, „Cele șase maladii ale spiritului contemporan”. La fiecare curs, vreau să vă spun că eram fascinat de ce se spune. Mintea mea era încântată. Dar după doi ani, a trebuit să recunosc că atunci când am tras linie nu s-a schimbat absolut nimic pe tot parcursul acesta din viața mea. Din toată filozofia expusă într-un mod magistral, nu a fost nimic care să mă facă să trăiesc altfel. Am fost încântat, mintea mi-a fost încântată, dar caracterul nu mi-a fost schimbat.

Învățătura Domnului Isus nu este o filozofie pentru minte, nu este doar o învățătură pentru a fi admirată, nu este o etică doar pentru a fi comparată, ci este o învățătură pentru a fi aplicată.

De aceea, tot ce ne spune Domnul Isus aici este o invitație de a lua fiecare lucru și de a-l pune practic în viața noastră în fiecare zi. Aceasta este marea noastră tragedie frați și surori. Venim și ascultăm predici, tone de predici, ne ducem acasă și dăm drumul la internet și avem și acolo mega tone de predici. Dar câți dintre noi în timpul săptămânii, cu intenționalitate facem ce ne spune Domnul Isus? Câți dintre noi ne vom duce în săptămâna aceasta și ne vom gândi la dușmanii noștri și îi vom iubi într-un mod tangibil? Câți dintre noi vom întoarce obrazul când suntem jigniți? Sau la cea mai mică jignire, fie reacționăm imediat, fie scrâșnim din dinți fără să reacționăm și mergând acasă, cel puțin în mintea noastră va începe un scenariu al răzbunării. Știți despre ce vorbesc!

Și în final, în încheiere, aș vrea să vedeți caracterul superior al învățăturii Domnului Isus. Prin comparație, nimic din toate învățăturile din istorie, nimic nu se compară cu învățătura Domnului Isus. Uitați-vă la comparație: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.” Aici suntem la egalitate. Dacă iubim doar pe cei care ne iubesc, suntem la egalitate, nimic altceva. Dacă facem bine celor ce ne fac bine, ce răsplată ni se cuvine? Și păcătoșii fac la fel. Dacă dăm cu împrumut ca să luăm înapoi, poate și cu dobândă, care-i diferența? „Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine, dați fără să nădăjduiți ceva în schimb și răsplata voastră va fi mare în ceruri.”

Da, nu vei primi înapoi aici, dar vei primi însutit în ceruri. Aici dragii mei, cei care se aliniază învățăturii Domnului Isus, vreau să vă spun că fac diferența în această lume. Numai în învățătura Domnului Isus putem noi spune: „Suntem diferiți de lumea aceasta.” Este o linie, o barieră, o graniță care ne despare în mod definitiv de lume și acest lucru se vede atunci când luăm învățătura aceasta și apare în mod real și practic în viața noastră. De ce? Pentru că scopul nostru este să ne uităm la Dumnezeu și să vedem caracterul Lui și să-L vedem și în viața noastră.

Așadar, „fiți, dar, milostivi cum și Tatăl vostru este milostiv.” Standardul nostru nu este învățătura lui Kant sau Schopenhauer, nu este învățătura lui Skinner, Abler sau alți psihologi, standardul nostru este Dumnezeu Însuși, iar în Scriptură în persoana Domnului Isus Hristos, Dumnezeu Se descoperă și spune: „Acesta sunt Eu, fiți și voi la fel.”

Dacă îți vine să zici că este imposibil, adu-ți aminte că ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu. Este invitația pentru tine dragul meu și invitația pentru mine. În săptămâna aceasta, vom intra din nou în bătălie. Lumea aceasta este un șantier, este șantierul pe care Dumnezeu ne-a așezat ca să ne schimbe caracterul.

Când mă duc pe șantierul unde se construiește noua clădire a bisericii, mă duc și mă întâlnesc cu oameni nemântuiți, cu oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu. În prezența mea în locul acela, eu trebuie să arăt diferența între modul lor de a gândi și modul Împărăției.

Voi sunteți ai Împărăției! Trăiți ca fii ai Împărăției! Amin.